Capitolul 16 (II): Comunismul din spatele ecologismului

 

Spectrul comunismului nu a dispărut odată cu dezintegrarea Partidului Comunist din Europa de Est

În fața dvs. se afla traducerea în limba română a unei lucrări apărute în limba chineză, intitulată “Cum conduce spectrul comunismului lumea”, scrisă de echipa editorială a celor “Nouă comentarii despre Partidul Comunist”.

*****

 

Cuprins

2. Schimbările climatice (continuare)
c. Stabilirea dogmei în comunitatea științifică
d. Propagandă și intimidare

3. Ecologismul: o altă formă a comunismului
a. Blamarea capitalismului
b. Transformarea ecologismului în religie
c. Infiltrarea politică: construirea unui guvern mondial

4. Găsirea unei soluții adevărate la criza de mediu

Referințe

*****

 

2. Schimbările climatice (continuare)

c. Stabilirea dogmei în comunitatea științifică

Exagerarea generată de forțele comuniste cu privire la schimbările climatice își propune nu numai să deschidă calea către un guvern global, ci și să distrugă etica cercetării în comunitatea științifică.

Climatologia este un subiect care are doar câteva decenii de istorie. Cu toate acestea, ipotezele legate de încălzirea globală au fost prematur luate ca atare. Mass-media a menținut subiectul încălzirii globale pe prima pagină a ziarelor și a mușamalizat inexactitățile care stau la baza cercetărilor. Guvernele investesc fonduri în cercetarea ipotezei încălzirii globale, în timp ce marginalizează alte descoperiri. Mass-media și politicienii etichetează predicția schimbărilor climatice catastrofale ca fiind „dovedită științific” și o răspândesc în întreaga lume drept doctrină inatacabilă. Astfel, gândirea în această privință a devenit în mare parte unificată în rândul publicului larg, iar acest lucru a inoculat noțiuni complicate în mintea oamenilor cu privire la ceea ce este corect și ceea ce este greșit.

Dacă se merge până la capăt, traiectoria naturală conduce spre crearea unui super-guvern global — adică comunismul — în așa-zisul scop al salvării pământului și al omenirii dintr-o criză născocită sau foarte mult exagerată. Distrugerea lumii vechi prin orice mijloace este o strategie de bază a comunismului.

Indiferent de reputația academică a unui om de știință, odată ce își exprimă în mod public îndoielile cu privire la dogma consensului, acesta se confruntă imediat cu o presiune extraordinară din partea colegilor și a instituțiilor academice. Unii oameni au susținut chiar că scepticii încălzirii globale ar trebui să fie urmăriți sau incriminați. Persoanele care au trăit într-o societate totalitară comunistă au avut experiențe similare când au pus la îndoială dogma partidului comunist.

Regretatul David Bellamy, un cunoscut botanist britanic și președinte al Wildlife Trusts, care a scris zeci de cărți și lucrări în timpul carierei sale, a declarat public că nu crede în dogma consensului privind teoria încălzirii globale. Wildlife Trusts a răspuns printr-o declarație în care își exprima nemulțumirea și l-a demis câteva luni mai târziu, după ce el a încetat să mai fie președinte. [46] Ecologiștii care îl respectaseră înainte au început să suspecteze că și-a pierdut mințile . [47]

Regretatul William Gray, un profesor renumit, a fost un pionier american al cercetării uraganelor. După ce a criticat dogma consensului cu privire la încălzirea globală indusă de om, propunerile sale de cercetare au fost respinse în mod repetat. [48]

În cartea Climate of Extremes: Global Warming Science They Don’t Want You to Know (Climatul extremelor: Știința privind încălzirea globală pe care ei nu doresc să o cunoști) co-autorul Patrick J. Michaels, fost președinte al Asociației Americane a Climatologilor Statelor și climatolog la Universitatea din Virginia, a enumerat numeroase exemple de ecologiști care au suprimat opinia științifică pentru a ajunge la presupusul lor consens. Deoarece Michaels a afirmat că schimbările climatice nu ar conduce neapărat la dezastru – și această poziție a fost incompatibilă cu dogma consensului – guvernatorul din Virginia i-a cerut să nu mai vorbească despre încălzirea globală în calitate de climatolog al statului Virginia. Michaels a ales în cele din urmă să demisioneze. [49]

Climatologul adjunct al statului Washington, Mark Albright, a fost demis din funcția sa în urma unui incident care a implicat declarații înșelătoare făcute de primarul din Seattle, care afirmase că „grosimea medie a stratului de zăpadă din [Munții Cascade] s-a micșorat cu 50% din 1950”. Albright a început să le trimită colegilor săi date care arătau că stratul zăpezii din Cascade a crescut, nu a scăzut, din anii 1970. Climatologul statului de la acea vreme a cerut ca Albright să înceapă să-i trimită e-mailurile pentru verificare înainte ca acestea să fie trimise, iar când Albright a refuzat, i s-a retras titlul. [50]

În țările comuniste, interferența politică grosolană în știință este frecventă. În țările occidentale, politica ecologismului este folosită pentru a interfera cu libertatea academică. Cercetările academice care pun la îndoială dogma consensului apar rareori în revistele academice, un fenomen care a început în anii ’90. În documentarul din 1990 The Greenhouse Conspiracy (Conspirația efectului de seră), Michaels a povestit cum a întrebat odată un editor de ce una dintre lucrările sale a fost respinsă de la publicare și i s-a spus că munca sa este supusă unui standard de evaluare mai înalt decât cel al altora. [51] Conform raportului GISC din 1990, înțelegerea la acea vreme era că amploarea încălzirii globale era echivalentă cu schimbările naturale ale climei. Prin urmare, deși punctul de vedere al lui Michaels era diferit de cel al multor altora, nu putea fi considerat eretic. Cu toate acestea, obiectivul stabilirii unui consens fals fusese deja stabilit și toată lumea trebuia să subscrie la el.

