Capitolul 16 (I): Comunismul din spatele ecologismului

Spectrul comunismului nu a dispărut odată cu dezintegrarea Partidului Comunist din Europa de Est

În fața dvs. se afla traducerea în limba română a unei lucrări apărute în limba chineză, intitulată “Cum conduce spectrul comunismului lumea”, scrisă de echipa editorială a celor “Nouă comentarii despre Partidul Comunist”.

*****

 

Cuprins

Introducere

1. Comunismul și mișcarea ecologistă
a. Cele trei etape ale ecologismului
b. Rădăcinile marxiste ale mișcărilor ecologice
c. Marxismul ecologic
d. Socialismul ecologic
e. Făcând verdele noul roșu
f. Manipularea retoricii ecologismului
g. Eco-terorismul
h. Greenpeace: Nu este o poveste pașnică

2. Schimbările climatice
a. Suprimarea vocilor care se opun
b. “Consensul” în climatologie

Referințe

 

*****

Creatorul oferă condițiile pentru viața umană și toate lucrurile de pe pământ. Culturile tradiționale subliniază relația benignă, simbiotică dintre om și natură. Precum scria filozoful antic chinez Dong Zhongshu în “Roua luxuriantă a Analelor Primăverii și Toamnei”, “Totul de pe pământ a fost creat în folosul omului”.[1] În același timp, oamenii trebuie să păstreze respectul față de natură, urmând principiile Cerului și ale pământului.

În filosofia culturii tradiționale chineze, există un echilibru între toate lucrurile din univers, precum și imperativul de a evita răul. Doctrina confucianistă a Căii de Mijloc afirmă: “Legile morale formează un sistem cu legile prin care Cerul și pământul susțin și conțin, umbresc și acoperă toate lucrurile. […] Este același sistem de legi prin care toate lucrurile create sunt produse și se dezvoltă pe sine, fiecare în ordinea și sistemul său, fără a se răni unele pe altele; astfel, operațiunile Naturii își desfășoară cursul fără conflicte sau confuzii…”.[2] Anticii chinezi au apreciat astfel protecția mediului. Potrivit înregistrărilor istorice, din timpul lui Yu cel Mare de acum aproximativ patru milenii: “În timpul celor trei luni ale primăverii, oamenii nu duceau topoare în pădure, astfel încât pădurea putea înflori. În timpul celor trei luni ale verii, oamenii nu puneau plase în râuri, astfel încât peștii puteau să se reproducă”. [3] Zeng Zi, un discipol al lui Confucius, a scris: “Lemnul nu poate fi tăiat decât în ​​anotimpurile potrivite, iar animalele sacrificate doar la momentul potrivit.” [4]

Astfel de citate reflectă ideile tradiționale de moderație în toate lucrurile și de prețuire și protejare a mediului natural, și sunt regăsite nu numai în China, ci și în culturile antice din întreaga lume.

De la Revoluția Industrială, societatea a devenit din ce în ce mai conștientă de daunele ecologice grave cauzate de poluare. Începând din Occident, aceste daune au fost parțial compensate de adoptarea legilor și reglementărilor pentru protejarea mediului. În țările occidentale, importanța protecției mediului este recunoscută universal.

Cu toate acestea, mai puțin înțeles este modul în care retoricile ecologiste dominante în societatea actuală au fost modelate și manipulate de comunism. Deși fundamentul protecției mediului este legitim și mulți oameni au o dorință autentică de a îmbunătăți mediul și de a proteja prosperitatea viitoare a umanității, elementele comuniste au preluat o mare parte din mișcarea ecologistă pentru a-și avansa propriile agende politice. Infiltrarea comunismului în ecologism a avut loc practic chiar de la începutul mișcării.

Știința mediului este un domeniu de studiu complex, cu cercetări care sunt departe de a fi concludente pe teme precum schimbările climatice. Cu toate acestea, sub influența ideologiei de stânga, mulți activiști și organizații „verzi” au simplificat și transformat protecția mediului într-o luptă extrem de politizată, folosind adesea metode extreme și retorici radicale, uneori până la fervoare religioasă. Mai degrabă decât să urmeze învățăturile străvechi despre moderație și conservare, ecologiștii de stânga radicali evită moralitatea și tradiția în cruciada lor împotriva a tot ceea ce consideră „dușmanul” ecologismului, de la afaceri private la procreație. Amestecată cu alte mișcări radicale, cauza verde a ajuns să fie definită prin propagandă înșelătoare și prin măsuri politice autoritare, transformând ecologismul într-un fel de „comunism mai puțin extrem”.

Acest capitol se va concentra asupra modului în care ecologismul, ca ideologie, a ajuns să fie îmbinat cu comunismul și despre modul în care mișcarea ecologistă a fost în mare parte deturnată, manipulată și cooptată în îndeplinirea obiectivelor comunismului.

1. Comunismul și mișcarea ecologistă

După prăbușirea Uniunii Sovietice și a blocului comunist din Europa de Est, comuniștii au continuat să-și răspândească influența atât în ​​societățile din Est, cât și în cele occidentale, încercând totodată să instaureze un guvern mondial controlat strict.

Pentru a atinge acest scop, comunismul trebuie să creeze sau să folosească un “dușman” care amenință toată omenirea și intimidează publicul din întreaga lume pentru a-l face să renunțe atât la libertatea individuală cât și suveranitatea statului. Crearea unei panicii globale în legătură cu ecologia și dezastrele ecologice care se prefigurează reprezintă, aproape, o cale garantată pentru atingerea obiectivelor sale.

a. Cele trei etape ale ecologismului

Formarea și dezvoltarea mișcărilor ecologice sunt inextricabil legate de ideologia comunistă. În mod specific, dezvoltarea sa a trecut prin trei etape.

Prima etapă

Prima etapă a fost “perioada de gestație” teoretică, care poate fi calculată de la publicarea în 1848 a Manifestului Comunist de către Karl Marx și Friedrich Engels, până la inaugurarea “Zilei Pământului”, în 1970.

Marx și discipolii săi nu au considerat ecologismul ca fiind punctul central al discursului lor teoretic dar, ateismul și materialismul marxist au fost în mod natural conforme cu tendința principală a mișcării ecologice moderne. Marx a declarat despre capitalism că se opune naturii (adică mediului). Marxiștii au conceput termenul “ecosistem” și au infuzat tacit ecologismul cu diverse probleme publice.

În ultimul deceniu al acestei faze, între 1960 și 1970, două cărți bestseller – “Silent Spring” (1962) și “Bomb Population” (1968) au adus ecologismul în arena publică și au ajutat la politizarea acestuia. Prima carte și-a exprimat îngrijorarea legitimă cu privire la daunele aduse mediului natural de către pesticidele chimice, în timp ce a doua carte a susținut controlul imediat și larg al populației, plantând semințele curenților subterani antiumani observați în mișcarea radicală de mediu contemporană.

