Capitolul 15: Rădăcinile comuniste ale terorismului

Spectrul comunismului nu a dispărut odată cu dezintegrarea Partidului Comunist din Europa de Est

În fața dvs. se afla traducerea în limba română a unei lucrări apărute în limba chineză, intitulată “Cum conduce spectrul comunismului lumea”, scrisă de echipa editorială a celor “Nouă comentarii despre Partidul Comunist”.

*****

Cuprins

1. Terorismul și revoluția comunistă

2. Cum au exportat regimurile comuniste terorismul

3. Originile comuniste ale extremismului islamic
a. Sayyid Qutb: Un Marx al extremismului islamic
b. Avangarda leninistă a Jihadului
c. Nucleul comunist al extremismului islamic
d. Qutb și ascensiunea terorismului
e. Cum a victimizat comunismul musulmanii de rând

4. Sprijinul Partidului Comunist Chinez pentru terorism
a. Sprijinul PCC pentru activitățile teroriste ale lui Yasser Arafat
b. Legăturile PCC cu Al-Qaeda

5. Convergența terorismului și a stângii radicale occidentale

6. Încetarea cauzei fundamentale a terorismului

Referințe

*****

1. Terorismul și revoluția comunistă

De la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, publicul occidental s-a familiarizat cu mișcarea teroristă globală și reprezentanții săi. Mai puțin cunoscută este însă relația strânsă dintre terorism și comunism.

Ideologia comunistă își are rădăcinile în ură și luptă. Consideră toate aspectele „vechii societăți”, inclusiv legile și moralitatea acesteia, ca fiind vestigiile unei clase dominante opresive care trebuie răsturnată prin orice mijloace necesare. Astfel, mișcarea comunistă a făcut din terorism un instrument important în căutarea puterii și în răspândirea ideologiei sale în întreaga lume. Termenii „terorism” și „terorist” au fost menționați pentru prima dată în 1795 ca o referire la regimul de teroare “Domnia Terorii”, din timpul Revoluției Franceze, care a pus bazele mișcării comuniste (a se vedea Capitolul 2). [1]

Vladimir Lenin s-a bazat pe terorism pentru a-i aduce pe comuniști la victorie în Rusia. Teoreticianul marxist Karl Kautsky, în cartea sa Terorism și comunism, publicată în 1919, a oferit o imagine de ansamblu cuprinzătoare a ceea ce avea să se întâmple sub dictatura proletară pe care Lenin dorea să o instaureze. Reflectând asupra violenței Revoluției Franceze, Kautsky a ajuns la concluzia că bolșevicii lui Lenin au moștenit caracterul terorist al iacobinilor. [2]

Felix Dzerjinski, șeful poliției secrete a lui Lenin, numită “Ceka”, a spus în 1918: „Noi susținem teroarea organizată – aceasta ar trebui admisă sincer“. [3] Ceka, prescurtare pentru “Comitetul extraordinar al tuturor ruşilor”, a activat în timpul Războiului Civil Rus, când bolșevicii se luptau pentru întâietate atât cu armatele albe anticomuniste, cât și cu facțiunile socialiste rivale. S-a angajat în răpiri, torturi, asasinate și execuții sumare ale „dușmanilor de clasă” pe scară largă ca parte a represiunilor lui Lenin, care au devenit cunoscute sub numele de Teroarea Roșie.

Ceka a căutat să provoace frică și durere acută dușmanilor bolșevicilor. Potrivit evidențelor și a relatărilor martorilor oculari colectate în Terorea Roșie din Rusia, scrisă în 1924 de istoricul emigrant rus Serghei Melgunov, multe dintre victimele Ceka au fost selectate pentru că erau proprietari sau nobili. Aceștia erau scoși afară din casele lor noaptea, forțați să se dezbrace și apoi erau împușcați. Cadavrele celor asasinați de Ceka, incluzând femei, copii, vârstnici și clerici, arătau deseori dovezi ale unui abuz sadic: mutilare, arsură, jupuire, viol, decapitare sau chiar și acte mai cumplite.

Potrivit lui Melgunov, în timp ce Ceka se lăuda cu masacrul său, „numărul numelor publicate era cu mult mai mic decât în realitate”. [4] În timpul Terorii Roșii, se crede că numai Ceka a fost responsabilă pentru uciderea a zeci de mii sau chiar a sute de mii de oameni.

Regimul comunist sovietic îl considera pe Dzerjinski ca fiind un erou revoluționar. Ceka a fost redenumit de multe ori înainte de a deveni în cele din urmă Comitetul pentru Securitatea Statului (KGB), dar agenții săi au fost întotdeauna cunoscuți neoficial ca „cheștiști”. De la moartea lui Dzerjinski în 1926 și până în 1990, piața din fața sediului KGB – Lubianka – i-a purtat numele. În anii ’40, o statuie a lui a fost amplasată în piață, unde a stat până a fost demolată în 1991. [5]

După instaurarea regimului sovietic, mișcările revoluționare comuniste din întreaga lume au repetat același tipar de teroare roșie. După cum s-a arătat în capitolele anterioare ale acestei cărți, regimurile marxist-leniniste s-au bazat, fără excepție, pe brutalitatea terifiantă pentru a acapara și menține puterea. Violența și crima sunt doar o componentă a agendei teroriste a comunismului. Chiar mai distructiv este modul în care comunismul folosește fervoarea politică și religioasă pentru a îndoctrina oamenii cu cultura Partidului Comunist, plantând semințele înșelăciunii, ale urii și ale violenței pentru a fi transmise din generație în generație.

În zilele noastre, terorismul are loc, în principal, sub trei forme: terorismul de stat în regimurile comuniste; activitatea teroristă efectuată în străinătate de agenți ai regimurilor comuniste cu scopul răspândirii revoluției violente; și extremismul islamic, care, de fapt, datorează o mare parte din metodele și ideologia sa comunismului.

2. Cum au exportat regimurile comuniste terorismul

În timp ce provoacă teroare în masă și suferință propriilor lor cetățeni, regimurile comuniste sprijină organizațiile teroriste din străinătate în scopul instigării la revoluție sau destabilizării statelor rivale.

În timpul Războiului Rece, sovieticii au sprijinit activ o gamă largă de activități teroriste la scară globală. Regimul comunist chinez a susținut, de asemenea, insurecții teroriste în străinătate, răspândind teoriile maoiste ale revoluției și construind alianțe cu organizații teroriste și cu regimuri corupte care sunt principalii sponsori ai terorismului.

Stanislav Lunev, un fost ofițer al Direcției Principale de Informații (GRU) din forțele armate sovietice, care s-a refugiat în Occident, a declarat că GRU ar fi unul dintre principalii mentori ai teroriștilor din întreaga lume. [6] Multe grupuri extremiste, care au organizat atacuri antiamericane au avut legături cu agenția de securitate sovietică, KGB. Acestea includ organizații precum Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP), Armata Roșie Japoneză, Brigăzile Roșii din Italia, Facțiunea Armatei Roșii din Germania de Vest sau diferite grupuri de gherilă din America de Sud.

Cu toate acestea, cea mai influentă formă de terorism modern este islamul radical alimentat de blocul sovietic ca mijloc de destabilizare a lumii musulmane.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, Orientul Mijlociu a aparținut sferei coloniale occidentale. Pe măsură ce popoarele din regiune și-au câștigat independența, Uniunea Sovietică a profitat de ocazie pentru a-și exercita influența. Astăzi, Orientul Mijlociu se află într-o situație complexă și haotică rezultată din contradicțiile dintre confesiunile musulmane, conflictul arabo-israelian, Războiul Rece, “diplomația petrolului” și ciocnirea culturilor occidentale și islamice.