În martie 2008, oamenii de știință care s-au îndoit de dogma consensului cu privire la problemele climatice au organizat un eveniment academic privat la New York. Mulți dintre acești oameni de știință au declarat că au întâmpinat diverse obstacole atunci când au încercat să-și publice cercetările în reviste academice. Meteorologul Joseph D’Aleo, fost președinte al Comitetului pentru Analiză și Prognoză Meteorologică al Societății Meteorologice Americane, a declarat că unii dintre colegii săi n-au îndrăznit să participe la întrunire de teamă că le-ar putea afecta cariera. El a crezut că există „foarte probabil o majoritate tăcută a oamenilor de știință din domeniul climatologiei, meteorologiei și științelor conexe care nu sprijină poziția “consensului”. [52]

Profesorul Judith Curry, fost decan al Școlii de Științe a Pământului și Atmosferei de la Institutul de Tehnologie din Georgia, a declarat în 2015, într-o mărturie în fața Senatului, că a primit odată un e-mail de la un om de știință angajat la NASA care a spus: “Am fost la o mică întâlnire a oamenilor de știință afiliați la NASA și mi-a fost relatat de către managerul nostru de top că i s-a spus, de către șeful său de la NASA, că nu ar trebui să încercăm să publicăm lucrări contrare revendicărilor actuale de încălzire globală, deoarece el (șeful NASA) ar avea apoi dificultăți ca să contracareze publicitatea “nedorită”.

Curry a mai spus în mărturia ei:

„Un om de știință în domeniul climei care face o declarație despre incertitudinea sau gradul de îndoială în dezbaterea despre climă este clasificat ca un negator sau un “vânzător de îndoieli”, ale cărui motive sunt presupuse a fi ideologice sau motivate de finanțare din partea industriei combustibililor fosili. Propria mea experiență în discutarea publică a preocupărilor legate de modul în care incertitudinea este caracterizată de GIPC a dus la etichetarea mea ca “eretică a climatului” care s-a întors împotriva colegilor mei. Există o presiune enormă pentru ca oamenii de știință din domeniul climei să se conformeze așa-numitului consens. Această presiune vine nu numai de la politicieni, ci și de la agențiile federale de finanțare, universități și societăți profesionale și de la oamenii de știință care sunt avocați și activiști ecologici. În întărirea acestui consens există interese monetare puternice, reputaționale și de autoritate.“ [53]

În ianuarie 2017, Curry a ales să se pensioneze mai devreme din funcția sa de titular, scriind că „nu mai [știa] ce să le spună studenților și cercetătorilor postdoctorali cum să “navigheze prin NEBUNIA din domeniul științelor climatice”. Într-un interviu din 2017, Curry a spus: „Odată ce înțelegeți incertitudinile științifice, actuala cale politică pe care ne aflăm nu are prea mult sens. … Trebuie să deschidem dialogul politic cu privire la un spațiu mai larg de soluții. Așa că vreau doar să deschid dialogul și să îi provoc pe oameni să gândească. ” [54]

Roger Pielke Jr., profesor la Universitatea din Colorado, a declarat că experiența lui Curry arată că „deținerea unei poziții titulare nu este o garanție a libertății academice”. [55] Pielke a lucrat, inițial, la Institutul de Cooperare al Universității pentru Cercetare în Științele Mediului (ICUCSM). Deși a fost de acord cu majoritatea concluziilor „consensului” GIPC, el a fost supus unor presiuni similare deoarece a subliniat că datele nu susțin ideea că numărul evenimentelor meteorologice extreme, precum uraganele, tornadele și secetele, a crescut din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră. În cele din urmă, el s-a mutat la Centrul de Guvernare Sportivă al Universității din Colorado. [56]

Nu este de mirare că Joanne Simpson, membru al Academiei Naționale de Inginerie din SUA și cercetător al NASA, ce a fost distins cu premii, nu și-a exprimat scepticismul față de „consens” decât după pensionare. „Din moment ce nu mai sunt afiliată la nicio organizație și nici nu primesc vreo finanțare, pot vorbi cu sinceritate”, a spus ea. „Ca om de știință rămân sceptică. … Baza principală a afirmației că eliberarea în atmosferă a gazelor cu efect de seră de către om este cauza încălzirii se bazează aproape în totalitate pe modelele climatice. Știm cu toții fragilitatea modelelor referitoare la sistemul aer-sol. ” [57]

d. Propagandă și intimidare

În cartea The Great Global Warming Blunder: How Mother Nature Fooled the World Climate Top Scientists (Marea gafă globală a încălzirii globale: Cum Mama Natură a indus în eroare oamenii de știință de top din lume), Roy Spencer, climatolog și fost expert al NASA, a enumerat cincisprezece tehnici de propagandă utilizate de ecologiști, inclusiv provocarea panicii, apelarea la autoritate, încurajarea unei mentalități de turmă, recurgerea la atacuri personale, stereotipuri, senzaționalizări și falsificarea înregistrărilor. [58]

În 2006, jurnalistul britanic Brendan O’Neill a scris un articol intitulat “Un climat al cenzurii” care descrie retorica batjocoritoare cu care se confruntă oamenii din multe țări, dacă îndrăznesc să exprime îndoieli cu privire la teoria predominantă a schimbărilor climatice. De exemplu, un diplomat britanic a declarat într-un discurs public că cei care se îndoiesc de schimbările climatice nu ar trebui să fie tratați de către mass-media în mod diferit de teroriști și că nu ar trebui să li se acorde o platformă de a vorbi. Un fost director executiv al unui mare grup ecologist a avertizat că mass-media ar trebui să se gândească de două ori înainte de a publica punctele de vedere ale scepticilor privind schimbările climatice, deoarece „permiterea răspândirii unei astfel de dezinformări ar provoca daune”. [59]

Unii au încercat chiar să folosească forța juridică pentru a reprima libertatea de exprimare și a suprima vocile oponenților ipotezei încălzirii climatice. La un summit la care au participat cei mai importanți factori politici din Australia, inclusiv primul ministru, a fost făcută o propunere de ridicare a cetățeniei contravenienților. O altă idee a fost aceea de reexaminare a primirii cetățeniei australiene și de acordare a cetățeniei numai celor care au fost verificați ca fiind „prietenoși cu mediul înconjurător”. [60] În 2015, douăzeci de cadre universitare au trimis o scrisoare președintelui SUA și procurorului general prin care solicitau ca Legea organizațiilor influențate și corupte să fie utilizată pentru a investiga „corporațiile și alte organizații care au înșelat cu bună știință poporul american cu privire la riscurile schimbărilor climatice”, adăugând că „faptele greșite” ale acestor organizații trebuie„ oprite cât mai curând posibil”. [61]