A doua etapă

La nivel macro, contracultura anilor ’60 a funcționat aproape ca o paradă militară a elementelor comuniste din Occident. Ele s-au plasat în centrul atenției prin cooptarea drepturilor civile și a mișcărilor antirăzboi, apoi s-au răspândit rapid în alte forme de lupte împotriva „sistemului”, incluzând mișcarea feministă, revoluția sexuală și ecologismul. Aceasta este rădăcina avântului ideologiei ecologiste și a agitației de mediu.

Evenimentul de referință de la începutul celei de-a doua faze a fost prima „Zi a Pământului” desfășurată în 1970, iar la scurt timp, în 1972, a avut loc prima Conferință ONU privind mediul uman la Stockholm. În acest stadiu, s-au format rapid o celulă de organizații și grupuri de monitorizare. În Statele Unite și Europa, acestea au presat guvernele prin propagandă, proteste și activism, conduse sub masca cercetării științifice etc.

A treia etapă

A treia etapă a început în ajunul sfârșitului Războiului Rece, când comunismul se afla în colaps politic în Europa de Est. În această perioadă, comuniștii au început să schimbe macazul promovând narațiunea „salvării lumii”.

În 1988, Organizația Meteorologică Mondială și Programul Națiunilor Unite pentru Mediu au creat “Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice” (GISC), iar conceptul de încălzire globală a început să intre pe tărâmul politic. Cu doar câteva luni înaintea prăbușirii Uniunii Sovietice, în 1990, la Moscova a avut loc o conferință internațională pe probleme de mediu. În discursul său, liderul sovietic Mihail Gorbaciov, a susținut instituirea unui sistem internațional de monitorizare a mediului și a unei convenții pentru protejarea “zonelor unice de mediu”. De asemenea, el și-a exprimat sprijinul pentru programele ONU de mediu și a solicitat o conferință ulterioară, care a avut loc în iunie 1992 în Brazilia. [5]

Aproape toți ecologiștii occidentali au acceptat aceste propuneri și au ajuns să considere schimbările climatice globale provocate de om ca fiind principala amenințare a omenirii. Propaganda care folosea protecția mediului ca pe o scuză pentru politicile tiranice a escaladat brusc, iar numărul și amploarea legilor și regulamentelor de mediu au proliferat rapid.

Datorită politizării problemelor ecologiste, propaganda și tevatura mediatică au umbrit politicile sănătoase și cercetările științifice, așa cum se va arăta mai târziu în acest capitol.

b. Rădăcinile marxiste ale mișcărilor ecologice

Tradiția estică consideră ființele umane ca fiind spiritul întregii materii și unul dintre cele “Trei Talente” (Cerul, pământul și ființele umane), în timp ce religiile occidentale învață că omul a fost creat de Dumnezeu după chipul său. Astfel, viața umană este înzestrată cu o valoare, un scop și o demnitate ce sunt superioare. Natura există pentru a hrăni omenirea, iar oamenii au obligația să prețuiască și să aibă grijă de mediul natural.

În ochii ateilor și materialiștilor însă, viața umană nu are o calitate deosebită. Engels nota într-unul dintre eseurile sale: “Viața este modul de existență al organismelor proteice.“ [6] Din această perspectivă, viața umană nu este decât o configurație de proteine, care nu se deosebește în niciun fel esențial de animale sau plante – deci este logic ca oamenii să fie privați de libertate și chiar de viețile lor, în numele protejării naturii.

În ediția revizuită a cărții sale despre chimia organică din anii 1840, chimistul german Justus von Liebig i-a criticat pe fermierii britanici pentru că foloseau ca îngrășământ gunoiul de pasăre, importat. Agricultura britanică a beneficiat de folosirea gunoiului de pasăre, un îngrășământ eficient, iar randamentele culturilor au crescut semnificativ. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, britanicii aveau surse ample de hrană de înaltă calitate. Activitatea legată de îngrășămintele rezultate din gunoiul de pasăre a ajutat oamenii de afaceri din diferite țări, fermierii britanici și publicul britanic. Von Liebig a enumerat diferite argumente împotriva dependenței excesive de îngrășămintele importate, printre care se număra impactul pe care colectarea gunoiului de pasăre l-a avut asupra populațiilor de păsări insulare, precum și nesustenabilitatea sa pe termen lung. De asemenea, el a obiectat împotriva duratei de viață mai lungi și a familiilor mai mari ale populației britanice bine hrănite, susținând că mai mulți oameni înseamnă mai multe daune aduse mediului. [7]

La vremea aceea, în timp ce scria Das Kapital, Marx studia, cu atenție, lucrările lui Justus von Liebig și i-a folosit argumentele pentru a ataca sistemul capitalist. Marx a lăudat munca lui von Liebig pentru că “a dezvoltat, din punctul de vedere al științelor naturale, partea negativă, adică distructivă, a agriculturii moderne”. [9] Marx a considerat că orice efort de a crea bogăție prin utilizarea resurselor naturale este un ciclu vicios, ajungând la concluzia că “o agricultură rațională este incompatibilă cu sistemul capitalist”. 

După ce Vladimir Lenin și partidul său bolșevic au lansat lovitura de stat din Rusia din 1917, au promulgat, rapid “Decretul privind pământul” și “Decretul privind pădurile” pentru naționalizarea resurselor funciare, forestiere, minerale, animale, vegetale si a apelor, și pentru a împiedica poporul să le folosească fără autorizație. 

Meteorologul și scriitorul american Brian Sussman a notat în cartea sa din 2012Eco-Tyranny: Cum agenda verde a stângii va sfărâma America” că ideile lui Marx și Lenin stau la baza ideilor ecologiștilor de astăzi. În viziunea lor, nimeni nu are dreptul să profite de resursele naturale: “Fie că este vorba de salvarea pădurilor, a balenelor, a melcilor sau a climatului, totul se datorează unei credințe adânc înrădăcinate că vânarea unui asemenea profit este imorală și, dacă nu este oprită, va distruge în cele din urmă planeta“. [9]

Mișcarea globală de mediu a implicat un număr mare de gânditori, politicieni, oameni de știință, activiști sociali și personalități mediatice. Lucrarea de față nu are suficient spațiu pentru a le enumera pe deplin gândurile, discursurile și acțiunile dar, există o figură proeminentă care nu poate fi ignorată. Acesta este Maurice Strong, fondatorul și primul director executiv al Programului ONU pentru Mediu. Strong, un canadian, a organizat și conferințe ale ONU, incluzând Conferința ONU privind Mediul Uman din 1972, precum și Conferința ONU privind Mediul și Dezvoltarea din 1992. Strong a fost profund influențat de vara sa Anna Louise Strong, o binecunoscută jurnalistă procomunistă care a sprijinit mișcarea comunistă chineză și a fost înmormântată în China. Strong s-a descris ca fiind “un socialist în ideologie și un capitalist în metodologie”. [10]

Strong a ajuns să ocupe un loc important în mișcarea globală de mediu. Opiniile susținute de Agenția ONU condusă de Strong, par aproape identice cu teoria marxistă; preambulul raportului Conferinței Mondiale asupra Așezărilor Umane din 1976 nota: “Proprietatea privată a pământului este un instrument principal de acumulare a bogăției și, prin urmare, contribuie la nedreptatea socială. Prin urmare, controlul public al utilizării terenurilor este indispensabil”. [11] Strong a ales să se stabilească la Beijing după pensionare dar a decedat în Canada în 2015.

