Capitolul 13: Mass-media: portavocea spectrului comunist

Spectrul comunismului nu a dispărut odată cu dezintegrarea Partidului Comunist din Europa de Est

În fața dvs. se afla traducerea în limba română a unei lucrări apărute în limba chineză, intitulată “Cum conduce spectrul comunismului lumea”, scrisă de echipa editorială a celor “Nouă comentarii despre Partidul Comunist”.

*****

Cuprins

Introducere

1. Îndoctrinarea în masă în țările comuniste

2. Infiltrarea comunistă în presa occidentală și în Hollywood

3. Tendința de stânga în rândul profesioniștilor din mass-media

4. Liberalismul și progresismul acaparează mass-media

5. Industria cinematografică: O avangardă împotriva tradiției

6. Televiziunea: Corupția în fiecare casă

7. Mass-media: un câmp de luptă cheie într-un război total

8. Restaurarea integrității „celei de-a patra puteri”

Referințe

*****

Introducere

Influența mass-mediei în societatea modernă este enormă și crește zilnic. Pătrunde în comunități de toate dimensiunile, atât locale, cât și globale. Odată cu creșterea rețelelor sociale și a conținutului generat de utilizatori, Internetul a crescut foarte mult viteza și amploarea comunicării audiovizuale.

Oamenii se bazează pe mass-media pentru a obține ultimele știri și analize. Într-un ocean de informații, mass-media – de la ziare și reviste, la radio, film și televiziune, până la site-uri web și social media – are influență asupra informațiilor pe care oamenii le văd și asupra modului în care le interpretează. Mass-media este în măsură să influențeze primele impresii ale oamenilor asupra unui anumit subiect și, prin urmare, are puteri considerabile de a condiționa psihologic oamenii. Pentru elitele sociale, în special pentru politicieni, mass-media poate fi utilizată pentru a determina punctul de vedere al opiniei publice și poate servi drept un semnal de raliere pentru public. Subiectele acoperite de mass-media devin chestiuni de interes social major. Problemele pe care presa nu le acoperă sunt ignorate și uitate.

În Occident, mass-media este considerată în mod tradițional un gardian al adevărului și valorilor fundamentale ale societății. Datoria ei este de a relata adevărul evenimentelor majore care au loc în lume, într-o manieră corectă, precisă și în timp util. Trebuie să sprijine justiția și să condamne actele imorale, promovând în același timp bunătatea. Misiunea sa depășește interesele private ale oricărei persoane, ale unei companii sau ale unui partid politic. Thomas Jefferson, părintele Declarației de Independență și al treilea președinte al Statelor Unite, a spus odată: “Dacă ar fi să decid dacă ar trebui să avem un guvern fără ziare sau ziare fără guvern, nu ar trebui să ezit niciun moment în a o alege pe cea de-a doua.”[1]

Deoarece este vocea societății, mass-media poate proteja moralitatea sau poate deveni un instrument al răului. În mijlocul declinului moral al omenirii, este dificil pentru mass-media să își protejeze virtutea și să-și îndeplinească îndatoririle sub presiunea puterii și tentația banilor.

Jurnalistul și fondatorul Premiului Pulitzer, Joseph Pulitzer, a spus: “Republica noastră și presa sa vor crește sau vor cădea împreună. O presă capabilă, dezinteresată, cu spirit public, cu inteligență antrenată să distingă dreptatea și curajul de a face acest lucru, poate păstra acea virtute publică fără de care guvernarea populară este o farsă și o batjocură. O presă cinică, mercenară și demagogică va produce în cele din urmă un popor la fel de josnic ca ea însăși. Puterea de a modela viitorul Republicii va fi în mâinile jurnaliștilor generațiilor viitoare.” [2]

În țările comuniste, mass-media este controlată de stat. Aceste voci ale regimului spală creierul maselor și acționează precum complici ai politicilor comuniste de teroare și crimă. În societatea occidentală, gândirea comunistă s-a infiltrat puternic în mass-media devenind principalul agent al tendințelor anti-tradiționale, imorale și demonice ale comunismului. Răspândește minciunile și ura, punând gaz pe focul degenerării morale. Multe entități media și-au abandonat datoria de a spune adevărul și de a păzi conștiința morală a societății. Este imperativ să înțelegem starea în care se află astăzi mass-media și să readucem responsabilitatea în acest domeniu.

1. Îndoctrinarea în masă în țările comuniste

De la bun început, comuniștii au considerat mass-media un instrument de spălare a creierului. Documentul din 1847 “Regulile Ligii Comuniste”, la a cărui redactare au ajutat Karl Marx și Friedrich Engels, le-a cerut membrilor să aibă “energie revoluționară și fervoare în propagandă”. [3] Marx și Engels au folosit adesea termeni precum “câmpul de luptă al partidului”, “purtătorul de cuvânt al partidului”, “centrul politic” sau “instrumentul opiniei publice” pentru a exprima caracteristicile și funcțiile pe care le doreau din partea mass-mediei.

Lenin a folosit mass-media ca instrument de promovare, incitare și organizare a Revoluției Ruse. El a ajutat la conducerea ziarelor oficiale comuniste Iskra și Pravda pentru a promova propaganda și activismul revoluționar. La scurt timp după ce Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a acaparat puterea, a folosit mijloacele de informare în masă pentru îndoctrinarea politică internă. În străinătate, a folosit propaganda pentru a-și îmbunătăți imaginea și pentru a exporta revoluția.

Partidul Comunist Chinez (PCC) consideră de asemenea că mass-media este un instrument de formare a opiniei publice și portavocea partidului. PCC este foarte conștient de faptul că “armele și pixurile sunt sprijinul lui pentru confiscarea și consolidarea puterii”. [4] Încă din perioada Yan’an (1935-1947), secretarul lui Mao Zedong, Hu Qiaomu, a postulat principiul “natura partidului în primul rând”, spunând că ziarul de partid “trebuie să transmită viziunile și înțelegerile partidului în toate articole, în fiecare eseu, în fiecare știre și în fiecare buletin informativ.” [5]

După instituirea dictaturii, PCC a impus un control strict asupra mass-media și ulterior a Internetului. El le folosește ca instrumente de îndoctrinare a chinezilor cu ideologia comunistă, pentru a suprima dizidenții, a intimida publicul și a ascunde sau distorsiona adevărul. Lucrătorii din domeniul mass-media sunt experți în auto-cenzură, conștienți de faptul că o singură eroare poate avea consecințe nefericite. Cenzura nu pătrunde numai pe canalele de știri oficiale, ci și în blogurile personale și comunitățile online care sunt, de asemenea, monitorizate și controlate de un vast sistem de poliție a Internetului.

Există o expresie chineză contemporană care descrie grafic rolul mass-media în cadrul regimului PCC: “Eu sunt câinele Partidului așezat lângă ușa partidului. Voi mușca pe oricine îmi spune Partidul să mușc și ori de oricâte ori îmi spune”. Aceasta nu este o exagerare. Fiecare mișcare politică comunistă începe cu manipularea opiniei publice: mass-media răspândește minciuni pentru a incita la ură, care se termină cu violență și asasinate. Mass-media joacă un rol crucial în acest mecanism letal.

În timpul masacrului din Piața Tiananmen în 1989, PCC a pretins că studenții au fost bătăuși violenți și, prin urmare, au folosit armata pentru a suprima presupusa “revoltă”. După masacru, a susținut că armata nu a împușcat pe nimeni și că nu au existat victime în Piața Tiananmen. [6] In anul 2001, la începutul persecuției împotriva Falun Gong, regimul a organizat o farsă de auto-incendiere în Piața Tiananmen pentru a produce dovezi false împotriva acestei practicii spirituale și pentru a incita la ură împotriva Falun Gong în întreaga Chină și în lume. [7]

Cadrele de conducere din comitetele de la toate nivelurile PCC acordă o importanță deosebită activității de propagandă și angajează un număr considerabil de persoane pentru această sarcină. Până la sfârșitul anului 2010, China avea peste 1,3 milioane de angajați în aparatul de propagandă națională, inclusiv circa 56.000 în departamentele de propagandă de la nivel provincial și județean, 1,2 milioane în unități locale de propagandă și 52.000 de persoane în unitățile de lucru ale propagandei centrale. [8] Aceste cifre nu includ un număr mare de angajați care sunt responsabili pentru monitorizarea și manipularea opiniei pe Internet, cum ar fi poliția internetului, moderatori, comentatori controlați de partid, precum și alte persoane angajate pentru diferite forme de relații publice.

Țările guvernate de partidele comuniste, fără excepție, utilizează resurse enorme pentru a manipula mass-media. Numeroșii ani de funcționare au transformat mass-media de stat în portavocea conducătorilor lor totalitari, folosind tot felul de metode pentru a înșela și otrăvi mintea oamenilor.