După cum s-a menționat în Capitolul 5, Ion Mihai Pacepa, fostul general-locotenent și șeful interimar al serviciului de informații externe al României comuniste, a devenit cel mai înalt oficial care a dezertat din blocul sovietic atunci când a fugit în Statele Unite în iulie 1978. În articolul său intitulat „Amprentele rusești“, Pacepa a dezvăluit o mare cantitate de informații din interior despre sprijinul comunist acordat terorismului din Orientul Mijlociu. [7] El l-a citat pe Aleksandr Saharovski, șeful serviciilor de informații externe sovietice, spunând: „În lumea de astăzi, când armele nucleare au făcut ca forța militară să fie învechită, terorismul ar trebui să devină principala noastră armă“. Numai în 1969 au fost efectuate 82 de deturnări de aeronave. Multe dintre ele au fost opera Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP), cu sprijinul sovieticilor și al comuniștilor chinezi. Pacepa a reamintit că, atunci când l-a vizitat pe Saharovski, a observat „o mare de stegulețe roșii” pe o hartă a lumii. Fiecare steguleț reprezenta un avion deturnat. Saharovski i-a spus lui Pacepa că tactica deturnării a fost propria sa invenție.

Conceptul de „socialism islamic” a început să se înrădăcineze în timpul Războiului Rece, când Uniunea Sovietică a sprijinit statele arabe împotriva Israelului. Printre reprezentanți s-au numărat Yasser Arafat, care a condus OEP din 1969 până la moartea sa în 2004 și Gamal Abdel Nasser, care a fost al doilea președinte al Egiptului din 1956 până la moartea sa în 1970. OEP a avut sprijinul Uniunii Sovietice și al Partidului Comunist Chinez (PCC) și a fost implicat în activități teroriste pe scară largă.

Între 1968 si 1978, Departamentul Securității Române a efectuat săptămânal livrări aeriene de provizii militare teroriștilor palestinieni din Liban. Arhivele guvernului Germaniei de Est arată că, în 1983, Agenția de Informații Externe a Germaniei de Est a trimis Libanului muniție pentru puștile de asalt Kalașnikov, în valoare de 1.877.600 de dolari. Cehoslovacia a oferit teroriștilor islamici o mie de tone de Semtex-H, un explozibil inodor.

La începutul anilor ’70, Iuri Andropov, pe atunci șeful KGB și mai apoi secretarul general al Partidului Comunist Sovietic, a început o campanie de propagandă sub acoperire, planificată cu meticulozitate, pentru a semăna semințele urii antisemite și antiamericane în întreaga lume arabă și islamică. Pacepa și Ronald Rychlak, autorii cărții Dezinformare, l-au numit pe Andropov “părintele unei noi ere de dezinformare”. [8]

3. Originile comuniste ale extremismului islamic

Deși comuniștii sovietici și chinezi au finanțat multe organizații teroriste din Orientul Mijlociu, introducerea comunismului în zone cu credințe religioase adânc înrădăcinate s-a dovedit o mare provocare. Eforturile Uniunii Sovietice de a exporta direct revoluția socialistă în lumea musulmană au avut rezultate contradictorii și adesea temporare.

În timp ce în Orientul Mijlociu au existat mai multe state conduse de guverne pro-sovietice, doar Yemenul de Sud și Afganistan s-au aflat sub conducerea comunistă pentru perioade diferite de timp în timpul Războiului Rece. În 1979, Uniunea Sovietică a lansat o invazie în Afganistan și a ocupat țara timp de zece ani, în încercarea de a consolida regimul comunist pe care l-a ajutat recent să ajungă la putere. În 1989, sovieticii au cedat și s-au retras din țară.

Cu toate acestea, deși comunismul nu a reușit să stabilească controlul asupra lumii musulmane, a influențat foarte mult crearea și dezvoltarea extremismului islamic contemporan.

După atacurile din 11 septembrie, amenințarea extremismului islamic a ajuns de notorietate, iar acțiunile lui Osama bin Laden și ale grupului său terorist al-Qaeda au ajuns pe prima pagină a ziarelor. Dar sursa ideologică a extremismului islamic al lui Bin Laden poate fi urmărită înapoi, în timp, până la un om care a fost descris ca fiind un Karl Marx al Islamului radical. [9]

a. Sayyid Qutb: Un Marx al extremismului islamic

La prima vedere, poate părea exagerat să sugerăm o relație între comunism și islamul radical, dat fiind faptul că musulmanii cred în Allah și în profetul Mahomed, în timp ce comunismul este prin definiție o ideologie ateistă și are ca scop eradicarea credinței din religii. De fapt, teoria și metodele extremismului islamic modern sunt strâns legate de marxism-leninism.

Pionierul islamului radical și al jihadului modern a fost Sayyid Qutb, care a fost legătura egipteană a Frăției Musulmane locale cu Internaționala Comunistă și Partidul Comunist din Egipt. [10] [11] Ideile lui Qutb erau impregnate de logica și retorica comunistă. Născut în 1906, Qutb a studiat socialismul și literatura în anii ’20 și ’30. A studiat în străinătate în Statele Unite timp de doi ani la sfârșitul anilor ’40 și s-a alăturat Frăției Musulmane după întoarcerea sa în Egipt. [12]

Ideologia lui Qutb (numită adesea qutbism – n.t.) poate fi descrisă ca fiind folosirea violenței pentru a distruge vechea societate dominată de „jahiliyyah”. Ca termen religios, jahiliyyah înseamnă ignoranța față de adevărul religios și se referea inițial la perioada dinaintea răspândirii Islamului. Qutb a cerut musulmanilor să-și dea viața în lupta împotriva jahiliyyah, despre care se presupunea că va iniția eliberarea umanității. Pentru a-și expune ideile despre această luptă, Qutb a reinterpretat atât sensul jahiliyyah, cât și conceptul islamic de jihad.

La menționarea jihadului, mulți se gândesc imediat la „război sfânt”, dar în arabă, jihad înseamnă pur și simplu să lupți sau să înfrunți. Pentru musulmanii de rând, aceasta poate însemna conflict intern (autoperfecționare) sau jihad defensiv. [13] Cu toate acestea,  Qutb a extins această definiție pentru a include folosirea proactivă și neîngrădită a violenței în “războiul sfânt” al jihadului și a pus astfel bazele sale teoretice. [14] Filosofia lui Qutb susținea că orice sistem social care respecta legile sau etica laică era un jahiliyyah antiislamic. El a văzut jahiliyyah ca fiind cel mai mare obstacol atât pentru musulmani, cât și pentru non-musulmani, împiedicându-i să respecte normele și legile islamice. Chiar și o societate care pretinde că este musulmană ar putea fi totuși jahiliyyah. Qutb credea că jahiliyyah a dominat sistemul social egiptean în care trăia și, prin urmare, credea că trebuia să fie răsturnat. [15]

Această interpretare a jihadului și a jahiliyyah reflectă filosofia marxistă a luptei de clasă. Qutb a susținut că vechea societate a jahiliyyah a fost impusă oamenilor și că în acest proces, le-a răpit libertatea. Acești oameni înrobiți  asemănători clasei muncitoare a marxismului – aveau dreptul să folosească jihadul pentru a răsturna opresiunea jahiliyyah-ului. Qutb a promovat jihadul ca mijloc de eliberare pentru întreaga omenire, atât musulmană, cât și non-musulmană. [16] Când lucrările lui Qutb au fost publicate, majoritatea liderilor musulmani au consideratQutb a mers prea departe și i-au tratat ideile ca pe o erezie. [17]

Qutb se afla de mult timp în contact cu Nasser, liderul Mișcării Ofițerilor Liberi, o organizație ce avea tendințe socialiste. Ulterior, acesta avea să îndeplinească funcția de președinte al Egiptului pentru o perioadă lungă. În 1952, Nasser a lansat o lovitură de stat militară care a răsturnat dinastia lui Muhammad Ali monarhia pro-occidentală a Egiptului. Se spune că această lovitură de stat socialist-revoluționară a fost planificată de Qutb și de Frăția Musulmană împreună cu Nasser. Cu toate acestea, deși Qutb spera că Nasser va institui un regim islamic, Nasser a devenit, în schimb, adeptul secularizării, iar în 1954 a început să reprime Frăția Musulmană.