Natalie Grant Wraga, o expertă în tacticile de dezinformare ale Uniunii Sovietice, a scris într-un articol din 1998: “Protecția mediului a devenit principalul instrument de atac împotriva Occidentului și a tot ceea ce reprezintă. Protecția mediului poate fi folosită ca pretext pentru adoptarea unei serii de măsuri menite să submineze baza industrială a națiunilor dezvoltate. Poate, de asemenea, servi la introducerea stării generale de rău prin scăderea nivelului lor de viață și prin implantarea valorilor comuniste”. [12] 

c. Marxismul ecologic

La confluența secolelor al XIX-lea și al XX-lea, omul de știință britanic Arthur Tansley a creat ideile de ecologie și ecosistem. Tansley a fost primul președinte al Societății Ecologice Britanice și, în timp ce frecventa University College din Londra, a fost profund influențat de zoologul darwinist Ray Lankester. [13] Amândoi erau socialiști fabieni. Lankester a fost un oaspete frecvent al lui Marx și era prieten cu aceasta; el i-a scris lui Marx spunând că studiază Das Kapital (textul lui Marx din 1867) „cu cea mai mare plăcere și folos”. [14]

Legăturile originare dintre ideile ecologice și marxism par să apară în aceste conexiuni dintre Tansley, Lankester și Marx. În timp ce ecologismul este o ideologie preocupată de protejarea mediului împotriva dezastrelor generale și a utilizării necorespunzătoare, ecologia se referă la relația dintre organismele vii și mediul lor și oferă astfel baza teoretică pentru definirea răului adus mediului. Marxismul ecologic duce aceste idei un pas mai departe, adăugând conceptul crizelor ecologice pentru a-și completa argumentele despre prăbușirea economică a capitalismului. Se caută extinderea presupusului conflict dintre burghezie și proletariat prin adăugarea unui conflict inerent între producție și mediu. Aceasta este teoria unei crize duble sau a unui conflict dublu. În teoria marxistă, conflictul primar al capitalismului se desfășoară între forțele productive și relațiile de producție, în timp ce conflictul secundar are loc între mediul de producție (ecosistemul) și forțele productive (capitalismul). În opinia marxistă, conflictul primar conduce la criza economică, în timp ce conflictul secundar conduce la criza ecologică. [15]

Secolul trecut a infirmat predicția marxistă potrivit căreia capitalismul se va prăbuși de la sine. Dimpotrivă, capitalismul continuă să prospere. Pentru a continua lupta împotriva capitalismului și a afacerilor private, comuniștii au deturnat preocupările legitime de mediu și au creat o ideologie ecologistă înrădăcinată în teoria marxistă, adoptând noul strigăt de luptă al „colapsului ecologic”.

d. Socialismul ecologic

După cum sugerează și numele său, eco-socialismul (sau socialismul ecologic – n.t.) este o ideologie care combină ecologia și socialismul. Inserarea cerințelor socialiste tipice, precum “justiția socială”, la preocupările ecologice este o încercare de a avansa ideologia socialistă prin mijloace noi.

O bună ilustrare a socialismului ecologic este “Manifestul ecosocialist”, scris de Joel Kovel și Michael Löwy în 2001. Kovel a fost un activist împotriva războiului din Vietnam și, mai târziu, profesor de psihiatrie, care a candidat fără succes la nominalizarea la președinția Partidului Verde în 2000. Sociologul Löwy este membru al celei de-a patra Internaționale troțkiste. În manifest, autorii hotărăsc să „construiască o mișcare care poate înlocui capitalismul cu o societate în care proprietatea comună asupra mijloacelor de producție înlocuiește proprietatea capitalistă și în care conservarea și restaurarea ecosistemelor vor fi o parte fundamentală a întregii activități umane”. Ei nu privesc eco-socialismul ca pe o ramură a socialismului ci, mai degrabă, ca pe noul nume al socialismului într-o nouă eră. [16]

e. Făcând verdele noul roșu

Când ecologismul a intrat în politică, a luat naștere politica verde sau ecopolitica. Partidul Verde înființat în multe țări din întreaga lume este un rezultat al politicii ecologice care, în mod tipic, se extinde dincolo de protecția mediului, incluzând programe de stânga precum justiția socială, feminismul, activismul antirăzboi și pacifismul. Grupul Verzilor Globali, de exemplu, este o organizație internațională asociată cu Partidul Verde, iar carta sa din 2001 este puternic influențată de ideologia marxistă. [17] După căderea regimurilor comuniste din Europa de Est, mulți foști membri ai partidului comunist și forțele comuniste rămase s-au unit sau au înființat partide verzi, consolidând caracterul de stânga al politicii verzi.

Gorbaciov, fostul lider al Uniunii Sovietice a încercat fără succes să intre din nou în politică. Apoi, el a devenit ecologist și a înființat Crucea Verde Internațională. Gorbaciov a promovat adesea înființarea unui guvern mondial pentru a preveni dezastrele ecologice. [18]

Multe partide comuniste din Occident sunt implicate direct în mișcările de protecție a mediului. Jack Mundey, un activist sindical și unul dintre fondatorii mișcării de interdicție verde din Australia (Australia’s Green Ban – n.t) a fost membru al Partidului Comunist Australian. Soția sa a fost președintele național al partidului din 1979 până în 1982. [19]

f. Manipularea retoricii ecologismului

Începerea mișcărilor de masă constituie una dintre strategiile comunismului de a-și răspândi influența asupra națiunilor și asupra lumii. Multe organizații de mediu mobilizează un număr mare de persoane pentru a desfășura campanii de protecție a mediului. Ele au făcut lobby și au deturnat instituțiile guvernamentale pentru a formula și a pune în aplicare acorduri și reglementări nerezonabile. De asemenea, au creat incidente violente pentru a reduce la tăcere publicul larg.