2. Infiltrarea comunistă în presa occidentală și în Hollywood

Ultimul secol a fost martorul unei mari confruntări între lumea liberă și blocul comunist. În tot acest timp, comunismul s-a infiltrat în societățile libere și a subminat mass-media din țările occidentale. Având în vedere influența extraordinară a presei americane în întreaga lume, acest capitol se concentrează asupra Statelor Unite.

După ce regimul sovietic a acaparat puterea în Rusia, a încercat să-și stabilească controlul asupra discursului public în Occident trimițându-și agenții să se infiltreze în mass-media occidentală și ademenind simpatizanții comuniști locali. I-a folosit pe acești oameni pentru a glorifica Uniunea Sovietică și a ascunde brutalitatea regimului comunist. Eforturile de propagandă sovietică au convins un număr mare de occidentali, influențând chiar și politicile lor guvernamentale în favoarea Uniunii Sovietice.

KGB-ul sovietic și-a folosit agenții în Statele Unite pentru a lucra direct cu organizații media americane prestigioase. Printre aceștia se numărau John Scott, Richard Lauterbach și Stephen Laird de la revista Time. Ei și-au folosit pozițiile pentru a se amesteca cu politicieni, celebrități și șefi de stat. Pe lângă colectarea unei game largi de informații, aceștia au influențat, de asemenea, deciziile la nivel înalt privind problemele politice, economice, diplomatice, militare și multe altele. Un alt editor de la revista Time și spion sovietic, Whittaker Chambers, a dezertat ulterior și a scris cartea Martor care detaliază subversiunea comunistă din Statele Unite. [9]

Corespondentul New York Times la Moscova, Walter Duranty a câștigat Premiul Pulitzer în 1932 pentru o serie de articole despre Uniunea Sovietică. Fostul comunist american Jay Lovestone și jurnalistul proeminent Joseph Alsop cred că Duranty a acționat ca agent sovietic. [10] În timpul foametei din anii 1932-1933, care a devastat Ucraina și regiuni ale Uniunii Sovietice, Duranty a negat că foametea ar fi existat, nemaivorbind despre faptul că milioane de oameni au murit de foame. El a afirmat că “orice informație despre foametea din Uniunea Sovietică de astăzi este o propagandă exagerată sau răutăcioasă”. [11] Descriind consecințele raportării false ale lui Duranty, Robert Conquest, celebrul istoric britanic și autoritate academică în istoria Uniunii Sovietice, a scris în cartea sa clasică “Recolta tristeții: colectivizarea sovietică și teroarea foametei”: “Fiind unul dintre cei mai cunoscuți corespondenți din lume pentru unul dintre cele mai cunoscute ziare din lume, negarea domnului Duranty că ar exista o foamete a fost acceptată drept adevăr. Astfel, nu numai  că domnul Duranty a înșelat cititorii New York Times, dar având în vedere prestigiul ziarului, de asemenea, el a influențat opinia a nenumărate mii de alți cititori cu privire la Stalin și la regimul sovietic. Influența sa, fără îndoială, l-a influențat pe noul președinte ales, Roosevelt, în recunoașterea Uniunii Sovietice”. [12]

În același timp, Hollywood-ul a fost, de asemenea, infiltrat de comuniști și de idei de stânga. Willi Miinzenberg, un comunist german și membru al celei de-a Treia Internaționale, a călătorit în Statele Unite și a înțeles că industria cinematografică americană ar putea fi folosită ca instrument de propagandă, punând în aplicare conceptele lui Lenin în ceea ce privește dezvoltarea și producția de film. El și-a trimis asistentul de încredere Otto Katz și pe asociatul său Louis Gibarti să se infiltreze în industria cinematografică. Katz a avut un mare succes în pătrunderea în cercurile sociale ale elitei hollywoodiene și a înființat în curând o filială a Partidului Comunist, “Liga anti-nazistă de la Hollywood”.

Pas cu pas, influența Uniunii Sovietice a început să se instaleze. Mulți regizori ai epocii i-au idolatrizat pe sovietici, iar aceste sentimente au crescut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Statele Unite și Uniunea Sovietică s-au aliat pentru scurt timp împotriva Germaniei naziste. Un dramaturg renumit a susținut că invazia germană a Uniunii Sovietice a fost “un atac asupra patriei noastre”. [13] O scenă din filmul Misiunea din Moscova din 1943, destinat consolidării sprijinului pentru alianța sovieto-americană, portretizează Uniunea Sovietică ca fiind o țară fondată pe aceleași principii fundamentale ca și Statele Unite. [14]

În afară de Uniunea Sovietică, și regimul comunist chinez a beneficiat, de asemenea, de presa de stânga și de jurnaliștii din lumea liberă. Printre ei, se numără jurnaliștii americani proeminenți de stânga Edgar Snow, Agnes Smedley și Anna Louise Strong. Cartea lui Snow “Steaua roșie din China”, a înfățișat o imagine strălucitoare a lui Mao Zedong și a altor lideri de rang înalt ai Partidului Comunist Chinez, ascunzând crimele lor și natura perversă a comunismului de cititorii occidentali. Mao a spus: “Snow este prima persoană care a deschis calea pentru relațiile prietenești necesare pentru a stabili un front unit”. [15] Smedley a scris numeroase articole și cărți care flatau PCC și conducerea acestuia. Există dovezi clare în arhivele sovietice care sugerează că ea era un agent al Cominternului care încurajase revoluția armată în India și colectase informații pentru sovietici. [16] Strong a fost, de asemenea, o admiratoare a mișcării comuniste chineze. PCC a recunoscut contribuția acestor trei americani prin emiterea de mărci poștale în onoarea “serviciului lor meritoriu”.

3. Tendința de stânga în rândul profesioniștilor din mass-media

Majoritatea americanilor spun că mass-media are înclinații partizane. Un sondaj Gallup din 2017 a arătat că 64% dintre oameni consideră că mass-media favorizează democrații. Prin comparație, doar 22% consideră că mass-media favorizează republicanii. [17] Acest lucru ridică o problemă: dat fiind că industria știrilor este atât de competitivă, cum ar putea exista o astfel de părtinire extremă?

Deși reporterii și editorii au propriile opinii politice și sociale, articolele lor nu ar trebui să conțină opinii personale – obiectivitatea și neutralitatea sunt principii fundamentale ale eticii jurnalistice. Pe baza principiilor normale de piață, în cazul în care există o părtinire, aceasta ar trebui să fie echilibrată prin apariția unor noi competitori mai neutri.

Realitatea este mai complicată. Cartea politologului american Tim Groseclose, “Întoarcerea la stânga: Cum denaturează presa progresistă mintea americană”, apărută în 2011, folosește metode științifice riguroase pentru a analiza înclinațiile politice ale principalelor mass-media americane. Constatările sale au arătat că în medie, înclinațiile politice ale mass-mediei americane tind excesiv spre liberalism și progresism- ceea ce se află în extrema stângă față de alegătorul tipic. Mass-media “mainstream”este chiar mai la stânga de această medie. [18] Cartea explică faptul că majoritatea profesioniștilor din mass-media, fie că sunt proprietarii acestor organizații sau reporterii și comentatorii, sunt liberali, ceea ce, vorbind în mod obiectiv, exercită presiuni asupra tradiționaliștilor din domeniu. Puținii conservatori care lucrează în mass-media liberală sunt considerați ca fiind “ușor malefici sau sub-umani”, potrivit lui Groseclose. Chiar dacă acești jurnaliști nu sunt dați afară, ei nu îndrăznesc să-și facă publice opiniile politice, ca să nu mai vorbim de promovarea unor opinii conservatoare în presă sau în televiziune. [19] Potrivit unui sondaj realizat în 2013 de ABC News / Washington Post, aproximativ 28% dintre jurnaliștii din Statele Unite s-au identificat drept democrați, comparativ cu doar 7,1% care s-au identificat ca republicani. [20]

Comunitatea profesioniștilor din mass-media exclude opiniile care nu se aliniază cu tendința sa liberală, formând astfel camere de ecou politic (unde nu sunt admiși cei care nu împărtășesc aceleași opinii – n.trad). Membrii acestei comunități se consideră elita inteligentă și plină de compasiune aflată în prim-planul dezvoltării societății, în timp ce disprețuiesc cetățenii obișnuiți ca fiind doar oameni de rând încăpățânați. Înclinarea spre stânga a mediei descurajează studenții cu vederi conservatoare să aleagă o carieră în jurnalism sau să caute un loc de muncă în mass-media după absolvire.