Qutb și Frăția s-au pregătit să-l asasineze pe Nasser, dar complotul a eșuat, iar Qutb a fost întemnițat. El a fost sever torturat în primii ani de închisoare, dar pe măsură ce condițiile s-au relaxat, i s-a permis să scrie. Qutb și-a scris cele mai importante două lucrări ale sale în timp ce se afla în închisoare – În umbra Coranului și Punct de Cotitură. Aceste două cărți, care arată înțelegerile lui asupra Coranului, istoriei islamice, Egiptului și societății occidentale, au expus pe larg sprijinul său pentru extremismul anti-secular și anti-occidental. La un moment dat, Qutb a fost eliberat din închisoare, dar a rămas în Egipt și a fost arestat din nou. În 1966, a fost condamnat și spânzurat pentru implicarea sa în conspirația pentru asasinarea lui Nasser. Qutb a mers cu mândrie la spânzurătoare și a devenit un martir religios.

Ayman al-Zawahiri, liderul al-Qaeda după moartea lui bin Laden, credea că execuția lui Qutb a fost scânteia care a aprins focul extremismului jihadist. [18] Extremiștii islamici citează adesea învățăturile lui Qutb și se consideră „succesorii intelectuali” ai săi, potrivit observațiilor lui William McCants, un expert în combaterea terorismului de la Academia militară americană West Point. [19] În 2016, expertul în Orientul Mijlociu, Hassan Hassan, a publicat un raport privind gruparea teroristă ISIS, în care a citat o zicală populară printre susținătorii ISIS despre modul în care s-a format doctrina esențială a grupului terorist: „Statul islamic a fost conturat de Sayyid Qutb, instruit de Abdullah Azzam, [și] globalizat de Osama bin Laden.” [20]

b. Avangarda leninistă a jihadului

Un alt concept marxist împrumutat de Qutb a fost cel al „conștiinței false”, care se referă la acceptarea de către masele obișnuite a idealurilor și culturii conducătorului. Conceptul susține că acest lucru împiedică masele să-și perceapă propria opresiune și să răstoarne capitalismul în favoarea socialismului. Potrivit lui Qutb, cei care trăiesc sub jahiliyyah nu-și dau seama că sunt sclavi, motiv pentru care nu se angajează în jihad pentru a se emancipa. [21]

Una dintre lucrările majore ale lui Lenin este pamfletul intitulat Chto Delat? (Ce trebuie făcut?), în care susține ideea potrivit căreia clasa muncitoare nu va deveni conștientă de necesitatea comunismului decât dacă va fi condusă de către un grup de elită al revoluționarilor. Confruntându-se cu aceeași întrebare în cruciada sa împotriva jahiliyyah, Qutb și-a pus speranța în Lenin pentru a afla răspunsul.

Scrierile lui Qutb sunt pline de termeni cunoscuți studenților marxism-leninismului, precum “avangarda”, “statul”, “revoluția” și altele asemenea. Circumstanțele cu care s-a confruntat Qutb atunci când și-a formulat propria sa ideologie radicală, erau similare cu situația și provocările cu care s-a confruntat Lenin atunci când scria pamfletulCe trebuie făcut?”. Lenin și-a pus toate speranțele într-o revoluție dusă la îndeplinire de către un partid proletar de avangardă – o organizație de elită extrem de disciplinată însărcinată cu supravegherea revoluției și îndrumarea maselor – și a ridiculizat ideea potrivit căreia comunismul ar putea avea succes doar dacă agenții săi ar opera în societate. Qutb a copiat această teorie și a înlocuit partidul politic leninist cu organizațiile extremiste islamice.

Lenin pune un accent deosebit pe importanța organizării și a avangardei. El a făcut o distincție clară între spontaneitate și conștiință și a introdus ideea construirii unui partid. Lenin considera că, doar prin acțiuni spontane, muncitorii pot face numai solicitări superficiale, precum creșterea salariilor și obținerea programului de lucru de opt ore, deoarece nu au conștiința necesară pentru eliberarea omenirii. Lenin credea că avangardele externe (de obicei compuse din burghezi intelectuali, care au privilegiul de a avea educație) sunt necesare ca să incite și să îndoctrineze muncitorii, astfel încât muncitorii ajung să creadă că revoluția este singura lor cale de ieșire și că numai prin eliberarea întregii omeniri pot ei înșiși să fie eliberați. Pentru a utiliza pe deplin avangarda, este nevoie de un partid politic strâns unit pentru a le organiza pe deplin activitățile și pentru a le oferi locuri de muncă în economia subterană, ca revoluționari profesioniști. [22]

Glenn E. Robinson, profesor asociat la Școala Navală Postuniversitară din Monterey, California, având și funcția de cercetător la Centrul de Studii Orientale de la Universitatea din California-Berkeley, a spus despre Islamul radical: „Jihadismul modern este distinct leninist. Deși, din motive evidente, ideologii jihadiști nu îl citează pe Lenin ca sursă de inspirație, conceptele și logica lor, în special ale lui Sayyid Qutb, trădează această influență. Fiind educat în Egipt în anii ’40, Qutb fusese, cu siguranță, expus scrierilor lui Lenin. Două concepte-cheie ale lui Qutb provin direct de la Lenin: jama’a (avangardă) și manhaj (program) … Insistența lui Lenin asupra importanței avangardei de a avea un program detaliat și coerent pentru a întreprinde și apoi consolida revoluția a fost de asemenea, evocată cu un ton islamic, în scrierile lui Qutb“.

Inspirându-se din esența leninismului, Qutb a susținut organizarea unei versiuni musulmane a partidului de avangardă leninistă. “Qutb a oferit exact aceleași argumente pentru lumea musulmană”, a notat Robinson. “Marea majoritate a musulmanilor au fost prea absorbiți și corupți de sistemul de guvernare nedreaptă și antiislamic pentru a ști cum și când să-și ridice armele împotriva statului. A fost nevoie de o avangardă dedicată a cadrelor jihadiste pentru a organiza acțiuni directe împotriva statului“. [23]

Această avangardă, care este formată din extremiști, sau ceea ce Qutb a numit „adevărați musulmani”, are misiunea revoluționară de eliberare a tuturor musulmanilor și a întregii civilizații umane. Avangarda trebuie să lovească puternic musulmanii falși, să urmeze ideologia islamică așa cum este determinată de interpretarea lui Qutb, să instaureze o nouă națiune bazată pe acest islamism și să folosească violența pentru a impune islamul restului lumii.

În plus față de avangarda leninistă, teoria lui Qutb include și idei utopice precum „egalitatea socială” și eliminarea claselor. [24] Astfel de puncte sunt similare cu obiectivele declarate ale comunismului.