Radicalul de stânga Saul Alinsky, a declarat că este necesar să se ascundă adevăratele scopuri ale unei mișcări și să se mobilizeze oamenii la scară largă pentru a acționa în sprijinul obiectivelor locale, temporare, plauzibile sau benigne. Când oamenii se obișnuiesc cu aceste forme moderate de activism, este relativ ușor să fie determinați să acționeze pentru scopuri mai radicale. “Amintiţi-vă: odată ce organizaţi oameni în jurul unui lucru convenit de comun acord ca poluare, atunci o masă de oameni organizată este în mişcare. De acolo este un pas mic şi natural spre poluarea politică, către poluarea Pentagonului“, a scris Alinsky. [20]

O varietate de grupuri de stânga folosesc ecologismul ca pe un ambalaj ideologic pentru a desfășura acțiuni stradale care susțin revoluția. De exemplu, dacă o țară are o “mișcare climatică a oamenilor”, puteți deduce că este un produs al partidelor comuniste. În Statele Unite, organizațiile implicate includ Partidul Comunist al SUA, Acțiunea Socialistă, Partidul Comunist Revoluționar Maoist din SUA, Societatea Ecologică din America, Partidul Muncitorilor Socialiști, Alternativa Socialistă, Socialiștii Democrați din America etc. Astfel de grupuri au găzduit Marșul pentru Climă, mărșăluind cu o mare de steaguri roșii prin marile orașe americane, inclusiv prin capitala națiunii. Sloganurile acestor marșuri au inclus “Schimbarea sistemului, nu schimbări climatice”, “Capitalismul ne ucide”, “Capitalismul distruge mediul înconjurător”, “Capitalismul distruge planeta” și “Lupta pentru un viitor socialist” [21]

Având tot mai multe elemente comuniste și socialiste care întăresc ecologismul, „pacea verde” a făcut o tranziție completă către revoluția roșie.

f. Eco-terorismul

Există multe ramuri ale ecologismului radical, inclusiv ecologia profundă, ecofeminismul, ecologia socială și bioregionalismul, unele fiind extrem de radicale. Cele mai cunoscute includ grupuri precum “Pământul este primul!” și “Frontul de Eliberare al Pământului”care utilizează acțiuni directe – adesea acte distructive cunoscute sub numele de ecoterorism – pentru a opri activitățile pe care le consideră dăunătoare mediului.

Grupul “Pământul este primul!“a fost format în 1979 și sloganul său este “Niciun compromis în apărarea Pământului Mamă!” Grupul vizează operațiunile de exploatare forestieră, șantierele de construcție a barajelor și alte proiecte folosind acțiuni directe și „neascultare civilă creativă”. Una dintre tacticile cele mai cunoscute ale grupului este numită “statul în copac”, în care membrii stau sub copaci sau urcă în copaci pentru a preveni tăierea copacilor. Aceste operațiuni au atras mulți membri noi, inclusiv pe cei de stânga, anarhiști și pe alții care încearcă să se revolte împotriva curentului principal al societății.

În 1992, unii dintre membrii mai radicali au înființat o filială numită “Frontul de Eliberare al Pământului” (ELF), copiind acronimul ELF al grupului Environmental Life Force care a fost desființat în 1978, și i-au adoptat tacticile sale de gherilă, în special incendierea. În decembrie 2000, ELF a comis o serie de fapte penale în Long Island, New York. Radicalii au spart sute de ferestre și au scris cu graffiti pe o construcție de locuințe și pe birourile corporative ale McDonald’s și au incendiat șaisprezece clădiri dintr-o unitate condominială, precum și cel puțin patru case de lux. Principala justificare a incendierii a fost aceea, că aceste locuințe erau „viitoarele vizuini ale elitei înstărite” și au fost construite pe locul pădurilor și mlaștinilor. În timp ce comitea aceste acțiuni, ELF folosea sloganul “Dacă îl construiți, îl vom arde!”. [22]

În 2005, FBI a anunțat că ELF și alte organizații extremiste reprezentau o amenințare teroristă gravă pentru Statele Unite, după ce au pretins implicarea în peste 1.200 de incidente penale începând din 1990, provocând daune materiale de zeci de milioane de dolari proprietarilor. [23] Acțiunile organizației au depășit de mult limitele protestelor politice normale sau ale diferențelor de opinii. Ideologia comunistă a exploatat ura pentru a-i transforma pe unii ecologiști în teroriști.

g. Greenpeace: Nu este o poveste pașnică

Greenpeace a fost înființată în 1971 și este cea mai mare organizație de mediu din lume, cu birouri în peste cincizeci de țări și venituri anuale de peste 350 milioane de dolari americani. Greenpeace este, de asemenea, una dintre cele mai radicale organizații de mediu.

Co-fondatorul Greenpeace, Paul Watson, care a părăsit organizația în 1977, a declarat: “Secretul succesului [fostului președinte] David McTaggart este secretul succesului Greenpeace: nu contează ce este adevărat, contează doar ceea ce oamenii cred că este adevărat … Sunteți ceea ce vă definește media să fiți. [Greenpeace] a devenit un mit și o mașină generatoare de mituri. “[24]

Patrick Moore, un alt co-fondator al Greenpeace, s-a angajat să protejeze mediul, dar a părăsit organizația după 15 ani, spunând că organizația “a făcut o cotitură bruscă spre stânga politică”. S-a transformat într-o organizație extremistă care arăta ostilitate față de toată producția industrială și reflectă o agendă bazată mai mult pe politică decât pe știință. [25]

În 2007, șase membri ai Greenpeace au intrat într-o centrală electrică de cărbune din Marea Britanie pentru a cauza tulburări. Aceștia au fost acuzați ulterior că au provocat daune materiale în valoare de aproximativ 30.000 de lire sterline. Ei au recunoscut încercarea lor de a închide centrala electrică, dar au susținut că au făcut acest lucru pentru a preveni daune chiar mai mari (o criză de mediu datorată gazelor cu efect de seră). Instanța i-a achitat pe cei șase pentru infracțiunea lor. Înainte de aceasta, Greenpeace obținuse mai multe victorii în instanță pentru acțiuni precum avarierea unui avion de luptă și a echipamentelor submarine nucleare și ocuparea celui mai mare incinerator de deșeuri din Marea Britanie. [26]

Strategia folosită de organizațiile radicale de mediu, precum Greenpeace, este aceea de a utiliza orice mijloacele necesare pentru a-și atinge obiectivele. În acest sens, ecologismul radical este foarte asemănător cu comunismul. Marxism-leninismul tradițional folosește promisiunea unei eventuale utopii pentru a legitimiza uciderea, incendierea și jaful. În mod similar, sub stindardul ecologismului, comuniștii exagerează crizele de mediu pentru a legitimiza tactici violente și ilegale.

În exemplul de mai sus, avocații celor șase membri Greenpeace au convins juriul să le accepte comportamentul criminal ca fiind legitim, demonstrând că societatea poate fi indusă în eroare, acceptând argumente înșelătoare și neîntemeiate. Toate acestea fac parte din abandonarea valorilor universale și reprezintă o indicație a decăderii morale a societății.

