Capitolul 17: Globalizarea și comunismul

Spectrul comunismului nu a dispărut odată cu dezintegrarea Partidului Comunist din Europa de Est

În fața dvs. se afla traducerea în limba română a unei lucrări apărute în limba chineză, intitulată “Cum conduce spectrul comunismului lumea”, scrisă de echipa editorială a celor “Nouă comentarii despre Partidul Comunist”.

*****

Cuprins

Introducere

1. Globalism și comunism

2. Globalizarea economică
a. Efectele destabilizatoare ale globalizării
b. Cum facilitează globalizarea răspândirea ideologiei comuniste
c. Capitalismul occidental: benefic pentru Partidul Comunist Chinez

3. Globalizarea politică
a. Extinderea puterii politice comuniste prin intermediul ONU
b. Subminarea idealurilor umanitare ale ONU
c.Promovarea ideilor politice comuniste la nivel mondial
d. Guvernul mondial și totalitarismul

4. Globalizarea culturală: o modalitate de corupere a umanității
a. Distrugerea tradițiilor culturale ale lumii
b. Rolul ONU în răspândirea valorilor degenerate

5. Susținerea patrimoniului național și a valorilor universale

Referințe

*****

Astăzi, rețelele moderne de transport, telecomunicații și digitale au redus distanțele dintre țări și-au șters granițele care au existat de mii de ani. Lumea pare să fi devenit mică, iar interacțiunile și schimburile dintre națiuni au ajuns la un nivel fără precedent. Această consolidare a colaborării globale este un rezultat natural al dezvoltării tehnologice, al extinderii producției și al migrației. Acest tip de globalizare este rezultatul unui proces istoric natural.

Cu toate acestea, mai există o a doua formă de globalizare: cea rezultată din deturnarea procesului istoric natural al globalizării de către ideologiile comuniste, cu scopul de a submina umanitatea. Subiectul acestui capitol este această formă de globalizare.

Începând cu Renașterea, istoria umană a intrat într-o perioadă de schimbări dramatice. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Revoluția industrială a crescut foarte mult productivitatea, care a stimulat revoltele sociale și a generat schimbări profunde în filosofie și spiritualitate. Pe măsură ce tehnologia a avansat, ideile materialiste și ateiste au devenit proeminente; un număr din ce în ce mai mare de oameni a respins moralitatea tradițională și credința în divin.

În acest context istoric, spectrul comunismului a transformat globalizarea într-un instrument puternic cu scopul de a separa oamenii de culturile și credințele lor tradiționale. În timp ce globalizarea oferă oportunități pentru cooperare și înțelegere internațională, distrugerea granițelor dintre națiuni și economii permite spectrului să combine cele mai grave aspecte ale sistemelor comuniste și necomuniste, urmărind operațiuni politice și culturale largi pentru a-și continua agenda în întreaga lume. Sistemul economic și financiar globalizat facilitează acest proces, ceea ce face și mai dificil pentru comunitățile și națiunile individuale să reziste atacului spectrului comunist.

Comunismul nu este pur și simplu o teorie, ci este un spectru malefic, după cum a subliniat această carte. Este viu, iar pentru a-și atinge scopul său final de a distruge omenirea, este capabil de aproape orice fel de mutație care îl ajută să se susțină și să se extindă. Începând cu anii ’90, globalizarea a susținut că este vorba despre promovarea democrației, a economiei de piață și a comerțului liber și, prin urmare, a fost întâmpinată cu opoziția unui număr de grupuri și personalități de stânga. Dar aceștia nu-și dau seama că de fapt spectrul comunist operează pe un alt plan. Scopul comunismului nu este de a utiliza globalizarea pentru a crea o lume mai bună, ci de a prelua lumea impunând o ideologie de control globalistă asupra tuturor națiunilor lumii.

Globalismul a făcut progrese uimitoare pe mai multe fronturi, în special în sfera economică, politică și culturală. Ca forță ideologică, globalismul are multe fețe și se manifestă în forme diverse, chiar forme contradictorii la nivel superficial – adesea provocând confuzie despre o lume fără război, sărăcie, discriminare sau exploatare. Dar, în practică, metodele propuse pentru realizarea acestor lucruri sunt în esență similare cu minciunile utopice ale revoluției comuniste.

Deși fiecare națiune are propria sa cultură și istorie, diversele lor tradiții conțin valori morale universale comune întregii omenirii. Suveranitatea națională și tradițiile culturale ale fiecărui grup etnic joacă un rol important în patrimoniul național și în autodeterminarea lui și oferă protecție colectivă în fața diverselor amenințări, pornind de la dezastre naturale și până la invazii militare. În plus, legendele naționale ale grupurilor etnice și credința religioasă îi ajută pe oameni să păstreze un sentiment de identitate și îi protejează să cadă în capcanele proiectelor malefice ale spectrului.

În timp ce globaliștii pretind adesea că sprijină culturile tuturor etniilor, în ultimii ani a devenit din ce în ce mai evident că această ideologie servește de fapt la întărirea cauzelor de stânga. În loc să susțină cultura tradițională, care are rădăcini în credință și virtute, punctele de discuție globaliste tind să reflecte corectitudinea politică a stângii, „justiția socială”, neutralitatea valorilor și egalitarismul absolut.

Înființarea unui guvern mondial, începând cu o creștere a organismelor supranaționale și a reglementării, este scopul principal al globalismului. Formarea unui superguvern global ar aduce comunismul la o distanță mică de atingerea obiectivelor sale de a elimina drepturile de proprietate privată, statele suverane, rasele distinctive și cultura tradițională a fiecărei națiuni.

1. Globalism și comunism

Karl Marx nu a menționat conceptul de globalism în scrierile sale, dar a folosit termenul “istorie mondială”, care are conotații similare. În Manifestul Comunist, Marx și co-autorul Friedrich Engels au susținut că expansiunea globală a capitalismului va produce în mod inevitabil o imensă clasă proletară (muncitoare) în națiunile industrializate și că apoi o revoluție proletară va izbucni pe tot globul și va răsturna capitalismul și va realiza “paradisul” comunismului. Marx și Engels au mai scris: “Proletariatul poate astfel să existe numai la nivel mondial din punct de vedere istoric, la fel cum comunismul, activitatea sa, nu pot avea decât o existență “istorică mondială”. [1] Asta înseamnă că implementarea comunismului depinde de acțiunile concertate ale proletariatului în întreaga lume – revoluția comunistă trebuie să fie o mișcare globală.

Vladimir Lenin a modificat ulterior doctrina lui Marx și a propus ca revoluția mondială să poată fi inițiată în Rusia, în ciuda caracterului predominant rural al societății sale de atunci. În 1919, comuniștii sovietici au înființat Internaționala Comunistă la Moscova, cu sucursale distribuite în mai mult de 60 de țări. Lenin a spus că scopul Internaționalei Comuniste era înființarea Republicii Sovietice Mondiale. [2]

Iosif Stalin, liderul sovietic care i-a succedat lui Lenin, era cunoscut pentru politica temporară a „socialismului într-o singură țară”, dar a propus mai multe obiective ale revoluției globale comuniste în cartea sa Marxismul și întrebarea națională. Gânditorul american G. Edward Griffin a rezumat obiectivele lui Stalin după cum urmează:

  1. Derutați, dezorganizați și distrugeți forțele capitalismului din întreaga lume.
  2. Aduceți toate națiunile într-un singur sistem mondial de economie.
  3. Forțați țările avansate să furnizeze ajutoare financiare pe termen lung țărilor subdezvoltate.
  4. Împărțiți lumea în grupuri regionale ca o etapă de tranziție spre guvernarea mondială totală. Populațiile își vor abandona cu mai multă ușurință loialitatea națională pentru o loialitate regională vagă decât o vor face pentru o autoritate mondială. Mai târziu, organizațiile regionale [precum NATO, Organizația Tratatului Asiei de Sud-Est, și Organizația Statelor Americane] pot fi aduse până la capăt într-o singură dictatură mondială a proletariatului. [3]

William Z. Foster, fostul președinte național al Partidului Comunist al SUA, a scris: “O lume comunistă va fi o lume unificată, organizată. Sistemul economic va fi o mare organizație, bazată pe principiul planificării care începe acum să apară în URSS. Guvernul sovietic american va fi o secțiune importantăîn acest guvern mondial”. [4]

Pornind de la acțiunile lui Marx, Lenin, Stalin și Foster până la “comunitatea destinului uman” propusă de conducerea Chinei comuniste, se poate vedea clar: comuniștii nu sunt mulțumiți să exercite puterea doar în câteva țări. Comunismul, în toate formele sale, este îndreptat spre dominația lumii.