După moartea lui Qutb, fratele său Muhammad Qutb a continuat să-i publice lucrările. Cartea Ma’arakat ul-Islam war-Ra’samaaliyyah, publicată în 1993, subliniază din nou inspirațiile comuniste ale lui Qutb. Qutb afirmă în mod deschis că Islamul este un „aqidah” (crez) unic, constructiv și pozitivist, care a fost modelat și format din creștinism și comunism împreună, combinate în modul cel mai desăvârșit, și care cuprinde toate obiectivele lor (adică ale creștinismului și comunismului) și adaugă, în plus, armonie, echilibru și dreptate.” [25]

c. Nucleul comunist al extremismului islamic

Lupta de clasă este o altă idee marxistă centrală a extremismului islamic. Karl Marx și-a petrecut toată viața încercând să incite conflictul dintre proletariat și burghezie până când a devenit ireversibil și, în final, a “rezolvat” conflictul prin revoluție. Extremiștii islamici operează în același mod.

Distrugerea World Trade Center din Manhattan, în sine, nu a făcut nimic pentru a ajuta la realizarea lumii musulmane unite, pe care o dorea Qutb, ci a fost un mijloc de exacerbare a conflictului dintre lumea occidentală și lumea musulmană. În Occident, atacurile teroriste au fost menite să incite la reacții adverse împotriva musulmanilor,  ceea ce, la rândul lor, incită musulmanii să desfășoare mai multe atacuri. [26] Metoda extremiștilor reflectă promovarea conflictelor dintre proletariat și burghezie ale lui Marx și Lenin, pentru a crea condițiile necesare lansării revoluției.

Teoriile lui Qutb seamănă mai mult cu comunismul decât cu cele ale Islamului tradițional. Deși extremiștii islamici declară că au o opoziție religioasă față de comunism, în realitate, ei au absorbit trăsăturile esențiale ale doctrinei comuniste revoluționare. După cum a remarcat jurnalistul Chuck Morse: “Adevăratul dușman cu care se confruntă lumea liberă continuă să fie comunismul. […] Islamul [R]adical nu este altceva decât comunismul camuflat în veșmintele tradiționale ale Islamului. Același dușman comunist care a devastat Europa […] a prins rădăcini în lumea islamică și a transformat segmente mari ale elitei islamice”. [27]

Istoricul politic finlandez Antero Leitzinger consideră că terorismul modern s-a născut între 1967 și 1968 și s-a dezvoltat în același timp cu mișcarea comunistă internațională. În anii ’60, pe măsură ce mișcările radicale ale studenților au început să se manifeste haotic, mulți studenți străini din țările musulmane care studiau în Occident s-au conectat la ideologia de stânga și au dus acasă concepte precum revoluția violentă. [28]

În 1974, Abdallah Schleifer, un musulman convertit care ulterior a devenit profesor de cercetare jurnalistică la Universitatea Americană din Cairo, s-a întâlnit cu Ayman al-Zawahiri, viitorul lider al-Qaeda. Zawahiri, care la acea vreme studia medicina la Universitatea din Cairo, se lăuda cu faptul că grupurile islamice extremiste și-au recrutat majoritatea membrilor din instituțiile de elită, precum școlile de medicină și inginerie. Schleifer a declarat că aceste școli au avut cea mai mare concentrație de tineri marxiști în anii ’60 și că islamismul era, pur și simplu, o nouă tendință în revoltele studențești. Schleifer i-a spus lui Zawahiri: “Uite, Ayman, sunt un fost marxist. Când vorbești, mă simt ca și cum mă întorc în Partid. Nu mă simt ca și cum aș fi cu un musulman tradițional”. [29]

Este curios că mulți observatori asociază extremismul islamic cu fascismul (islamofascismul) dar, din diferite motive, nu-i menționează originile sale comuniste. Fascismul este o formă de socialism naționalist, iar socialismul este prima etapă a comunismului, potrivit lui Lenin și altora. Ca sferă de acțiune, comunismul are un scop internațional, vizând revoluțiile comuniste din întreaga lume. Când analizăm extremismul islamic în ceea ce privește abordarea și doctrina sa generală, devine evident că acesta are mai multe în comun cu comunismul.

d. Qutb și ascensiunea terorismului

Scrierile lui Qutb au influențat mulți tineri arabi, incluzându-l pe savantul palestinian și membru fondator al Al-Qaeda, Abdullah Yusuf Azzam. [30] Raportul Comisiei pentru analiza evenimentelor din 11 septembrie s-a referit la Azzam ca la “un discipol al lui Qutb” și a descris influența lui Qutb asupra viziunii lui bin Laden asupra lumii. [31]

Muhammad Qutb, fratele lui Sayyid Qutb a devenit profesor de studii islamice în Arabia Saudită și a fost responsabil pentru editarea, publicarea și promovarea teoriilor răposatului său frate. Bin Laden participa regulat la prelegerile publice săptămânale ale lui Muhammad Qutb și citea cărțile lui Qutb.

 Zawahiri a spus că, pe când era tânăr, și-a auzit în repetate rânduri unchiul vorbind despre cât de nemaipomenit era Qutb și despre cât de mult a suferit în închisoare. [32] În 1966, anul în care Qutb a fost spânzurat, Zawahiri  – pe atunci în vârstă de 15 ani  – a ajutat la formarea unei celule militante clandestine care avea ca scop răsturnarea guvernului și crearea unui stat islamist.  Zawahiri a scris în memoriile sale: „Regimul lui Nasser a crezut că mișcarea islamică a primit o lovitură mortală odată cu executarea lui Sayyid Qutb și a tovarășilor săi . […] Dar calmul aparent de la suprafață a ascuns o interacțiune imediată cu ideile lui Sayyid Qutb și formarea nucleului mișcării islamice jihadiste moderne din Egipt“. [33] Ulterior, Zawahiri s-a alăturat Jihadului Islamic Egiptean, format în anii 1970, apoi a devenit consilierul lui Osama bin Laden și un membru important al Al-Qaeda, preluând, după moartea lui Osama bin Laden, conducerea Al-Qaeda.

În lumea musulmană sunnită, Qutb este cel mai proeminent gânditor radical. [34] Practic, toate conceptele importante și inovațiile ideologice ale grupurilor jihadiste sunnite pot fi găsite în lucrările sale. [35] Deși diferitele grupuri jihadiste pot să difere în formă, toate folosesc violența pentru a-și atinge obiectivele politice sub stindardul Islamului. [36]

Asasinarea președintelui egiptean Anwar Sadat de către Jihadul Islamic Egiptean, în 1981, și atacurile comise în anii ’90 de grupul terorist egiptean al-Gamma al-Islamiyah asupra oficialilor guvernamentali, intelectualilor seculari, creștinilor egipteni și turiștilor, sunt toate etape ale campaniei de punere în aplicare a viziunii lui Qutb. [37]

Grupări jihadiste radicale care urmăresc ideologia Qutb sunt clasificate drept teroriști salafiști jihadiști. În 2013, existau aproape cincizeci de grupuri de salafiști jihadiști în întreaga lume, cele mai multe având sediul în Africa de Nord și Levant, potrivit unui raport al Rand Corporation din SUA. [38] Robert Manne, autorul cărții “Mintea statului islamic: ISIS și ideologia Califatului”,  l-a numit pe Qutb „părintele mișcării politice din secolul al XX-lea numite acum jihadism salafi” și un precursor al grupării teroriste ISIS, adăugând că, deși Qutb nu era direct responsabil pentru ISIS, „el a arătat prima etapă pe drumul care va duce în cele din urmă acolo”. [39]

Analizând diferitele organizații islamice extremiste existente, s-a constatat că deși acestora le lipsește o viziune unificată și sunt predispuse la lupte ideologice, există o trăsătură comună a majorității covârșitoare a acestora: ele au moștenit, în esență, forma agresivă de jihad a lui Qutb – o revoluție comunistă cu o formă diferită.

e. Cum a victimizat comunismul musulmanii de rând

În ciuda faptului că grupurile extremiste operează în numele Islamului, cea mai mare victimă a lor este societatea musulmană. Acest lucru se datorează faptului că motivația reală din spatele terorismului – la fel ca și în cazul comunismului –  este dorința de ucidere și de distrugere, indiferent de scuzele superficiale.