2. Schimbările climatice

Schimbările climatice reprezintă un subiect fierbinte în societatea de astăzi iar la dezbaterea publică despre această problemă participă celebrități, personalități din mass-media, politicieni și oameni din rândul publicului larg. Argumentul cel mai frecvent întâlnit este că emisia de gaze cu efect de seră provocată de oameni a cauzat încălzirea globală care, la rândul ei, va conduce la dezastre climatice.

Avocații ideii susțin că această concluzie este obținută prin consens științific și că este deja stabilită de știință. Pentru unii ecologiști, cei care resping această concluzie nu sunt considerați doar anti-științifici, ci și anti-umaniști. Pentru a menține imaginea unui consens, vocile celor care se opun opiniei predominante sunt înăbușite și apar rareori în mass-media sau în jurnalele academice.

Membrii Greenpeace menționați anterior care au avariat centrala electrică au fost achitați parțial, deoarece un expert renumit care susținea presupusul “consens” a depus mărturie în favoarea lor, susținând că emisia de dioxid de carbon produsă de centrala electrică pe parcursul unei zile, ar putea duce la dispariția a circa 400 de specii de animale.

Cu toate acestea, mulți membri ai comunității științifice, precum profesorul de meteorologie al Institutului de Tehnologie din Massachusetts, acum pensionat, Richard Lindzen și fostul subsecretar al Departamentului pentru Energie al SUA, Steven Koonin, au scris că problemele cu care se confruntă climatologia nu sunt soluționate și că ne lipsesc cunoștințele necesare pentru a face o bună politică climatică. [27] [28]

a. Suprimarea vocilor care se opun

Într-un alt articol, Koonin a notat:

“Publicul nu cunoaște în mare măsură dezbaterile intense din domeniul climatologiei. La o reuniune recentă a laboratorului național, am observat că peste 100 de cercetători activi din guvern și universități se confruntă cu provocări reciproce, încercând să separe impactul uman de variabilitatea naturală a climei. Nu nuanțele au fost problematice, ci chiar aspectele fundamentale ale înțelegerii noastre, cum ar fi încetinirea aparentă – și neașteptată – a creșterii nivelului mării la nivel mondial în ultimele două decenii. [29]

Problemele dezbătute în mod aprig de către oamenii de știință, le includ pe următoarele: ​​dacă încălzirea mediului este cauzată în principal de activitatea umană sau de factori naturali; la ce temperatură va ajunge lumea până la sfârșitul secolului al XXI-lea; dacă omenirea are capacitatea de a prezice modul în care se va schimba clima în viitor; și dacă există un dezastru ecologic iminent.

Fizicianul Michael Griffin, fost administrator al NASA, a declarat într-un interviu acordat Radioului Public National (RPN) în 2007:

Nu mă îndoiesc că … există o tendință de încălzire globală. Nu sunt sigur că este corect să spunem că este o problemă cu care trebuie să ne luptăm. Să presupunem că este o problemă înseamnă să presupunem despre climatul de pe pământ, la acest moment, că este climatul optim, cel mai bun climat pe care l-am putea avea sau pe care l-am fi putut avea vreodată și că trebuie să luăm măsuri pentru a ne asigura că nu se schimbă. În primul rând, nu cred că este în puterea ființelor umane să se asigure că clima nu se schimbă, așa cum au arătat milioane de ani de istorie, și în al doilea rând, cred că aș întreba căror ființe umane – unde și când – li se acordă privilegiul de a decide că acest climat special pe care îl avem astăzi aici, acum, este cel mai bun climat pentru toate celelalte ființe umane. Cred că aceasta este o poziție destul de arogantă pe care ar putea să o adopte oamenii”. [30]

Deși Griffin exprima modestia pe care oamenii de știință ar trebui să o aibă, el a întâmpinat imediat critici severe din partea mass-mediei și a unor climatologi, care chiar i-au considerat comentariile ignorante. În săptămâna care a urmat, într-o ședință cu ușile închise desfășurată la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California, Griffin și-a cerut scuze angajaților NASA pentru că a provocat controverse. [31]

Câteva luni mai târziu, într-un interviu pentru o publicație NASA, Griffin a spus: “Eu, personal, cred că oamenii au depășit limita în discuția privind schimbările climatice, până în punctul în care a devenit aproape nelegitim să-l considerăm un subiect tehnic. Aproape că a dobândit un statut religios, ceea ce mi se pare deplorabil”.

Luând în considerare punctul de vedere al lui Griffin, utilizarea tuturor mijloacelor pentru a înăbuși dezbaterile științifice în sine încalcă spiritul științei, deoarece progresul științific în sine este rezultatul dezbaterii. „Îți dezvolți teoriile, îți publici datele, îți promovezi conceptul și alții îl resping sau încearcă [să o facă]. Consensul științific evoluează în acest fel”, a spus el. [32] 

Într-o experiență similară cu cea a lui Griffin, meteorologul suedez Lennart Bengtsson s-a confruntat cu reacții imediate și intense din partea colegilor săi din întreaga lume atunci când i s-a cerut să se alăture consiliului de administrație al Global Warming Policy Foundation (GWPF), un grup de reflecție care contestă teoriile încălzirii globale. Presiunea a fost atât de intensă încât s-a simțit obligat să-și prezinte demisia din GWPF în două săptămâni.

În scrisoarea sa de demisie, Bengtsson a notat:

“Am fost supus unei presiuni atât de enorme în ultimele zile, din întreaga lumea, încât a devenit practic insuportabilă pentru mine. Dacă acest lucru va continua, nu voi putea să-mi desfășor activitatea obișnuită și chiar voi începe să mă îngrijorez cu privire la sănătatea și siguranța mea. Prin urmare, nu văd altă cale de ieșire decât să demisionez din GWPF. Nu mă așteptam să fiu expus la o presiune atât de mare la nivel mondial, de la o comunitate de care am fost aproape toată viața mea activă. Colegii își retrag sprijinul, alți colegi se retrag ca și coautori etc.

Nu văd nicio limită și niciun sfârșit la ceea ce se va întâmpla. Este o situație care îmi amintește despre vremea lui McCarthy. Nu m-aș fi așteptat niciodată la ceva asemănător într-o comunitate atât de pașnică, la început, precum meteorologia. Se pare că aceasta s-a transformat în ultimii ani. [33]

Transformarea observată de Bengtsson a fost rezultatul ideologiei comuniste și al tacticii de luptă care deturnează știința mediului.