Cei sceptici cu privire la teoria schimbărilor climatice au fost etichetați „negatori”. Aceștia includ atât diferite grupuri de oameni care recunosc încălzirea climatică, dar simt că suntem capabili să îi facem față, cât și pe cei care neagă complet încălzirea ca fenomen științific. Puterea etichetei „negator” este considerabilă. Charles Jones, un profesor de limba engleză de la Universitatea din Edinburgh acum pensionat, a spus că termenul “negator” este conceput pentru a plasa scepticii la același nivel de depravare morală ca și pe cei care neagă Holocaustul. Potrivit lui O’Neill, unii oameni susțin chiar că scepticii teoriei schimbărilor climatice sunt complici ai unui potențial eco-Holocaust și se pot confrunta în viitor cu procese de tip Nuremberg. El a citat un editorialist ecologist spunând: „Mă întreb ce sentințe ar putea da judecătorii de la viitoarele tribunale penale internaționale celor care vor fi găsiți parțial, dar direct responsabili de milioane de decese cauzate de înfometare, foamete și boli în deceniile următoare. Am pus [negarea schimbărilor climatice] într-o categorie morală similară cu negarea Holocaustului — cu excepția faptului că de data aceasta Holocaustul urmează să vină și avem încă timp să îl evităm. Cei care încearcă să se asigure că nu o vom face vor trebui într-o zi să răspundă pentru crimele lor. ”

O’Neill, în articolul său, a comentat: „De obicei, numai în statele autoritare, gândurile sau cuvintele sunt echivalate cu crimele, unde dictatorii vorbesc despre „crimele gândirii” și amenințarea pe care ele o reprezintă pentru societate. … Este doar un pas mic de la demonizarea unui grup de oameni și descrierea argumentelor lor ca fiind toxice și periculoase, și până la solicitarea unei cenzuri mai severe și mai dure”. [62] Această judecată este corectă. Restricționarea dreptului la gândire este una dintre modalitățile prin care comunismul separă oamenii de conceptul de bine și rău care se bazează pe valori universale.

3. Ecologismul: o altă formă a comunismului

În ultimele decenii, cu forțele comuniste în retragere și cu problemele politice și economice ale regimurilor comuniste expuse, comunismul s-a agățat de ecologism ca mijloc de a-și continua agenda.

a. Blamarea capitalismului

Ecologismul tratează capitalismul ca pe un inamic, deci împărtășește cu comunismul același inamic comun. Când comunismul a întâmpinat obstacole din partea mișcărilor muncitorești din țările occidentale dezvoltate, el și-a schimbat uneltele și a deturnat cauza ecologistă. Activismul normal pentru protecția mediului s-a metamorfozat într-un activism care vizează lichidarea capitalismului.

Doctrina comunistă a promovat inițial o utopie, un “paradis pe pământ”, pentru a incita la revoltă și a răsturna sistemul social existent. Sub acoperirea ecologismului, comunismul a adoptat o abordare similară, însă viziunea pe care a descris-o era exact opusul: în locul utopiei minunate a muncitorilor a existat în schimb o distopie înfricoșătoare, o viziune a unui “iad pe pământ”. Conform acestui scenariu, în doar câteva decenii, însăși supraviețuirea umanității va fi în pericol din cauza încălzirii globale, a alunecărilor de teren, a tsunami-urilor, a secetei, a inundațiilor și a valurilor de căldură. Recruții țintă ai acestei mișcări nu erau cei săraci, ci mai degrabă cei bogați.

Bazat pe doctrinele originale ale comunismului, după ce acesta acaparează puterea, primul pas este acela să deposedeze bogații cu scopul presupus al redistribuirii averii acestora celor săraci. În realitate, săracii rămân săraci, în timp ce toată bogăția ajunge în mâinile oficialilor corupți. Al doilea pas presupune înființarea unei economii controlate de stat și abolirea proprietății private. Acest lucru distruge economia națională și-i constrânge pe toți la o viață plină de greutăți.

Aceeași ecuație se desfășoară la nivel internațional, sau atunci când este permisă adoptarea politicilor ecologiste radicale. Se așteaptă ca țările bogate să acorde ajutoare țărilor mai sărace, adică să redistribuie bogăția la scară globală. În realitate, țările sărace rămân sărace, deoarece banii destinați dezvoltării lor sfârșesc, de obicei, în mâinile oficialilor corupți ai acestor țări. Între timp, responsabilitatea guvernului este extinsă și mecanismele pieței sunt înlocuite cu economia controlată, folosind tot felul de politici draconice de mediu pentru a împiedica funcționarea normală a capitalismului, forțând întreprinderile să se închidă sau să se mute în străinătate, falimentând astfel economia țării. Prin aceste metode orientate spre piață, mișcarea ecologistă încearcă să paralizeze capitalismul. Reglementările de mediu au devenit instrumente importante pentru subminarea economiilor capitaliste și devin cunoscute pentru eliminarea mai multor locuri de muncă decât cele pe care le creează.

Obiectivul ecologismului modern este acela de a răspândi teama de dezastre viitoare și prin această frică de a ține ostatici publicul și guvernele. Dar, printre cei care promovează în mod activ această panică a sfârșitului lumii, mulți au un stil de viață luxos, folosind o mulțime de energie și lăsând o amprentă mare de carbon. În mod evident, ei nu cred că dezastrul este iminent.

Pentru a face uz de mentalitatea de criză, folosind în special “dușmanul comun” al încălzirii globale și pentru a uni diferite forțe care să se opună capitalismului, pentru ecologiști a devenit imperativ să sublinieze și să exagereze natura presupusei crize. Cea mai simplă cale este aceea de a crea o teamă uriașă, de masă, relativă la utilizarea celei mai ieftine surse de energie, adică combustibili fosili – cărbune, petrol, gaze naturale – și, de asemenea, a energiei nucleare. În urmă cu câteva decenii ecologiștii au reușit să-i facă pe oameni să se teamă de energia nucleară și acum încearcă să-i facă să se teamă de utilizarea combustibililor fosili, susținând că utilizarea combustibililor fosili duce la încălzirea globală catastrofală.