Revoluția proletară mondială nu a reușit să aibă loc în forma prezisă de Marx. Ceea ce el credea că ar fi fost societăți capitaliste disperate și muribunde au fost în schimb societăți prospere și înfloritoare datorită instituțiilor proprietății private și statului de drept. Odată cu prăbușirea lagărului comunist sovietic și est-european, și adoptarea principiilor pieței de capital de către Partidul Comunist Chinez, a părut că lumea liberă a triumfat asupra comunismuluiDar spectrul comunist se ascunde în spatele diverselor doctrine și mișcări în timp ce corodează, se infiltrează și își extinde elemente comuniste în fiecare colț al lumii. Socialismul – etapa primară a comunismului – a crescut la nivel internațional, susținând aspectele destabilizatoare provocate de globalizare și de factorii globaliști.

După cel de-al Doilea Război Mondial, forțele de stânga din țările europene au continuat să crească. Internaționala Socialistă care a promovat socialismul democratic a inclus partide politice din peste o sută de țări. Aceste partide s-au aflat la putere în diferite țări și chiar s-au răspândit în cea mai mare parte a Europei, conducând politici sociale generoase, impozitare ridicată și proprietate sporită a statului.

Globalizarea a depreciat industria americană, a redus clasa de mijloc, a provocat stagnarea veniturilor, i-a polarizat pe cei bogați și cei săraci și a condus la divizarea societății. Acestea au promovat foarte mult creșterea stângii și a socialismului în Statele Unite, schimbând brusc spre stânga spectrul politic global în ultimul deceniu. Forțele de stânga încurajează sentimentul de anti-globalizare, dând vina pe capitalism pentru problemele lumii și susținând politicile socialiste.

După Războiul Rece, tendințele anti-tradiționale s-au infiltrat în dezvoltarea globalizării economice, cu scopul de a submina suveranitatea bazelor economice naționale ale fiecărei țări. Lăcomia umană, odată inclusă și gestionată în cadrul comunităților, a fost internaționalizată și a devenit astfel o forță globală puternică. În ultimele câteva decenii, puterile financiare occidentale au relocat bogăția – acumulată de societate în câteva sute de ani – pentru a construi rapid economia Chinei continentale în urma reformelor pieței de capital ale PCC. PCC a folosit apoi aceste investiții pentru a-și susține regimul, legând în același timp companiile străine și liderii de sistemul său corupt.

În calitate de conducător al forțelor comuniste din lumea de astăzi, PCC își propune să construiască o superputere economică socialistă în timp ce fortifică partidele de stânga și comuniste din întreaga lume. Sistemul său totalitar a revendicat regulile comerțului normal și intenționează să folosească îmbogățirea pe care a obținut-o din piețele libere democratice pentru a le coopta și a le submina din interior. De asemenea puterea economică a PCC-ului i-a stimulat acestuia ambițiile politice și militare, încercând să exporte modelul comunist autoritar în întreaga lume. Observând strategia globalizată a PCC din perspectiva lui Marx, Lenin și Stalin, lumea de astăzi îndeplinește multe dintre condițiile necesare revoluției comuniste.

2. Globalizarea economică

Globalizarea economică se referă la integrarea lanțurilor capitalului global, a producției și a comerțului, care a început în anii ’40 și ’50, s-a maturizat în anii ’70 și ’80 și au devenit o normă globală în anii ’90. Agențiile și corporațiile internaționale au fost forțele ei motrice, deoarece au cerut relaxarea reglementărilor și a controalelor pentru a permite libera circulație a capitalului și a mărfii.

La suprafață, globalizarea economică a fost promovată de țările occidentale pentru a răspândi capitalismul în întreaga lume. Din păcate, însă, globalizarea a devenit un vehicul pentru spectrul comunist. În special, globalizarea a făcut ca țările occidentale să ofere sprijin financiar regimului chinez, creând o dependență reciprocă între economia de piață capitalistă și economia totalitară socialistă a PCC. În schimbul unor beneficii economice, Occidentul își sacrifică valorile universale și conștiința, în timp ce regimul comunist își extinde controlul prin constrângere economică.

a. Efectele destabilizatoare ale globalizării

În procesul globalizării au fost formate mari organizații internaționale, tratate și regulamente, și, în special a avut loc globalizarea economiilor naționale. La suprafață, acest lucru pare să vizeze extinderea capitalismului și a pieței libere. Dar, de fapt, s-a format un sistem unificat de control economic, care este capabil să emită ordine pentru a determina soarta companiilor din multe țări. După stabilirea acestei ordini financiare internaționale, s-a format și tendința oferirii ajutorului economic pe termen lung de către țările dezvoltate țărilor în curs de dezvoltare – în conformitate cu cel de-al treilea obiectiv al lui Stalin menționat anterior.

În ceea ce privește acordarea ajutorului financiar, organizațiile financiare internaționale, precum Banca Mondială,implementează de obicei intervenționismul macroeconomic,care nu este doar autoritarist, ci subminează și piața liberă. De asemenea, ignoră condițiile sociale, culturale și istorice ale țării beneficiare. Rezultatul este restrângerea libertății și a suveranității naționale, precum și un control economic centralizat mai mare. Cercetătorul american James Bovard a scris că Banca Mondială “a promovat foarte mult naționalizarea economiilor lumii a treia și a sporit controlul politic și birocratic asupra vieților celor mai săraci dintre cei săraci”. [5]

Globalizarea economică a contribuit, de asemenea, la dezvoltarea unei culturi globale omogene, ducând la o largă uniformitate a tendințelor consumatorilor și la mecanisme unificate de producție și consum. Multe companii mici și cele asociate cu grupurile etnice locale au fost pur și simplu distruse de valul globalizării. Din ce în ce mai mulți oameni și-au pierdut mediul sau stimulentele de a se angaja liber în comerț în interiorul propriilor granițe.

Pe măsură ce progresele în comunicații și transport au făcut lumea mai interconectată, se părea că globalizarea va oferi prosperitate financiară și valori democratice întregului sat global. În multe cazuri, s-a produs contrariul.

Țările în curs de dezvoltare devin parte a unui lanț de producție global, ceea ce duce la slăbirea suveranității lor economice, și, în unele cazuri, la eșecul statului. Unele țări devin împovărate de datorii și de nevoia de a rambursa finanțările, fracturând în mod fundamental temelia economiei capitaliste libere din aceste țări.

Globalizarea slăbește țările în curs de dezvoltare și în alte moduri. La începutul anilor 2000, Jamaica și-a deschis piețele și a început să importe cantități mari de lapte ieftin. Acest lucru a făcut ca laptele să devină mai accesibil, dar a determinat, de asemenea, falimentul fermierilor locali din sectorul produselor lactate, deoarece aceștia nu puteau concura împotriva valului de importuri ieftine. Mexicul avea numeroase fabrici în industria ușoară, dar după ce Beijingul a reușit să fie admis în Organizația Mondială a Comerțului (OMC), majoritatea acestor locuri de muncă au părăsit Mexicul și s-au dus în China, care putea depăși Mexicul în ceea ce privește capacitatea industrială și costurile forței de muncă. În timpul crizei financiare asiatice din 1997, Thailanda și-a deschis sistemul financiar slab pentru investițiile internaționale, ceea ce a adus prosperitate temporară. Dar când  investițiile străine s-au retras, economia thailandeză s-a oprit. Țările vecine au fost, de asemenea, afectate negativ.

În multe țări în curs de dezvoltare cu resurse naturale abundente, investițiile străine au abundat, dar pentru localnici s-a generat foarte puțin câștig economic. Globalizarea pretinde să aducă democrația națiunilor în curs de dezvoltare, dar, în realitate, a dat putere oficialilor corupți, în timp ce publicul larg a fost lăsat să moară de foame.