Raportul din 2017 Islamul și prototipul terorismului și extremismului violent, publicat de Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, arată că „aproape în întregime, impactul uman al atacurilor extremiste este că musulmanii își ucid sau rănesc colegii musulmani”.

Potrivit raportului, „un total de 83% din atacurile [extremiste islamice] și 90% din decese s-au produs în țări puternic islamice”, la fel ca marea majoritate a atacurilor sinucigașe efectuate de persoane care se deplasau pe jos sau care au folosit vehicule. „Dacă analizăm primele cinci grupuri criminale periculoase din lume în 2016, patru dintre ele sunt extremiste „islamiste”. Un total de 88% din 2.916 atacuri și 99% din 14.017 decese care au rezultat din atacurile primelor cinci grupări criminale au fost cauzate de grupuri extremiste islamice.” [40]

În anul 2018 Rapoartele de țară privind terorismul emise de Departamentul de Stat înregistrează un număr total de 8.093 de atacuri teroriste care au avut loc în lume în acel an, provocând 32.836 de decese în total. Probabilitatea ca atacurile teroriste să aibă loc în țările și zonele cu majoritate musulmană a fost covârșitoare: „În 2018, au avut loc incidente teroriste în 84 de țări și teritorii. Aproximativ 85% din toate incidentele au fost concentrate în trei regiuni geografice: Orientul Mijlociu, Asia de Sud și Africa subsahariană. În ordine, cel mai mare număr de incidente teroriste în 2018 au fost înregistrate în: Afganistan, Siria, Irak, India, Nigeria, Somalia, Filipine, Pakistan, Yemen și Camerun. Incidentele din aceste 10 țări au reprezentat 71% din numărul total de incidente și 81% din toate decesele provocate de incidente teroriste.” [41]

În schimb, atacurile teroriste din țările occidentale au cauzat mai puține decese. Un raport din 2019 al Institutului Cato a afirmat că teroriștii născuți în străinătate, aflați în Statele Unite, au cauzat 3.037 din cele 3.518 de crime comise de teroriști pe teritoriul american în perioada 1975 – 2017. Acest număr include cele 2.979 de persoane ucise în atacurile din 11 septembrie. [42]

4. Sprijinul Partidului Comunist Chinez pentru terorism

Partidul Comunist Chinez (PCC) sprijină de mult timp activitățile teroriste în străinătate, printre acestea numărându-se și cele ale fostului lider terorist palestinian Yasser Arafat. Numărându-se printre primii care a folosit tactica deturnării avioanelor comerciale, Arafat a vizat forțele armate ale Statelor Unite și ulterior a devenit o sursă de inspirație pentru Osama bin Laden.

a. Sprijinul PCC pentru activitățile teroriste ale lui Yasser Arafat

În 1959 Arafat a demarat Mișcarea Națională pentru Eliberarea Palestinei, cunoscută și sub numele de Fatah, iar în 1988 a declarat Palestina stat independent. Până la moartea sa, în 2004, Arafat a fost liderul mai multor organizații militante palestiniene. El a fost, de asemenea, un favorit al PCC după ce a vizitat China de 14 ori și s-a întâlnit cu mulți liderii comuniști chinezi, inclusiv cu Mao Zedong, Zhou Enlai, Deng Xiaoping și Jiang Zemin.

În 1964, Arafat a creat al-‘Asifah (“The Storm“ sau „Furtuna”-  n.t.), aripa militară a Fatah, după care a plecat imediat la Beijing pentru a se întâlni cu premierul chinez Zhou Enlai. Zhou i-a reamintit lui Arafat să acorde atenție strategiei sale și să nu folosească sloganuri contraproductive, precum acelea care cereau distrugerea completă a Israelului. [43]

Pe lângă furnizarea de arme și sprijin financiar, Beijingul a ghidat deseori Palestina asupra modului de a se angaja în conflictul cu Statele Unite și Israel, în timp ce își extindea influența la nivel internațional. PCC a invitat, de asemenea, palestinienii să se instruiască în China.

În ianuarie 1965, Arafat a declarat război Israelului, în nordul Palestinei, folosind organizația sa de gherilă, iar în luna mai a aceluiași an, Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) a înființat un birou la Beijing. Republica Populară Chineză (RPC) a acordat tratament diplomatic biroului OEP și a sprijinit în mod deschis OEP în diferite arene internaționale.

În noiembrie 1988, când Arafat a anunțat independența statului palestinian, Beijingul l-a recunoscut imediat și a stabilit relații diplomatice.

Arafat și secretarul general al PCC de la acel moment, Jiang Zemin, s-au întâlnit în 2000 și 2001, perioadă în care au izbucnit conflicte sângeroase pe scară largă între grupurile israeliene și palestiniene. Israelul l-a condamnat în repetate rânduri pe Arafat pentru rolul său în conflicte. Cu sprijinul PCC, Arafat a reușit să se confrunte cu Statele Unite și Israelul, deteriorând tot mai mult stabilitatea Orientului Mijlociu.

Organizațiile membre ale OEP au fost implicate în diverse activități teroriste fățișe și subterane. Ei au susținut că revoluția violentă este singura modalitate de a elibera țara. Arafat a fost foarte apropiat de conducerea din țările comuniste și s-a întâlnit cu membrii Internaționalei Socialiste. Fatah a fost observatoare în Partidul Socialiștilor Europeni.

În 1970, OEP a desfășurat o tentativă de asasinat asupra regelui Iordaniei Hussein bin Talal, precum și o lovitură de stat, eșuată, asupra guvernului iordanian. În luna septembrie a aceluiași an, OEP a deturnat cinci aeronave comerciale – patru cu destinația New York și una care se îndrepta către Londra – în ceea ce este cunoscut sub numele de Deturnările Dawson’s Field. Un terorist a susținut că deturnarea unui avion a avut un efect mai mare decât uciderea a o sută de israelieni în luptă.

În 1972, gruparea teroristă Black September“, o facțiune militantă a Fatah, a masacrat unsprezece sportivi israelieni în timpul Jocurilor Olimpice de la München. Unul dintre teroriști a fost Ali Hassan Salameh, șeful securității Fatah și unul dintre locotenenții cei mai de încredere ai lui Arafat. Pe lângă cei 11 israelieni uciși, în atac a murit și un ofițer de poliție din Germania de Vest.[44] 

Statele Unite și Israelul l-au considerat pe Arafat ca fiind omul din spatele multor atacuri teroriste în Orientul Mijlociu. În 1987, Casa Albă a desemnat OEP drept organizație teroristă și a închis Biroul de Informații al OEP din Washington.

b. Legăturile PCC cu Al-Qaeda

Pentru marea majoritate a oamenilor din întreaga lume, atacurile din 11 septembrie au fost o tragedie șocantă. Dar în China continentală, începând de la forumuri de internet și camere de chat și până la cafenele universitare, un număr mare de oameni au sprijinit teroriștii și au făcut comentarii de genul „Bună treabă!” și „Susținem cu tărie actele de justiție împotriva Statelor Unite”. Într-un sondaj realizat pe 91.701 de persoane de la NetEase – o companie chineză importantă de internet –  doar 17,8% dintre respondenți și-au exprimat opoziția puternică față de atacurile teroriste, în timp ce majoritatea oamenilor au ales „opoziția față de Statele Unite” sau „abia acum urmează ce e mai bun” ca răspuns la tragedie. [45]

Chinezii care au aplaudat evenimentele din 11 septembrie nu aveau nicio legătură cu bin Laden sau cu musulmanii radicali în ceea ce privește etnia, religia sau tradiția, dar rădăcinile gândirii lor toxice erau aceleași. La fel ca extremiștii islamici din „războiul sfânt” purtat atât împotriva lumii neislamice, cât și a musulmanilor „falși” despre care se spune că sunt înșelați de jahiliyyah, PCC a petrecut 70 de ani otrăvind poporul chinez cu ură față de „dușmanii de clasă” și îndoctrinându-l cu cultura deformată a Partidului Comunist.