Cu toate acestea, în realitate, climatologia nu a ajuns la concluzia că încălzirea globală este cauzată de activitatea umană sau că încălzirea globală va duce cu siguranță la dezastru. Iar dacă în spatele schimbărilor climatice se află cauze naturale, atunci înseamnă că toate aceste politici guvernamentale servesc doar la împiedicarea dezvoltării economice, oferind doar beneficii marginale.

De exemplu, oficialii ridică limitele standardelor de emisii pentru autovehicule cu justificarea că aceasta reduce amprenta de carbon. Acest lucru înseamnă în mod natural costuri de producție mai mari și profituri mai mici, urmate de o creștere a șomajului și de externalizare a industriei către țările în curs de dezvoltare, unde costurile sunt mai mici. Mai mult, creșterea eficienței consumului de combustibil al tuturor autoturismelor de la 15.09 km pe litru la modelele din 2016, până la 23,16 km pe litru până în 2025 ar putea reduce magnitudinea încălzirii globale cu doar 0,02 C până în 2100. [63] Acest lucru nu ar face practic nimic pentru a ajuta la reducerea încălzirii globale. Diverse restricții de eficacitate dubioasă au luat locurile de muncă a milioane de angajați și-au dat o lovitură grea industriilor prelucrătoare, facultăților de cercetare, inovațiilor energetice și competitivității afacerilor internaționale în țările occidentale.

Susținătorii protecției mediului promovează cu entuziasm energia verde, în special energia solară și eoliană. Din păcate, poluarea care vine cu generarea de energie verde este fie subestimată, fie pur și simplu ascunsă. În procesul de producere a panourilor solare, o otravă mortală – tetraclorura de siliciu – este creată ca un produs secundar, provocând propria problemă de mediu. Un raport al publicației The Washington Post care îl citează pe Ren Bingyan, profesor la Școala de Științe ale Materialelor de la Universitatea de Tehnologie din Hebei, spunând: “Terenul pe care va fi aruncată sau îngropată [tetraclorura de siliciu] va fi infertil. Nici un fir de iarbă sau vreun copac nu va crește în acel loc. … Este ca dinamita – este otrăvitoare, este poluantă. Ființele umane nu o pot atinge niciodată”.[64] Producția de panouri solare consumă o cantitate enormă de energie convențională, inclusiv cărbune și petrol.

Conform Acordului de la Paris, până în 2025, țările dezvoltate trebuie să ofere 100 de miliarde de dolari anual pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să-și reducă emisiile și să se „adapteze la schimbările climatice”. Dacă Statele Unite nu s-ar fi retras din acord, ar fi trebuit să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 26% – 28% față de nivelurile din 2005. Acest lucru ar fi însemnat că, în fiecare an, Statele Unite ar fi trebuit să-și reducă emisiile cu 1,6 miliarde de tone de emisii. În ceea ce privește China, cel mai mare poluator din lume, Acordul de la Paris îi permite să-și crească în continuare emisiile de carbon până în 2030. [65]

Într-o declarație prin care a anunțat în mod oficial retragerea din Acordul de la Paris, președintele Donald Trump a declarat că respectarea acestor cerințe ar fi însemnat pierderea a 2,7 milioane de locuri de muncă americane până în 2025, citând un studiu realizat de National Economic Research Associates.

Președintele a spus că potrivit aceluiași studiu, până în 2040, conformitatea cu Acordul de la Paris ar reduce producția pentru următoarele sectoare: hârtia – în scădere cu 12%; cimentul – în scădere cu 23%; siderurgia – în scădere cu 38%; cărbunele – în scădere cu 86% și gazele naturale – în scădere cu 31%.

“Costul pentru economie în acest moment ar fi pierderea a aproape de 3 miliarde de dolari în PIB și a 6,5 milioane de locuri de muncă în industrie, în timp ce gospodăriile ar avea un venit cu 7.000 dolari mai puțin, iar în multe cazuri este cu mult mai rău”, a spus Trump. „De fapt, 14 zile de emisii de carbon provenite numai din China ar șterge câștigurile realizate din … reducerile așteptate ale Americii până în anul 2030 – după ce am fi fost nevoiți să cheltuim miliarde și miliarde de dolari, am fi pierdut locuri de muncă, am fi închis fabrici și am fi suferit datorită costurilor mult mai mari la energie pentru afacerile noastre și pentru casele noastre. [66]

Odată cu apariția mișcării ecologiste, țările comuniste au luat o pauză în lupta lor împotriva Occidentului. Regulile și acordurile nerezonabile sufocă industriile, economiile și dezvoltarea tehnologică din țările capitaliste occidentale. Acest lucru a împiedicat SUA să-și îndeplinească rolul său de superputere și de bastion al libertății împotriva comunismului.

Protejarea mediului este o necesitate practică și morală. Cu toate acestea, scopul protecției mediului ar trebui să fie echilibrat cu nevoile omenirii. Protecția mediului doar de dragul protecției mediului este excesivă și sacrifică omenirea în timp ce este cooptată de comunism. Ecologismului de astăzi nu-i pasă de echilibru și a devenit o ideologie extremistă. Fără îndoială, mulți ecologiști au intenții bune. Dar în încercarea lor de a mobiliza și concentra resursele statului de dragul cauzei lor, ei se aliniază comunismului. 

b. Transformarea ecologismului în religie

Michael Crichton, autorul nuvelei Jurassic Park (după care s-a realizat filmul cu același nume – n.t.), a spus odată că ecologismul este una dintre cele mai puternice religii din lumea occidentală contemporană. El consideră că ecologismul posedă caracteristicile tipice ale unei religii: “Inițial există o grădină Eden, un paradis, o stare de grație și unitate cu natura, există o cădere din grație în starea de poluare ca urmare a consumării din pomul cunoașterii, și ca rezultat al acțiunilor noastre, vine o zi de judecată pentru noi toți. Suntem cu toții păcătoși din punct de vedere energetic, condamnați la moarte dacă nu căutăm mântuirea, care se numește acum sustenabilitate. Sustenabilitatea este mântuirea în biserica mediului.“