După cum a afirmat profesorul Dani Rodrik de la Școala Guvernamentală John F. Kennedy de la Harvard, globalizarea prezintă o „trilemă”: “Nu putem să urmărim simultan democrația, guvernarea națională și globalizarea economică”. [6] Acesta este viciul ascuns al globalizării și este o trăsătură ușor de exploatat de către comunism.

Beneficiile și oportunitățile generate de globalizare au fost deseori limitate la un număr mic de oameni ce aparțin elitelor. În multe țări, globalizarea a înrăutățit inegalitățile, și se pare că nu are soluții disponibile pe termen lung.

b. Cum facilitează globalizarea răspândirea ideologiei comuniste

Ideologia comunistă a egalitarismului și etosul luptei s-au răspândit în jurul lumii odată cu globalizarea. Globalizarea a erodat suveranitatea națională, a agravat frământările regionale și a intensificat conflictele marxiste arhetipale dintre „opresor” și „oprimat” pe care cei de stânga le folosesc ca arme ideologice pentru a lupta împotriva pieței libere, a proprietății private și a altor aspecte ale „vechii societăți”. 

Polarizarea celor bogați și săraci creată de globalizare generează un ciclu de auto-perpetuare. În țările occidentale, exodul uriaș al locurilor de muncă și al branșelor industriale a transformat clasele de jos și de mijloc în victime ale globalizării. În Statele Unite, fluxul masiv de capital și tehnologie către Republica Populară Chineză (RPC) a provocat pierderea a milioane de locuri de muncă în sectorul manufacturier, ducând la pierderea industriilor și la creșterea șomajului. Din 2000 până în 2011, 65.000 de fabrici au fost închise și s-au pierdut 5,7 milioane sau 33% din locurile de muncă în industria prelucrătoare. [7]

Decalajul dintre bogați și săraci s-a lărgit în Statele Unite de zeci de ani. În ultimii treizeci de ani, creșterea salariului mediu (ajustat în funcție de inflație) a încetinit, ducând la apariția lucrătorilor săraci: cei care lucrează sau caută un loc de muncă timp de douăzeci și șapte de săptămâni ale anului, dar ale căror venituri sunt sub pragul oficial al sărăciei. În 2016, 7,6 milioane de americani se numărau printre lucrătorii săraci. [8]

Această polarizare oferă un teren fertil mișcărilor comuniste și de stânga. Problemele economice afectează toate aspectele societății, dar cererea pentru o soluție bazată pe o distribuție a veniturilor percepută ca injustă a dus la o creștere a ideologiei socialiste și a activismului pentru „justiție socială”. Între timp, extinderea ajutoarelor sociale a creat la rândul său mai multe familii sărace, generând un ciclu vicios de productivitate scăzută și dependență individuală de stat.

Din anul 2000, ideologia de stânga a devenit din ce în ce mai influentă în Statele Unite, iar tinerii s-au poziționat tot mai mult spre stânga în ceea ce privește probleme sociale, economice și politice. La alegerile din 2016, o cerere tot pentru  mai mare pentru socialism era evidentă, alături de o polarizare politică tot mai mare. În mare măsură, impactul globalizării se află la baza acestor schimbări. În același timp, cu cât este mai mare lupta economică și socială pe care societățile democratice occidentale par să o ducă, cu atât mai triumfătoare a părut să fie forța comunismului pe scena mondială.

Fără scrupule, spectrul comunist face un joc dublu pentru a-și atinge obiectivele. Astfel, odată cu avansul globalizării au venit campaniile anti-globalizare, marcate mai întâi de protestele violente la scară largă de la sfârșitul anului 1999 la Seattle împotriva Conferinței ministeriale a OMC. Trei conferințe internaționale la scară largă în 2001 (Summitul Americii din Québec, Canada; Summitul Uniunii Europene de la Göteborg, Suedia; și Summitul economic al Grupului celor Opt din Genova, Italia) au fost, de asemenea, asaltate de astfel de demonstrații.

Campaniile globale împotriva globalizării au atras participanți din diverse medii. Marea majoritate a acestora au fost opozanți de stânga ai capitalismului la o scară mai mare, inclusiv sindicatele și organizațiile de mediu, precum și victime ale globalizării și ale persoanelor defavorizate. Drept urmare, publicul, indiferent dacă este susținător sau oponent al globalizării, a ajuns, în mod neintenționat, să servească obiectivelor comunismului.

c. Capitalismul occidental: benefic pentru Partidul Comunist Chinez

Atunci când evaluează succesele globalizării, cercetătorii citează adesea China care a ajuns rapid în prim plan ca cea de-a doua putere economică a lumii. Mulți au prezis că, în final China va deturna poziția Statele Unite ca cea mai mare economie din lume.

Spre deosebire de modelul Mexicului de producție low-end, RPC și-a propus să obțină cea mai avansată tehnologie de la Occident și apoi să-și înlocuiască oponenții. În schimbul vânzării pe piața chineză,  companiilor din țările dezvoltate li s-a cerut să înființeze societăți mixte, pe care PCC ulterior le-a folosit pentru a extrage tehnologii-cheie. Partidul a adoptat numeroase metode în acest scop, de la forțarea  transferurilor de tehnologie și până la furtul direct prin hacking. După ce a obținut această tehnologie avansată, PCC a făcut uz de avantajul său pentru a plasa produse ieftine pe piața mondială. Cu ajutorul rabaturilor la export și al subvențiilor, China continentală și-a învins concurența cu prețuri sub prețul piețelor, perturbând ordinea piețelor libere.

În timp ce majoritatea țărilor în curs de dezvoltare și-au deschis piețele interne, PCC a creat multiple bariere comerciale pentru firmele străine care operează în China sau tranzacționează cu China. După ce a aderat la OMC în 2001, PCC a profitat de regulile ei,  profitând în același timp de piața globală pentru a-și transfera produsele în străinătate. Partidul nu a deschis însă industriile cheie – inclusiv telecomunicațiile, sistemul bancar și cel energetic – care la rândul lor au permis Chinei continentale să profite de economia globală, în timp ce aceasta refuza să-și îndeplinească angajamentele sale.

Mituită de profiturile economice, lumea occidentală a închis ochii la abuzurile legate de drepturile omului pe care le comitea PCC, iar comunitatea internațională a continuat să confere favoruri generoase regimului. În mijlocul globalizării, puternicul regim comunist chinez împreună cu o societate chineză coruptă moral, au lovit puternic economia de piață și reglementările comerciale din Occident.

RPC a ignorat regulile și a cules toate avantajele globalizării. Într-un sens, globalizarea a fost ca o transfuzie de sânge pentru Partidul Comunist, permițând unui stat comunist slăbit să-și revină la viață. În spatele manipulării globalizării stă scopul ascuns al susținerii PCC prin realocarea bogăției.

Globalizarea a fost un proces de salvare a PCC și de conferire a unei legitimități politice reînnoite. În timp ce partidul și-a întărit mușchii socialiști cu nutrienți capitaliști, Occidentul a căzut în declin relativ, dând în continuare încredere Partidului Comunist Chinez în totalitarismul său comunist și în ambițiile sale globale. Progresul Chinei continentale a entuziasmat numeroși socialiști și membri ai stângii din întreaga lume.

În timp ce economia sa a crescut, RPC și-a intensificat eforturile de infiltrare în organizațiile economice globale, inclusiv OMC, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială și altele. Atunci când le sunt alocate poziții importante în aceste organizații, oficialii partidului le conving să coopereze cu regimul pentru a susține schemele partidului și pentru a-și apăra politicile.

PCC utilizează organizațiile economice internaționale pentru a-și derula propria agendă economică și model corporatist. Dacă ambițiile sale nu vor fi oprite, întreaga lume va avea parte de consecințe economice și politice dezastruoase.