Pentru PCC, punctele comune ale extremismului islamic și ale comunismului depășesc simpla suprapunere ideologică. PCC a menținut legături strânse cu talibanii și al-Qaeda după ce talibanii au preluat puterea în Afganistan, precum și în perioada în care talibanii i-au oferit protecție lui Bin Laden. În 1998, după ce Statele Unite au atacat bazele Al-Qaeda cu rachete de croazieră, se spune că regimul chinez i-ar fi plătit lui Bin Laden 10 milioane de dolari pentru orice rachetă neexplodată, probabil pentru a fura tehnologia. [46] [47]

În același timp, PCC a continuat să furnizeze tehnologii militare sensibile statelor care sponsorizează terorismul. La sfârșitul anului 2000, Consiliul de Securitate ONU a propus sancțiuni împotriva regimului taliban pentru a-l forța să închidă taberele de antrenament teroriste ale lui bin Laden situate pe teritoriul său, dar China s-a abținut de la vot. În schimb, a trimis personal militar pentru a sprijini talibanii imediat după ce Statele Unite au început atacurile aeriene în Afganistan.

După 11 septembrie, oficialii americani de informații au raportat că ZTE și Huawei, cele două mari companii chinezești de tehnologie cu legături cu Armata Populară de Eliberare, au ajutat armata talibană să creeze o rețea de telefonie în Kabul, capitala Afganistanului. [48] ​​În ziua atacurilor din 11 septembrie, oficialii chinezi și talibani au semnat un contract pentru extinderea cooperării economice și tehnice. [49]

În cartea lor din 1999 Unrestricted Warfare (“Războiul fără restricții”), doi ofițeri chinezi au discutat despre un al doilea atac ipotetic asupra World Trade Center din New York, în urma încercării nereușite de bombardament din 1993, menționând că aceasta ar reprezenta o dilemă complicată pentru Statele Unite. Autorii au numit, de asemenea, al-Qaeda ca fiind o organizație cu capacitatea de a efectua o astfel de operațiune. [50] Indiferent dacă PCC avea sau nu cunoștință de atacurile din 11 septembrie înainte de a se întâmpla, conceptul regimului chinez de „război fără restricții” a oferit un ghid teoretic pentru viitoarele operațiuni ale lui Bin Laden. În plus, în 2004, a fost dezvăluit faptul că agențiile de informații din China au folosit companii fantomă pentru a-l ajuta pe bin Laden să strângă fonduri și să spele bani pe piețele financiare din întreaga lume. [51]

Tabăra comunistă s-a confruntat cu colapsul total odată cu căderea Zidului Berlinului, iar PCC a trebuit să facă față singur presiunii extraordinare a lumii libere. Odată ce Statele Unite și lumea liberă au început să își concentreze atenția asupra condamnării tiraniei comuniste, au avut loc atacurile din 11 septembrie. Prioritățile s-au schimbat drastic, iar lumea liberă și-a început,  în schimb, războiul împotriva terorismului. Acest lucru a oferit răgaz PCC-ului și a permis comunismului să se extindă din nou.

Amenințarea terorismului islamic radical a forțat Statele Unite să-și abată atenția și să-și redirecționeze resursele de la amenințarea continuă a comunismului, împiedicând lumea liberă să se confrunte cu abuzurile fără precedent ale PCC. În timp ce lumea occidentală purta un război în Orientul Mijlociu, avea loc un transfer tăcut al bogăției pe scară largă între China și Statele Unite, permițând unei alte superputeri comuniste să se ridice acolo unde Uniunea Sovietică se prăbușise.

5. Convergența terorismului și a stângii radicale occidentale

După 11 septembrie, intelectualii radicali de stânga din Occident au aplaudat atacurile și i-au apărat pe făptași. La câteva zile după atacuri, un dramaturg italian și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură a declarat: “Marii speculatori se bălăcesc într-o economie care în fiecare an ucide zeci de milioane de oameni prin sărăcie – deci ce sunt 20.000 de morți în New York?” [52] Un profesor de la Universitatea din Colorado-Boulder i-a caracterizat pe cei care muriseră în World Trade Center ca “micii Eichmanni”, referindu-se la unul dintre arhitecții Holocaustului nazist, spunând că victimele făceau parte din „regimentul tehnocratic aflat chiar în inima imperiului financiar global al Americii”, și a sugerat că atacurile erau o pedeapsă justă. [53]

La 11 februarie 2003, cu o lună înainte ca Statele Unite să atace Irakul, Osama bin Laden a dat publicității o înregistrare audio prin intermediul televiziunii Al Jazeera, declarând deschis: “nu ar fi [ceva] rău dacă interesele musulmanilor ar fi să conveargă cu interesele socialiștilor în războiul împotriva cruciaților” și chemând oamenii să lupte împotriva armatei americane pe străzi. [54]

În speranța de a împiedica Statele Unite să efectueze operațiuni militare în Afganistan și în Irak, și, ulterior, ca să-i obstrucționeze eforturile în Războiul împotriva Terorii, diverse forțe radicale de stânga au lansat o mișcare de protest anti-război pe scară largă.  Majoritatea membrilor proeminentei organizații anti-război ANSWER (Act Now to Stop War and End RacismAcționați Acum pentru a Opri Războiul și a Pune Capăt Rasismului), fondată în 2001, sunt socialiști, comuniști sau progresiști. Mulți dintre fondatorii săi au legături cu Centrul Internațional de Acțiune și cu Partidul Mondial al Muncitorilor, o organizație radicală comunistă aliniată regimului nord-coreean. În acest sens, ANSWER este, de fapt, o forță de avangardă similară comunismului stalinist. De asemenea, la mișcarea antirăzboi participă și organizația Not in Our Name  -“Nu în Numele Nostru” – o organizație de fațadă a Partidului Comunist Revoluționar, care este un partid marxist-leninist legat de regimul comunist chinez. [55]

În cartea sa din 2004 Alianța Necredincioasă: Islamul radical și stânga americană, cărturarul american David Horowitz a descris legătura nefastă dintre stângiștii radicali și extremiștii islamici. Potrivit analizei sale, stânga radicală din întreaga lume a contribuit la apărarea indirectă a jihadiștilor islamici. [56]

În timpul unei întâlniri cu oficialii Hezbollah, un proeminent profesor cu viziuni de stânga a declarat că SUA era „unul dintre principalele state teroriste”. [57] Un profesor asistent de antropologie de la Universitatea Columbia a spus unei mulțimi de circa 3.000 de studenți că “personal ar dori să vadă un milion de Mogadishu”, referindu-se la Bătălia de la Mogadishu din anul 1993, în care luptători despre care se presupune că au fost instruiți de al-Qaeda au ucis 18 soldați ai Forțelor Speciale ale SUA. De asemenea, profesorul și-a exprimat speranța că soldații americani se vor ucide unul pe altul. [58]

Unele figuri marcante de stânga au ajutat teroriștii în mod direct. În 1995, Omar Abdel-Rahman a fost condamnat pentru că a conspirat la comiterea bombardamentului din World Trade Center din 1993. Unul dintre avocații săi, Lynne Stewart, a fost condamnată la închisoare în 2006 pentru că a contribuit la transmiterea mesajelor lui Abdel-Rahman adepților săi din Orientul Mijlociu, spunându-le să își continue activitățile teroriste. Stewart a devenit un idol politic pentru stânga și a fost invitată în mod repetat să țină prelegeri în campusurile universitare. [59]

Sprijinirea teroriștilor împotriva societății democratice occidentale face parte din lungul marș al stângii radicale pentru distrugerea și preluarea societății occidentale din interior. Stânga este dispusă să folosească orice metodă care o ajută să atingă acest obiectiv. La un nivel mai profund, deși ideologia de stânga occidentală nu are nicio relație aparentă cu extremismul islamic, rădăcinile lor comune se află în ura și lupta spectrului comunist.