Presupusul consens științific cu privire la schimbările climatice a transformat teoria schimbărilor climatice în dogmă. Schimbările climatice reprezintă, de asemenea, un principiu esențial al ecologismului de astăzi – unul tratat ca sacrosanct și inviolabil. Oamenii de știință, mass-media și activiștii de mediu care acceptă această dogmă colaborează pentru a răspândi credința într-un dezastru ecologic iminent. Această doctrină a devenit un instrument important folosit de mișcarea ecologistă pentru a înspăimânta publicul, determinându-l să accepte agendele politice de stânga, inclusiv majorări de impozite și preluarea de către marele guvern, pentru a-i „salva” de la pieire. În timpul procesului de stabilire și de consolidare a acestei dogme, toate tehnicile de luptă politică în stil comunist devin evidente, inclusiv înșelăciunea, hărțuirea, umilirea publică și conflictul deschis.

b. “Consensul” în climatologie

În 1988 a fost înființat Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (GISC) al ONU pentru a evalua și sintetiza cercetările științifice legate de schimbările climatice. Una dintre misiunile sale este de a evalua, la fiecare câțiva ani, cercetarea științifică existentă privind schimbările climatice și de a publica un raport autorizat privind schimbările climatice. Aceste rapoarte sunt menite să ofere o bază științifică guvernelor în procesul de elaborare a politicilor și sunt scrise de sute de oameni de știință și revizuite de alte mii de cercetători. Prin urmare, concluziile rapoartelor sunt adesea descrise ca fiind consensul a mii de oameni de știință de top din lume.

În 1992, Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (CCONUSC) a declarat că obiectivul său a fost stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel care să prevină interferențele antropogene periculoase (induse de om) cu sistemul climatic. Convenția a început cu aserțiunea că schimbările climatice au fost cauzate de oameni și că sunt periculoase. [34] Prin urmare, CCONUSC trebuie să funcționeze în ipoteza că oamenii sunt vinovații din spatele schimbărilor climatice periculoase, deoarece acest lucru este necesar pentru existența și supraviețuirea organizației. Această ipoteză a restricționat, de asemenea, atenția și sfera anchetei GISC. [35]

Rapoartele GISC au eliminat declarațiile de incertitudine

Înainte ca GISC să lanseze cel de-al doilea raport de evaluare în 1995, Dr. Frederick Seitz, un fizician de renume mondial, a obținut o copie a raportului. Ulterior Seitz a descoperit că raportul final nu era versiunea care fusese aprobată de cercetătorii care lucraseră la el. Toate afirmațiile care exprimau incertitudini cu privire la efectele activității umane asupra schimbărilor climatice au fost eliminate.

Articolul lui Seitz, publicat în The Wall Street Journal, nota: “În cei peste 60 de ani ai mei de membru al comunității științifice americane, inclusiv atât în funcția de președinte al Academiei Naționale de Științe, cât și al Societății Americane de Fizică, nu am asistat niciodată la o corupere mai îngrijorătoare a procesului de evaluare colegială, precum cea legată de evenimentele care au condus la acest raport al GISC. “[36]

Declarațiile eliminate au inclus următoarele: 

  • “Niciunul dintre studiile citate mai sus nu a demonstrat în mod clar că putem atribui modificările [climatice] observate cauzei specifice a creșterii gazelor cu efect de seră”.
  • „Niciun studiu până în prezent nu a atribuit în totalitate sau parțial [schimbările climatice observate până în prezent] cauzelor antropice [provocate de om].”
  • „Orice afirmații privind detectarea sigură a schimbărilor climatice semnificative vor rămâne controversate până când vor fi reduse incertitudinile privind variabilitatea naturală totală a sistemului climatic.” [37]

Deși GISC a susținut că toate modificările aduse raportului au fost aprobate de către autori, modificările relevă modul în care raportarea GISC a fost influențată de politică. Raportul nu conține nicio cercetare originală ci, mai degrabă, rezumă cercetările existente. Deoarece cercetarea existentă conține atât de multe puncte de vedere diferite, pentru a ajunge la un consens a însemnat că GISC a trebuit să omită punctele de vedere care împiedicau concluziile sale prestabilite.

În aprilie 2000, cel de-al treilea raport de evaluare al GISC a notat în prima sa copie draft: “A existat o influență umană sesizabilă asupra climatului global”. Cel de-al doilea draft al proiectului din luna octombrie a aceluiași an arată: “Este probabil ca concentrațiile crescânde de gaze cu efect de seră antropice să fi contribuit, semnificativ, la încălzirea observată în ultimii 50 de ani”. În concluzia oficială finală, afirmația a fost și mai puternică: ”În cea mai mare parte, fenomenul încălzirii observat în ultimii 50 de ani s-ar putea datora creșterii concentrațiilor de gaze cu efect de seră”.

Atunci când purtătorul de cuvânt al Programului pentru Mediu al ONU, Tim Higham, a fost întrebat despre baza științifică a schimbărilor, răspunsul său pentru New Scientist a fost: “Nu au existat niciun fel de dovezi științifice noi, însă oamenii de știință doreau să prezinte un mesaj clar și puternic factorilor de decizie politică”. [38]

Altfel spus, CCONUSC i-a trasat GISC-ului o sarcină, făcând clar răspunsul pe care și-l doreau. Apoi GISC a transmis ceea ce i s-a solicitat.

Raportul GISC exagerează “consensul dezastrelor”

Paul Reiter, profesor de entomologie medicală la Institutul Pasteur din Franța, este un expert de talie mondială în malarie și în alte boli transmise de insecte. El nu a fost de acord cu raportul GISC și a trebuit să amenințe că va iniția un proces împotriva GISC pentru a-i fi scos numele de pe lista primilor două mii de oameni de știință de top despre care se spune că au avizat raportul. El a spus că GISC “face să pară că toți oamenii de știință de top sunt de acord, dar nu este adevărat”. [39]

În mărturia sa din timpul unei audieri a Senatului SUA din 26 aprilie 2006, Reiter a spus: “Un aspect agasant al dezbaterii este că această “știință” contrafăcută este susținută în forumul public de către grupuri influente de “experți”. Mă refer în special la Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (GISC). La fiecare cinci ani, această organizație a Organizației Națiunilor Unite publică un “consens al oamenilor de știință de top din lume” cu privire la toate aspectele legate de schimbările climatice. În afară de procesul dubios prin care acești oameni de știință sunt selectați, un astfel de consens este o chestiune a politicii, nu a științei. “[40]

De exemplu, ecologiștii au promovat teoria că bolile transmise de insecte, precum malaria, vor provoca ravagii pe măsură ce clima se încălzește. Un articol al Bloomberg a notat pe 27 noiembrie 2007 că “Încălzirea globală va pune milioane de oameni în pericol de a contracta malarie și febră dengue, potrivit unui raport al Națiunilor Unite care solicită o revizuire urgentă a pericolelor pentru sănătate provocate de schimbările climatice”. [41]