Crichton credea că principiile care stau la baza ecologismului se bazează pe o credință oarbă. “Din ce în ce mai mult, se pare că faptele nu sunt necesare, deoarece principiile ecologismului se referă la credință. Este vorba despre dacă vei fi un păcătos sau vei fi mântuit. Fie veți fi unul dintre oamenii de pe malul mântuirii fie unul de pe malul osândei. Fie veți fi unul dintre noi, fie unul dintre ei. “[67]

Această viziune a fost recunoscută de un număr de cercetători. William Cronon, un istoric influent de mediu din Statele Unite, consideră că ecologismul este o religie deoarece propune un set complex de cerințe morale cu care să se judece comportamentul uman. [68] Renumitul om de știință și mecanică cuantică, Freeman Dyson, spunea într-un articol al ediției din 12 iunie 2008 a revistei New York Review of Books că ecologismul este “o religia laică la nivel mondial” care “a înlocuit socialismul ca principala religie laică”. Religia ecologismului susține cădistrugerea planetei cu produsele reziduale din viața noastră de lux este un păcat, iar calea neprihănirii este traiul cât mai frugal posibil”. Etica acestei noi religii “este predată copiilor din grădinițe, școli și universități din toată lumea”. [69]

Mulți ecologiști nu se feresc de acest subiect. Un fost șef al GISC care a demisionat în urma unui scandal de hărțuire sexuală, a sugerat în scrisoarea sa de demisie că ecologismul este religia sa. [70]

Pe măsură ce natura ecologismului a devenit din ce în ce mai ideologică și religioasă, el a devenit din ce în ce mai intolerant față de opiniile diferite. Fostul președinte al Republicii Cehe, economistul Václav Klaus, consideră că mișcarea ecologistă este acum condusă mai mult de ideologie decât de știința adevărată; în schimb, devenind o o cvasireligie care vizează distrugerea societății existente. Această nouă religie, precum comunismul, descrie o imagine minunată a utopiei, la care se ajunge prin folosirea înțelepciunii umane pentru planificarea mediului natural și salvarea lumii. Această “mântuire” se bazează pe opoziția față de civilizația actuală.

Klaus care a scris în 2008 cartea Planeta albastră în cătușe verzi, a spus într-un discurs:: “Dacă luăm în serios raționamentul ecologiștilor, constatăm că ideea lor este o ideologie antiumană”. El a fost de acord cu biologul Ivan Brezina că ecologismul nu este un răspuns rațional și științific la crizele ecologice, ci mai degrabă o negare generală a civilizației. [71]

Criticul politic canadian Mark Steyn spune că, potrivit ecologiștilor, “noi suntem poluarea iar sterilizarea este soluția. În opinia lor, “cea mai bună modalitate de a înmâna copiilor noștri un mediu mai durabil este să nu mai avem copii”. El dă exemplul unei femei din Marea Britanie care a recurs la avort și a fost sterilizată deoarece credea că a avea copii este rău pentru mediul înconjurător. [72]

Această gândire plasează mediul natural ca prioritate supremă, mult dincolo de poziția sacră a ființelor umane, chiar prin controlul fertilității umane și privarea oamenilor de dreptul lor la existență. Această viziune nu este diferită de aceea a comunismului și este antiumană în esența sa. De asemenea, merge mână în mână cu atacul stângii asupra familiei și rolurile tradiționale de gen.

Controlul populației a devenit o metodă aleasă pentru a face față degradării mediului, activiștii ecologiști și alți socialiști promovând avortul și politicile împotriva natalității și chiar lăudând politica brutală a unui singur copil a Partidului Comunist Chinez (PCC).

Fervoarea religioasă, dogma impusă, acțiunea anticapitalistă și devalorizarea umanității față de mediu nu vor duce la un mediu natural mai sănătos, cu atât mai puțin la o societate umană mai corectă sau mai justă. Trebuie doar să ne uităm la dezastrele guvernării comuniste din ultimul secol pentru a prezice rezultatul final în cazul în care ecologismul radical își va atinge obiectivele sale.

c. Infiltrarea politică: construirea unui guvern mondial

Este dificil din punct de vedere politic să impui comunismul în lumea occidentală democratică care apreciază drepturile individuale, proprietatea privată, statul de drept și piețele libere. Mișcarea radicală de mediu necesită folosirea puterii guvernamentale pentru a-i priva pe oameni de proprietatea lor și de comoditatea vieții lor de confort.

Din perspectiva ecologiștilor radicali, guvernul unei națiuni nu este nici pe departe suficient pentru a aborda nenumăratele crize de mediu cu care se confruntă planeta. Folosind justificarea unui presupus consens pe probleme precum schimbările climatice provocate de om, aceștia solicită o împuternicire a Organizației Națiunilor Unite sau înființarea unei alte autorități globale.

Dacă mișcarea nu este în măsură să ia avânt, viziunea unei crize ecologice iminente poate fi jucată în continuare, dând naștere panicii și fricii necesare pentru a influența publicul și guvernele să accepte punerea în aplicare cu forță a politicilor de mediu și, în acest fel, să realizeze scopul dezintegrării capitalismului și al impunerii comunismului.

În mod tradițional, statele comuniste au realocat averea prin revoluție. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, această abordare a devenit din ce în ce mai dificilă. Prin urmare, ecologiștii au adoptat strategii indirecte, forțând oamenii să renunțe liniștiți la libertatea și proprietatea lor, în numele prevenirii tragediei de mediu.

Un organizator al campaniei pentru grupul Prietenii Pământului a declarat la o conferință a ONU: “Un răspuns la schimbările climatice trebuie să aibă la bază o redistribuire a bogăției și a resurselor.” [73] Un strateg ecologist de top de la Universitatea din Westminster a declarat unui reporter că raționalizarea carbonului “trebuie să fie impusă oamenilor indiferent dacă le place sau nu” și că democrația este un obiectiv mai puțin important decât protejarea planetei de la distrugerea vieții, a sfârșitului vieții de pe ea”. 