6. Încetarea cauzei fundamentale a terorismului

De la Comuna din Paris și instituționalizarea violenței de către Lenin, și până la persecuțiile susținute de PCC, comunismul a folosit întotdeauna terorismul pentru a-și atinge obiectivele. Teroriștii folosesc violența pentru a produce tulburări în societate și folosesc teama pentru a controla oamenii. Ei încalcă valorile morale larg acceptate de întreaga omenire pentru a-și atinge scopurile.

Rădăcinile comunismului pot fi văzute în ideile și metodele de bază ale grupurilor teroriste moderne, deoarece ideologia comunistă oferă un cadru teoretic pentru agendele lor malefice.

Mai mult, dincolo de teritoriile controlate direct de regimurile comuniste, comunismul a manipulat o varietate de grupuri și indivizi pentru a desfășura acte teroriste și a semăna haos în întreaga lume, provocând diversiuni pentru a-și induce în eroare și a-și conduce greșit dușmanii.

Terorismul islamic radical s-a aflat în centrul atenției în conflictele internaționale de la sfârșitul Războiului Rece. Cu toate acestea, pe măsură ce Statele Unite și aliații săi s-au implicat în campanii militare lungi și costisitoare în Orientul Mijlociu, regimul comunist chinez a lucrat în liniște ca să devină o superputere capabilă să conteste lumea liberă. Haosul care a predominat în Orientul Mijlociu și în alte părți a distras guvernele occidentale și publicul de la pericolul revigorării amenințării comunismului, precum și de la crimele fără precedent împotriva umanității comise de PCC, în ciuda faptului că are legături economice și culturale mai ample cu Occidentul.

Fondat pe ură și luptă, comunismul este cauza fundamentală a terorismului în întreaga lume. În timp ce mass-media își concentrează atenția asupra atacurilor teroriste care vizează societatea occidentală, marea majoritate a celor uciși de extremiștii islamici sunt musulmani de rând care trăiesc în țările islamice. În mod similar, cele peste 100 de milioane de decese cauzate de comunism au provenit aproape în întregime din rândul persoanelor care trăiau sub regimuri comuniste.

Până când rădăcinile toxice ale comunismului nu vor fi eradicate omenirea nu se va bucura de o singură zi de pace. Doar prin recunoașterea rolului comunismului în activitățile teroriste care afectează lumea noastră și prin poziționarea de partea valorilor morale tradiționale și a credinței, această amenințare poate fi înfrântă și „războiul global împotriva terorismului” poate lua sfârșit.

*****

Referințe

[1] Brian Whitaker, „Definiția terorismului”, The Guardian, 7 mai 2001, https://www.theguardian.com/world/2001/may/07/terrorism

[2] Karl Kautsky, Terorism și comunism: o contribuție la istoria naturală a revoluției, trad. WH Kerridge (Manchester, Regatul Unit: The National Labor Press Ltd., 1919), Marxists Internet Archive, accesat la 5 mai 2020, https://www.marxists.org/archive/kautsky/1919/terrcomm/index.htm

[3] Felix Dzerzhinsky, așa cum este citat în Michael Foley, Războiul civil rus: Teroare roșie, Teroarea albă, 1917–1922 (Regatul Unit: Pen & Sword Books, 2018).

[4] Serghei Melgunov, Terorea roșie în Rusia (Regatul Unit: Hyperion Press, 1975), cap. 3.

[5] Deborah Seward, „Statuia șefului de informații sovietic a fost demolată”, Associated Press, 22 august 1991, https://apnews.com/article/863f51d5087d19bee14a280626730385

[6] Stanislav Lunev, “Prin ochii inamicului: Autobiografia lui Stanislav Lunev” (Washington, DC: Regnery Publishing, Inc., 1998), 80.

[7] Ion Mihai Pacepa, „Amprentele rusești”, National Review, 24 august 2006, https://www.nationalreview.com/2006/08/russian-footprints-ion-mihai-pacepa/

[8] Ion Mihai Pacepa și Ronald Rychlak, Dezinformare: Fostul șef spion dezvăluie strategii secrete pentru subminarea libertății, atacarea religiei și promovarea terorismului (Washington, DC: WND Books, 2013), 259–266.

[9] Paul Berman, „Filosoful terorii islamice, revista New York Times, 23 martie 2003, https://www.nytimes.com/2003/03/23/magazine/the-philosopher-of-islamic-terror.html

[10] Raymond Ibrahim, “Ayman Zawahiri și Egipt: O călătorie prin timp”, Proiectul de investigație asupra terorismului: un raport special, 30 noiembrie 2012, https://www.investigativeproject.org/3831/ayman-zawahiri-and-egypt-a-trip-through-time

[11] Robert R. Reilly, Rădăcinile ideologiei islamiste, Centrul de cercetare al economiilor post-comuniste, februarie 2006, 4.

[12] Berman, „Filosoful terorii islamice”.

[13] Andrew McGregor, „Profetul egiptean al Al-Qaeda: Sayyid Qutb și războiul împotriva Jahiliya”, Terrorism Monitor 1, nr. 3 (4 mai 2005), https://jamestown.org/program/al-qaedas-egyptian-prophet-sayyid-qutb-and-the-war-on-jahiliya/

[14] AE Stahl, “Ofensiva Jihad în Ideologia lui Sayyid Qutb”, Institutul Internațional pentru Combaterea Terorismului, 24 martie 2011, https://www.ict.org.il/Article/1097/Offensive-Jihad-in-Sayyid-Qutbs-Ideology#gsc.tab=0

[15] McGregor, “Profetul egiptean al Al-Qaeda

[16] Stahl, “‘Jihadul ofensiv’ în ideologia lui Sayyid Qutb

[17] McGregor, “Profetul egiptean al Al-Qaeda

[18] Dale Eikmeier, “Qutbism: O Ideologie islamico-fascistă”, Parameters, vol. 37, numărul 1, http://www.dtic.mil/docs/citations/ADA485995

[19] William McCants, „Probleme cu jocul de nume arab”, Centrul de combatere a terorismului, 22 mai 2006.

[20] Hassan Hassan, “Sectarismul statului islamic: Rădăcinile ideologice și contextul politic” (Washington: Carnegie Endowment for Peace International, iunie 2016), 26, https://carnegieendowment.org/files/CP_253_Hassan_Islamic_State.pdf

[21] Roxanne L. Euben, “Cartarea modernităților, Islamul și Occidentul în Traversarea frontierelor: spre o teorie politică comparată”, ed. Fred Reinhard Dallmayr (Lanham, MD: Lexington Books, 1999), 20.

[22] Vladimir Lenin, “Ce trebuie făcut?” în Lucrările selectate ale lui Lenin, trad. Joe Fineberg și George Hanna (Moscova: Editura Limbi Străine, 1961), vol. 1, 119–271, Marxists Internet Archive, accesat la 5 mai 2020, https://www.marxists.org/archive/lenin/works/1901/witbd/

[23] Glenn E. Robinson, „Strategia informațională Jihadi: surse, oportunități și vulnerabilități”, în John Arquilla și Douglas A. Borer, eds. Information Strategy and Warfare: A Guide to Theory and Practice (Londra: Routledge, 2007) , 92.

