Capitolul 16 (I): Comunismul din spatele ecologismului

Spectrul comunismului nu a dispărut odată cu dezintegrarea Partidului Comunist din Europa de Est

În fața dvs. se afla traducerea în limba română a unei lucrări apărute în limba chineză, intitulată “Cum conduce spectrul comunismului lumea”, scrisă de echipa editorială a celor “Nouă comentarii despre Partidul Comunist”.

*****

 

Cuprins

Introducere

1. Comunismul și mișcarea ecologistă
a. Cele trei etape ale ecologismului
b. Rădăcinile marxiste ale mișcărilor ecologice
c. Marxismul ecologic
d. Socialismul ecologic
e. Făcând verdele noul roșu
f. Manipularea retoricii ecologismului
g. Eco-terorismul
h. Greenpeace: Nu este o poveste pașnică

2. Schimbările climatice
a. Suprimarea vocilor care se opun
b. “Consensul” în climatologie

Referințe

 

*****

Creatorul oferă condițiile pentru viața umană și toate lucrurile de pe pământ. Culturile tradiționale subliniază relația benignă, simbiotică dintre om și natură. Precum scria filozoful antic chinez Dong Zhongshu în “Roua luxuriantă a Analelor Primăverii și Toamnei”, “Totul de pe pământ a fost creat în folosul omului”.[1] În același timp, oamenii trebuie să păstreze respectul față de natură, urmând principiile Cerului și ale pământului.

În filosofia culturii tradiționale chineze, există un echilibru între toate lucrurile din univers, precum și imperativul de a evita răul. Doctrina confucianistă a Căii de Mijloc afirmă: “Legile morale formează un sistem cu legile prin care Cerul și pământul susțin și conțin, umbresc și acoperă toate lucrurile. […]  Este același sistem de legi prin care toate lucrurile create sunt produse și se dezvoltă pe sine, fiecare în ordinea și sistemul său, fără a se răni unele pe altele; astfel, operațiunile Naturii își desfășoară cursul fără conflicte sau confuzii…”.[2] Anticii chinezi au apreciat astfel protecția mediului. Potrivit înregistrărilor istorice, din timpul lui Yu cel Mare de acum aproximativ patru milenii: “În timpul celor trei luni ale primăverii, oamenii nu duceau topoare în pădure, astfel încât pădurea putea înflori. În timpul celor trei luni ale verii, oamenii nu puneau plase în râuri, astfel încât peștii puteau să se reproducă”. [3] Zeng Zi, un discipol al lui Confucius, a scris: “Lemnul nu poate fi tăiat decât în ​​anotimpurile potrivite, iar animalele sacrificate doar la momentul potrivit.” [4]

Astfel de citate reflectă ideile tradiționale de moderație în toate lucrurile și de prețuire și protejare a mediului natural, și sunt regăsite nu numai în China, ci și în culturile antice din întreaga lume,

De la Revoluția industrială, societatea a devenit din ce în ce mai conștientă de daunele ecologice grave cauzate de poluare. Începând din Occident, aceste daune au fost parțial compensate de adoptarea legilor și reglementărilor pentru protejarea mediului. În țările lumii occidentale, importanța protecției mediului este recunoscută universal.

Cu toate acestea, mai puțin înțeles este modul în care retoricile ecologiste dominante în societatea actuală au fost modelate și manipulate de comunism. Deși fundamentul protecției mediului este legitim și mulți oameni au o dorință autentică de a îmbunătăți mediul și de a proteja prosperitatea viitoare a umanității, elementele comuniste au preluat o mare parte din mișcarea ecologistă pentru a-și avansa propriile agende politice. Infiltrarea comunismului în ecologism a avut loc practic chiar de la începutul mișcării.

Știința mediului este un domeniu de studiu complex, cu cercetări care sunt departe de a fi concludente pe teme precum schimbările climatice. Cu toate acestea, sub influența ideologiei de stânga, mulți activiști și organizații „verzi” au simplificat și transformat protecția mediului într-o luptă extrem de politizată, folosind adesea metode extreme și retorici radicale, uneori până la fervoare religioasă. Mai degrabă decât să urmeze învățăturile străvechi despre moderație și conservare, ecologiștii de stânga radicali evită moralitatea și tradiția în cruciada lor împotriva a tot ceea ce consideră „dușmanul” ecologismului, de la afaceri private la procreație. Amestecată cu alte mișcări radicale, cauza verde a ajuns să fie definită prin propagandă înșelătoare și prin măsuri politice autoritare, transformând ecologismul într-un fel de „comunism mai puțin extrem”.

Acest capitol se va concentra asupra modului în care ecologismul, ca ideologie, a ajuns să fie îmbinat cu comunismul și despre modul în care mișcarea ecologistă a fost în mare parte deturnată, manipulată și cooptată în îndeplinirea obiectivelor comunismului.

1. Comunismul și mișcarea ecologistă

Comunismul a făcut pregătiri complexe, în multe domenii, pentru distrugerea omenirii. Avându-și origini în Europa, comunismul a lansat revoluții violente și a acaparat puterea în cele două mari puteri ale Estului – Rusia și China. Tabăra comunistă și societatea occidentală au intrat într-o lungă confruntare, în Războiul Rece. După prăbușirea Uniunii Sovietice și a blocului comunist din Europa de Est, comuniștii au început să-și semene factorii atât în ​​societățile din Est, cât și în cele occidentale și, de asemenea, au încercat să instaureze un guvern mondial controlat strict.

Pentru a atinge acest scop, comunismul trebuie să creeze sau să folosească un “dușman” care amenință toată omenirea și intimidează publicul din întreaga lume pentru a-l face să-și predea atât libertatea individuală cât și suveranitatea statului. Crearea unei panicii globale în legătură cu ecologia și dezastrele ecologice care se prefigurează reprezintă, aproape, o cale inevitabilă pentru atingerea acestui obiectiv.

a. Cele trei etape ale ecologismului

Formarea și dezvoltarea mișcărilor ecologice sunt inextricabil legate de comunism. În mod specific, dezvoltarea sa a trecut prin trei etape. Prima etapă este perioada teoretică de gestație, care poate fi calculată de la publicarea Manifestului Comunist de către Marx și Engels în 1848 până la inaugurarea “Zilei Pământului”, în 1970.

La începutul acestei etape, Marx și discipolii săi nu au considerat ecologismul ca fiind punctul central al discursului lor teoretic dar, ateismul și materialismul marxist au fost în mod natural conforme cu tendința principală a ecologismului. Marx a declarat despre capitalism că se opune naturii (adică mediului). Apostolii lui Marx au conceput termenul “ecosistem” și au inclus discret ecologismul în anumite subiecte în care acesta a fost lăsat apoi să dospească.

În ultimul deceniu al acestei faze, între 1960 și 1970, în Statele Unite au apărut două cărți best-seller – “Silent Spring” (1962) și “Bomb Population” (1968). Ecologismul a pătruns în arena publică sub masca “protecției mediului”.

Evenimentul de referință de la începutul celei de-a doua faze a fost prima „Zi a Pământului” desfășurată în 1970, iar la scurt timp, în 1972, a avut loc prima Conferință ONU privind mediul uman la Stockholm. În acest stadiu, s-au format rapid o serie de organizații și activitățile lor s-au înmulțit. În Statele Unite și Europa, ei au presat guvernele prin propagandă, proteste și activism, conduse sub masca cercetării științifice, a legislației, a întâlnirilor și așa mai departe.

La nivel macro, contracultura anilor ’60 a funcționat aproape ca o paradă militară a elementelor comuniste din Occident. Ei s-au plasat în centrul atenției prin cooptarea drepturilor civile și a mișcărilor antirăzboi, apoi s-au răspândit rapid în alte forme de lupte anticapitaliste, incluzând mișcarea feministă, mișcarea homosexuală și multe altele.

După anii ’70, după ce mișcarea împotriva războiului din Vietnam a încetat, ideile comuniste și-au început procesul de instituționalizare numit “marșul lung prin instituții”, în timp ce, de asemenea, se revărsau în feminism și ecologism –aceasta fiind cauza principală a creșterii ideologiei ecologiste și a agitației.

Una dintre cele mai importante forțe care au susținut bannerul ecologismului în anii ’70 a fost mișcarea hippie, coloana vertebrală a contraculturii. După eșecul său în Războiul Rece, comunismul se afla, de fapt, în procesul de reambalare sub bannerul ecologismului, cu intenția de a introduce comunismul global sub oricare alt nume.