Dar Reiter nu este de acord cu această simplă corelație, subliniind că malaria nu se limitează la zonele tropicale. De-a lungul vremii, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, în Imperiul Rus și în Uniunea Sovietică au murit anual până la cinci milioane de oameni din cauza bolii. [42] Un studiu din 2011 publicat în Biology Letters a constatat că, spre deosebire de ipoteza existentă, gradul de infecțiozitate al țânțarilor scade odată cu creșterea temperaturilor iar transmiterea malariei încetinește. [43]

Un alt om de știință care s-a retras din cadrul GISC a acuzat organizația că folosește presupusul “consens de dezastru” ca parte a culturii sale operaționale. Christopher Landsea, fost cercetător în domeniul uraganelor de la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA, unul dintre principalii autori ai celui de-al patrulea raport de evaluare al GISC, s-a retras din GISC în ianuarie 2005. Într-o scrisoare deschisă, el a declarat: “Eu, personal, nu pot continua cu bună-credință să contribui la un proces pe care îl consider că este atât motivat de agende preconcepute cât și necorespunzător din punct de vedere științific”. El a cerut GISC să confirme că raportul va adera mai degrabă la știință decât la senzaționalism. [44]

Landsea l-a criticat pe autorul principal al capitolului raportului GISC privind activitatea uraganelor pentru că a ignorat studiile științifice care nu puteau dovedi că activitatea crescută a uraganelor era legată de încălzirea globală provocată de om. În schimb, autorul principal al raportului a vorbit la o conferință de presă intens mediatizată în care s-a afirmat că încălzirea globală „va continua să provoace o activitate intensă a uraganelor” și a acordat mai multe interviuri înainte ca raportul să fie publicat, prezentând același punct de vedere.

David Deming, geolog și geofizician la Universitatea din Oklahoma, a obținut date privind temperatura istorică pe durata a 150 de ani pentru America de Nord, prin studierea miezurilor de gheață și a scris un articol despre cercetările sale, care a fost publicat în Science. După publicare, Deming a spus că „un cercetător principal în domeniul schimbărilor climatice” i-a trimis un e-mail spunând: „Trebuie să scăpăm de perioada medievală caldă”, conform mărturiei lui Deming la o audiere a Senatului SUA în anul 2006. Perioada medievală caldă se referă la o perioadă de vreme neobișnuit de caldă care a început în jurul anului 1000 d.Hr. și a persistat până la o perioadă rece din secolul al XIV-lea cunoscută sub numele de „Mica Eră Glaciară”. Peste 780 de oameni de știință din 462 de instituții din 40 de țări au contribuit la lucrări de-a lungul a 20 de ani spunând că perioada medievală caldă a existat, a mărturisit Deming. Eliminarea acestei perioade din curba istorică a schimbărilor climatice va consolida afirmația că încălzirea de astăzi este fără precedent. [45]

Deși sute de lucrări științifice resping presupusul consens al GISC, afirmațiile lor au fost marginalizate în mediul academic actual și în mass-media.

*****

Referințe

[1] Dong Zhongshu, “Roua luxuriantă a Analelor de primăvară și toamnă”, Imagini pentru reglementarea îmbrăcămintei, 14. 董деб舒: “春秋 繁 露 服 制 象”, 第十四, https://ctext.org/chun- qiu-fan-lu/fu-zhi-xiang /zh. Linia în cauză apare atât ca “天 之 生物 也, 以 养 人” și “天地 之 生 萬物 也 以 養 人.” [În chineză]

[2] Confucius, “Ordinea universal sau conduita vieții, un catehism confucianiast”, “Fiind o traducere a uneia dintre cele patru cărți confucianiste, până acum cunoscută ca “Doctrina Căii de Mijloc” (Shanghai Mercury, Limited, 1906), 68. https://bit.ly/2T74Dsb

[3] Yi Zhou shu 逸 周 書 [Cartea pierdută a lui Zhou], Da Jujie. “逸 周 書 · 大 聚 解”, https://ctext.org/lost-book-of-zhou/da-ju/zh. [In chineză]

[4] Zengzi, așa cum este citat în Li Ji 禮記 [Clasicul drepturilor], Zhai Yi. “禮記 · 祭 儀” https://ctext.org/text.pl?node=61379&if=gb&show=parallel [In chineza]

[5] Wes Vernon, “Rădăcinile marxiste ale îngrijorării privind încălzirea globală“, Renew America, 16 iunie 2008, https://web.archive.org/web/20100724052619/http://www.renewamerica.com:80/columns/vernon/080616

[6] Frederick Engels, “Note și Fragmente“, Dialectica naturii, trad. Clemens Dutt (Moscova: Progress Publishers, 1883), 295–311, accesat prin intermediul Marxists Internet Archive la 30 aprilie 2020, https://www.marxists.org/archive/marx/works/1883/don/ch07g.htm

[7] Brian Sussman, “Eco-Tirania: Cum Agenda verde a Stângii va sfărâma America” (Washington, DC: WND Books, 2012), 8-9.

[8] Karl Marx, citat în Sussman, Eco-Tirania, 10.

[9] Ibid., 11-15

[10] Maurice Strong, așa cum este citat în Grace Baumgarten, Nu poate fi redus la tăcere (Grand Rapids, MI: WestBow Press, 2016).

[11] Sussman, “Eco-Tirania”, 35.

[12] Natalie Grant Wraga, așa cum este citat în Vernon,Rădăcinile marxiste“.

[13] John Bellamy Foster, “Ecologia lui Marx din perspectiva istorică“, Journal of Socialism International 96, Winter 2002, http://pubs.socialistreviewindex.org.uk/isj96/foster.htm

[14] Ray Lankester, așa cum este citat în Lewis S. Feuer, “Prietenia dintre Edwin Ray Lankester și Karl Marx: Ultimul episod din evoluția intelectuală a lui Marx“, Journal of the History of Ideas 40 (4): 633-648.

[15] James O’Connor, Cauze naturale: Eseuri în marxismul ecologic (New York: Guilford Press, 1997).

[16] Joel Kovel și Michael Löwy, “Primul Manifest Eco-socialist”, septembrie 2001, accesat pe 30 aprile 2020, http://green.left.sweb.cz/frame/Manifesto.html

[17] Bob Brown și Peter Singer, The Greens (Melbourne: Text Publishing Company, 1996), 55.

[18] Mikhail Gorbaciov, “Avem o urgență reală“, New York Times, 9 decembrie 2009, http://www.nytimes.com/2009/12/10/opinion/10iht-edgorbachev.html

[19] “Jack Mundey, “Consilier din Sydney, accesat la 30 aprilie 2020, http://www.sydneyaldermen.com.au/alderman/jack-mundey/

[20] Saul Alinsky, „Tactici”, în Reguli  pentru Radicali: Un manual pragmatic pentru radicalii realiști (New York: Vintage Books, 1971).