În “bătălia” împotriva schimbărilor climatice, Marea Britanie a fost prima care a lansat conceptul de cupoane individuale de rații de carbon. Un om de știință britanic a considerat acest lucru drept “introducerea unei a doua valute, unde fiecare are aceeași indemnizație – redistribuirea bogăției prin nevoia de a cumpăra credite de carbon de la cineva mai puțin înstărit.” 

Cei care au trăit în Uniunea Sovietică sau China comunistă pot vedea cu ușurință acest tip de raționalizare a carbonului ca fiind o altă metodă folosită pentru construirea unui sistem totalitar. În China, cupoanele alimentare erau odată folosite pentru cumpărarea produselor esențiale, precum ulei de gătit, cereale și țesături. Prin raționalizarea alimentelor, bogăția a fost redistribuită, în timp ce guvernul central a dobândit controlul suprem asupra bunurilor și libertății oamenilor.

De asemenea, ecologiștii își folosesc ideologia pentru a restrânge libertatea individuală. În țările occidentale, crearea viziunilor despre o catastrofă de mediu iminentă a devenit un mijloc convenabil de a convinge oamenii să renunțe la drepturile lor. Coaliția Carbon Sense, cu sediul în Australia, a propus o listă de legi noi pentru care ar obliga oamenii să își modifice comportamentul în numele soluționării încălzirii globale:

  • Interzicerea focului deschis și a sobelor de gătit (godinurilor)
  • Interzicerea becurilor cu incandescență
  • Interzicerea apei îmbuteliate
  • Interzicerea autoturismelor particulare din anumite zone
  • Interzicerea televizoarelor cu plasmă
  • Interzicerea noilor aeroporturi
  • Interzicerea extinderea aeroporturilor existente
  • Interzicerea modului de așteptare (standby) la aparatele casnice
  • Interzicerea generării energiei electrice pe bază de cărbune
  • Interzicerea sistemelor electrice de apă caldă menajeră
  • Interzicerea vacanței cu mașina
  • Interzicerea weekend-urilor de trei zile
  • Impozitarea bebelușilor
  • Impozitarea mașinilor mari
  • Taxarea parcărilor de la supermarket
  • Taxarea gunoiului
  • Impozitarea celei de-a doua case
  • Impozitarea celei de-a doua mașini
  • Impozitarea zborurilor cu avionul în vacanță
  • Impozitarea electricității pentru a subvenționa energia solară
  • Impozitarea expozițiilor pentru mașini mari
  • Taxarea ecologică a vehiculelor care intră în orașe
  • Solicitarea permisiunii de a vă conduce mașina dincolo de limitele orașului
  • Limitarea opțiunilor la aparate electrocasnice
  • Emiterea de credite de carbon pentru fiecare persoană
  • Dictarea standardelor de eficiență a combustibilului
  • Investigarea a cum să se reducă producția de metan de către elanii Norvegiei
  • Ștergerea liniilor de demarcare pe drumuri pentru a face conducătorii auto să meargă mai atent [74]

Ecologismul este, de asemenea, utilizat pentru a extinde dimensiunea și autoritatea guvernelor. Diverse țări occidentale nu numai că dispun de agenții imense de protecție a mediului, dar folosesc mediul ca pe o scuză pentru a înființa noi agenții guvernamentale și pentru a extinde autoritatea agențiilor existente. Toate agențiile au tendința birocratică de autoconservare și expansiune, iar agențiile de mediu nu fac excepție. Ele abuzează de puterea aflată în mâinile lor pentru a răspândi povestea catastrofei ecologice publicului larg, pentru a obține mai multă finanțare și pentru a-și asigura pozițiile în cadrul structurii guvernamentale. În final, cei care plătesc prețul sunt contribuabilii.

Orașul San Francisco a creat o poziție de șef al climatului orașului cu un salariu anual de 160.000 de dolari. Unul dintre cele mai sărace cartiere din Londra, Tower Hamlets, a avut la un moment dat 58 de posturi oficiale legate de schimbările climatice. [75] Logica este aceeași cu cea utilizată de universități și companii pentru angajarea ofițerilor de „diversitate”.

Ecologismul este folosit chiar pentru a sugera că democrația este depășită și pentru a promova stabilirea unui guvern multinațional sau chiar a unui guvern global totalitar. Ecologiștii susțin că democrațiile nu pot face față viitoarei crize de mediu. În schimb, pentru a depăși provocările viitoare, trebuie să adoptăm forme de guvernare totalitare sau autoritare, sau cel puțin unele aspecte ale acestora. [76]

Autoarea Janet Biehl a rezumat acest tip de mentalitate, susținând că „criza ecologică se poate rezolva doar prin mijloace totalitare” și că „este necesară o eco-dictatură”. [77] Acesta afirmă că nici o societate liberă nu ar face ceea ce necesită agenda ecologică.

Paul Ehrlich, unul dintre fondatorii ecologismului, a scris în cartea How to Be a Survivor: A Plan to Save Spaceship Earth (Cum să fii un supraviețuitor: un plan de salvare a Navei Pământ):

  1. Controlul populației trebuie introdus atât în ​​țările supradezvoltate, cât și în țările subdezvoltate;
  2. Țările supradezvoltate trebuie să devină ne-dezvoltate;
  3. Țările subdezvoltate trebuie să devină semi-dezvoltate;
  4. Trebuie stabilite proceduri pentru monitorizarea și reglementarea sistemului mondial printr-un efort continuu de a menține un echilibru optim între populație, resurse și mediu. [78]

În practică, cu excepția unui guvern global totalitar, niciun guvern sau organizație nu ar putea acumula atât de multă autoritate. În cele din urmă, programele propuse de ecologiști glorifică totalitarismul comunist și sugerează că sistemul comunist este superior.