În campania electorală pentru președinția SUA din 2016, cincizeci și șapte din cele mai mari ziare din țară – care în total au un tiraj de circa 13 milioane de exemplare – au sprijinit candidatul democrat. Doar două publicații din lista primelor o sută, având în total un tiraj de 300.000 de exemplare, au susținut candidatul republican. [21] Dar mass-media nu reprezintă neapărat opiniile mainstream-ului social. Studiul Gallup din 2016 dovedește acest lucru. Un sondaj din 2016 realizat de Gallup a constatat că 36% dintre cetățenii americani s-au identificat ca fiind conservatori, în timp ce liberalii reprezentau 25%. [22] Adică, dacă mass-media ar reflecta cu acuratețe punctele de vedere ale majorității cetățenilor, atunci mass-media nu ar avea o tendință spre stânga.

Înclinația de stânga a presei nu este, evident, rezultatul voinței populare. Mai degrabă, rezultă din faptul că actorii din umbră își promovează propriile agende politice cu intenția de a deplasa întreaga națiune spre stânga politică. În 1966, decalajul dintre conservatori și liberali a fost de 22%; în 2014 a fost de 14%; iar în 2016 a fost de 11%. Proporția conservatorilor a rămas stabilă, dar mulți din zona de mijloc a spectrului politic au fost convertiți spre stânga. Mass-media mainstream are un rol incontestabil în această transformare demografică, care, la rândul său, susține părtinirea ideologică a mass-media.

De ce mass-media este atât de înclinată spre stânga? În anii ’60, țara a fost puternic influențată de ideologia comunistă, iar mișcările sociale radicale de stânga au luat cu asalt Statele Unite ale Americii. Studenții radicali din acea perioadă au intrat ulterior în mass-media, mediul academic, agenții guvernamentale și sfera artistică, asumându-și astfel controlul asupra discursului public. Astăzi, marea majoritate a profesorilor universitari sunt de stânga, iar departamentele de jurnalism și literatură, pline de ideologia de stânga, au adus generații întregi de absolvenți sub influența lor. Cei din mass-media nu primesc salarii mari și în schimb se bazează pe simțul lor idealist pentru a rămâne în profesie. Acest idealism a devenit unealta pentru transformarea mass-media într-o bază de operațiuni de stânga.

Împreună cu mass-media, industria cinematografică este, de asemenea, sub asediu. Hollywood-ul a devenit un bastion al propagandei de stânga. Prin utilizarea tehnicilor narative și de producție sofisticate, producătorii înclinați spre stânga promovează ideologii de stânga, care au ajuns în întreaga lume. Tema principală a filmelor de la Hollywood pare să fie calomnierea capitalismului și accentuarea conflictului de clasă, lăudând în același timp comportamentul imoral sau sentimentul antiamerican.

Autorul Ben Shapiro a intervievat multe vedete de cinema și producători de la Hollywood și a scris o carte numită “Propaganda la ore de vârf: Povestea adevăratului Hollywood despre cum stânga v-a preluat televizorul”. Potrivit lui Shapiro, un producător celebru a spus că, în această profesie, liberalismul este 100% dominant și că oricine îl neagă fie glumește, fie nu spune adevărul. Când a fost întrebat, dacă o altă poziție politică ar putea îngreuna cariera unei persoane în industria cinematografică, el a răspuns: “Absolut”. Un producător celebru a recunoscut în mod deschis faptul că Hollywood-ul vinde în programele sale viziuni politice liberale. “În prezent există o singură perspectivă. Și este o perspectivă foarte progresistă”.[23] Producătorul unui serial de televiziune despre poliție a declarat că îi portretizează în mod intenționat pe mai mulți albi drept criminali, deoarece nu „vrea să contribuie la stereotipurile negative”. [24]

Shapiro susține că nepotismul de la Hollywood este mai degrabă ideologic decât familial: prietenii își angajează prietenii cu aceleași vederi ideologice. Este șocantă deschiderea cu care Hollywood-ul recunoaște discriminarea anti-conservatoare în interiorul industriei filmului. Cei care vorbesc despre toleranță și diversitate nu au nici o toleranță atunci când vine vorba de respectarea diversității ideologice. [25]

4. Liberalismul și progresismul acaparează mass-media

Walter Williams, fondatorul educației jurnalistice și al primei școli de jurnalism din lume la Universitatea din Missouri, a creat Crezul Jurnalistului în 1914. El definește jurnalismul ca pe o profesie independentă, care-l respectă pe Dumnezeu și onorează omenirea. Jurnaliștii ar trebui să fie “imuni la aroganță sau setea de putere”. Ei trebuie să-și exercite autocontrolul, răbdarea, curajul și respectul constant față de cititorii lor. [26] Cu toate acestea, după anii ’60, pe măsură ce progresismul a devenit predominant, pledoaria a înlocuit obiectivitatea, iar liberalismul și progresismul au înlocuit imparțialitatea.

În cartea din 1986 The Media Elite, autorul Samuel Robert Lichter a notat că reporterii tind să-și adauge propriile opinii și fond educațional în articolele lor despre chestiunile controversate. Deoarece majoritatea oamenilor din redacții sunt liberali, rapoartele de știri s-au schimbat în favoarea politicii liberale. [27] În cercetările sale privind evoluția jurnalismului american pe parcursul ultimilor două sute de ani, Jim A. Kuypers a ajuns la concluzia că principalele entități mass-media de azi sunt liberale și progresiste atât ca personal cât și ca mediatizare a știrilor. El a citat un editor liberal al unui mare ziar spunând: “Prea des, ne purtăm liberalismul pe mânecă și suntem intoleranți la alte stiluri de viață și opinii. […] Nu ezităm să spunem că, dacă doriți să lucrați aici trebuie să fiți ca noi. Trebuie să fiți liberal, progresist, democrat”. [28] Într-un comentariu publicat în The Wall Street Journal în 2001, Bernard Goldberg fostul reporter al CBS a scris prezentatorii de știri ai presei mainstream sunt atât de părtinitori încât „nici măcar nu știu ce este tendința liberală”. [29]

În ciuda sondajelor care sugerează că americanii sunt conștienți de partizanatul mass-media, mulți oameni presupun că articolele sunt scrise în mod obiectiv și cuprinzător și că cele menționate reprezintă o analiză serioasă a unui expert bazată pe informații din surse fiabile. Mass-media de stânga se folosește de încrederea consumatorilor pentru a le inocula viziunea sa ideologică asupra lumii. Deoarece societățile libere din Occident au subliniat în mod tradițional necesitatea unei mass-media veridice, obiective și corecte, mass-media de stânga nu răspândește întotdeauna știri false pentru a înșela publicul direct. Metodele lor sunt mai subtile și mai elaborate, după cum este descris mai jos.

Mediatizare selectivă

În fiecare zi, mii de evenimente relevante au loc în întreaga lume. Dar atenția pe care o primesc evenimentele sau estomparea în liniște a acestora din atenția publicului, este determinată aproape în întregime de ceea ce mass-media alege să mediatizeze.

Mediatizarea selectivă a știrilor poate fi împărțită în trei categorii. În primul rând, evenimentele sunt selectate numai, sau în primul rând, pentru utilitatea lor de a ajuta cititorii să accepte poziția ideologică a stângii. În al doilea rând, în loc să raporteze pe larg contextul unui eveniment, mass-media raportează doar aspectele care susțin punctul de vedere al stângii. În cele din urmă, mass-media tinde să ofere o mai mare audiență celor care se apleacă spre stânga sau ale căror declarații sunt în acord cu stânga, în timp ce alte organizații și indivizi sunt marginalizați. În lucrarea lor din anul 2005, “O evaluare a părtinirii presei”, Groseclose și Jeffrey Milyo au scris: “Pentru fiecare păcat al comisiei, […] noi credem că există sute, și poate chiar mii de păcate de omisiune – cazuri în care un jurnalist a ales fapte sau povestiri care probabil vor fi menționate numai de-o parte a spectrului politic“. [30]

Poate că unul dintre cele mai izbitoare exemple de mediatizare selectivă este lipsa relatărilor despre cea mai mare persecuție a credinței din istoria contemporană. În China, din 1999, PCC a persecutat membrii practicii spirituale Falun Gong, care susține principiile universale ale adevărului, compasiunii și toleranței. Această persecuție a afectat în mod direct sute de milioane de oameni din cea mai populată țară din lume, de mai bine de două decenii, și este săvârșită până la un grad de brutalitate greu de înțeles. Cu toate acestea, mediatizarea sa de către mass-media occidentală a fost disproporționat de slabă atunci când se are în vedere amploarea și severitatea evenimentelor reale care au loc. Majoritatea mijloacelor de informare în masă, influențate de strategia politică a PCC, și-au exercitat autocenzura sau au păstrat tăcerea în mijlocul atacului monstruos al PCC asupra libertății de credință și a valorilor fundamentale ale civilizației umane. Unii au fost chiar complici în a ajuta PCC să-și răspândească înșelăciunea.