3. Globalizarea politică

În plan politic, globalizarea se manifestă sub mai multe aspecte și include o cooperare sporită între state, apariția organizațiilor internaționale și formularea agendelor politice și a tratatelor internaționale. După apariția unor astfel de instituții internaționale, precum și a regulilor și reglementărilor care transcend frontierele naționale, astfel de organizații s-au dezvoltat în baze ale puterii internaționale erodând suveranitatea națională și subminând fundamentele culturale, sociale și morale ale națiunilor. În numele promovării păcii mondiale și a înțelegerii internaționale, instituțiile globaliste își propun să consolideze puterea pentru promovarea treptată a programului comunist.

Spectrul comunist promovează și folosește organizațiile internaționale, pentru a consolida puterea factorilor de stânga, promovând filozofia marxistă a luptei și definițiile pervertite ale regimurilor comuniste privind drepturile și libertățile omului. Globalismul promovează idei socialiste la scară globală, inclusiv încercări de redistribuire a bogăției și de formare a un guvern mondial pentru a conduce în final întreaga umanitate sub stăpânire totalitară.

a. Extinderea puterii politice comuniste prin intermediul ONU

Organizația Națiunilor Unite, înființată după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, este cea mai mare organizație internațională din lume și a fost inițial concepută pentru a consolida cooperarea și coordonarea între țări. În calitate de entitate supranațională, ONU a fost folosită de forțele comuniste în scopul lor de a slăbi și a eradica statele naționale. Încă de la înființare, ONU a fost compromisă de blocul comunist condus de sovietici și a servit ca instrument pentru a promova interesele regimurilor comuniste.

La înființarea Organizației Națiunilor Unite și elaborarea Cartei ONU, Uniunea Sovietică a fost unul dintre sponsori și membră permanentă a Consiliului de Securitate, jucând un rol decisiv. Secretarul general al Conferinței Națiunilor Unite pentru Organizația Internațională din 1945 a fost Alger Hiss, oficial al Departamentului de Stat al Statelor Unite și un consilier important al președintelui Franklin D. Roosevelt. La mai puțin de cinci ani după aceasta Hiss a fost condamnat pentru sperjur în legătură cu acuzația de a fi spion sovietic. Portițele ascunse prezente în Carta Organizației Națiunilor Unite și în convenții au fost folosite pentru a promova direct sau indirect ideile comuniste și a extinde puterea comunistă.

Șefii mai multor agenții importante ale ONU sunt comuniști sau sunt tovarășii lor de călătorie. O serie de secretari generali ai ONU au fost socialiști și marxiști. De exemplu, primul secretar, Trygve Lie, a fost un socialist norvegian care a primit un sprijin puternic din partea Uniunii Sovietice. Sarcina lui cea mai importantă a fost să pledeze pentru aducerea RPC în Organizația Națiunilor Unite.

Succesorul său, Dag Hammarskjöld din Suedia, a fost socialist și simpatizant al unei revoluții comuniste mondiale și deseori, îl lingușea pe oficialul PCC de rang înalt, Zhou Enlai.  Cel de-al treilea secretar general U Thant, din Burma (cunoscută și sub numele de Myanmar), era un marxist care credea că idealurile lui Lenin erau conforme cu Carta ONU. Cel de-al șaselea secretar general, Boutros Boutros-Ghali, din Egipt, și-a început cariera politică în regimul lui Gamal Abdel Nasser și a fost anterior vicepreședinte al Internaționalei Socialiste. [9] Așadar, nu este greu de înțeles de ce șefii regimurilor comuniste sunt tratați în mod regulat cu cea mai mare curtoazie de către Națiunile Unite.

Cea mai înaltă misiune a ONU este cea de menținere a păcii și securității mondiale. Forțele sale de menținere a păcii sunt supervizate de subsecretarul general pentru afaceri politice și de consolidare a păcii. Din cele paisprezece persoane care au ocupat această funcție din 1946 până în 1992, treisprezece erau cetățeni sovietici. Deși Uniunea Sovietică a folosit „protejarea păcii mondiale” ca slogan, regimul sovietic nu a renunțat niciodată la încercarea de a-și extinde puterea comunistă și nu a avut nici un interes să contribuie la pacea mondială. Scopul său real a fost să deturneze ONU, folosind-o ca pe o organizație pro-socialistă pentru a promova mișcarea comunistă. Influența comunistă a fost atât de înrădăcinată în ONU, încât organizația a acționat ca un veritabil grup frontal pentru Uniunea Sovietică. Directorul FBI, J. Edgar Hoover, a declarat în 1963 că diplomații comuniști repartizați la ONU „reprezintă coloana vertebrală a operațiunilor de informații rusești din această țară”. [10]

Chiar și după prăbușirea blocului sovietic, moștenirea comunistă a rămas larg răspândită în ONU. Wall Street Journal a scris în 1991, în ajunul prăbușirii sovietice: „Mulți dintre cei care lucrează în cadrul secretariatului sau misiunilor din vecinătatea sa, susțin că comunismul a lăsat o moștenire în cadrul birocrației ONU. … „Funcționează ca înțepătura de scorpion”, spune un specialist ONU. „Scorpionul – socialismul din Blocul de Est – moare. Dar înțepătura sa este încă otrăvitoare și face noi victime. … [De-a lungul anilor], occidentalii care au lucrat la ONU … s-au trezit înconjurați de ceea ce mulți au denumit o mafie comunistă.” [11]

Astăzi, PCC folosește ONU ca platformă de propagandă. De exemplu, înalți oficiali ai ONU, inclusiv secretarul general, au promovat One Belt, One Road (OBOR), (O Centură, Un Drum), o inițiativă globală de investiții și infrastructură a PCC, ca pe o modalitate de combatere a sărăciei în țările în curs de dezvoltare. În realitate, inițiativa este un mijloc pentru PCC de a-și extinde hegemonia internațională. OBOR a lăsat multe țări în criză datorită datoriilor profunde; Pakistan, de exemplu, a solicitat un ajutor de 6 miliarde de dolari de la Fondul Monetar Internațional din cauza datoriei țării rezultate din împrumuturile OBOR. Alții au fost obligați să cedeze controlul asupra infrastructurii critice Republicii Populare Chinez. Sri Lanka a trebuit să-și concesioneze portul strategic Hambantota Beijing-ului pentru nouăzeci și nouă de ani pentru a-și achita datoria. Mai mult, inițiativa permite PCC să exercite controlul asupra politicilor și economiilor țărilor participante, subminând în același timp drepturile omului și democrația din aceste țări. [12]

b. Subminarea idealurilor umanitare ale ONU

Unul dintre obiectivele Națiunilor Unite este îmbunătățirea drepturilor omului și promovarea libertății; acesta este un principiu universal. Dar PCC, împreună cu alte regimuri corupte, neagă universalitatea drepturilor omului. Partidul comunist susține că drepturile omului sunt afaceri interne ale fiecărei țări, folosind acest lucru ca pe o scuză pentru monstruoasa sa represiune a libertății religioase, a minorităților etnice și a disidenților. PCC chiar se laudă ca fiind un apărător al drepturilor omului, susținând că a „scos” sute de milioane de chinezi din sărăcie și și-a asumat meritul pentru munca grea și ingeniozitatea poporului chinez.

PCC a folosit ONU ca pe o platformă pentru a ataca valorile democratice ale Occidentului, bazându-se pe alianțele sale cu țările în curs de dezvoltare pentru a submina eforturile națiunilor libere de promovare a valorilor universale. Datorită manipulării factorilor comuniști, ONU nu numai că a făcut prea puțin pentru îmbunătățirea drepturilor omului, dar a devenit adesea un instrument folosit de regimurile comuniste pentru a le a reabilita acestora reputația în domeniul drepturilor omului. Dore Gold, fost ambasador israelian la Națiunile Unite a afirmat: “ONU nu este un organism mondial benign dar ineficient. De fapt, el a accelerat și a răspândit haosul global”. Gold a oferit numeroase exemple care să demonstreze acest lucru care includ: ”neutralitatea valorii“ a ONU, imoralitatea “echivalenței morale” și a “relativismului moral” (toate acestea sunt concepte de stânga menite să anuleze valorile morale universale); corupția generalizată a organizației; deținerea majoritară a voturilor de către țările nedemocratice; precum și gradul de control acordat regimurilor comuniste. [13] El a numit Organizația Națiunilor Unite un “eșec abject” scriind că este “dominată de forțe anti-occidentale, dictaturi, sponsori ai terorismului de stat și cei mai înverșunați dușmani ai Americii”. [14]

De exemplu, țărilor cu un bilanț slab în ceea ce privește respectarea drepturilor omului,li se permite să devină state membre ale Consiliului pentru Drepturile Omului, ceea ce compromite total valoarea evaluărilor Consiliului privind drepturile omului. Mai mult, RPC a cumpărat o serie de țări în curs de dezvoltare, asigurându-se că toate criticile aduse politicilor privind drepturile omului ale regimului comunist au fost eliminate. Tirania majorității exercitată la Organizația Națiunilor Unite a făcut din aceasta un instrument cu care regimurile comuniste să blocheze în mod repetat eforturile țărilor libere de a promova libertatea și drepturile omului. Acest lucru a determinat Statele Unite să se retragă din Consiliul Drepturilor Omului care a fost deturnat de statele autoritare. Așa-numitele convenții internaționale adoptate nu au făcut nimic pentru a bloca țările totalitare care pur și simplu perorează lozinci și sloganuri, dar nu le pun în aplicare.