A treia etapă a început în ajunul sfârșitului Războiului Rece. În 1988, Organizația Națiunilor Unite a înființat “Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice” (GISC), iar conceptul de încălzire globală a început să intre în domeniul politic. [ 5 ] În ajunul prăbușirii Uniunii Sovietice, în 1990, la Moscova a avut loc o conferință internațională pe probleme de mediu. În discursul său, Secretarul General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a susținut instituirea unui sistem internațional de monitorizare a mediului, a semnat o convenție pentru protejarea “zonelor unice de mediu”, și-a exprimat sprijinul pentru programele ONU de mediu și a solicitat o conferință ulterioară (care a avut loc în iunie 1992 în Brazilia). [6]

Aproape toți ecologiștii occidentali au acceptat aceste propuneri. În această etapă, încălzirea globală a devenit pentru ecologiști principala amenințare a omenirii. Propaganda care folosea protecția mediului ca pe o scuză pentru politicile tiranice a escaladat brusc, iar numărul și amploarea legilor și regulamentelor de mediu a proliferat rapid.

Ecologismul a devenit instrumentul principal pentru restrângerea libertății cetățenilor din întreaga lume, pentru privarea națiunilor de suveranitate, și pentru limitarea și combaterea societăților libere din Occident. Rezultatul a fost acela că, după sfârșitul Războiului Rece, foștii comuniști ai Uniunii Sovietice, precum și comuniștii și companionii lor de drum din Occident, au început, cu toții, să se alăture mișcării de protecție a mediului. Ecologismul a apărut ca o forță pe scena mondială și a început, din ce în ce mai mult, să capete o culoare comunistă.

b. Rădăcinile marxiste ale mișcărilor ecologice

Potrivit înțelegerii persoanelor credincioase atât din religiile ortodoxe din Orient cât și din Occident, ființele umane au fost create de Dumnezeu după chipul său și, astfel, viața umană are valoare, un scop și o demnitate mai mare decât alte forme de viață de pe pământ. De asemenea, mediul natural este făcut de Creator. Omul are obligația să aibă grijă de natură; totuși natura există pentru om – nu invers.

În ochii ateilor și materialiștilor însă, viața umană nu are o calitate deosebită. Engels nota într-unul dintre eseurile sale: “Viața este modul de existență al organismelor albuminoase [de exemplu proteine]. … “[7] Din această perspectivă, viața umană nu este decât o configurație unică de proteine, care nu se deosebește în niciun fel esențial de animale sau plante – deci este logic ca oamenii să fie privați de libertate și chiar de viețile lor, în numele protejării naturii.

În 1862, într-o carte despre chimia organică, chimistul german Justus von Liebig, coleg al lui Marx, a criticat fermierii britanici pentru că foloseau ca îngrășământ gunoiul de pasăre, importat. Agricultura britanică a beneficiat de folosirea gunoiului de pasăre, un îngrășământ eficient, iar randamentele culturilor au crescut semnificativ. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, britanicii aveau surse ample de hrană de înaltă calitate. Activitatea legată de îngrășămintele rezultate din gunoiul de pasăre a ajutat oamenii de afaceri din diferite țări, fermierii britanici și publicul britanic.

De ce a vrut Justus von Liebig să condamne această practică? În primul rând, procesul de colectare a gunoilului de pasăre dăunează naturii; în al doilea rând, comercianții exploatează lucrătorii cu salarii mici; în al treilea rând, randamentele ridicate ale alimentelor stimulează creșterea populației, ceea ce, la rândul său, necesită mai multă hrană, depășind ceea ce poate oferi natura; și, în cel de-al patrulea rând, mai mulți oameni și animale înseamnă mai mult bălegar și gunoi. [8]

La vremea aceea, în timp ce scria Das Kapital, Marx studia, cu atenție, lucrarea lui Justus von Liebig. El a lăudat-o pentru că “a dezvoltat, din punctul de vedere al științei naturale, partea negativă, adică distructivă, a agriculturii moderne”.[9] Ca și Justus von Liebig, Marx a considerat că orice efort de a crea bogăție prin utilizarea resurselor naturale este un ciclu vicios, ajungând la concluzia că “o agricultură rațională este incompatibilă cu sistemul capitalist”. [10]

După ce Lenin și partidul său bolșevic au lansat lovitura de stat din Rusia, au promulgat, rapid, “Decretul privind pământul” și “Decretul privind pădurile” pentru a naționaliza resursele: pământul, pădurile, apa, mineralele, animalele și plantele pentru a împiedica poporul să le folosească fără autorizație. [11]

Meteorologul și scriitorul american Brian Sussman scrie în cartea sa “Eco-Tyranny: Cum agenda verde a stângii va sfărâma America” că ideile lui Marx și Lenin sunt în concordanță cu cele ale ecologiștilor de astăzi. În viziunea lor, nimeni nu are dreptul să profite de resursele naturale: “Fie că este vorba de salvarea pădurilor, a balenelor, a melcilor sau a climatului, totul se datorează unei credințe adânc înrădăcinate că vânarea unui asemenea profit este imorală și, dacă nu este oprită, va distruge în cele din urmă planeta“.[12]

Această mișcare globală de mediu a implicat un număr mare de gânditori, politicieni, oameni de știință, activiști sociali și personalități mediatice. Acest text nu are suficient spațiu pentru a enumera în totalitate gândurile, discursurile și acțiunile dar, există o figură proeminentă care nu poate fi ignorată. Acesta este fondatorul Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, Maurice Strong. Strong, un canadian, a organizat, de asemenea, Conferința ONU privind mediul uman din 1972, precum și Conferința ONU privind mediul și dezvoltarea din 1992. Strong este nepotul Annei Louise Strong, o binecunoscută jurnalistă procomunistă care s-a stabilit în China. Maurice Strong, care a fost profund influențat de mătușa sa, s-a descris ca fiind “un socialist în ideologie și un capitalist în metodologie”. [13]

Maurice Strong a ajuns să ocupe un loc important în mișcarea globală de mediu. “El împărtășește opiniile celui mai radical protestatar ecologist de stradă dar, în loc să strige până răgușește lângă o baricadă de poliție la o conferință globală, el este secretarul general din interior, “înarmat” cu ciocănelul judecătorului”. [14]

Opiniile susținute de Agenția Națiunilor Unite pentru Mediu, condusă de Strong, par aproape identice cu marxismul: “Proprietatea privată a pământului este un instrument principal de acumulare a bogăției și, prin urmare, contribuie la nedreptatea socială. Controlul public al utilizării terenurilor este, prin urmare, indispensabil”. [15] Maurice Strong a ales să se stabilească la Beijing după pensionare și a decedat în 2015.

Natalie Grant Wraga, expertă în domeniul Uniunii Sovietice, a efectuat un studiu aprofundat asupra problemei și a scris: “Protecția mediului poate fi folosită ca pretext pentru a adopta o serie de măsuri menite să submineze baza industrială a țărilor dezvoltate. Poate, de asemenea, să servească la introducerea stării de disconfort prin scăderea nivelului lor de viață și prin implantarea valorilor comuniste”. [16] De fapt, ecologismul nu provine doar din fostul bloc comunist. El merge mai profund și se referă la scopul general al comunismului de a submina cauza libertății din întreaga lume.

c. Marxismul ecologic

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, oamenii de știință britanici Ray Lankester și Arthur Tansley au dezvoltat ideea ecologiei și a ecosistemului. Ambii erau socialiști fabieni, o variantă a marxismului. Lankester era zoolog și, la o vârstă relativ tânără, a devenit prietenul lui Marx, pe când acesta era deja în vârstă. Lankester îl frecventase pe Marx și se număra printre puținii care au participat la înmormântarea lui. Lankester i-a scris lui Marx, spunând că studiază Das Kapital “cu cea mai mare plăcere și profit”. [17]

Tansley a fost cea mai proeminentă figură din ecologie și botanică în acea perioadă în Anglia și, în calitate de prim-președinte al Societății Ecologice din Marea Britanie, a inventat termenul “ecosistem”. În timpul vizitei la Universitatea din Londra, Tansley a fost profund influențat de Lankester. [18]

Legăturile originare dintre ideile ecologice și cele marxiste par să apară în această relație dintre Lankester, Tansley și marxism – deși, desigur, ecologia și ecologismul nu sunt același lucru. Ecologia se referă la relația dintre organismele vii și mediul înconjurător, în timp ce ecologismul este preocupat cu dezastrele ecologice. Ecologia este, însă, strâns legată de ecologism, deoarece oferă baza teoretică pentru definirea dezastrelor ecologice. Marxismul ecologic, derivat din ecologie, este un pas în plus de distanțare față de aceste idei.