[21]  Zombie, „Miscarea climatică își scoate masca, admite agenda comunistă”, PJ Media, 23 septembrie 2014, https://pjmedia.com/zombie/2014/9/23/climate-movement-drops-mask-admits-communist-agenda

[22] Dan Barry și Al Baker, „Pentru grupul„ Eco-terorism”, o structură ascunsă și mesaje publice”, New York Times, 8 ianuarie 2001, https://www.nytimes.com/2001/01/08/nyregion/for-eco-terrorism-group-a-hidden-structure-and-public-messages.html

[23] Noel Moand, “O scânteie care a declanșat o flacără: Evoluția Frontului de Eliberare a Pământului“, în Igniting a Revolution: Voices in Defense of the Earth, eds. Steven Best și Anthony J. Nocella, II (Oakland, CA: Press Press, 2006), 47.

[24] Paul Watson, așa cum este citat în Leslie Spencer, Jan Bollwerk și Richard C. Morais, “Lumea nu este atât de pașnică la Greenpeace“, Forbes, noiembrie 1991, accesat prin intermediul Heartland Institute. https://www.heartland.org/_template-assets/documents/publications/the_not_so_peaceful_world_of_greenpeace.pdf

[25] Ted Thornhill: “Oamenii NU sunt Vinovați pentru Încălzirea Globală“, spune co-fondatorul Greenpeace, deoarece insistă asupra faptului că ‘nu există dovezi științifice’ că schimbările climatice sunt cauzate de om“, Daily Mail, 27 februarie 2014, http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2569215/Humans-not-blame-global-warming-says-Greenpeace-founder-Patrick-Moore.html#ixzz2vgo2btWJ

[26] John Vidal, “Nevinovat: activiștii Greenpeace care au folosit schimbările climatice ca apărare legală“, The Guardian, 10 septembrie 2008, https://www.theguardian.com/environment/2008/sep/11/activists.kingsnorthclimatecamp

[27] Richard Lindzen, “Climatologia nu este soluționată“, The Wall Street Journal, 30 noiembrie 2009, https://www.wsj.com/articles/SB10001424052748703939404574567423917025400

[28] Steven E. Koonin, “Climatologia nu este soluționată“, The Wall Street Journal, 19 septembrie 2014, https://www.wsj.com/articles/climate-science-is-not-settled-1411143565

[29] Steven E. Koonin, “Exercițiul” unei echipe “roșii” ar consolida climatologia“, Wall Street Journal, 20 aprilie 2017, https://www.wsj.com/articles/a-red-team-exercise-would-strengthen-climate-science-1492728579

[30] Michael Griffin Administratorul NASA pune la îndoială urgența încălzirii globale“, interviu de Steve Inskeep, National Public Radio, 31 mai 2007, https://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=10571499

[31] Alicia Chang, “Șeful NASA regretă observațiile privind încălzirea globală”, NBC News, 5 iunie 2007, http://www.nbcnews.com/id/19058588/ns/us_news-environment/t/nasa-chief-regrets-remarks-global-warming/

[32] Michael Griffin așa cum este citat în Rebecca Wright, Sandra Johnson, Steven J. Dick, eds., “NASA la 50: Interviuri cu un oficial senior al NASA” (Washington, DC: Administrația Națională pentru Aeronautică și Spațiu, 2009), 18.

[33] Lennart Bengtsson, așa cum este citat în Lennart Bengtsson demisionează: GWPF își exprimă șocul și îngrijorarea în ceea ce privește amploarea intoleranței în cadrul comunității științelor climatice“, Fundația politică pentru încălzirea globală, 5 mai 2014, http://www.thegwpf.org/lennart-bengtsson-resigns-gwpf-voices-shock-and-concern-at-the-extent-of-intolerance-within-the-climate-science-community/

[34] Congresul SUA, Camera, Comisia pentru știință, spațiu și tehnologie a Camerei Reprezentanților Statelor Unite, Audierea asupra științelor climatice: ipoteze, implicații politice și metoda științifică, 115 Cong., Prima sesiune, 29 martie 2017, https://docs.house.gov/meetings/SY/SY00/20170329/105796/HHRG-115-SY00-Wstate-CurryJ-20170329.pdf

[35] Ibid.

[36] Frederick Seitz, “Escrocheria majoră a încălzirii globale“, The Wall Street Journal, 12 iunie 1996, https://www.wsj.com/articles/SB834512411338954000

[37] Ibid.

[38] Tim Higham, așa cum este citat în Larry Bell, “Isteria încălzirii globale a New York Times ignoră 17 ani de temperaturi globale plate“, Forbes 21 august 2013, https://www.forbes.com/sites/larrybell/2013/08/21/the-new-york-times-global-warming-hysteria-ignores-17-years-of-flat-global-temperatures/

[39]  Paul Reiter, citat în  Christopher C. Horner, “Minciunile Fierbinți Roșii: Cum folosesc alarmiștii încălzirii globale amenințările, fraudele și decepțiile pentru a vă menține dezinformați” (Washington, DC: Regnery Publishing, 2008), 319.

[40] Congresul SUA, Senat, Comisia pentru comerț, știință și transporturi, Efectele proiectate și trecute ale schimbărilor climatice: o concentrare asupra sistemelor marine și terestre, 109th Cong., 2nd ses., 26 aprilie 2006.

[41] Bloomberg, așa cum este citat în James Taylor, „Tânțarii ignoră predicțiile de încălzire globală” , Forbes, 5 octombrie 2011, https://www.forbes.com/sites/jamestaylor/2011/10/05/mosquitoes-ignore-global-warming-predictions/#20938da66c1b

[42] ​​Leonard J. Bruce-Chwatt, „Malaria Research and Eradication in the URSS”, Buletinul Organizației Mondiale a Sănătății, 1959, accesat prin Institutele Naționale de Sănătate la 30 aprilie 2020, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2537933/pdf/bullwho00505-0074.pdf

[43] Zoë Corbyn, “Încălzirea globală ofilește malaria“, Nature, 21 decembrie 2011, https://www.nature.com/news/global-warming-wilts-malaria-1.9695

[44] Christopher Landsea, așa cum este citat în James Taylor, „Climate Scientist Quits IPCC, Blasts Politicized ‘Preconceived Agendas”, The Heartland Institute, 1 aprilie 2005,  https://www.heartland.org/news-opinion/news/climate-scientist-quits-ipcc-blasts-politicized-preconceived-agendas?source=policybot

[45] Congresul SUA, Senat, Comisia pentru mediu și lucrări publice, Audierea completă a comisiei privind schimbările climatice și mass-media, 109th Cong., A doua sesiune, 6 decembrie 2006, https://www.epw.senate.gov/public/index.cfm/hearings?ID=BFE4D91D-802A-23AD-4306-B4121BF7ECED