Reuters a estimat într-un raport din 2007 că PCC a reușit să plafoneze populația Chinei la 1,3 miliarde – cu 300 de milioane mai puțin decât proiecția de 1,6 miliarde – datorită politicii unui singur copil pusă în aplicare în anii ’80. Autorul raportului a menționat că politica PCC a avut efectul secundar de a contribui la reducerea emisiilor globale de carbon, ignorând complet brutalitatea cu care a fost pusă în aplicare politica totalitară – inclusiv avorturi forțate și sterilizări, și persecuții economice – precum și trauma și suferința aduse milioanelor de femei chineze și familiilor lor ale căror drepturi fundamentale și viață privată au fost călcate în picioare. [79]

Una dintre cele mai mari probleme care afectează mediul este poluarea. În ciuda eradicării a sute de milioane de oameni din generațiile viitoare ale Chinei, modelul economic de creștere intensivă al PCC consumă energie într-un ritm extraordinar, făcând din Republica Populară Chineză cel mai mare poluator din lume, cu cea mai gravă poluare a aerului din orașele mari și o poluare severă a apei. Apa din marea majoritate a râurilor din China continentală nu se mai poate bea apă în siguranță; aerul contaminat din China ajunge peste mare până în Coreea și Japonia, chiar trecând Oceanul Pacific pe coasta americană de vest.

În mod logic, ecologiștii autentici ar trebui să facă din China comunistă principala țintă a criticilor lor, dar curios, mulți ecologiști laudă PCC-ul, și chiar îl privesc ca pe o speranță pentru protecția mediului. Site-ul de știri al Partidului Comunist din SUA, People’s World, a raportat pe larg știri despre mediu. Tema principală a rapoartelor sale este că politicile de mediu ale administrației Trump va distruge țara și chiar lumea, în timp ce PCC este forța pentru salvarea sa. [80]

Václav Klaus, a scris în cartea sa: “Ecologismul este o mișcare care intenționează să schimbe radical lumea, indiferent de consecințe (cu prețul vieții umane și restricții severe asupra libertății individuale). Acesta intenționează să schimbe omenirea, comportamentul uman, structura societății, sistemul valorilor – pur și simplu totul!“. [81]

Klaus consideră că atitudinea ecologiștilor față de natură este similară abordării marxiste a economiei: “Obiectivul în ambele cazuri este de a înlocui evoluția liberă, spontană a lumii (și a omenirii) cu ceea ce-ar fi optim, central sau – folosind adjectivul la modă astăzi – planificarea globală a dezvoltării mondiale. Ca și în cazul comunismului, această abordare este utopică și ar duce la rezultate complet diferite de cele intenționate. Ca și alte utopii, aceasta nu se poate materializa niciodată iar eforturile de a se materializa nu pot fi realizate decât prin restricții de libertate, prin dictatura unei mici minorități elitiste asupra majorității copleșitoare”. [82]

4. Găsirea unei soluții adevărate la criza de mediu

Omenirea și pământul au fost create de Divinitate. Acesta este un mediu în care ființele umane pot trăi, prospera și înmulți. Oamenii au dreptul să folosească resursele naturii și, în același timp, au obligația de a prețui resursele naturale și de a avea grijă de mediul acordat lor. De mii de ani, ființele umane au urmărit cu atenție avertismentele lăsate de Divinitate din antichitate și au trăit în armonie cu natura.

Problemele de mediu sunt, în cele din urmă, rezultatul corupției morale umane. În timpurile moderne, această decădere morală a fost amplificată și mai mult de puterea științei și tehnologiei. Mediul natural poluat nu este decât o manifestare externă a poluării morale interioare a umanității. Pentru a purifica mediul, trebuie început prin purificarea inimii.

Creșterea gradului de conștientizare a mediului provine din instinctul uman de autoconservare. Deși acest lucru este natural și de înțeles, el a devenit, de asemenea, o lacună exploatată de spectrul comunist. Comunismul s-a atașat ecologismului pentru a crea panică pe scară largă, pentru a apăra un set de valori înșelătoare, pentru a priva oamenii de libertatea lor, pentru a încerca să extindă guvernul și chiar să impună un guvern mondial. Adoptarea acestei forme alternative a comunismului în încercarea de a salva mediul poate duce la înrobirea umanității.

Răspunsul la problemele de mediu cu care ne confruntăm nu este nici un program politic obligatoriu, și nici dependența de o tehnologie modernă. Pentru a rezolva criza, trebuie să dobândim o înțelegere mai profundă a universului și a naturii, precum și a relației dintre om și natură, menținând în același timp o stare morală dreaptă. Omenirea trebuie să își restabilească tradițiile, să-și îmbunătățească moralitatea și să-și găsească drumul înapoi pe calea stabilită de Divinitate. În acest mod, oamenii vor primi în mod natural înțelepciunea și binecuvântarea divină iar o lume frumoasă, naturală și plină de viață, va fi restaurată. 

 

*****

Referințe

[46] ​​Jonathan Leake, „Wildlife Groups Ax Bellamy as Global Warming ‘Heretic”, Sunday Times Online, 15 mai 2005, https://web.archive.org/web/20080906161240 /http://www.timesonline.co.uk/tol/news/uk/article522744.ece

[47] Christopher C. Horner, Minciuni roșii fierbinți: Cum folosesc alarmiștii încălzirii globale amenințări, fraude și decepții pentru a vă menține dezinformați“, (Washington DC: Regnery Publishing, 2008), 214.

[48] Ibidem, 73-74.

[49] Patrick J. Michaels și Robert C. Balling Jr., Climate of Extremes: Global Warming Science They Don’t Want You to Know (Washington, DC: Cato Institute, 2009), x – xiii.

[50] James Taylor, „Climatolog de stat concediat datorită expunerii miturilor de încălzire”, Institutul Heartland, 1 iunie 2007, https://www.heartland.org/news-opinion/news/associate-state-climatologist-fired-for-exposing-warming-myths

[51] Hilary Lawson, dir., The Greenhouse Conspiracy (Marea Britanie: Channel 4 Television, 1990), postat pe YouTube de ZilogBob pe 16 februarie 2015, https://www.youtube.com/watch?v=lvpwAwvDxUU.