Marxismul ecologic adaugă conceptul crizelor ecologice ca o justificare a argumentelor marxiste cu privire la criza economică a capitalismului. Se dorește extinderea presupusului conflict între burghezie și proletariat prin adăugarea unui conflict inerent între producție și mediu. Aceasta este teoria unei crize duble sau a unui conflict dublu. În teoria marxistă, conflictul de bază al capitalismului se află între forțele productive și relațiile de producție, ceea ce se numește conflict primar. Conflictul secundar are loc între mediul de producție (ecosistemul) și unitatea dintre forțele productive și relațiile de producție. În această teorie, conflictul primar duce la criza economică, în timp ce conflictul secundar duce la o criză ecologică. [19]

Dezvoltarea seculară a capitalismului a dovedit că marxismul este eronat, concluzie la care s-a ajuns după eșecul predicției potrivit căreia capitalismul s-ar prăbuși din cauza crizei economice. Dimpotrivă, capitalismul continuă să prospere. Ca răspuns, noțiunea de criză ecologică a devenit o unealtă a comunismului, în timp ce cercetătorii de stânga au descoperit că marxismul ar putea constitui o bază teoretică pentru ecologism, radicalizând astfel mișcarea ecologistă și viziunea asupra lumii.

d. Socialismul ecologic

După cum sugerează și numele său, socialismul ecologic este o ideologie care combină ecologia și socialismul. Criticii au numit-o “pepene verde” – verde în exterior și roșu în interior – datorită adăugării cerințelor socialiste tipice, precum “justiția socială”, la preocupările ecologice, pentru a avansa ideologia socialistă prin noi mijloace.

O bună ilustrare a socialismului ecologic este “Manifestul ecosocialist”, publicat de Joel Kovel și Michael Lowy în 2001. Kovel nu a avut succes în campania sa de a deveni candidat la președinția americană a Partidului Verde. Lowy este membru al celei de-a patra Internaționale Trotskyiste. Manifestul afirmă despre capitalism că nu poate rezolva criza ecologică și că va fi înlocuit de socialismul ecologic. Ei nu privesc socialismul ecologic ca pe o ramură a socialismului ci, mai degrabă, ca pe noul nume al socialismului în noua epocă. [20]

În 2002, Kovel a publicat o carte intitulată “Inamicul naturii: sfârșitul capitalismului sau sfârșitul lumii?” Cartea a detaliat teoria socialismului ecologic, a criticat aspru capitalismul și a sugerat o schimbare a situației actuale cu noi direcții radicale. [21]

e. Făcând verdele noul roșu

Când ecologismul intră în politică, se naște o politică verde sau o ecopolitică. Partidul Verde înființat în multe țări din întreaga lume este un rezultat al politicii verzi care, în mod tipic, se extinde dincolo de protecția mediului la justiția socială, feminism, activism antirăzboi și pacifism. Grupul Verzilor Globali, de exemplu, este o organizație internațională asociată cu Partidul Verde, iar carta sa din 2001 este puternic influențată de ideologia marxistă, incluzând și un accent puternic pe o presupusă egalitate între om și animale. [22]

Ecologismul este, de obicei, propulsat de socialism și comunism. După căderea regimurilor comuniste din Rusia și Europa de Est, mulți foști membri ai partidului comunist și forțele comuniste rămase s-au unit sau au înființat partide verzi, rezultând ideologia de stânga a Partidului Verde, și de aici termenul de Stânga Verde.

După căderea Partidului Comunist Sovietic, Gorbaciov, fostul lider al Uniunii Sovietice a încercat fără succes să intre din nou în politică. Apoi, el a devenit ecologist și a stabilit Crucea Verde Internațională. Evident, este probabil ca Gorbaciov să introducă factori comuniști în activitățile sale de mediu și el a promovat adesea înființarea unui guvern mondial pentru a opri criza ecologică. [23]

Multe partide comuniste din Vest sunt implicate direct în mișcările de protecție a mediului. Jack Mundey, unul dintre fondatorii mișcării Australia’s Green Ban este membru al Partidului Comunist australian. Soția sa este președintele național al Partidului Comunist Australian. [24]

f. Manipularea retoricii ecologismului

Declanșarea mișcărilor de masă sunt una dintre strategiile comunismului de a-și răspândi influența asupra națiunilor și asupra lumii. Multe organizații ecologiste mobilizează un număr mare de persoane pentru a desfășura campanii de protecție a mediului. Ele au făcut lobby și au deturnat instituțiile guvernamentale și organizațiile ONU pentru a formula și a pune în aplicare acorduri și reglementări nerezonabile. De asemenea, au creat incidente violente pentru a reduce la tăcere publicul larg.

Așa cum a afirmat reprezentantul de marcă al stângii, Saul Alinsky, este necesar să se ascundă adevăratele scopuri ale unei mișcări și să se mobilizeze oamenii la scară largă pentru a acționa în sprijinul obiectivelor locale, temporare, plauzibile sau benigne. Când oamenii se obișnuiesc cu aceste forme relativ moderate de activism, este relativ ușor să fie făcuți să acționeze pentru scopuri mai radicale. “Amintiţi-vă: odată ce organizaţi oameni în jurul unui lucru convenit ca poluare, atunci o masă de oameni organizată este în mişcare. De aici este un pas mic şi natural către poluarea politică, spre poluarea Pentagonului“, a spus Alinsky. [20]

O varietate de grupuri de stânga folosesc ecologismul ca pe un ambalaj ideologic pentru a realiza acțiuni stradale care susțin revoluția. De exemplu, dacă Statele Unite au o “mișcare climatică a oamenilor”, puteți deduce că este un produs al partidelor comuniste. În Statele Unite, organizațiile implicate sunt Partidul Comunist al SUA, Socialismul în Acțiune, Partidul Comunist Revoluționar Maoist, Societatea Ecologică, Lucrătorii Socialiști, Socialismul Alternativ, Socialismul Democrat American, Socialismul Liber și așa mai departe. Au găzduit Raliul Popular pentru Climă și Parada Poporului pentru Climă. Sloganurile acestor mitinguri au inclus “schimbarea sistemului, nu schimbări climatice”, “capitalismul ne ucide”, “capitalismul distruge mediul”, “capitalismul distruge planeta” și “lupta pentru un viitor socialist” [59]

Aceste grupuri, abordând o mare de stegulețe roșii, au mărșăluit în multe orașe mari din Statele Unite, inclusiv Washington, DC. [60] Având tot mai multe elemente comuniste și socialiste pentru a întări ecologia, “pacea verde” a făcut o tranziție deplină la revoluția roșie.

f. Eco-Terorism

Datorită influențelor stângii, ecologismul a fost relativ radical chiar de la început. Există multe ramuri radicale, inclusiv ecologia profundă, ecofeminismul, ecologia socială, bioregionalismul și altele asemenea. Unele dintre aceste ramuri sunt extrem de radicale. Cele mai cunoscute includ grupuri precum “Pământul este primul!” și “Frontul de Eliberare al Pămâmtului”. Ei folosesc acțiuni directe (cum ar fi utilizarea de explozivi și incendieri) – cunoscute sub numele de Eco-Terorism – pentru a opri activitățile pe care le consideră dăunătoare mediului.

Grupul “Pământul este primul!“a fost format în 1979 și sloganul său este “Niciun compromis în apărarea mamei pământ!” Grupul utilizează acțiuni directe împotriva obiectivelor principale precum exploatarea forestieră, construcția barajelor și alte proiecte. Una dintre tacticile cele mai cunoscute ale grupului este numită “statul în copac”, care înseamnă că stau sub copaci sau urcă în copaci pentru a preveni tăierea copacilor. Aceste operațiuni ale organizației “Pământul este primul!” au atras mulți membri noi, inclusiv pe cei de stânga, anarhiști și pe alții care încearcă să se revolte împotriva societății obișnuite.

În 1992, unii dintre membrii mai radicali au înființat o filială numită “Frontul de Eliberare al Pământului” și au adoptat ca tactică incendierea. La sfârșitul anului 2000, nouă vile de lux de pe Long Island au fost incendiate peste noapte până s-au transformat în cenușă. Principala justificare a fost aceea, că aceste vile au fost construite pe o pădure naturală. După ce a comis incendierea, “Frontul de Eliberare a Pământului” a adoptat sloganul “Dacă îl construiți, îl vom arde!”

În 2005, FBI a anunțat că “Frontul de Eliberare al Pământului” a fost cea mai mare amenințare teroristă din Statele Unite, fiind suspectată de implicare în peste 1.200 de incidente criminale cauzând daune materiale de zeci de milioane de dolari proprietarilor. [25] Acțiunile lor au depășit de mult limitele protestului politic normal sau al diferențelor de opinii. Ideologia comunistă a exploatat ura pentru a-i transforma pe unii ecologiști în eco-teroriști, ce nu sunt cu nimic diferiți de alți teroriști.

g. Greenpeace: Nu este o poveste pașnică

Greenpeace a fost înființată în 1971 și este cea mai mare organizație de mediu din lume, cu birouri în patruzeci de țări și un venit de peste 350 milioane de dolari americani. Greenpeace este, de asemenea, una dintre cele mai radicale organizații de mediu.