[24] McGregor, “Profetul egiptean al Al-Qaeda“.

[25] Abdallah al-Qutbi, așa cum este citat în „“Îndepărtarea dubiilor leniniste ale lui Qutbi: Shaykh Ibn Jibreen spunând zicerea lui Sayyid Qutb că islamul este un amestec de comunism și creștinism“  TheMadKhalis.com, 2 ianuarie 2010, http://www.themadkhalis.com/md/articles/bguiq-shaykh-ibn-jibreen-making-takfir-upon-the-saying-of-sayyid-qutb-that-islam-is-a-mixture-of-communism-and-christianity.cfm

[26] Damon Linker, “Rădăcinile marxiste ale extremismului islamic, Săptămâna, 25 martie 2016, https://theweek.com/articles/614207/marxist-roots-islamic-extremism

[27] Charles Moscowitz, Islamo-comunism: conexiunea comunistă cu terorismul islamic (Boston: City Metro Enterprises, 2013).

[28] Antero Leitzinger, „Rădăcinile terorismului islamic, Politicianul eurasiatic, nr. 5 (martie 2002), http://users.jyu.fi/~aphamala/pe/issue5/roots.htm

[29] Lawrence Wright, “Conturarea Turnului: Al-Qaeda și drumul către 9/11 “ (New York: Knopf Publishing Group, 2006), 42.

[30] Dawn Perlmutter, “Investigarea terorismului religios și a crimelor rituale”  (New York: CRC Press, 2003), 104.

[31] Comisia Națională privind Atacurile Teroriste asupra Statelor Unite, Raportul Comisiei din 11 septembrie (Washington DC: Comisia Națională privind Atacurile Teroriste asupra Statelor Unite, 2004), 55, https://www.9-11commission.gov/report/911Report.pdf

[32] Wright, Conturarea Turnului, 36–37.

[33] Lawrence Wright, “Omul din spatele lui Bin Laden: Cum un doctor egiptean a devenit un maestru al terorii“, New Yorker, 16 septembrie 2002, https://www.newyorker.com/magazine/2002/09/16/the-mn-behind-bin-laden

[34] Glenn E. Robinson, “Cele patru valuri ale Jihadului global, 1979-2017“, Politica Orientului Mijlociu 24, nr. 3 (toamna 2017): 70, accesat prin Research Gate în 5 mai 2020, https://www.researchgate.net/publication/319160351_The_Four_Waves_of_Global_Jihad_1979-2017

[35] Robinson, “Strategia de informare a Jihadului”, 88.

[36] Robinson, „Cele patru valuri ale jihadului global”, 85.

[37] Anthony Bubalo și Greg Fealy, “Între Global și Local: Islamism, Orientul Mijlociu și Indonezia“, “Proiectul Brookings privind politica SUA spre lumea islamică, nr. 9 (octombrie 2005): 7, https://www.brookings.edu/wp-content/uploads/2016/06/20051101bubalo_fealy.pdf

[38] Seth G. Jones, “O amenințare persistentă: evoluția al-Qaida și a altor jihadiști-salafiști “ (Santa Monica, CA: RAND Corporation, 2014), 64-65, https://www.rand.org/content/dam/rand/pubs/research_reports/RR600/RR637/RAND_RR637.pdf

[39] Robert Manne, „Sayyid Qutb: Parintele jihadismului salafist, precursor al statului islamic”, Australian Broadcasting Corporation, 7 noiembrie 2016, http://www.abc.net.au/religion/articles/2016/11/07/4570251.htm

[40] Anthony Cordesman, „Islamul și modelele în terorismul și extremismul violent”, Centrul pentru studii strategice și internaționale, 17 octombrie 2017, https://www.csis.org/analysis/islam-and-patterns-terrorism-and-violent-extremism.

[41] Biroul de contraterorism și combaterea extremismului violent, Rapoartele de țară privind terorismul 2018 (Washington, DC: Departamentul de stat, 2019), https://www.state.gov/reports/country-reports-on-terrorism-2018

[42] Alex Nowrasteh, „Teroriștii după statutul de imigrație și naționalitatea: o analiză a riscurilor, 1975–2017” , Institutul Cato, 7 mai 2019, https://www.cato.org/publications/policy-analysis/terrorists-immigration-status-nationality-risk-analysis-1975-2017

[43] Shi Yanchun 時延 春, „Zhou Enlai yu Zhongdong” 周恩來 與 中東 [„Zhou Enlai și Orientul Mijlociu”], Examinarea Istoriei Partidului, numărul 1 (2006), 7-8, http://waas.cssn.cn/webpic/web/waas/upload/2011/06/d20110602193952375.pdf [În chineză]

[44] Stefan M. Aubrey, “Noua dimensiune a terorismului internațional”  (Zürich: vdf Hochschulverlag AG an der ETH, 2004), 34–36.

[45] „911 kongbufenzi xiji shijian zhi hou: guonei yanlun zhaideng” 911 恐怖分子 袭击 事件 之后 : 国内 言论 摘登 [„Un eșantion de opinie publică chineză după atacurile teroriste din 11 septembrie”], Studii moderne asupra Chinei, numărul 4 (2001) ), https://www.modernchinastudies.org/us/issues/past-issues/75-mcs-2001-issue-4/596-911.html [În chineză]

[46] ​​Yitzhak Shichor, “Marele Zid de Oțel: Armata și Strategia“, în S. Frederick Starr, ed., Xinjiang: China’s Muslim Borderland (Londra: Routledge, 2004), 149.

[47] John Hooper, „Pretinde despre China că i-a plătit lui Bin Laden să găsească rachete de croazieră”, The Guardian, 19 octombrie 2001, https://www.theguardian.com/world/2001/oct/20/china.afghanistan

[48] „Firmele chineze ajută la instalarea sistemului de telefonie în Kabul”, Washington Times, 28 septembrie 2001, https://www.washingtontimes.com/news/2001/sep/28/20010928-025638-7645r/

[49] Shichor, „Marele Zid de Oțel”, 158.

[50] Qiao Liang 乔良 și Wang Xiangsui 王湘 穗, Chao xian zhan 超限战 [Războiul fără restricții], (Beijing: Zhongguo shehui chubanshe, 2005), cap. 2. [În chineză]

[51]  DJ McGuire, „Cum susține China comunistă teroriștii antiamericani”, Association for Asian Research, 15 septembrie 2005, https://web.archive.org/web/20110914053923/http://www.asianresearch.org/articles/2733.html

[52] Daniel Flynn, „De ce stânga urăște America: Expunerea minciunilor care au ascuns măreția națiunii noastre (Statele Unite: Crown Publishing Group, 2004).

[53] „Ward Churchill” [profil], „Discover the Networks, accesat la 5 mai 2020, https://www.discoverthenetworks.org/individuals/ward-churchill

[54] „Transcrierea înregistrării lui Osama bin Laden”, BBC, 12 februarie 2003, accesată la 9 iunie 2020, http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/2751019.stm

[55] Jamie Glazov, „Uniți în Ură: Romanța stângii cu tirania și teroarea” (Los Angeles: WND Books, 2009), 164–165.

[56] David Horowitz, “Alianța necredincioasă: Islamul radical și stânga americană” (Washington DC: Regnery Publishing, Inc., 2004), 37.

[57] Glazov, Uniți în Ură, 159–176.

[58] „Nicholas De Genova” [profil], Discover the Networks, accesat la 5 mai 2020, https://www.discoverthenetworks.org/individuals/nicholas-de-genova

[59] „Lynne Stewart” [profil] , Discover the Networks, accesat la 5 mai 2020, http://www.discoverthenetworks.org/individualProfile.asp?indid=861.