În același timp, a apărut o tendință care se opune comunismului, și care susține o revenire la tradiție. Începând cu luna mai 2020, peste 350 de milioane de oameni s-au retras din PCC și din organizațiile afiliate ale acestuia, datorită mișcării Tuidang („Retragerea din partid”). Totuși, un astfel de fenomen major, care are o mare importanță pentru viitorul Chinei și al lumii, este rar, sau deloc, menționat în mass-media occidentală.

Stabilirea ordinii zilei 

În anii ’60, cercetătorii din mass-media au propus o teorie influentă potrivit căreia rolul mass-media este acela de a determina ce teme sunt adecvate pentru dezbatere. Politologul american Bernard Cohn a reiterat aceasta, spunând: presa “poate să nu aibă succes întotdeauna în a spune oamenilor ce să gândească, dar are un succes uimitor în a spune cititorilor săi la ce să se gândească”. [31] Adică, presa poate determina importanța evenimentelor prin numărul de articole și al relatărilor ulterioare pe care le dedică unui anumit eveniment, în timp ce subiecte de aceeași importanță sau altele mai importante pot fi tratate într-un mod mai succint sau nu sunt menționate deloc. De exemplu, deși problema drepturilor transsexuale nu privește decât o foarte mică parte a populației, a devenit un punct focal pentru discuții și este un exemplu al modului în care mass-media a stabilit cu succes ordinea zilei. În plus, o narațiune despre încălzirea globală a devenit proeminentă în discursul public ca rezultat al unei conspirații pe termen lung între mass-media și alte forțe politice.

Multe idei progresiste – precum așa-numita justiție socială, egalitate și feminism – au devenit cultura dominantă, în timp ce crimele comunismului au fost ascunse. Fostul purtător de cuvânt al Camerei Reprezentanților, Newt Gingrich, a spus odată: “Stânga academică, mass-media și acoliții săi de la Hollywood refuză să se confrunte cu istoria oribilă a inumanității nesfârșite a marxismului”. [32]

Înscenarea

Multe probleme sunt prea mari pentru a fi ignorate și, în aceste cazuri, mass-media folosește metoda înscenării pentru a influența mediul informațional. Mișcarea de eliberare sexuală și politicile de protecție socială din anii ’60 au avut ca rezultat dezintegrarea familiei, agravarea sărăciei și creșterea criminalității. Cu toate acestea, cei cu vederi de stânga folosesc mass-media și Hollywood-ul pentru a reprezenta imaginea unei mame singure puternice și independente, ascunzând problemele sociale reale din spatele acestui fenomen.  Aceștia îi fac pe experți să dea vina pe discriminarea sistemică pentru situația financiară și socială precară a grupurilor minoritare, ascunzând astfel cauzele reale – dintre care multe își au rădăcinile în comunism. Prevalența acestor narațiuni este în mare parte rezultatul complotării dintre mass-media și forțe politice.

Metoda înscenării poate fi observată în principal în fenomenul relatărilor care preced faptele. Într-o relatare obiectivă, autorul rezumă faptele și le transformă într-o descriere. Dar reporterii și editorii care au prejudecăți cu privire la un anumit subiect modelează faptele pentru a-și valida propriile prejudecăți.

Folosirea corectitudinii politice pentru a impune autocenzura

Corectitudinea politică – un puternic instrument comunist – este impregnată în mass-media. Fie că-și folosesc propriul ghid de stil sau pe cel implicit, multe mass-media au politici de corectitudine politică care afectează ceea ce este relatat și ce nu este, și modul în care ar trebui prezentat. Datorită legislației privind “infracțiunile de ură” din anumite țări europene, multe mijloace de informare în masă locale nu îndrăznesc să raporteze despre infracțiunile comise de imigranți, în ciuda faptului că astfel de infracțiuni au devenit o problemă socială severă și amenință securitatea internă a acestor țări. De asemenea, mass-media din SUA se autocenzurează atunci când este vorba despre raportarea infracțiunilor și, de multe ori, omite statutul de imigrant al făptașilor.

Mass-media occidentală, împreună cu grupurile politice de stânga și mediul academic, au creat un dicționar al limbajului politic corect. Acest limbaj a fost aplicat atât de frecvent de către mass-media încât a devenit profund înrădăcinat în conștiința publică, influențând publicul la nivel subliminal.

Etichetarea surselor conservatoare pentru a le neutraliza influența  

Pentru a crea impresia de mediatizare imparțială, mass-media liberală nu are de ales decât să raporteze despre opiniile conservatorilor sau ale grupurilor de reflecție conservatoare. Însă presa folosește de obicei etichete precum „extrema dreaptă”, „aripa dreaptă” sau „aripa dreaptă religioasă” atunci când citează aceste surse, implicând subtil că opiniile lor sunt prejudiciate sau nu sunt de încredere. În schimb, atunci când citează liberali sau grupuri de reflecție liberale, mass-media folosește de obicei titluri neutre cum ar fi “cercetător” sau “expert”, sugerând că opiniile lor sunt imparțiale, obiective, raționale și demne de încredere.

Odată ce mass-media validează o opinie de stânga, aceasta se va manifesta în toate aspectele societății. Într-un articol din octombrie 2008 din New York Times, intitulat “Opiniile liberale domină scena”, se spunea: “În acest sezon electoral, spectatorii din New York pot vedea o duzină de piese care sunt în mod vădit politice, despre Irak, corupția din Washington, feminism sau imigrație; ceea ce nu vor putea vedea va fi o piesă cu o perspectivă conservatoare.”[33]

Coloratura politică a mass-media se reflectă și în mediatizarea procesului democratic. Candidații liberali primesc o mediatizare pozitivă, în timp ce candidații care susțin perspective tradiționale primesc mai multe critici. O astfel de analiză mediatică a “experților” are o mare influență asupra populației cu drept de vot.

Groseclose a descoperit că peste 90% dintre reporterii din Washington au votat pentru democrați. Potrivit calculului lui Groseclose, în alegerile tipice, tendința mediatică ajută candidații democrați cu aproximativ 8-10 puncte procentuale. De exemplu, dacă tendința mediatică nu ar fi existat, John McCain l-ar fi învins pe Barack Obama cu 56% la 42%, în loc să piardă cu 46% la 53%. [34]

5. Industria cinematografică: O avangardă împotriva tradiției

În calitate de simbol internațional al culturii americane, Hollywood a ajutat la difuzarea și amplificarea valorilor americane la nivel mondial. Dar a devenit, de asemenea, un instrument de expunere al omenirii la valori distorsionate și antitradiționale.

Astăzi este dificil pentru majoritatea americanilor să-și imagineze că familiile din anii ’30 și ’40 nu trebuiau să se îngrijoreze de influența negativă a filmelor asupra copiilor lor. Dar industria cinematografică la acel moment respecta reglementări morale stricte. În 1930, cu sprijinul puternic al bisericilor, industria cinematografică a introdus “Codul producției de film”, cunoscut în mod obișnuit sub numele de Codul Hays. Primul său principiu a fost că nu ar trebui să se producă niciun film care să coboare standardul moral al telespectatorilor săi. Publicul nu ar trebui făcut să simpatizeze cu crima, cu faptele greșite, cu răul sau cu păcatul. Principiul Codului Hays privind sexul a fost acela de a menține sanctitatea familiei și a căsătoriei: filmele nu trebuiau să ducă la concluzia că diversele forme promiscue ale relațiilor sexuale erau norme acceptabile. Adulterul, deși uneori este necesar pentru complotul filmului, nu trebuia nici justificat, nici prezentat într-o manieră atractivă sau tratat în mod explicit.

Cu toate acestea, din anii ’50, mișcarea de eliberare sexuală a provocat unde de șoc cultural și moral. Sosirea televiziunii în casele americane a provocat o presiune enormă asupra pieței și o rivalitate între producătorii de film. Hollywood-ul a început să ignore din ce în ce mai mult Codul Hays. De exemplu, filmul nominalizat la Premiul Academiei din 1962, Lolita, adaptat din romanul cu același titlu, descria o relație adulteră și pedofilă între un bărbat și fiica sa vitregă minoră. Deși filmul a primit atât recenzii negative, cât și recenzii pozitive după lansare, astăzi deține un rating de 91% pe site-ul Rotten Tomatoes, un agregator de recenzii de film și televiziune. Aceasta reflectă mare schimbarea a moralității sociale care a avut loc în ultimele decenii.