Co-fondatorul Greenpeace, Paul Watson, care a părăsit organizația în 1977, a declarat: “Secretul succesului lui David McTaggart [fostul președinte] este secretul succesului Greenpeace: nu contează ce este adevărat, contează doar ceea ce oamenii cred că este adevărat … Sunteți ceea ce vă definește media să fiți. [Greenpeace] a devenit un mit și o mașină generatoare de mituri. “[26]

Patrick Moore, alt co-fondator al Greenpeace, s-a angajat să protejeze mediul înconjurător. El a renunțat mai târziu la poziția sa pentru că a constatat că organizația “a făcut o întoarcere bruscă spre stânga politică”. [27] S-a transformat într-o organizație extremistă cu o agendă politică, cum ar fi includerea ostilității față de toate producțiile industriale și reflectând o agendă bazată mai mult pe politică decât pe știință. [28]

Strategia folosită de organizațiile radicale de mediu, cum ar fi Greenpeace, este aceea de a folosi toate mijloacele necesare pentru a-și atinge obiectivele. În acest punct, ecologia radicală este foarte asemănătoare cu comunismul. În 2007, șase membri ai Greenpeace au intrat într-o centrală electrică de cărbune din Marea Britanie pentru a cauza tulburări. Aceștia au fost acuzați că au provocat daune materiale în jur de 30.000 de lire sterline. Ei au recunoscut încercarea lor de a închide centrala electrică, dar au susținut că au făcut acest lucru pentru a preveni daunele chiar mai mari (o criză de mediu datorată gazelor cu efect de seră). Instanța a convenit, în cele din urmă, că acțiunile lor erau inocente.

Înainte de aceasta, Greenpeace avusese, deja, multe victorii în instanțe, inclusiv pentru daune provocate centralelor nucleare, companiilor de automobile și fabricilor de avioane de luptă. [29] Frontiera dintre tacticile legitime și cele nelegitime este pur și simplu ștearsă cu o astfel de logică.

Marxism-leninismul tradițional folosește promisiunea unei eventuale utopii pentru a legitimiza crima, incendierea și jaful. În mod similar, sub comanda ecologismului, comuniștii avertizează asupra crizelor de mediu pentru a legitimiza tactici violente și ilegale.

În exemplul de mai sus, membrii Greenpeace au convins juriul să le accepte motivele criminale ca fiind legitime, demonstrând că un grup mare de persoane din societate poate fi indus în eroare și accepta argumente false și neîntemeiate. Toate acestea fac parte din abandonarea valorilor universale și reprezintă un semn al decăderii morale a societății.

2. Schimbările climatice

Schimbările climatice reprezintă un subiect fierbinte în societatea de astăzi. Dezbaterea publică despre această problemă este neobișnuit de activă, cu opinii diferite în mass-media, în rândul publicului larg și în politică. Argumentul cel mai frecvent întâlnit este că emisia de gaze cu efect de seră provocată de oameni a dus la încălzirea globală care, la rândul ei, va conduce la dezastre climatice periculoase. Avocații ideii susțin că această concluzie este obținută prin consens științific sau este deja stabilită de știință. Pentru unii ecologiști, cei care resping această concluzie nu sunt considerați doar anti-științifici, ci și anti-umaniști.

Membrii Greenpeace, care au afectat centrala electrică au fost achitați de crimă, deoarece un expert renumit care susținea “consensul” menționat anterior a depus mărturie în favoarea lor, susținând că emisiile de gaze cu efect de seră emanate de centrala electrică pe parcursul unei zile, ar putea duce la dispariția a circa 400 de specii și așa mai departe.

A ajuns comunitatea științifică într-adevăr la un consens? Profesorul de meteorologie al Institutului de Tehnologie din Massachusetts, acum pensionat, Richard Lindzen, a scris un articol în care opinează că problemele cu care se confruntă climatologia nu sunt soluționate. [30]

Steven Koonin, fost secretar științific al Departamentului pentru Energie din SUA, profesor la Universitatea din New York, a scris în articolul său “Climatologia nu este soluționată”: “Suntem departe de a avea cunoștințele necesare pentru a face o bună politică climatică”. [31] Într-un alt articol, Koonin a reamintit cititorilor: “Publicul nu cunoaște în mare măsură dezbaterile intense din domeniul climatologiei. La o întâlnire recentă a laboratorului național, am observat că peste 100 de cercetători activi din guvern și universități se confruntă cu provocări reciproce, încercând să separe impactul uman asupra variabilității naturale a climatului. Nu nuanțele au fost problematice, ci chiar aspectele fundamentale ale înțelegerii noastre [a climatului], cum ar fi încetinirea aparentă și neașteptată a creșterii nivelului global al mării în ultimele două decenii “.[32]

În general, temperatura suprafeței pământului a crescut, uniform, încă din 1880, iar dioxidul de carbon și alte gaze cu efect de seră emise în atmosferă de către oameni au un efect de încălzire asupra lumii. În ceea ce privește aceste întrebări fundamentale, opiniile oamenilor de știință nu sunt diferite. Cu toate acestea, întrebările mai importante, dezbătute în mod aprig de către oamenii de știință, sunt: ​​Este încălzirea cauzată, în principal, de activitatea umană sau se manifestă din cauza factorilor naturali? Cât se va încălzi lumea până la sfârșitul secolului al XXI-lea? Oare umanitatea are capacitatea de a prezice cum se va schimba clima în viitor? Va provoca încălzirea un dezastru?

Din altă perspectivă, însă, comunitatea științifică pare să fi realizat un fel de consens sau să fi ajuns la o înțelegere, într-o anumită măsură, cu privire la știința schimbărilor climatice, deoarece vocile celor care se opun așa-numitului consens apar rar în presă sau în reviste academice.

Fizicianul Michael Griffin, fost administrator al NASA, a declarat într-un interviu acordat Radioului Public National (RPN) în 2007:

„Nu am niciun dubiu că există o tendință de încălzire globală. Nu sunt sigur că este corect să spunem că este o problemă cu care trebuie să ne luptăm. Să presupunem că este o problemă în a ne imagina despre climatul de pe pământ, la acest moment, că este climatul optim, cel mai bun climat pe care l-am putea avea sau pe care l-am avut vreodată și că trebuie să luăm măsuri pentru a ne asigura că nu se schimbă.

În primul rând, nu cred că este în puterea ființelor umane să se asigure că clima nu se schimbă, așa cum au arătat milioane de ani de istorie, și în al doilea rând, cred că aș întreba căror ființe umane – unde și când – li se acordă privilegiul de a decide că acest climat special pe care îl avem astăzi aici, acum, este cel mai bun climat pentru toate celelalte ființe umane. Cred că este o poziție destul de arogantă pe care ar putea să o adopte oamenii”.  [33]

Deși Griffin încerca să-și exprime smerenia pe care oamenii ar fi trebuit să o aibă în ceea ce privește știința, el a întâmpinat imediat critici severe din partea mass-mediei și a unor climatologi, care chiar i-au numit comentariile ignorante. A doua zi, sub o presiune imensă, a fost forțat să-și ceară scuze. [34]

Câteva luni mai târziu, într-un alt interviu, Griffin a comentat: “Eu, personal, cred că oamenii au depășit limita în discuția privind schimbările climatice, până în punctul în care a devenit aproape nelegitim să-l considerăm un subiect tehnic. Aproape că a dobândit un statut religios, pe care îl consider deplorabil”. Din punctul de vedere al lui Griffin cu privire la “consensul științific “, vedem că așa-numitul consens privind schimbările climatice nu face parte, de fapt, din procesul științific. El a considerat că progresul științific este rezultatul dezbaterii: “Tu îți dezvolți teoriile, îți publici datele, îți promovezi conceptul, iar alții îl distrug sau încearcă [să o facă]. Consensul științific evoluează în acest fel”.[35] Utilizarea tuturor modurilor și mijloacelor de a înăbuși dezbaterile științifice, în sine, încalcă spiritul științei.

Datorită reputației strălucite și a poziției sale în acest domeniu, profesorul suedez Lennart Bengtsson, membru al Royal Meteorological Society din Marea Britanie, fost director al Centrului European pentru Prognoza Meteorologică pe termen mediu  (ECMWF), s-a alăturat Fundației pentru Politica Încălzirii Globale (GWPF) – un curent de gândire care contestă teoriile încălzirii globale. Drept urmare, el s-a confruntat cu o expunere intensă și cu o presiune puternică din partea colegilor săi din întreaga lume. După doar două săptămâni el a fost forțat să demisioneze.