Carta ONU este foarte asemănătoare cu Constituția sovietică și este în opoziție directă cu Constituția Statelor Unite. Scopul cartei nu este de a proteja drepturile oamenilor, ci de a servi intereselor liderilor politici.  La fel, Constituția sovietică a acordat superficial cetățenilor unele drepturi, dar, de fapt, multe legi specifice au fost stipulate ca fiind “în sfera de aplicare a legii” ceea ce a permis regimului sovietic să priveze în mod arbitrar cetățenii de drepturile lor conform interpretărilor ca fiind în “sfera de aplicare a legii”Acesta este și modul în care Carta ONU și diferitele sale contracte și convenții definesc drepturile oamenilor. De exemplu, în Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, declarații precum “toată lumea are dreptul” sunt atașate unor prevederi precum “drepturile menționate mai sus nu vor fi supuse nici unei restricții, cu excepția celor prevăzute de lege”. Aceasta nu este doar o alegere arbitrară sau coincidență, ci o “portiță” lasată intenționat de forțele comuniste.

Așa cum opinează Griffin: „De fapt, oricare dintre drepturile subliniate în Pactul Națiunilor Unite cu privire la drepturile omului poate fi îngrădit în mod legal dacă în opinia politicienilor este ‘necesar să se protejeze securitatea națională, ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea sau morala publică, drepturile, libertățile sau reputația altora’. Majoritatea războaielor și crimelor naționale sunt comise în numele uneia dintre aceste [dispoziții].” [15] Este dificil ca țările libere să-și priveze în mod arbitrar cetățenii de libertate, totuși regimurile comuniste pot exploata în mod deschis lacunele din Carta ONU privind drepturile omului.

c. Promovarea ideilor politice comuniste la nivel mondial

Spectrul comunist, prin agenții săi, ridică în mod repetat probleme globale și susține că aceste probleme pot fi rezolvate numai prin colaborări internaționale și structuri de putere globale. Adevăratul său obiectiv este de a stabili un guvern mondial. Prin urmare, diferite țări sunt din ce în ce mai restricționate și reglementate de un număr tot mai mare de tratate internaționale slăbindu-le astfel suveranitatea națională.

Multe grupuri susțin structuri de putere internaționale de acest tip și, deși astfel de grupuri nu sunt neapărat comuniste, obiectivele lor sunt în concordanță cu obiectivele comuniste – eliminarea pînă la urmă a națiunile individuale și stabilirea unui guvern mondial.

În Capitolul 16, am detaliat modul în care comunismul pretinde că protejează mediul pentru a-și promova interesele. Ecologismul a mers mână în mână cu efortul de a slăbi suveranitatea națională și de a promova puterea politică supranațională. O personalitate mediatică a spus cu ocazia Zilei Pământului în 1970: „Omenirea are nevoie de o ordine mondială. Națiunea pe deplin suverană este incapabilă să se ocupe de otrăvirea mediului. … Prin urmare, gestionarea planetei, fie că vorbim despre necesitatea de a preveni războiul sau de necesitatea de a preveni daunele semnificative asupra condițiilor vieții, necesită un guvern mondial.” [16]

Manifestul Umanist II din 1973 a mai declarat: “Am ajuns la un punct de cotitură în istoria omenirii, unde cea mai bună opțiune este depășirea limitelor suveranității naționale și trecerea la construirea unei comunități mondiale. … Astfel analizăm dezvoltarea unui sistem de drept mondial și a unei ordini mondiale bazate pe guvernarea federală transnațională”. [17]

De fapt, instituirea Programului Națiunilor Unite pentru Mediu a avut loc deoarece un grup care a pledat pentru o confederație globală în 1972, a considerat problema mediului ca fiind o problemă mondială și, prin urmare, a solicitat dezvoltarea unor soluții globale și înființarea unei agenții globale pentru protecția mediului. Primul său director a fost Maurice Strong, un canadian cu tendințe socialiste puternice.

La reuniunea de la nivel înalt a Pământului de la Rio de Janeiro din 1992 (cunoscută și sub numele de Conferința Organizației Națiunilor Unite privind mediul și dezvoltarea), 178 de guverne au votat pentru adoptarea Agendei 21. Acest plan de opt sute de pagini include conținut privind mediul, drepturile femeilor, îngrijirea medicală și așa mai departe. Un cercetător influent de mediu, care a devenit ulterior un oficial al Programului ONU pentru Mediu a spus: “Suveranitatea națională – puterea unei țări de a controla evenimentele de pe teritoriul său – și-a pierdut o mare parte din semnificația sa în lumea de astăzi, unde frontierele sunt în mod frecvent încălcate prin poluare, comerț internațional, fluxuri financiare și refugiați. … Națiunile cedează, de fapt, porțiuni ale suveranității lor comunității internaționale și încep să creeze un nou sistem de guvernare internațională a mediului, ca un mijloc de rezolvare a problemelor care nu pot fi rezolvate altfel”. [18]

Privit în mod superficial, multe argumente pentru crearea unui guvern mondial par rezonabile, dar scopul lor real este să răspândească comunismul și să domine lumea. Deși regimurile comuniste adesea denunță public amestecul în treburile interne ale altor țări, ele participă în mod activ la diferite organizații internaționale care promovează conceptul de guvernare globală.

În timpul mandatului său de secretar general al ONU în perioada 1992-1996, Boutros-Ghali a inițiat progrese rapide în marșul ONU către guvernul mondial. El a cerut formarea unei armate permanente a ONU și a făcut presiuni pentru dreptul la colectare a impozitelor. [19] Datorită opoziției Statelor Unite, Ghali nu a reușit să obțină un al doilea mandat de secretar general al ONU – și este greu de imaginat cât de puternic ar fi ONU astăzi dacă n-ar fi existat această intervenție.

În 2002, Secretarul General al ONU, Kofi Annan, a spus: “În epoca interdependenței, cetățenia globală este un pilon esențial al progresului”. Robert Chandler, fost colonel al forțelor aeriene americane și strateg al Casei Albe, considera că așa-numitul progres al lui Annan amenința suveranitatea națională și deschidea calea către o societate civilă globală sub guvernarea unei „birocrații internaționale masive, fără chip, care să … retrogradeze indivizii la statutul de furnici muncitoare într-un univers autoritar socialist”. Programele ONU precum “Educarea spre o cultură a păcii” au fost organizate și conduse de activiști de extremă stânga, despre care Chandler credea că intenționează să distrugă suveranitatea națională. [20]

Cartea “The Naked Communist” publicată în 1958, a enumerat cele 45 de obiective ale comuniștilor, dintre care unul a fost: “Promovarea ONU ca singura speranță pentru omenire. În cazul rescrierii cartei sale, solicitați să fie înființată ca un guvern mondial unic cu propriile sale forțe armate independente”. [21] Înființarea unui guvern mondial nu poate fi realizată pe termen scurt – deci atât comuniștii cât și globaliștii folosesc diverse probleme pentru a înființa instituții internaționale în diferite domenii, ca apoi să promoveze unitatea acestor instituții și să continue să pledeze pentru dependența de Națiunile Unite.

d. Guvernul mondial și totalitarismul

Nu este nimic în neregulă cu preconizarea unei lumi sau a unui viitor mai bun, dar încercarea de a înființa un guvern mondial pentru a rezolva toate problemele omenirii nu este diferită de „dictatura proletariatului” sau planificarea centralizată promovată de comunism.