Mișcările de contracultură de la sfârșitul anilor ’60 au marcat prăbușirea ordinii și moralității tradiționale în producțiile de la Hollywood. Câteva filme emblematice care înfățișează teme de rebeliune au reflectat degenerarea tot mai accentuată din industria cinematografică americană. Așa cum s-a menționat în capitolele anterioare, o tactică principală a comunismului este de a prezenta comportamentul criminal într-o lumină nobilă sau dreaptă.Bonnie și Clyde” este un film polițist din 1967 bazat pe povestea adevărată a tâlharilor care au trăit în timpul Marii Depresiuni. În timpul Marii Depresiuni, multe familii au rămas fără adăpost după ce băncile le-au luat casele pentru neplata ipotecii. Protagoniștii filmului sunt înfățișați ca exprimând o mânie dreaptă față de acest fenomen și ca luptând împotriva nedreptății în timp ce jefuiau băncile și comiteau crime. Filmul, care prezintă unele dintre primele scene ale violenței explicite de la Hollywood, are o narațiune asemănătoare lui Robin Hood. Cuplul criminal este reprezentat de un bărbat frumos și o femeie frumoasă și cei doi sunt portretizați ca având un simț inerent al justiției. În același timp, polițiștii au fost prezentați ca marionete incompetente și nu ca protectori ai legii și ordinii. La sfârșit, moartea lui Bonnie și a lui Clyde ca urmare a acțiunii poliției a avut un impact profund asupra publicului adolescent. Cei doi au ajuns să fie considerați martiri, ca și cum s-ar fi sacrificat pentru o cauză măreață.

Temele criminalității și violenței descrise în film au șocat societatea americană mainstream însă au avut o mare rezonanță printre studenții rebeli. Tinerii au început să copieze stilul de îmbrăcăminte, modul de vorbire și disprețul față de tradiție și obiceiuri ale personajelor principale. Ei au încercat chiar să emuleze decesul cuplului. [35] Deși o recenzie inițială a filmului din Time a considerat filmul ca fiind obscen și plin de comploturi, cei doi actori principali au apărut pe coperta revistei câteva luni mai târziu, iar povestea de pe copertă a proclamat: „Bonnie și Clyde nu este doar succesul neașteptat al deceniului, dar, de asemenea, întrunește un consens din ce în ce mai mare al publicului și criticilor ca fiind cel mai bun film al anului”. [36]  Un critic de film al unei publicații de stânga a scris un articol în care îi compara pe Bonnie și Clyde cu  liderul gherilei cubaneze Ernesto “Che” Guevara și teroristul Vietcong (Frontul Național pentru Eliberarea Vietnamului de Sud – n.trad.) Nguyễn Văn Trỗi. [37] O organizație radicală a studenților a declarat: “Nu suntem potențialii Bonnie și Clyde, suntem Bonnie și Clyde”. [38] Pe lângă glorificarea criminalității, “Bonnie și Clyde” a prezentat un nivel fără precedent de sexualitate. Cu toate acestea, filmul a primit în continuare aprecieri ale criticii, a fost nominalizat pentru zece Oscaruri și a câștigat două. Hollywood-ul se abătuse de la principiile sale tradiționale.

Absolventul”, lansat la sfârșitul anului 1967, reflecta anxietatea interioară și conflictele studenților de la acea vreme. Filmul descrie un proaspăt absolvent aflat la o răscruce a vieții iar valorile tradiționale ale generației tatălui său sunt prezentate ca și cum ar fi plictisitoare și ipocrite. În loc să se alăture societății americane mainstream, absolventul acceptă avansurile amoroase ale unei femei căsătorite mai în vârstă decât el, doar pentru a se îndrăgosti de fiica acesteia, care descoperă aventura.  La sfârșitul filmului, protagonistul intră în biserica unde fiica tocmai se căsătorise cu altcineva și fuge cu ea. Absolventul prezintă un amestec de răzvrătire adolescentină, libido necontrolat și alte probleme care reflectă mediul confuz și antitradițional al tinerilor rebeli. Filmul a avut un succes fenomenal, generând vânzări mari la box-officeprecum și șapte nominalizări la Oscar, din care a câștigat una.

Filme precum “Bonnie și Clyde” și “Absolventul” au dat startul noii ere de la Hollywood. La sfârșitul anului 1968, Codul Hays a fost înlocuit cu sistemul modern de rating al filmelor. Asta înseamnă că filmele cu conținut de orice fel ar putea fi difuzate, atâta timp cât au fost etichetate cu un anumit rating. Acest lucru a slăbit considerabil autodisciplina morală a industriei de divertisment și a creat confuzie în standardele de bine și rău. În acest fel, artiștii de divertisment și personalul media au separat moralitatea de creațiile lor, dând frâu liber prezentării conținutului imoral și rău. Divertismentul degenerat a atras publicul datorită stimulilor ieftini, excitativi și ușor de obținut. Între timp, producătorii au căzut pradă propriei lăcomii pe măsură ce au obținut profituri comerciale uriașe.

Filmele sunt un mediu special, cu puterea de a crea atmosfere captivante și personalități realiste. Regia abilă poate modifica punctele de vedere ale membrilor audienței, în special pe cele ale celor tineri și impresionabili, la multe niveluri, modelându-le sentimentele și viziunile asupra lumii. Un cunoscut producător de film a spus: “Documentarele îi convertesc pe cei deja convertiți. Filmele de ficțiune îi convertesc pe cei ce nu erau convertiți”. [39] Cu alte cuvinte, documentarele întăresc valorile pe care spectatorii le au deja, în timp ce filmele de ficțiune folosesc povești fascinante pentru a transmite publicului neștiutor un nou set de valori. 

Producătorul și protagonistul masculin al filmului “Bonnie și Clyde” susține socialismul. Drama sa istorică din 1981, “Reds”, i-a adus un Oscar și un Glob de Aur. La apogeul Războiului Rece, filmul Reds a schimbat stereotipul comunistului radical în cel al unui idealist calm și simpatic. [40] Într-un alt film al său nominalizat la Oscar, “Bulworth”, el a jucat rolul unui candidat liberal la Senat care consumă droguri, se plânge de îngrijirile de sănătate socializate și inechitățile de clasă, blamează America corporatistă și angajează un asasin pentru a-l ucide, astfel încât fiica sa să poată încasa polița sa de asigurare de viață. [41] Filmul a avut un succes atât de mare, încât mulți l-au îndemnat să-și depună candidatura pentru funcția de președinte al Statelor Unite.

După introducerea noului sistem de evaluare a filmelor, Hollywood-ul a început să producă în serie filme care prezintă într-o lumină pozitivă diferite comportamente degenerate precum promiscuitatea sexuală, violența, drogurile ilicite și crima organizată. Un studiu a constatat că filmele evaluate cu R reprezintă circa 58% din filmele de la Hollywood produse între 1968 și 2005. [42] Multe filme au avut un impact imediat. Unul dintre primele filme evaluat cu R (copii sub vârsta de 17 ani trebuie însoțiți de un adult – n.trad.), “Easy Rider” a devenit un succes instantaneu și a contribuit la popularizarea abuzului de droguri. Filmul urmărește aventurile a doi motocicliști hippie care fac contrabandă cu cocaină în timp ce practică „sexul liber” într-o comună, vizitează un bordel și consumă droguri halucinogene în drumul spre Mardi Gras. Pentru producerea filmului au fost folosite droguri reale. Stilul lor de viață de indulgență antisocială, fără valori convenționale, a devenit visul multor tineri. Regizorul filmului a spus că: “Problema cocainei din Statele Unite este într-adevăr vina mea… Nu a existat cocaină pe străzi înainte de Easy Rider. După Easy Rider aceasta a apărut pretutindeni“. [43]

Eruditul american Victor B. Cline a analizat 37 de filme care au rulat în orașul Salt Lake în anii 70. El a constatat că 57% din filme au prezentat necinstea într-o lumină eroică sau justificată de circumstanțe și că 38% din filme prezintă criminalitatea ca fiind recompensată sau ca pe o distracție reușită și interesantă, fără consecințe negative. În 59% din filme, eroii au ucis cel puțin o persoană. El a mai constatat că 72% din eroine au fost portretizate ca având un caracter de promiscuitate sexuală într-un anumit grad și, că de fapt, doar un singur film a sugerat relații sexuale normale într-un cuplu căsătorit. Doar 22% din filme au prezentat protagoniștii filmelor ca având căsătorii sănătoase și satisfăcătoare. [44]

Un argument comun folosit împotriva criticării violenței și a sexualității în filme este că astfel de lucruri există în realitate și că filmele reflectă doar natura realității și că nu provoacă vreun impact negativ. Dar prin cifrele menționate mai sus, se demonstrează că acest lucru este fals. În plus, multe filme produse de cei cu orientări de stânga de la Hollywood reflectă în mod natural valorile acestora, și la rândul lor, schimbă valorile reale ale societății. Potrivit lui Michael Medved, un critic de film și fost scenarist de la Hollywood, revoluționarii sociali ai gândirii liberale de la Hollywood au atacat valorile societății contestând legitimitatea familiei, promovând perversiunea sexuală și glorificând urâțenia. [45]

Alții susțin că abundența conținutului degenerat din punct de vedere moral din industria cinematografică se datorează doar cererilor pieței. Dar oricare ar fi mijloacele, obiectivele diabolice sunt atinse cu un efect terifiant. Viteza și puterea cu care a fost folosită industria de film pentru a distruge moralitatea publicului sunt uluitoare. Unele filme idolatrizează fiarele sau monștrii. Aceia care înfățișează omul transformându-se într-o bestie sau chiar angajându-se în acte de bestialitate primesc girul mainstream-ul Hollywood-ului și sunt lăudați. Într-un sens spiritual, acest lucru poate fi înțeles ca o manifestare a controlului spectrului în lumea noastră, întrucât omenirea a ajuns să adore demonicul și monstruosul.