În scrisoarea sa de demisie, Bengtsson a notat: “Am fost supus unei presiuni enorme de grup în ultimele zile, provenită din toată lumea, care a devenit practic insuportabilă pentru mine. Dacă acest lucru va continua, nu voi putea să îmi desfășor munca obișnuită și chiar voi începe să mă îngrijorez cu privire la sănătatea și siguranța mea. … colegii își retrag sprijinul, ceilalți colegi se retrag ca și co-autori etc. … Nu m-aș fi așteptat niciodată la ceva asemănător [în timpul senatorului McCarthy] într-o astfel de comunitate original pașnică precum meteorologia. Se pare că aceasta s-a transformat în ultimii ani”.[36]

Observația lui Bengtsson a fost corectă: această “transformare în ultimii ani” a fost rezultatul ideologiei comuniste și al tacticii de luptă care a deturnat domeniul meteorologiei.

În realitate, presupusul consens științific privind schimbările climatice a transformat teoria schimbărilor climatice în dogmă. Schimbările climatice reprezintă, de asemenea, un principiu esențial al ecologismului de astăzi – sacrosanct și inviolabil. Oamenii de știință, mass-media și activiștii de mediu care acceptă această dogmă colaborează pentru a răspândi frica față de un dezastru iminent. Această doctrină este un instrument important folosit de mișcarea ecologistă pentru a speria publicul, determinându-l să respecte o agendă politică. În timpul procesului de stabilire și de consolidare a acestei dogme, apar toate tehnicile de luptă politică în stil comunist, incluzând înșelăciunea, hărțuirea de grup, dezlănțuirea publică, apelurile la instigare și conflictele deschise.

a. Suprimarea vocilor care se opun

În 1988 a fost înființat Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (GISC). Una dintre misiunile sale importante a fost de a evalua, la fiecare cinci ani, cercetarea științifică existentă și de a lansa o declarație autorizată privind schimbările climatice. A fost menit să stabilească un consens științific privind problemele climatice și să furnizeze baza științifică pentru elaborarea politicilor. [37] Raportul GISC cuprinde, adesea, o listă de mii de autori, co-autori și referenți. Prin urmare, concluziile rapoartelor GISC sunt adesea descrise ca fiind consensul a mii de oameni de știință de top din lume.

În 1992, Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (CCONUSC) a declarat că obiectivul său a fost stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel care să prevină interferența antropică periculoasă cu sistemul climatic. Este de reținut că, deja, s-a presupus că schimbările climatice au fost cauzate de oameni și că sunt periculoase. Ulterior, GISC a fost însărcinat cu identificarea influențelor umane asupra climei, și a impactului ecologic și social-economic periculos al schimbărilor climatice. [38]

Când CCONUSC presupune că oamenii sunt vinovați de schimbările climatice periculoase, de fapt limitează direcția pe care ar trebui să o identifice GISC. De asemenea, dacă schimbările climatice nu ar fi fost periculoase, sau dacă nu ar fi fost create exclusiv de industrie, atunci nu ar fi fost nevoie de elaborarea de politici și nu ar mai fi fost motive pentru existența GISC. Astfel de conflicte de interese au restricționat, de asemenea obiectivul anchetei GISC. [39]

Rapoartele GISC au eliminat declarațiile de incertitudine

Chiar înainte ca GISC să lanseze cel de-al doilea raport de evaluare în 1995, Dr. Frederick Seitz, un fizician de renume mondial, fost președinte al Academiei Naționale de Științe și președinte al Universității Rockefeller din New York, a obținut o copie a raportului. Ulterior Seitz a descoperit că raportul a fost modificat în mare măsură după ce a trecut de recenzia științifică și înainte de a fi trimis pentru imprimare. Toate incertitudinile legate de activitățile umane care afectau schimbările climatice au fost eliminate.

Articolul lui Seitz, publicat în The Wall Street Journal, a notat: “În cei peste 60 de ani ai mei de membru al Comunității Științifice Americane… nu am fost niciodată martor la o corupție mai îngrijorătoare a procesului de evaluare colegială, ca cea legată de evenimentele care au condus la acest raport al GISC. “[40]

Declarațiile eliminate au inclus următoarele: [41]

“Niciunul dintre studiile citate mai sus nu a dovedit în mod clar că putem atribui modificările [climatice] observate cauzei specifice a creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră”.

“Niciun studiu, până în prezent, nu a atribuit toate sau o parte dintre schimbările climatice observate până în prezent cauzelor antropice [provocate de om]”.

“Orice pretenții de detectare a schimbărilor climatice semnificative sunt susceptibile de a rămâne controversate până când vor fi reduse incertitudinile în variabilitatea totală, naturală a sistemului climatic”.

Deși, mai târziu, GISC a susținut că toate modificările au fost aprobate de către autori, modificările arată modul în care raportarea GISC a fost influențată de politică. Raportul de evaluare nu conține nicio cercetare originală ci, mai degrabă, rezumă cercetările existente. Deoarece cercetarea existentă conține atât de multe opinii diferite, pentru a “ajunge la un consens” – așa cum a dorit – GISC, pur și simplu, a eliminat opiniile opuse.

În aprilie 2000, cel de-al treilea raport de evaluare al GIPC a notat în copia sa draft: “A existat o influență umană constatată asupra climei globale”. Versiunea publicată în luna octombrie a aceluiași an arată: “Este probabil ca concentrațiile crescânde de gaze cu efect de seră antropice să fi contribuit, semnificativ, la încălzirea observată în ultimii 50 de ani”. În concluzia oficială finală, afirmația a fost și mai puternică: ”În cea mai mare parte, fenomenul încălzirii observat în ultimii 50 de ani s-ar putea datora creșterii concentrațiilor de gaze cu efect de seră”.

Atunci când purtătorul de cuvânt al Programului pentru Mediu al ONU, Tim Higham, a fost întrebat despre baza științifică a schimbărilor în retorică, răspunsul său a fost onest: “Nu au existat niciun fel de dovezi științifice noi, însă oamenii de știință doreau să prezinte un mesaj clar și puternic factorilor de decizie politică”. [42]

În altă ordine de idei, CCONUSC a dat o temă pentru acasă GISC-ului, făcând clar răspunsul pe care și-l dorea. Apoi GISC a transmis ceea ce i s-a solicitat.

Raportul GISC exagerează “consensul în caz de catastrofe”

Paul Reiter, profesor la Institutul Pasteur din Franța, este un expert principal în malarie și în alte boli transmise de insecte. El nu a fost de acord cu raportul GISC și a trebuit să amenințe că va iniția un proces împotriva GISC pentru a-și îndepărta numele de pe lista primilor două mii de oameni de știință despre care se spune că au aprobat raportul. El a spus că GISC “face să pară că toți oamenii de știință de top sunt de acord, dar nu este adevărat”. [43]

În mărturia sa adresată Senatului Statelor Unite, pe 25 aprilie 2006, Reiter a spus: “Un aspect agasant al dezbaterii este că această “știință” contrafăcută este susținută în forumul public de către grupuri influente de “experți”. Mă refer în special la Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (GISC). La fiecare cinci ani, această organizație a Organizației Națiunilor Unite publică un “consens al oamenilor de știință de top din lume” cu privire la toate aspectele legate de schimbările climatice. În afară de procesul dubios prin care acești oameni de știință sunt selectați, un astfel de consens este o chestiune a politicii, nu a științei. “[44]

Ecologiștii promovează ideea că bolile cauzate de insecte, precum malaria, vor provoca dezastre dacă încălzirea climatică va continua, ceea ce este, de asemenea, principalul argument al GISC. După cum a declarat Bloomberg, pe 27 noiembrie 2007, “încălzirea globală va pune milioane de oameni în pericol de a contracta malarie și febră dengue, potrivit unui raport al Națiunilor Unite care solicită o revizuire urgentă a pericolelor de sănătate provocate de schimbările climatice”. [45] Dar Reiter nu recunoaște această corelație simplă dintre încălzirea climatică și răspândirea bolilor infecțioase.

El a subliniat că malaria nu se limitează la zonele tropicale. O epidemie masivă de malarie a avut loc în fosta Uniune Sovietică în anii ’20, și încă o dată în orașul Arhanghel (Arhangelsk), lângă Cercul Arctic, unde au fost treizeci de mii de cazuri de malarie, cauzând zece mii de decese. [46] Potrivit unui raport din 2011 publicat în revista Nature, oamenii de știință au constatat că, spre deosebire de ipoteza anterioară, transmiterea malariei de la țânțari încetinește odată cu creșterea temperaturii. [47] Aceasta confirmă opinia lui Reiter.