Sprijinirea unui guvern mondial, consolidarea rolului Organizației Națiunilor Unite, reprezentarea ONU ca pe un panaceu pentru rezolvarea tuturor problemelor din lumea de astăzi, fac parte din încercarea de a se juca de-a Dumnezeu și de a organiza viitorul omenirii. Dacă s-ar institui un astfel de regim, acesta s-ar scufunda inevitabil în totalitarismul de stil comunist.

Pentru a atrage țările să i se alăture, un guvern mondial ar oferi în mod invariabil beneficii tentante, promisiuni de bunăstare și un plan al unei utopii globale pentru omenire.  Cu toate acestea, o problemă inevitabilă cu care se confruntă un guvern mondial este modul în care să pună în aplicare politicile sale – fie ele politice, militare, economice sau altele. Pentru a-și impune politicile la scară globală, un astfel de guvern nu ar putea avea forma unei republici libere, precum cea a Statelor Unite, din necesitate ar fi un guvern totalitar, precum cel al Uniunii Sovietice sau RPC.  Această centralizare ar ridica puterea guvernului la un nivel de neegalat, iar controlul său asupra societății ar atinge, de asemenea, un nivel fără precedent. În acest stadiu, un astfel de guvern mondial nu s-ar deranja să obțină un consens între țările sale membre sau să țină seama de angajamentele asumate față de acestea ci s-ar concentra exclusiv asupra implementării cu forță a politicilor sale.

În lumea de astăzi, există mari diferențe între țări. Multe țări nu au nici religii drepte, nici libertate, ca să nu mai vorbim de respectarea drepturilor omului sau de standarde morale înalte. Dacă țările ar trebui să se unească pentru a forma un guvern mondial, un astfel de guvern ar trebui să adopte cel mai scăzut standard al lor, eliminând orice cerințe referitoare la credință, moralitate și drepturile omului. Cu alte cuvinte, țărilor li s-ar da frâu liber în aceste aspecte – folosind conceptul de așa-numită neutralitate în religie, moralitate și drepturile omului pentru a le uni. Un guvern mondial ar promova în mod inevitabil o cultură de masă pentru a unifica lumea, în ciuda faptului că fiecare țară are propriile sale tradiții culturale și credințe religioase.

Dintre toți experții, oamenii de știință și oficialii guvernamentali care pledează în mod activ pentru un guvern mondial, majoritatea sunt atei sau au opinii progresiste cu privire la credințele religioase. În mod evident, un guvern mondial ar avea ateismul ca valoare de bază – o consecință inevitabilă, dat fiind faptul că forța din spatele acestuia este comunismul. Mai mult, deoarece diferențele culturale și lingvistice dintre popoare ar împiedica autoritatea globală, susținătorii guvernului mondial se opun adesea unor concepte precum patriotismul local sau identitate națională, care sunt esențiale pentru bunăstarea statelor naționale. Guvernul unei țări sau regiuni ai cărui oameni nu au o credință și o cultură comună se poate baza doar  pe conducerea totalitară pentru a rămâne la putere iar rezultatul ar fi pierderea libertății individuale.

Pentru a-și menține conducerea, acest guvern mondial ar implementa forțat și violent reeducarea ideologică. Pentru a preveni mișcările de fragmentare sau de independență ale țărilor membre, un guvern mondial și-ar consolida forțele sale militare și de poliție și și-ar înăspri controlul asupra libertății de exprimare și a mass-media.

În cele din urmă, un guvern mondial nu ar putea fi realizat decât ca un proiect totalitar, cu aceeași înrobire, abuz și degradare a supușilor săi regăsite în regimurile comuniste de astăzi și de-a lungul istoriei. Dar, în loc să se limiteze la o singură țară, acest totalitarism s-ar răspândi în întreaga lume, lăsând spectrul comunist practic fără opoziție în planul său de corupere a culturii umane tradiționale, a eradicării credinței în Divin și, în cele din urmă, a distrugerii umanității în sine.

4. Globalizarea culturală: o modalitate de corupere a umanității

Pe măsură ce schimburile culturale și fluxurile de capital se extind în întreaga lume, diferitele forme culturale deviante pe care comunismul le-a stabilit în secolul trecut – precum arta modernă, literatura și filozofia, divertismentul și stiluri de viață deviante, precum și consumerismul – sunt transmise la nivel global. În timpul acestui proces, tradițiile culturale ale diferitelor grupuri etnice sunt întrerupte și rupte de semnificația lor inițială, ducând la stiluri de viață goale, degenerate, orientate spre consum și profit, corupând moralitatea și societatea oriunde s-au răspândit.

Willi Münzenberg, un activist comunist german și unul dintre fondatorii Școlii de la Frankfurt, a spus: “[Trebuie] să organizăm intelectualii și să-i folosim pentru a face civilizația occidentală să duhnească. Abia atunci, după ce i-au corupt toate valorile și au făcut viața imposibilă, putem impune dictatura proletariatului. “[22] Într-adevăr, așa cum este descris în capitolele anterioare ale acestei cărți, moștenirea civilizației occidentale a fost înlocuită de cultura pop modernă deviată, iar valorile sale spirituale au fost în mare parte anulate de variante ale marxismului. Globalizarea și globalismul aduc această degenerare în toate colțurile pământului.

La nivel global, Statele Unite conduc în domeniile politic, economic și militar. Poziția sa unică în aceste domenii se regăsește și în cultura populară americană, care a fost ușor acceptată și adoptată de alte țări și regiuni. După ce s-a infiltrat și a corupt viața de familie, politica, economia, dreptul, arta, mass-media și cultura populară în toate aspectele vieții cotidiene din Statele Unite, comunismul a folosit globalizarea culturală pentru a exporta această cultură coruptă. Considerată ca având cele mai noi și mai de dorit tendințe din America, această cultură s-a răspândit în întreaga lume. Prin filmele de la Hollywood, chiar și locuitorii din îndepărtatele sate conservatoare din interiorul Chinei au aflat că mamele care își cresc singure copiii, aventurile extraconjugale și eliberarea sexuală sunt aspecte “normale” ale vieții în Occidentul “avansat”. Rock ‘n’ roll a devenit extrem de popular în întreaga lume, de la Ecuador în America de Sud, până în Malaezia, în Asia de Sud-Est și Fiji în Insulele Pacificului. În educație, ideologia care stă la baza curriculum-ului comun de bază, creată de marxiștii culturali, a fost reflectată aproape instantaneu în manualele de liceu din Taiwan. Într-o clipită, mișcarea “Occupy Wall Street” din New York, a fost prezentată pe ecranele televizoarelor din cele mai îndepărtate cătune montane din India.

Globalizarea culturală este uraganul care duce prin întreaga lume cultura deviantă a Occidentului și cultura de partid a regimurilor totalitare comuniste, în calea lui măturând fără încetare valorile tradiționale care au ghidat omenirea de mii de ani.

a. Distrugerea tradițiilor culturale ale lumii

Cultura fiecărei etnii din lume are caracteristicile unice și influențele profunde ale propriei sale istorii specifice. În ciuda diferențelor dintre culturile etnice, toți urmează aceleași valori universale pe care Divinitatea le-a conferit tradițiilor lor. După Revoluția Industrială, dezvoltarea tehnologică a adus comoditate în viața noastră și, simultan, tradiția a fost etichetată de progresiști ​​ca fiind înapoiată. Acum, standardul este: măsurarea tuturor lucrurilor prin gradul de modernitate, noutate și “progres” – sau dacă are valoare comercială.