Aceste filme antitradiție cercetează problemele sociale cu un aer de rafinament, însă, în cel mai bun caz criticile lor asupra societății sunt doar superficiale. Acțiunile rele dezaprobate de societatea convențională sunt raționalizate, tratate cu simpatie sau chiar prezentate într-un mod pozitiv. Publicul cufundat în astfel de filme este condus să considere standardele morale drept circumstanțiale. Mesajul final, implantat în mintea spectatorilor, este că nu există o diviziune clară între bine și rău sau între drept și malefic, că tradițiile sunt plictisitoare și represive și că moralitatea este relativă.

6. Televiziunea: Corupția în fiecare casă

Televiziunea a devenit o parte omniprezentă a vieții de zi cu zi iar vizionarea sa frecventă poate schimba viziunea oamenilor asupra lumii fără ca aceștia să-și dea seama. Cercetările efectuate de Media Research Center au constatat că, cu cât mai mult oamenii urmăresc programele de televiziune, cu atât este mai probabil ca aceștia să aibă un angajament mai mic față de virtuțile tradiționale, precum onestitatea, încrederea și corectitudinea, și cu atât mai îngăduitoare este atitudinea lor în privința problemelor legate de moralitatea sexuală, precum sexul în afara căsătoriei, avortul și homosexualitatea. [46]

Cercetarea a comparat două seturi de oameni: cei care se uită puțin la televizor și cei care se uită mult la televizor – și ambele seturi spuneau că ei cred în Dumnezeu. Deși procentul de oameni care cred în Dumnezeu este aproape egal: 85% și, respectiv, 88%, studiul a constatat că, cu cât cineva se uită mai mult la televizor, cu atât îi este mai greu să prețuiască principiile religioase. De exemplu, atunci când într-un chestionar li s-a cerut să aleagă dacă oamenii ar trebui să trăiască întotdeauna în conformitate cu învățăturile și principiile lui Dumnezeu sau ar trebui să combine valorile lor morale și personale cu învățăturile lui Dumnezeu, cei care se uită mai mult la televizor tind să aleagă a doua opțiune. Din astfel de cifre, se poate trage concluzia, în general, că televiziunea predispune oamenii la relativismul moral.

Din anii ’50, televiziunea a devenit o parte integrantă a vieții de zi cu zi. Nu numai serialele de televiziune și filmele au un efect similar în modelarea valorilor oamenilor, dar și programele de dezbateri (talk-show-uri), comediile situaționale (sitcomurile) și chiar și documentarele inoculează în liniște audienței tot felul de idei distorsionate.

Să luăm talk show-urile ca exemplu. Studiourile de televiziune sunt interesate în special să invite oameni ale căror opinii sau comportamente contravin valorilor tradiționale sau ale căror vieți sunt pline de conflicte sau invită “experți” să discute despre aspecte controversate legate de moralitate. Oaspeții sunt încurajați să dezvăluie “cu curaj” probleme “profunde” sau “complexe” din viața lor personală. Gazda, experții sau publicul din studio oferă diferite opțiuni ca soluții la probleme. Pentru a asigura popularitatea unor astfel de programe, de obicei, nu este emisă nici o judecată morală cu privire la alegerile oaspeților. În acest fel, multe programe devin un loc pentru afișarea comportamentelor și a perspectivelor corupte și distorsionate. Oamenii au ajuns treptat să creadă că valorile pe care le-au susținut nu ar trebui să se aplice în anumite circumstanțe speciale. Această perspectivă neagă existența principiilor universale.

Multe programe de televiziune sunt pline de conținut josnic și dezgustător, greu de urmărit. Unii realizatori de programe se mândresc că vorbesc vulgar. Un număr destul de mare de programe îi îndoctrinează pe oameni cu un gust vulgar și conținut anticultural sau antitradițional prin divertisment — în timp ce publicul se află într-o stare de relaxare. Odată cu trecerea timpului, oamenii nu se mai simt deloc alarmați și chiar ajung să accepte și să aprecieze acest material, erodându-și astfel gândirea morală.

Comediile de televiziune (sitcomurile) sunt utilizate pentru a normaliza valorile și comportamentele deviante care sunt rareori văzute în viața de zi cu zi a oamenilor, difuzând astfel de conținut în mod repetat și încurajând publicul să se simtă amuzat de acesta. Ben Shapiro a dat exemplul unei scene din episodul „Cel cu Nașterea” din populara serie de comedie americană Friends. Carol, fosta soție lesbiană a lui Ross, este însărcinată cu copilul acestuia. Ross este îngrijorat că partenerul lesbian al lui Carol va juca un rol mai mare în viața copilului său decât el. Phoebe îi spune: “Când am crescut, tatăl meu a plecat, mama a murit și tatăl meu vitreg a ajuns la închisoare, așa că abia am avut destui părinți pentru a face o familie completă. Și iată acest copil mic, care are trei părinți care îl iubesc atât de mult, încât se luptă cine îl va iubi cel mai mult. Și încă nu s-a născut. Este fără doar și poate cel mai norocos copil din lume”. [47] După cum notează Shapiro, episodul descrie “lesbienele însărcinate și casele cu trei părinți, nu doar ca normale, ci admirabile”. 

Medicina modernă a descoperit că creierul uman experimentează cinci tipuri diferite de unde cerebrale. Două dintre ele sunt undele cerebrale care sunt în starea de veghe a conștiinței: undele alfa (α) și undele beta (β). Atunci când oamenii sunt ocupați, undele lor cerebrale dominante sunt undele β. Ei manifestă o capacitate accentuată de a analiza și tind să utilizeze gândirea logică. O persoană care se află într-o dezbatere prezintă predominant unde β. Cu alte cuvinte, în starea în care undele β sunt dominante, oamenii sunt mai alerți și mai puțin creduli. Atunci când oamenii sunt relaxați și predomină undele alfa — așa cum se întâmplă în timp ce cineva se uită la televizor — emoțiile lor preiau controlul și capacitatea lor analitică slăbește. În astfel de circumstanțe, oamenii tind să fie convinși subliminal de temele și punctele de vedere reprezentate în programul de televiziune.

Programele de televiziune încep să polueze oamenii la vârste foarte fragede. Cercetările arată că aproximativ două treimi din programele TV, inclusiv programele pentru copii, conțin scene de violență. O sumedenie de cercetări arată faptul că acest conținut violent din mass-media desensibilizează tinerii cu privire la violență și crește șansele ca ei să comită acte violente mai târziu în viață. Unele programe pentru copii sunt încărcate cu teme ascunse de progresism și liberalism, cum ar fi predarea homosexualității sub numele de „diversitate culturală”. Folosesc expresii precum „există o singură persoană în toată lumea ca tine” pentru a încuraja stima de sine nemeritată și conceptul de bun venit al tuturor oamenilor, indiferent de comportamentul lor imoral.

Televiziunea și filmele au avut o influență foarte negativă asupra tinerilor, crescând tendința către violență, activitate sexuală la minori și sarcinile adolescentelor. După orele de educație sexuală din școli, tinerii percep mass-media ca pe a doua sursă importantă de studiu despre activitatea sexuală. Două studii au constatat că adolescențele care au urmărit deseori programe care conțin activității sexuale au fost de două ori mai predispuse să rămână însărcinate într-o perioadă de trei ani, în comparație cu fetele care au vizionat mai rar astfel de programe. Programele de televiziune cresc, de asemenea, riscul de agresiune sexuală și de implicare în comportamente periculoase. [48] Potrivit unui cercetător: “Mass-media este atât de persuasivă și atât de plină de sex încât este greu pentru orice copil, chiar și pentru un critic să reziste […] Cred că mass-media este adevăratul nostru educator despre sex “. [49] Datorită influenței mass-mediei, sexul în afara căsătoriei, adulterul și alte comportamente au devenit parte a unui stil de viață normal – atâta timp cât toate părțile sunt de acord, astfel de comportamente sunt considerate a fi acceptabile.