O altă retragere a unui om de știință din cadrul GISC arată, de asemenea, că grupul a folosit presupusul “consens de dezastru” ca parte a culturii sale operaționale. Christopher Landsea, cercetător în domeniul uraganelor de la Administrația Oceanică și Atmosferică din SUA, unul dintre cei mai importanți autori ai celui de-al patrulea raport de evaluare al GISC, s-a retras din GISC în ianuarie 2005. Într-o scrisoare deschisă, el a declarat: “Eu, personal, nu pot continua cu bună-credință să contribui la un proces pe care îl consider că este atât motivat de agende preconcepute cât și nerezonabil din punct de vedere științific”. El a cerut GISC să confirme că raportul va adera mai degrabă la știință decât la senzaționalism. [48]

Landsea nu este de acord cu autorul principal al raportului GISC privind relația dintre uragane și schimbările climatice. Autorul principal al GISC (care nu este un expert în cercetarea asupra uraganelor) a accentuat că, încălzirea climei ar provoca uragane mai intense, fără date faptice solide care să-i susțină pretențiile. Landsea a subliniat că studiile din trecut au arătat că înregistrările istorice nu au putut verifica o astfel de corelație; teoretic, chiar dacă există o corelație, este nesemnificativă și neglijabilă.

David Deming, geolog și geofizician la Universitatea din Oklahoma, a obținut date privind temperatura istorică pe durata a 150 de ani pentru America de Nord, prin studierea miezurilor de gheață. El și-a  publicat articolul de cercetare în “Science”. Avocații consensului l-au considerat, atunci, pe Deming drept un exponent al consensului. Într-o audiere a senatului american, Deming a spus că, un autor al GISC a trimis un e-mail spunând: “Trebuie să scăpăm de perioada medievală caldă”. [49]. Perioada medievală caldă se referă la încălzirea climei regiunii Nord-Atlantice între anii 950 și 1150 d.H. Eliminarea acestei perioade din curba istorică a schimbărilor climatice va consolida afirmația că încălzirea de astăzi este fără precedent.

Există multe astfel de incidente. În cartea sa “Minciunile Fierbinți Roșii, cum funcționează încălzirea globală a alarmiștilor care folosesc amenințări, fraude și decepții pentru a vă menține dezinformați”, Christopher C. Horner, cercetător american senior la Competitive Enterprise Institute, a enumerat numeroși autori ai GISC care se opun concluziilor GISC și operațiunilor sale politizate. [50] Ei au ridicat întrebări rezonabile susținute de date și au contestat așa-numitul consens al GISC. Cu toate acestea, în mediul academic și în mass-media, vocile lor au fost marginalizate.

b. “Consensul” în climatologie

Stabilirea și consolidarea pretinsului consens asupra schimbărilor climatice reprezintă un pas principal în utilizarea ecologismului pentru a manipula publicul, a amplifica amenințarea dezastrelor și a denatura valorile umane. Dacă se merge până la capăt, traiectoria naturală merge spre crearea unui super-guvern global – adică comunismul. În timp ce acest lucru a avut loc, în principal, în comunitatea științifică, el a fost ajutat de forța combinată a mass-mediei, a guvernului și a instituțiilor academice.

Indiferent de reputația academică a unui om de știință, odată ce își exprimă în mod public îndoielile cu privire la dogma consensului, se confruntă imediat cu o presiune extraordinară din partea colegilor și a instituțiilor academice, forțându-l să i se supună. Persoanele care au trăit într-o societate totalitară comunistă au avut experiențe similare, singura diferență fiind că aceștia au pus la îndoială dogma partidului comunist.

David Bellamy este un cunoscut activist britanic în domeniul mediului și președinte al Societății Regale a Trusturilor pentru Animale Sălbatice. Dar, când a declarat public că nu credea în dogma consensului privind teoria încălzirii globale, agenția a emis o declarație în care își exprima nemulțumirea. Apoi, el a încetat să mai fie președinte, iar ecologiștii care îl respectaseră înainte au început să suspecteze că și-a pierdut mințile sau că lua bani de la Big Oil. [52]

Henk Tennekes, fost director al Societății Meteorologice Regale din Olanda, a fost demis deoarece nu a susținut dogma consensului privind schimbările climei. În mod similar, oficialul Organizației Mondiale a Meteorologiei, Aksel Winn-Nielsen, a fost calomniat de oficialii GISC ca fiind “un instrument al industriei”. După ce cercetătorii italieni, Alfonso Sutera și Antonios, au pus la îndoială teoria încălzirii climatice antropice, ei nu au mai putut obține finanțare pentru cercetare.[53]

În cartea sa “Climatul extremelor: Știința privind încălzirea globală pe care ei nu doresc să o cunoști”, Patrick J. Michaels, fost președinte al Asociației Americane a Climatologilor de Stat și climatolog la Universitatea din Virginia, enumeră numeroase exemple de ecologiști care suprimă disidenții științifici pentru a ajunge la presupusul lor consens. Pentru că a insistat că climatul nu va conduce la dezastru această poziție optimistă fiind incompatibilă cu dogma consensului într-o bună zi, guvernatorul statului Virginia i-a spus că nu poate vorbi despre încălzirea globală în calitate de climatolog de stat. El a ales, în cele din urmă, să demisioneze.

Un alt climatolog de stat, George Taylor de la Universitatea de Stat din Oregon, a întâmpinat aceleași probleme și, de asemenea a fost forțat să demisioneze. Cu o situație asemănătoare s-a confruntat Dr. David Legates, fost director al Centrului pentru Studii Climatice de la Universitatea din Delaware, climatolog de stat din Delaware, căruia, guvernatorul i-a spus că nu poate vorbi în calitate de climatolog de stat despre încălzirea globală. Mark Albright, climatolog asistent al statului Washington a fost concediat pentru că a transmis e-mail-uri unui jurnalist și cetățenilor statului interesați de istoricul înregistrărilor record de zăpadă pentru Munții Cascade, în loc să aleagă înregistrări parțiale (care par că arată încălzirea), în ciuda faptului că a fost avertizat de șeful său. [54]

Dezbaterea se concentrează aici pe domeniul de expertiză al climatologilor – chestiuni legate de climă, mai degrabă decât pe probleme de politică de stat. În țările comuniste, interferența crudă în știință este un fenomen comun. În țările occidentale, politicile ecologiste sunt folosite pentru a interfera cu libertatea academică.

Cercetarea academică care pune la îndoială dogma consensului este rar întâlnită în reviste academice, acest fenomen a început din anii ’90. Michaels a declarat în documentarul “Conspirația Greenhouse“ al Channel 4 (UK) din 1990 că, dacă punctul de vedere al unei persoane este inacceptabil din punct de vedere politic, atunci aceasta va avea necazuri. Lucrarea sa a fost respinsă de mai multe reviste academice. Când a întrebat un editor de jurnal de ce, răspunsul a fost că lucrarea sa trebuie să treacă printr-un standard de evaluare mai strict decât altele.

Conform raportului GISC din 1990, înțelegerea de atunci a fost că amploarea încălzirii globale a fost echivalentă cu schimbările naturale ale climei. Prin urmare, deși punctul de vedere al lui Michaels era diferit de cel al multor altora, nu putea fi considerat ca fiind deosebit de eretic. Cu toate acestea, obiectivul stabilirii unui consens fals a fost deja atins și toată lumea a trebuit să se fie de acord cu asta.

Înclinarea balanței finanțării guvernamentale a contribuit, în mare măsură, la formarea și consolidarea presupusului consens. Ipoteza că oamenii au provocat încălzirea globală și au adus dezastre a împins cercetarea schimbărilor climatice la poziția de consiliere în elaborarea politicilor. Prin urmare, cercetările care susțin această ipoteză vor primi, în mod natural, finanțări mari pentru cercetare, și un număr mare de articole academice pe aceasta temă vor fi publicate. În schimb, consensul forțat împiedică oamenii de știință să exploreze și să cerceteze alte direcții posibile.