[52] Marc Morano, „Scepticii climatici dezvăluie ‘povești de groază de suprimare științifică”, Comitetul Senatului SUA pentru mediu și lucrări publice, 6 martie 2008, https://www.epw.senate.gov/public/index.cfm/press-releases-all?ID=865dbe39-802a-23ad-4949-ee9098538277

[53] Congresul SUA, Senatul, Subcomisia pentru spațiu, știință și competitivitate, „Date sau dogmă? Promovarea anchetei în dezbaterea asupra magnitudinii impactului uman asupra schimbărilor climatice”, Congresul 114, a doua sesiune, 8 decembrie 2015, https://curryja.files.wordpress.com/2015/12/curry-senate-testimony-2015.pdf

[54] Scott Waldman, “Judith Curry se pensionează, citând “demența” climatologiei“, E & E News, 4 ianuarie 2017, https://www.eenews.net/stories/1060047798.

[55] Roger Pielke Jr., așa cum este citat în Waldman, “Judith Curry se pensionează”.

[56] Rich Lowry, „O vânătoare de vrăjitoare rușinoasă împotriva schimbărilor climatice”, National Review, 27 februarie 2015, https://www.nationalreview.com/2015/02/shameful-climate-witch-hunt-rich-lowry/.

[57] Congresul SUA, Senatul, Comisia pentru mediu și lucrări publice, Raportul minorității Senatului SUA: Mai mult de 650 de oameni de știință internaționali nu sunt de acord cu revendicările de încălzire globală provocate de om. Oamenii de știință continuă să dezvăluie „consensul” în 2008, S. Rep., 11 decembrie 2008, https://www.epw.senate.gov/public/_cache/files/8/3/83947f5d-d84a-4a84-ad5d-6e2d71db52d9/01AFD79733D77F24A71FEF9DAFCCB056.senateminorityreport2.pdf

[58] Roy Spencer, “Marea Gafă a încălzirii globale: cum Mama Natură a înfruntat pe cei mai buni oameni de știință din lume” (New York: Encounter Books, 2010), 31.

[59] Brendan O’Neill, “Un climat al cenzurii“, The Guardian, 22 noiembrie 2006, https://www.theguardian.com/commentisfree/2006/nov/22/aclimateofcensorship

[60] Horner, “Minciuni roșii fierbinți, 107.

[61] Ibid. Hans von Spakovsky and Nicolas Loris, „Inchiziția schimbărilor Climatice: Un abuz al puterii, care ofensează primul amendament și amenință dezbaterea informată”, Fundația Heritage, 24 octombrie 2016, https://www.heritage.org/report/the-climate-change-inquisition-abuse-power-offends-the-first-amendment-and-threatens

[62] O’Neill, „Un climat de cenzură”.

[63] John Fund, “Reversarea puterii lui Obama din CAFE  dă libertate conducătorilor auto“, National Review, 23 mai 2018, https://www.nationalreview.com/corner/fuel-standards-cafe-epa-rolls-back/

[64] Ren Bingyan, așa cum este citat în Ariana Eunjung Cha, „Firmele de energie solară lasă deșeurile în urmă în China”, Washington Post, 9 martie 2008, https://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2008/03/08/AR2008030802595.html?referrer=emailarticle&noredirect=on

[65] “Acordul de la Paris privind schimbările climatice”, Consiliul pentru apărarea resurselor naturale (NRDC), decembrie 2015, IB: 15-11-Y, https://www.nrdc.org/sites/default/files/paris-climate-agreement-IB.pdf

[66] Președintele SUA Donald J. Trump, “Declarația președintelui Trump în legătură cu acordul climatic de la Paris“, Casa Albă, 1 iunie 2017, https://www.whitehouse.gov/briefings-statements/statement-president-trump-paris-climate-accord/

[67] Michael Crichton, “Crichton: Ecologismul este o religie“, Hawaii Free Press, 15 septembrie 2003, http://www.hawaiifreepress.com/ArticlesMain/tabid/56/ID/2818/Crichton-Environmentalism-is-a-religion.aspx

[68] Robert H. Nelson, “Noua religie a ecologismului“, Institutul Independent, 22 aprilie 2010, http://www.independent.org/news/article.asp?id=5081

[69] Freeman Dyson, „Problema încălzirii globale”, The New York Review of Books, iunie 2008, https://www.nybooks.com/articles/2008/06/12/the-question-of-global-warming.

[70] Damian Carrington, “Președintele GISC Rajendra Pachauri demisionează“, The Guardian, 24 februarie 2015, https://www.theguardian.com/environment/2015/feb/24/ipcc-chair-rajendra-pachauri-resigns

[71] Václav Klaus: „O ideologie antiumană. Financial Post, October 20, 2010. https://business.financialpost.com/opinion/vaclav-klaus-an-anti-human-ideology.

[72] Mark Steyn. „Copii? Nu, dacă îți iubești planeta.” The Orange County Register, December 14, 2007. https://www.ocregister.com/2007/12/14/mark-steyn-children-not-if-you-love-the-planet.

[73] Emma Brindal, așa cum este citată în Horner, “Minciuni roșii fierbinți, 214.

[74] Ibidem, 211-215..

[75] Ibidem, 227

[76] David Shearman și Joseph Wayne Smith, “Provocarea schimbărilor climatice și eșecul democrației” (Westport, Conn.: Praeger, 2007).

[77] Janet Biehl, așa cum este citat în Horner, Minciuni roșii fierbinți, 219–220.

[78] Paul Ehrlich, așa cum este citat de Václav Klaus, ““Planeta albastră în cătușe verzi: ce este pe cale de dispariție: climatul sau libertatea? (Washington, DC: Institutul Competitiv pentru Întreprinderi, 2008), 14.

[79] Alister Doyle, “China declară că politica unui singur copil ajută la protejarea climeiReuters, August 30, 2007, https://www.reuters.com/article/environment-climate-population-dc-idUSKUA07724020070831

[80] John Bachtell, “China construiește o civilizație ecologică “în timp ce lumea arde“, Lumea oamenilor, 21 august 2018, https://www.peoplesworld.org/article/china-builds-an-ecological-civilization-while-the-world-burns/

[81] Klaus, “Planeta albastră în cătușe verzi, 4.

[82] Ibidem, 7-8.