În cartea “Propaganda la ore de vârf”, Shapiro a studiat aproape o sută de seriale  de televiziune americane influente. El a constatat că, odată cu trecerea timpului, aceste programe promovează din ce în ce mai mult liberalismul și punctele de vedere de stânga, inclusiv ateismul, desconsiderarea credinței, respingerea moralității, admirarea promiscuității, violența, feminismul, homosexualitea și transsexualitea,  respingerea relațiilor tradiționale dintre soț și soție sau dintre părinți și copii. Ele, de asemenea, au stabilit anti-eroi nemiloși, lipsiți de empatie, ca protagoniști. Evoluția acestui tip de programe este un proces de decădere continuă a valorilor morale. Promovarea acestor stiluri de viață antitradiționale a avut o mare influență asupra mentalității publicului larg, în special a tinerilor. [50] O emisiune difuzată cinci nopți pe săptămână pe canalul MTV la începutul anilor 2000, de exemplu, a promovat fără rezerve un comportament sexual pervers și un conținut erotic pentru publicul tânăr. [51]

De când a fost implementat sistemul de rating al filmelor, multe filme pornografice pot fi vândute atât timp cât sunt catalogate cu un rating X sau NC-17. Pe măsură ce tehnologia s-a dezvoltat, aceste programe indecente au trecut de la consumul subteran la cel general și puteau fi obținute cu ușurință în magazinele de închiriere de filme, prin canalele TV cu plată și în hoteluri. Desigur, puțini producători de la Hollywood aveau un plan pregătit de a insufla ideologii corupte publicului lor. Dar când producătorii înșiși sunt de acord cu conceptele progresismului și liberalismului, atunci aceste ideologii corupte vor ajunge în mod inevitabil pe ecran. Planul real este subversiunea morală, iar producătorii care se îndepărtează prea mult de divin devin pioni ai răului.

7. Mass-media: un câmp de luptă cheie într-un război total

Filosofia comunistă a luptei nu evită nici un fel de mijloace și nu respectă nici o limită morală pentru a-și atinge obiectivele politice. În campania prezidențială americană din 2016, candidatul Donald Trump s-a opus “corectitudinii politice” și a susținut că va lua măsuri pentru a îndepărta SUA de extrema stângă, pentru a reveni la valorile tradiționale și la statul de drept, a reînnoi credința spirituală a națiunii, a reduce impozitele pentru a revitaliza economia, a securiza granițele și corecta relația comercială distorsionată cu China comunistă. Sinceritatea lui Trump i-a făcut pe liberali să intre în panică. Înarmați cu mass-media mainstream, aceștia l-au atacat pe Trump cu tot arsenalul lor, abandonând practic orice pretenție de jurnalism echilibrat.

În timpul campaniei prezidențiale, mass-media de stânga a folosit diverse metode pentru a-l denigra și demoniza în mod deliberat pe Trump, în timp ce îi ostraciza pe susținătorii săi, descriindu-i drept rasiști, sexiști, xenofobi, anti-imigranți și albi inculți. Adică, mass-media a încercat să influențeze rezultatul alegerilor prin manipularea opiniei publice. Aproape 95% din mass-media a prezis în repetate rânduri că Trump va pierde cu siguranță. Împotriva tuturor așteptărilor, Trump a fost ales.

În circumstanțe normale, indiferent cât de acerbă ar fi retorica campaniei electorale, diferitele partide și susținătorii lor ar trebui să revină la activitățile lor normale după încheierea alegerilor. Mai important, mass-media ar trebui să susțină principiul corectitudinii, să pună pe primul plan interesele naționale și să mențină principiul neutralității. Cu toate acestea, după alegerile prezidențiale din 2016 din Statele Unite,  mass-media și-a continuat frenezia din campanie, chiar și cu riscul vătămării imaginii ei publice. Majoritatea presei ignoră în mod deliberat realizările administrației Trump, precum rata scăzută a șomajului, creșterea pieței bursiere la niveluri record, succesele diplomatice americane și eradicarea aproape totală a grupului terorist ISIS.

În 2017, 90% din mediatizarea lui Trump a fost negativă, potrivit unui studiu realizat de Newsbusters, brațul analitic al Media Research Center. La începutul anului 2018, mediatizarea negativă a crescut la 91%. Rich Noyes, un editor senior de la Newsbusters, a concluzionat: “Fără îndoială, niciun președinte nu a fost vreodată supus unor astfel de relatări ostile pentru o perioadă atât de îndelungată ca Trump”.  Mai mult, mass-media face tot posibilul pentru a submina administrația Trump, făcând acuzații nefondate. De exemplu, mass-media a stârnit o teorie a conspirației despre complicitatea dintre Trump și Rusia, două ziare proeminente câștigând chiar râvnitul Premiu Pulitzer pentru o astfel de mediatizare. Potrivit studiului, ancheta privind complicitatea Rusiei a constituit principalul subiect al emisiunilor de știri legate de Trump ale celor trei rețele principale de presă din SUA în ultimele două luni, ocupând aproape o pătrime din timpul de difuzare al acestor rețele legat de Trump. [52] Cu toate acestea, o investigație de doi ani a unui anchetator special nu a găsit dovezi care să susțină acuzațiile. [53]

Se știe că mass-media generează și știri false. În 2017, un gigant de știri de televiziune a suspendat un jurnalist proeminent, timp de patru săptămâni și a emis o corecție a muncii sale pentru că a creat un raport fals conform căruia Trump îi ordonase locotenentului general Michael Flynn să intre în contact cu Rusia pe când Trump era candidat la președinție. [54]  Reporterul și producătorul care lucraseră împreună cu jurnalistul au ajuns să părăsească postul de televiziune. Această echipă specială a avut anterior un succes remarcabil, câștigând patru premii Peabody și 17 premii Emmy.

Când Trump a condamnat infama bandă MS-13, în special pe acei membri care au comis crime brutale după ce au intrat ilegal în Statele Unite, el a spus: “Nu sunt oameni. Ei sunt animale și trebuie să fim foarte, foarte duri”. Cu toate acestea, mass-media mainstream americană a scos imediat afirmația din context, susținând că Trump a spus că imigranții ilegali erau animale.

În iunie 2018, fotografia unei fete din Honduras care plângea a circulat pe scară largă în mass-media și pe Internet. Fata și mama ei au fost oprite de poliția de frontieră în timp ce încercau să intre ilegal în Statele Unite. Mass-media a susținut că fata a fost separată forțat de mama ei și a profitat de ocazie pentru a critica politicile de frontieră ale lui Trump și poziția lui de toleranță zero față de imigrația ilegală. Apoi, revista Time a combinat fotografia fetei cu fotografia lui Trump pe coperta revistei sale și a adăugat titlul “Bine ați venit în Statele Unite” pentru a-l ridiculiza pe Trump. Cu toate acestea, tatăl fetei a declarat ulterior presei că oficialii de frontieră nu o separaseră de mama ei și că mama îi luase acestuia fiica împotriva dorinței lui. [55]

Din fericire, publicul american este tot mai conștient de știrile false. Într-un sondaj efectuat de Universitatea Monmouth în aprilie 2018, procentul americanilor care au considerat că “mass-media mainstream raportează știri false”, cel puțin ocazional, a crescut de la 63% anul trecut la 77%. [56] În 2016, un sondaj realizat de Gallup a constatat că încrederea americanilor în mass-media a căzut la un nou nivel, doar 32% de persoane având încredere mare sau destul de mare în mass-media, cu opt puncte procentuale mai puțin decât în anul precedent. [57] În mod surprinzător, proprietarul unei mari companii media s-a plâns că “știrile false sunt cancerul timpurilor noastre”. [58]

Judecând din rezultatele alegerilor americane se poate vedea că jumătate dintre americani îl susțin pe Trump, dar atitudinea adoptată de mass-media este unilaterală. În aceste circumstanțe anormale, Trump este atacat și demonizat deoarece el adoptă o atitudine politică conservatoare și susține valorile tradiționale americane, idealurile care nu pot coexista cu ideologia antitradițională a stângii. Dacă atacurile mass-media asupra lui Trump vor fi capabile să determine publicul să-și piardă încrederea în el, acest lucru ar duce la îndeplinirea obiectivului lor principal: de a împiedica societatea să se întoarcă la tradiție.

Cu toate acestea, ceea ce este cel mai îngrijorător este faptul că multe instituții media au devenit catalizatori pentru a amplifica retorica radicală, a provoca ostilitate și ură și a polariza populația, crescând astfel dezbinarea societății. Elementele de bază ale eticii au fost eliminate, iar consecințele sunt ignorate până la punctul în care autodistrugerea a devenit acceptabilă pentru a determina dispariția unui adversar. Țara a fost împinsă într-o stare de haos și pericol extrem.

8. Restaurarea integrității „celei de-a patra puteri”

Datorită rolului pe care îl joacă în formarea și îndrumarea opiniei publice, mass-media este adesea denumită „a patra putere” alături de ramurile executive, legislative și judiciare ale guvernului. Sub influența spectrului comunist, mass-media a fost folosită eficient pentru a influența și înșela miliarde de oameni, corupându-le tradițiile și moralitatea.