Dr. William Gray, un profesor renumit, a fost un pionier american al cercetării uraganelor. Pentru că a criticat dogma consensului în teoria climatului, el a descoperit, brusc, că cererile sale de finanțare a cercetării au fost respinse, în mod repetat. Motivul a fost că cercetarea propusă nu era în centrul atenției. [55]

În martie 2008, mulți oameni de știință care se îndoiau de dogma consensului privind problemele climatice au organizat un eveniment academic privat la New York. Acești oameni de știință au declarat că întâmpină diverse obstacole atunci când încearcă să-și publice rezultatele cercetărilor în reviste academice. Meteorologul Joseph D’Aleo, fost președinte al Comitetului pentru Analiză și Prognoză Meteorologică al Societății Meteorologice Americane a declarat că unii dintre colegii săi nu au îndrăznit să participe la întâlnire de teamă că pot fi concediați. El a crezut că există “foarte probabil o majoritate tăcută” a oamenilor de știință din domeniul climatologiei, meteorologiei și științelor conexe care nu sprijină poziția “consensului”. [56]

Profesorul Judith Curry, fost decan al Școlii de Științe a Pământului și Atmosferei de la Institutul de Tehnologie din Georgia, a declarat în 2015, într-o mărturie în fața Senatului, că un om de știință angajat de NASA i-a spus: “Am fost la o mică întâlnire a oamenilor de știință afiliați NASA și mi-a fost relatat de către managerul nostru de top că i s-a spus, de către șeful său de la NASA, că nu ar trebui să încercăm să publicăm lucrări contrare revendicărilor actuale de încălzire globală, deoarece el (șeful NASA) ar avea apoi dificultăți ca să contracareze publicitatea “nedorită”.[57]

Curry a mai spus în mărturia ei: „Un om de știință în domeniul climei care face o declarație despre incertitudinea sau gradul de îndoială în dezbaterea despre climă este clasificat ca un negator sau un “comerciant de îndoieli”, ale cărui motive sunt presupuse a fi ideologice sau motivate de finanțare din partea industriei combustibililor fosili. Experiența mea în a discuta în mod public preocupările legate de gradul de incertitudine așa cum este catalogat de GISC a determinat să fiu etichetată drept o “eretică a climatului” care s-a întors împotriva colegilor ei. … Există o presiune enormă pentru ca oamenii de știință din domeniul climei să se conformeze așa-numitului consens. Această presiune nu vine numai de la politicieni, ci și de la agenții federale de finanțare, universități și societăți profesionale și de la oamenii de știință care sunt activiști și avocați verzi. Întărirea acestui consens afectează puternice interese monetare, reputaționale și de autoritate.“ [58]

Dr. Curry este membră a Societății Meteorologice Americane și membră a Comitetului Naționale pentru Cercetare în domeniul Climatului. În ciuda succesului ei academic, ea a ales să se pensioneze mai devreme pentru că nu dorea să continue să trăiască sub o asemenea presiune. Deoarece în ultimii ani a contestat “consensul” GISC, a fost stigmatizată ca fiind “anti-știință”, o “negatoare” și așa mai departe, atât de către mass-media, cât și de alți oameni de știință dar și de către un senator. Un membru al Congresului a trimis chiar o scrisoare decanului Institutului de Tehnologie din Georgia pentru a pune la îndoială motivele lui Curry. [59] Ea a spus că un alt motiv pentru pensionarea anticipată a fost că a simțit că nu a putut spune studenților și cercetătorilor postdoctorali cum să “navigheze împotriva demenței din domeniul climatologiei”. [60]

Roger Pielke Jr., profesor la Universitatea din Colorado, a colaborat cu Curry pe probleme legate de schimbările climatice. Inițial, el a lucrat la Institutul de Cooperare al Universității pentru Cercetare în Științele Mediului (ICUCSM). Deși a fost de acord cu majoritatea concluziilor “consensului” GISC, el a fost supus unor presiuni similare, deoarece a subliniat că datele nu susțin ideea că evenimentele meteorologice extreme, precum uraganele, tornadele și secetele, sunt influențate de schimbările climatice. În cele din urmă, s-a mutat la Centrul de guvernare sportivă al Universității din Colorado. [61]

Dr. Pielke a subliniat că experiența lui Curry demonstrează că “deținerea unei poziții titulare nu este o garanție a libertății academice”. [62] Nu este de mirare că Joanne Simpson, academician al Academiei Americane de Inginerie, eminent fost om de știință atmosferică la NASA și-a declarat scepticismul cu privire la “consens” după pensionare: “Din moment ce nu mai sunt afiliată cu nicio organizație și nici nu primesc vreo finanțare, pot să vorbesc sincer”. Ea a spus: “Ca om de știință, rămân sceptică”. [63]

*****

Referințe

[1] Dong Zhongshu, “Roua luxuriantă a Analelor de primăvară și toamnă”, Imagini pentru reglementarea îmbrăcămintei, 14. 董деб舒: “春秋 繁 露 服 制 象”, 第十四, https://ctext.org/chun- qiu-fan-lu/fu-zhi-xiang /zh. Linia în cauză apare atât ca “天 之 生物 也, 以 养 人” și “天地 之 生 萬物 也 以 養 人.” [În chineză]

[2] Confucius, “Ordinul universal sau comportamentul vieții, un Catehism confucianiast”, “Fiind o traducere a uneia dintre cele patru cărți confucianiste, până acum cunoscută ca “Doctrina Căii de Mijloc” (Shanghai Mercury, Limited, 1906), 68. https://bit.ly/2T74Dsb

[3] “Cartea pierdută a lui Zhou”, Da Jujie. “逸 周 書 · 大 聚 解”, https://ctext.org/lost-book-of-zhou/da-ju/zh. [In chineza]

[4] “Clasicul drepturilor”, Zhai Yi. “禮記 · 祭 儀” https://ctext.org/text.pl?node=61379&if=gb&show=parallel [In chineza]

[5] Rupert Darwall, “Epoca încălzirii globale: o istorie” (Londra: Quartet Books Limited, 2013), Capitolul 1.

[6] Wes Vernon, “Rădăcinile marxiste ale îngrijorării privind încălzirea globală“, Renew America, 16 iunie 2008, https://web.archive.org/web/20100724052619/http://www.renewamerica.com:80/columns/vernon/080616

[7] Frederick Engels, “Note și Fragmente“, Dialectica naturii, 1883, accesat la 28 decembrie 2018, https://www.marxists.org/archive/marx/works/1883/don/ch07g.htm

[8] Brian Sussman, “Eco-Tirania: Cum Agenda verde a Stângii va sfărâma America” (Washington, DC: WND Books, 2012), 8-9.

[9] Ibid., 10.

[10] Ibid., 11.

[11] Ibid., 14-15.

[12] Ibid., 11.

[13] Grace Baumgarten, “Nu pot fi aduse la tăcere” (WestBow Press, 2016), disponibile: http://j.mp/2HgHJ0q

[14] Wes Vernon, “Rădăcinile marxiste ale îngrijorării privind încălzirea globală“, Renew America, 16 iunie 2008, https://web.archive.org/web/20100724052619/http://www.renewamerica.com:80/columns/vernon/080616

[15] Sussman, “Eco-Tirania”, 35.

[16] Vernon, “Rădăcinile marxiste“.

[17] Lewis S. Feuer, “Prietenia dintre Edwin Ray Lankester și Karl Marx: Ultimul episod din evoluția intelectuală a lui Marx“, Journal of the History of Ideas 40 (4): 633-648.

[18] John Bellamy Foster, “Ecologia lui Marx din perspectiva istorică“, Journal of Socialism International 96, Winter 2002, http://pubs.socialistreviewindex.org.uk/isj96/foster.htm

[19] James O’Connor, “Capitalismul, natura, socialismul: o introducere teoretică“, capitalismul, natura, socialismul 1, nr. 1 (1988): 11-38, http://www.vedegylet.hu/okopolitika/O%27Connor%20-%20Capitalism,%20Nature,%20Socialim.pdf

[20] Joel Kovel și Michael Löwy, “Primul Manifest Eco-socialist”, septembrie 2001, http://green.left.sweb.cz/frame/Manifesto.html

[21] Joel Kovel, “Inamicul naturii: sfârșitul capitalismului sau sfârșitul lumii?” (Londra: Zed Books, 2002).

[22] Kevin Andrews, “Unitatea ideologică din spatele verzilor“, ABC News, 11 noiembrie 2010, http://www.abc.net.au/news/2010-11-12/the_ideological_drive_behind_the_greens/41010

[23] Mikhail Gorbaciov, “Avem o urgență reală“, New York Times, 9 decembrie 2009, http://www.nytimes.com/2009/12/10/opinion/10iht-edgorbachev.html și “Ce rol pentru G20? “New York Times, 27 aprilie 2009, http://www.nytimes.com/2009/04/28/opinion/28iht-edgorbachev.html

[24] “Jack Mundey, “Aldermen din Sydney, http://www.sydneyaldermen.com.au/alderman/jack-mundey/

[25] Noel Moand, “O scânteie care a declanșat o flacără: Evoluția Frontului de Eliberare a Pământului“, în Igniting a Revolution: Voices in Defense of the Earth, eds. Steven Best și Anthony J. Nocella, II (Oakland, CA: Press Press, 2006), 47.