Comunismul promovează valori care par nobile, dar, în realitate, au scopul să facă omenirea să-și abandoneze valorile tradiționale, înlocuindu-le cu valori moderne omogene și decăzute. Așa-numitele valori comune de astăzi create de schimbul cultural în procesul de globalizare, nu provin din nicio tradiție anume – ele sunt valori moderne. Elementele și valorile adoptate de globalism trebuie, din necesitate, să se abată de la tradiție. Acestea includ numai elementele cele mai necizelate ale patrimoniului cultural existent, precum și aspectele care pot fi comercializate. Noțiunile despre “destinul comun al omenirii” și “viitorul nostru comun” sunt rezultatul unor astfel de valori deviate.

Cel mai scăzut standard recunoscut în timpul globalizării culturale se manifestă în cultura consumatorului. Ghidat de interesele economice, designul produselor și modul în care sunt prezentate pe piață, sunt complet centrate pe stimularea instinctelor de bază ale consumatorilor. Scopul este de a controla omenirea prin seducerea, desfătarea și satisfacerea dorințelor superficiale ale oamenilor.

Această cultură globală a consumatorilor este folosită pentru coruperea tradiției în mai multe moduri. În primul rând, caracteristicile și semnificația unice din spatele unui produs, provenite din cultura sa etnică, sunt eliminate. Cu alte cuvinte, tradiția este îndepărtată de pe produse prin deculturalizare sau prin standardizare. Cu cât un grup de oameni este mai înstrăinat de moștenirea și credința lui culturală, cu atât devine mai susceptibil la o astfel de cultură consumeristă simplificată. De-a lungul timpului, prin globalizare, obiceiurile și identitatea acestei populații devin limitate doar la nivelul scăzut necesar pentru a menține o cultură comercială ieftină lipsită de sens și moralitate.

În al doilea rând, globalizarea industriei mass-media și monopolurile sale au permis elementelor comuniste să folosească cu ușurință ideile degenerate din spatele produselor. Ei fac publicitate aspectului cultural superficial al produselor și introduc ideologia marxistă în timp ce le promovează. Hibridizarea culturilor prin globalizare devine astfel un alt canal pentru promovarea ideologiei comuniste.

În al treilea rând, o cultură globală face din consumerism cultura principală a societății. Reclamele, filmele, emisiunile de televiziune și rețelele de socializare, bombardează constant consumatorii cu ideea că nu trăiesc o viață reală dacă nu consumă, nu dețin anumite produse, sau dacă nu caută să se distreze în anumite moduri. Comunismul folosește diferite mijloace și divertismentul pentru a determina oamenii să-și urmărească satisfacerea propriilor dorințe. Pe măsură ce oamenii își îndeplinesc dorințele, ei se îndepărtează de planul spiritual, determinându-i să se abată de la credințele lor divine străvechi și de la valorile lor tradiționale în doar câteva generații.

Pe măsură ce consumerismul își răspândește rapid ideologia decăzută pe fondul globalizării,  el utilizează mentalitatea de turmă a mulțimii. Cu expunerea frecventă la mass-media de știri, rețelele de socializare, reclame, emisiuni de televiziune și filme, oamenii sunt bombardați cu diverse ideologii antitradiționale. Acest lucru creează o iluzie că astfel de ideologii decăzute reprezintă un consens global. Oamenii devin treptat amorțiți de daunele provocate de aceste ideologii, deoarece comportamentele pervertite sunt văzute ca fiind la modă, iar oamenii sunt îndemnați să se mândrească cu ele. Abuzul de substanțe, libertatea sexuală, muzica degenerată, arta abstractă și multe altele, sunt răspândite în acest mod.

Arta modernă este degenerată și încalcă toate definițiile tradiționale ale esteticii. Este posibil ca unii oameni să fi realizat acest lucru încă la început, dar odată ce lucrările de artă modernă sunt expuse constant în marile zone metropolitane și vândute la prețuri ridicate, atunci când mass-media raportează frecvent despre lucrări de artă întunecate și ciudate, oamenii încep să creadă că ei sunt cei care nu mai au contact cu moda, iar gustul lor în artă trebuie actualizat. Manipulați de această tendință, oamenii învață să-și nege sentimentul lor înnăscut de frumos și să accepte estetica hidoasă a artei degenerate.

Tot felul de culturi degenerate, mascate ca fiind cultura occidentală, sunt răspândite în prezent în toate colțurile lumii. Hollywood-ul, în special, a fost un exportator major al diferitelor narațiuni care provin din marxismul cultural. Caracteristicile speciale ale industriei cinematografice îi permit acesteia să-i facă pe oameni să-i accepte în mod inconștient valorile. Așa cum este descris în Capitolul 13, filmul are puterea de a descrie atmosfere convingătoare, narațiuni și personalități, cufundând publicul în viziunea regizorului. Filmele de la Hollywood joacă un rol enorm în modelarea valorilor publicului și a viziunii lui asupra lumi.

În această carte, am discutat, de asemenea, modul în care marxismul cultural a preluat educația occidentală (vezi Capitolul 12) care, la rândul său, a expus studenții străini care studiază în țările occidentale la diverse ideologii de stânga. Când se întorc în țările lor, ei răspândesc aceste ideologii, care sunt văzute ca fiind atractive, deoarece țările occidentale sunt mai avansate din punct de vedere tehnologic și sunt dezvoltate economic. Astfel, tendințele moderne invazive întâmpină puține rezistențe pe măsură ce se răspândesc și distrug cultura tradițională autohtonă.

Aceste valori globaliste moderne au devenit, de asemenea, omniprezente și de masă prin cultura corporatistă a corporațiilor multinaționale. Promovarea libertății sexuale de către acestea a corodat serios valorile morale ale societății tradiționale.

În 2016, un mare lanț de magazine a anunțat că vestiarele și toaletele magazinelor lor vor fi „prietenoase cu persoanele transgender”, ceea ce înseamnă că bărbații ar putea intra în toaletele sau vestiarele femeilor după bunul plac, dacă s-ar autoidentifica drept femei. American Family Association a declarat că politica este dăunătoare femeilor și copiilor și a solicitat consumatorilor să boicoteze compania. Până în prezent, angajamentul asociației de a boicota lanțul de magazine a primit peste 1,5 milioane de semnături. [23] Boicoturile au devenit nerealiste, totuși, deoarece tot mai multe companii din societate au adoptat astfel de politici. Comunismul este capabil să utilizeze mentalitatea turmei, deoarece mulți oameni nu au o voință puternică. Odată ce omenirea se abate de la tradițiile împărtășite de Divin, totul devine relativ și se schimbă în timp. Situația devine gata pentru exploatare.

În condițiile globalizării, respectul reciproc și toleranța diferitelor culturi naționale au devenit curente de masă. Comunismul a folosit acest lucru pentru a denatura conceptul de toleranță și pentru a face din neutralitatea valorică un „consens global”, susținând astfel idei deviante.

d. Rolul ONU în răspândirea valorilor degenerate

Articolul 13 din Convenția ONU privind drepturile copilului prevede: ”Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept include libertatea de a căuta, de a primi și de a transmite informații și idei de orice natură, indiferent de frontiere, fie oral, în scris sau tipărit, sub formă de artă sau prin orice alt mijloc la alegerea copilului“.[24]

Unii cercetători au întrebat: Dacă părinții nu le vor permite copiilor să poarte tricouri cu simboluri satanice, va constitui o încălcare a drepturilor copiilor? Au copii dreptul de a alege felul în care vor vorbi cu părinții lor? Copiilor le poate lipsi discernământul. Dacă ei comit acte de violență sau încalcă normele etice, pot părinții să-și disciplineze copiii? Aceste griji nu sunt nejustificate. În 2017, provincia Ontario din Canada, a adoptat o lege care interzice părinților să refuze dorințele copiilor lor în ceea ce privește exprimarea de gen (adică copiii își pot alege propriile sexe). Părinții care nu acceptă identitatea de gen aleasă de copilul lor pot fi considerați a fi implicați în abuzuri asupra copiilor, iar copiii lor ar putea fi luați de stat. [25]

În 1990, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că homosexualitatea nu este o boală psihică, stimulând în mare măsură mișcarea LGBT la nivel mondial. Africa de Sud a fost prima țară care a introdus o nouă convenție la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, care a impus recunoașterea orientării sexuale și a identității de gen, ca un indicator al respectării drepturilor omului. Convenția, prima care viza direct orientarea sexuală și identitatea de gen, a fost în cele din urmă adoptată. În realitate, convenția normalizează ceea ce a fost considerat drept deviant, atribuindu-i aceeași importanță ca și drepturile naturale.