[26] Leslie Spencer, Jan Bollwerk și Richard C. Morais, “Lumea nu este atât de pașnică la Greenpeace“, Forbes, noiembrie 1991, https://www.heartland.org/_template-assets/documents/publications/the_not_so_peaceful_world_of_greenpeace.pdf

[27] Ted Thornhill: “Oamenii NU SUNT VINOVAȚI pentru Încălzirea Globală“, spune co-fondatorul Greenpeace, deoarece insistă asupra faptului că ‘nu există dovezi științifice’ că schimbările climatice sunt cauzate de om“, Daily Mail, 27 februarie 2014, http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2569215/Humans-not-blame-global-warming-says-Greenpeace-founder-Patrick-Moore.html#ixzz2vgo2btWJ

[28] Patrick Moore, “De ce am părăsit Greenpeace“, The Wall Street Journal, 22 aprilie 2008, https://www.wsj.com/articles/SB120882720657033391

[29] John Vidal, “Nevinovat: activiștii Greenpeace care au folosit schimbările climatice ca apărare legală“, The Guardian, 10 septembrie 2008, https://www.theguardian.com/environment/2008/sep/11/activists.kingsnorthclimatecamp

[30] Richard Lindzen, “Climatologia nu este soluționată“, The Wall Street Journal, 30 noiembrie 2009, https://www.wsj.com/articles/SB10001424052748703939404574567423917025400

[31] Steven E. Koonin, “Climatologia nu este soluționată“, The Wall Street Journal, 19 septembrie 2014, https://www.wsj.com/articles/climate-science-is-not-settled-1411143565

[32] Steven Koonin, “Exercițiul” unei echipe “roșii” ar consolida climatologia“, Wall Street Journal, 20 aprilie 2017, https://www.wsj.com/articles/a-red-team-exercise-would-strengthen-climate-science-1492728579

[33] “Administratorul NASA nu este sigur că încălzirea globală este o problemă“, Space Daily, 30 mai 2007, http://www.spacedaily.com/reports/NASA_Administrator_Michael_Griffin_Not_Sure_Global_Warming_A_Problem_999.html

[34] Alicia Chang, “Șeful NASA regretă observațiile privind încălzirea globală”, NBC News, 5 iunie 2007, http://www.nbcnews.com/id/19058588/ns/us_news-environment/t/nasa-chief-regrets-remarks-global-warming/

[35] Rebecca Wright, Sandra Johnson, Steven J. Dick, eds., “NASA la 50: Interviuri cu un oficial senior NASA” (Washington, DC: Administrația Națională pentru Aeronautică și Spațiu, 2009), 18.

[36] “Lennart Bengtsson demisionează: GWPF își exprimă șocul și îngrijorarea în ceea ce privește amploarea intoleranței în cadrul comunității științelor climatice“, Fundația politică pentru încălzirea globală, 5 mai 2014, http://www.thegwpf.org/lennart-bengtsson-resigns-gwpf-voices-shock-and-concern-at-the-extent-of-intolerance-within-the-climate-science-community/

[37] Judith Curry, “Schimbările Climatice: Niciun Consens asupra Consensului“, CAB Reviews Vol 8, No 001, 2013, 1-9.

[38] Judith A. Curry, “Declarația către Comitetul pentru Știință, Spațiu și Tehnologie al Casei Reprezentanților Statelor Unite ale Americii“, Audierea privind științele climatice: ipoteze, implicații politice și metoda științifică, 29 martie 2017, https://docs.house.gov/meetings/SY/SY00/20170329/105796/HHRG-115-SY00-Wstate-CurryJ-20170329.pdf

[39] Ibid.

[40] Frederick Seitz, “Escrocheria majoră a încălzirii globale“, The Wall Street Journal, 12 iunie 1996, https://www.wsj.com/articles/SB834512411338954000

[41] Ibid.

[42] Larry Bell, “Isteria încălzirii globale a New York Times ignoră 17 ani de temperaturi globale plate“, Forbes 21 august 2013, https://www.forbes.com/sites/larrybell/2013/08/21/the-new-york-times-global-warming-hysteria-ignores-17-years-of-flat-global-temperatures/

[43] Christopher C. Horner, “Minciunile Fierbinți Roșii, cum funcționează încălzirea globală a alarmiștilor care folosesc amenințări, fraude și decepții pentru a vă menține dezinformați” (New York: Simon and Schuster, 2008), 319; citat de Brendan O’Neill, “Apocalipsa mea de fund”, Spiked Online, 9 martie 2007, https://www.spiked-online.com/2007/03/09/apocalypse-my-arse/, accesat 19 ianuarie, 2019.

[44] Paul Reiter, “Malaria în dezbaterea privind schimbările climatice și bolile provocate de țânțari“, Audierea în fața subcomisiei pentru schimbările climatice și impactul Comisiei pentru comerț, știință și transport, Senatul Statelor Unite, 25 aprilie 2006, https://www.commerce.senate.gov/pdf/reiter-042606.pdf

[45] Ibid.

[46] Ibid.

[47] Zoë Corbyn, “Încălzirea globală ofilește malaria“, Nature, 21 decembrie 2011, https://www.nature.com/news/global-warming-wilts-malaria-1.9695

[48] ​​James Tylor, “Climatolog pleacă de la GIPC din cauza politicii” Agende preconcepute “,” Institutul Heartland, 1 aprilie 2005, https://www.heartland.org/news-opinion/news/climate-scientist-quits-ipcc-blasts-politicized-preconceived-agendas?source=policybot

[49] Horner, Minciunile Fierbinți Roșii, 108; David Deming, “Declarația către Comitetul Senatului SUA pentru Mediu și Lucrări Publice“, Audiere completă a Comitetului privind schimbările climatice și mass-media, 6 decembrie 2006, https://www.youtube.com/watch?v=u1rj00BoItw

[50] Horner, Minciunile Fierbinți Roșii, 329.

[51] Jonathan Leake, “Grupurile despre viața sălbatică Axe Bellamy denunță încălzirea globală ca ‘eretică'”, Times Online, 15 mai 2005, https://web.archive.org/web/20080906161240/http://www.timesonline.co.uk/tol/news/uk/article522744.ece

[52] Christopher C. Horner, Minciunile Fierbinți Roșii, 110-111.

[53] Ibid.

[54] Patrick J. Michaels și Robert C. Balling Jr., “Clima Extremelor: Știința privind încălzirea globală pe care nu doresc să o cunoașteți” (Washington, DC: Institutul Cato, 2009), x-xiii.

[55] Christopher C. Horner, Minciunile Fierbinți Roșii, 73.

[56] “Scepticii climatului dezvăluie povestirile de groază despre opresiunea științifică“, Comunicatul de presă al Senatului SUA pentru mediu și lucrări publice, 6 martie 2008, https://www.epw.senate.gov/public/index.cfm/press-releases-all?ID=865dbe39-802a-23ad-4949-ee9098538277

[57] Judith A. Curry, “Declarație către Subcomisia pentru spațiu, știință și competitivitate a Senatului Statelor Unite“, audiere pe “Datele sau Dogma?Promovarea anchetei deschise în dezbaterea referitoare la magnitudinea impactului uman asupra schimbărilor climatice, 8 decembrie 2015, https://curryja.files.wordpress.com/2015/12/curry-senate-testimony-2015.pdf

[58] Ibid.

[59] Ibid.

[60] Scott Waldman, “Judith Curry se pensionează citând” demența” climatologiei“, E & E News, 4 ianuarie 2017, https://www.eenews.net/stories/1060047798

[61] Rich Lowry, “O vânătoare rușinoasă de vrăjitoare climatice, National Review Online, 27 februarie 2015, https://www.nationalreview.com/2015/02/shameful-climate-witch-hunt-rich-lowry/

[62] Waldman, “Judith Curry se pensionează

[63] “Raportul privind minoritățile din Senatul Statelor Unite: Peste 650 de oameni de știință internaționali sunt în dezacord cu pretențiile de încălzire globale provocate de om. Oamenii de știință continuă să demitizeze “Consensul” în 2008, “Raportul personalului minoritar al Comisiei pentru mediu și lucrări publice al Senatului S.U.A (Inhofe)”, 11 decembrie 2008, https://www.epw.senate.gov/public/_cache/files/8/3/83947f5d-d84a-4a84-ad5d-6e2d71db52d9/01AFD79733D77F24A71FEF9DAFCCB056.senateminorityreport2.pdf