Comunismul folosește astfel globalizarea pentru a denatura și distruge cultura tradițională și valorile morale într-un mod atotcuprinzător. Aceasta include utilizarea țărilor dezvoltate, a corporațiilor globale și a instituțiilor internaționale. Oamenii sunt scufundați în comoditatea superficială a unui stil de viață globalizat, dar nu sunt conștienți de faptul că ideile și conștiințele lor se schimbă rapid. În doar câteva decenii, precum un tsunami violent, aceste idei complet noi au cuprins multe părți ale lumii. Oriunde ajung aceste idei cultura se schimbă, iar dacă acest trend continuă civilizațiile se vor pierde. Chiar și cele mai străvechi și mai izolate țări nu pot scăpa.

Cultura tradițională este rădăcina existenței umane, o garanție importantă pentru ființele umane de a menține standardele morale. Este cheia capacității ființelor umane să se întoarcă pe calea cea dreaptă și să fie mântuiți de Creatorul lor. În procesul de globalizare, cultura tradițională a fost deviată și ruinată de aranjamentele spectrului comunist. Criza morală, pe termen lung, cu care se confruntă civilizația umană este fără precedent.

5. Susținerea patrimoniului național și a valorilor universale

Diferitele naționalități și țări au existat de-a lungul mileniilor. Deși există în diferite regiuni, au forme și sisteme politice diferite, folosesc limbi diferite și au calități culturale și psihologice diferite – ele împărtășesc valori universale comune. Aceste valori universale reprezintă nucleul culturii tradiționale pentru toate grupurile etnice.

În întreaga lume, în special după sfârșitul Războiului Rece, reprezentanții comunismului atât din Est, cât și din Occident au început să folosească schimburile și cooperarea politică, economică și culturală internațională pentru a extinde și controla globalizarea. Instituțiile globaliste promovează valori degenerate în practic fiecare țară de pe pământ, ajutând spectrul comunist la distrugerea sistematică a valorilor universale, a culturii tradiționale și a credinței în Divinitate.

Prin utilizarea globalizării, împreună cu alte procese istorice din ultimele secole, spectrul comunist și-a extins foarte mult puterea în lumea umană.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, comuniștii au preluat puterea în Rusia și mai apoi în China  ucigând elitele culturale tradiționale și distrugând cultura tradițională a acestor două vaste națiuni. După cel de-al Doilea Război Mondial, lagărul comunist s-a infiltrat și a controlat organizații internaționale precum ONU, a abuzat de procedurile democratice pentru a permite majorității să cucerească minoritatea și au folosit bani pentru a influența țările mici în încercarea de a folosi puterea supranațională a ONU pentru a-și răspândi sistemul politic la nivel mondial.

În puțin mai mult de un secol de la apariția comunismului pe scena globală, aceste forțe politice și economice transnaționale au ajuns să dețină o putere formidabilă, punând în pericol națiunile suverane din întreaga lume datorită planurilor de înființare a unui guvern mondial.

Doar odată cu întoarcerea tradiției, oamenii își pot restabili identitatea și suveranitatea națională și pot crea un mediu internațional armonios, guvernat de valori universale drepte. Acest lucru va permite omenirii să alunge spectrul comunist și să trăiască sub protecția și harul Divinității.

*****

Referințe

[1] Karl Marx și Friedrich Engels, „Ideologia germană”, în Marx-Engels Collected Works, vol. 5 (1932), accesat prin Arhiva de Internet Marxists pe 4 mai 2020, https://www.marxists.org/archive/marx/works/1845/german-ideology/index.htm

[2] VI Lenin, “A Treia Internaționala comunistă, Lucrările colecțiilor lui Lenin, ediția a 4-a, ediția engleză, volumul 29 (Moscova: Progress Publishers, 1972), 240-241, Marxists Internet Archive, accesat la 4 mai 2020, https://www.marxists.org/archive/lenin/works/1919/mar/x04.htm

[3] G. Edward Griffin, “Maestrul temător: O a doua privire asupra Națiunilor Unite (Appleton, Wis.: Insulele occidentale, 1964), Capitolul 7.

[4] William Z. Foster, Către America Sovietică (New York: Coward-McCann, 1932), Cap. 5, Marxists Internet Archive, accesat pe 4 mai 2020, https://www.marxists.org/archive/foster/1932/toward/06.htm.

[5] James Bovard, “Banca Mondială versus săracii lumii“, Analiza politicii Institutului Cato Nr. 92, 28 septembrie 1987, https://object.cato.org/sites/cato.org/files/pubs/pdf/pa092.pdf

[6] Dani Rodrik, “Paradoxul globalizării: De ce piețele, statele și democrația globală nu pot coexista” (Oxford: Oxford University Press, 2011), 19.

[7] Robert Atkinson, „De ce anii 2000 au fost un deceniu pierdut pentru producția americană , ” IndustryWeek, 14 martie 2013, https://www.industryweek.com/the-economy/article/22006840/why-the-2000s-were-a-lost-decade-for-american-manufacturing.

[8] Biroul american de statistică a muncii, “Un profil al lucrătorului sărac, 2016“, BLS Reports, iulie 2018, https://www.bls.gov/opub/reports/working-poor/2016/home.htm 

[9]. William F. Jasper, Tirania globală … Pas cu pas: Națiunile Unite și Noua Ordine Mondială Emergentă (Appleton, WI: Western Islands Publishers, 1992), cap. 4.

[10]. J. Edgar Hoover, citat în Griffin, Maestrul temător 48.

[11]. Amity Shlaes, „Comunismul devine nepotism la ONU”, The Wall Street Journal, 24 octombrie 1991.

[12] Colum Lynch, “China înrolează ONU pentru a-i promova proiectul O Centură Un Drum“, Politica externă, 10 mai 2018, https://foreignpolicy.com/2018/05/10/china-enlists-u-n-to-promote-its-belt-and-road-project/

[13] Dore Gold, “Turnul Babel: Cum au alimentat Națiunile Unite haosul global”, (New York, Forumul Crown, 2004), 1-24.

[14] Dore Gold, așa cum este citat în Robert Chandler, “Lumea umbrei: Rusia renăscută, Noua Stângă Globală și Islamul radical”(Washington, DC: Regnery Publishing, 2008), 403.

[15]. Griffin, “Maestrul temător”, Capitolul 11.

[16] Norman Cousins, așa cum este citat în Gary Benoit, “Ziua Pământului – Cea mai mare farsă de pe pământ”, The New American, 21 aprilie 2016. https://www.thenewamerican.com/tech/environment/item/23011-earth-day-the-greatest-sham-on-earth

[17] Manifestul umanist II, Asociația Umanistă americană 1973, https://americanhumanist.org/what-is-humanism/manifesto2/

[18] Hilary F. French, “După Summitul Pământului: Viitorul guvernării mediului”, Worldwatch Paper 107, Worldwatch Institute, martie 1992

[19] Jasper, “Tirania Globală”, Cap. 4.

[20] Chandler, “Lumea umbrei”, 401-403

[21] W. Cleon Skousen, “The Naked Communist” (Salt Lake City: Izzard Ink Publishing, 1958, 2014), capitolul 12.

[22] Willi Münzenberg, așa cum este citat în Bernard Connolly, “Inima roșie a Europei: Războiul murdar pentru banii Europei” (Londra: Faber & Faber, 2013).

[23] “Semnează Angajamentul pentru Boicotul lui Target!” American Family Association, https://www.afa.net/target

[24] Organizația Națiunilor Unite, Oficiul Înaltului Comisar, Convenția privind drepturile copilului, (Geneva: Organizația Națiunilor Unite, 1989), https://www.ohchr.org/en/professionalinterest/pages/crc.aspx .

[25] Grace Carr, “Ontario face ca dezaprobarea alegerii sexuale a copilului să fie un potențial abuz al copilului, The Daily Caller, 5 iunie 2017, https://dailycaller.com/2017/06/05/ontario-makes-disapproval-of-kids-gender-choice-child-abuse/