În țările occidentale, multe instituții de presă liberale au devenit instrumente în ascunderea adevărului și înșelarea oamenilor. Mulți au abandonat etica profesională de bază, iar acum recurg la tot felul de atacuri, abuzuri și calomnii fără scrupule, indiferent de impactul avut asupra propriei reputații sau asupra societății.

Comunismul a avut succes deoarece a profitat de slăbiciunile umane: căutarea faimei și a câștigului, ignoranța, lenea, egoismul, simpatia incorectă, concurența etc. Unii jurnaliști ipocriți se răzvrătesc împotriva tradițiilor sub fațada cunoașterii adevărului. Unii se adaptează deja conceptului decăzut moral “la cererea publicului” pentru a avea mai multă audiență. Unii se conformează standardelor scăzute pentru a-și făuri cariera. Unii fabrică știri false din invidie și ostilitate. Unii cred în știri false din cauza ignoranței și lenii lor. Unii profită de bunătatea și de simpatia altora în susținerea justiției sociale și, astfel, înclină întreaga societate spre stânga, recurgând la tactici fără scrupule pentru a-și atinge obiectivele politice și economice.

Misiunea mass-media este nobilă. Ea este menită să fie sprijinul prin care oamenii își obțin informațiile despre evenimentele publice și este, de asemenea, o forță importantă în menținerea unei dezvoltări sănătoase a societății. Obiectivitatea și imparțialitatea sunt cerințele etice de bază ale mass-media și sunt esențiale pentru încrederea pe care o au oamenii în ea. Dar în mass-media de astăzi domnește haosul, afectând grav încrederea oamenilor în ea. Revendicarea misiunii mass-media și restabilirea gloriei profesiei de jurnalist este responsabilitatea nobilă a persoanelor angajate în acest domeniu.

Restabilirea misiunii mass-media înseamnă că presa trebuie să caute adevărul. Mediatizarea adevărului trebuie să fie completă și să aibă ca punct de plecare onestitatea. Atunci când prezintă un anumit fenomen social, multe mass-media prezintă doar realități parțiale care sunt adesea înșelătoare și pot face mai mult rău decât minciunile flagrante.

Mass-media va fi bună dacă poate ajuta societatea să prețuiască și să susțină moralitatea, deoarece în societatea umană există atât binele cât și răul. Responsabilitatea mass-media este de a disemina adevărul, de a elogia virtutea și de a expune și împiedica răul.

Revenind la misiunea sa, mass-media trebuie să acorde mai multă atenție evenimentelor majore care afectează viitorul omenirii. Secolul trecut a fost martorul unei mari confruntări între lumea liberă și comunism. Deși părea a fi o confruntare ideologică, de fapt este o luptă pe viață și pe moarte, între bine și rău, deoarece comunismul ruinează moralitatea care menține coeziunea civilizațiilor. Cu toate acestea, chiar și după prăbușirea regimurilor comuniste din Europa de Est, spectrul comunismului persistă.

Pe măsură ce lumea suferă schimbări mari, adevărul și valorile tradiționale sunt mai importante ca oricând. Lumea are nevoie de mass-media care să poată distinge între bine și rău, să facă lucruri bune și să mențină moralitatea publică. Transcenderea intereselor indivizilor, companiilor și partidelor politice pentru a prezenta oamenilor lumea reală este datoria fiecărui profesionist din mass-media.

Astăzi, când ne confruntăm cu declinul moral al profesiei de jurnalist, este imperativ ca cititorii și audiența să distingă în mod conștient între bine și rău și să analizeze rațional informațiile furnizate de mass-media. Oamenii trebuie să judece lucrurile potrivit tradiției morale și să privească fenomenul social prin prisma valorilor universale și, prin aceasta, să conducă mass-media să-și îndeplinească misiunea ei istorică. Aceasta este, de asemenea, cheia pentru ca omenirea să evite influența spectrului comunist și să-și găsească calea spre un viitor mai bun.

*****

Referințe

[1] Thomas Jefferson, The Works, vol. 5 (corespondența 1786-1789), citat în Online Library of Liberty, accesat la 24 aprilie 2020, http://oll.libertyfund.org/quote/302

[2] Joseph Pulitzer, citat în Michael Lewis, “J-School Confidential,” The New Republic, April 18, 1993, https://newrepublic.com/article/72485/j-school-confidential.

[3] Karl Marx și Friedrich Engels, „Regulile Ligii Comuniste”, în Liga Comunistă, Arhiva de Internet Marx / Engels, accesată la, accesat la 26 aprilie 2020,  https://www.marxists.org/archive/marx/works/1847/communist-league/index

[4] Lin Biao, 林彪, “Zai Zhongyangzhengzhiju kuodahuiyi shang de jianghua” 在中央政治局擴大會議上的講話, [“Discurs la reuniunea lărgită a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez”], în Zhongguo Wenhuadageming wenku 中國文化大革命文庫, [Colecția de documente din Revoluția Culturală a Chinei], 18 mai 1966. [În chineză]

[5] Hu Qiaomu 胡喬木, „Baozhi shi jiaokeshu” 報紙 是 教科書 [„Ziarele sunt manuale”], în Hu Qiaomu wenku 胡喬木 文集 [Lucrările colectate ale lui Hu Qiaomu], (Beijing: Editura cotidiană a poporului, 1994), 3: 303. [În chineză]

[6] Han Mei 韩梅, „Ying jiemi dang’an baoguang ‘liu si’ siwang renshu: shiti duiji zai dixiatongdao 英 解密 档案 曝光“ 六四 ”死亡 人数 : 尸体 堆积 在 地下 通道 [„ Marea Britanie desecretizează dosare privind victimele din Tiananmen; Corpuri stocate subteran în grămezi”], Sound of Hope Radio, 20 decembrie 2017, http://www.soundofhope.org/gb/2017/12/20/n1378413.html [În chineză]

[7] “Farsa de auto-incendiere din Piața Tiananmen”, Minghui.org, http://en.minghui.org/cc/88/

[8] „Zongshu: Chuangxinjizhi qianghua peiyang – goujian gaosuzhi xuanchuanwenhuaduiwu” 综述: 创新 机制 强化 培养 构建 高素质 宣传 文化 队伍 [„Prezentare generală: intensificați promovarea unui mecanism pentru inovație, construiți o echipă culturală de propagandă de nivel înalt”], Xinhua News Network, 28 septembrie 2011, http://www.gov.cn/jrzg/2011-09/28/content_1958774.htm. [În chineză]

[9] Matthew Vadum, “Trădarea Jurnalistică”, Canada Free Press, 1 iulie 2015, https://canadafreepress.com/article/journalistic-treachery

[10] Marco Carynnyk, “New York Times și Marea Foamete”, Săptămânalul Ucrainean nr. 37, vol. LI, publicat la 11 septembrie 1983 și accesat la 26 aprilie 2020, http://www.ukrweekly.com/old/archive/1983/378320.shtml

[11] Walter Duranty, citat în Robert Conquest, Recolta tristeții: colectivizarea sovietică și teroarea foametei (New York: Oxford: Oxford University Press, 1986), 319.

[12] Robert Conquest, așa cum este citat în Arnold Beichman, “Pulitzer-Winning Lies”, The Weekly Standard, 12 iunie 2003, https://www.weeklystandard.com/arnold-beichman/pulitzer-winning-lies

[13] Ronald Radosh și Allis Radosh,Steaua Roșie de la Hollywood: Colonia filmului, o poveste romantică îndelungată cu stânga” (San Francisco: Encounter Books, 2005), 80.

[14] Ibid., 105.

[15] Mao Zedong, așa cum este citat în Edgar Snow, Note aleatorii despre China Roșie, 1936–1945 (Montana: Literary Licensing, LLC, 2011).

[16] Ruth Price, Viața lui Agnes Smedley (Oxford: Oxford University Press, 2004), 5-9.

[17] Art Swift, „Șase din 10 în SUA văd părtinirea partizană în mass-media” , Gallup, 5 aprilie 2017, https://news.gallup.com/poll/207794/six-partisan-bias-news-media.aspx

[18] Tim Groseclose, “Turnul din stânga: Cum partizanatul mediei liberale distorsionează mintea americană” (New York: St. Martin’s Press, 2011).

[19] Ibid., 111-122.

[20] Chris Cillizza, “Doar 7% dintre jurnaliști sunt republicani. Acest procent este cu mult mai mic decât chiar în deceniul trecut“, Washington Post, 6 mai 2014, https://www.washingtonpost.com/news/the-fix/wp/2014/05/06/just-7-percent-of-journalists-are-republicans-thats-far-less-than-even-a-decade-ago/?noredirect=on&utm_term=.3d0109901e1e

[21] “Susțineri editoriale ale alegerilor din 2016 de către majoritatea ziarelor“, The American Presidency Project, actualizat la 8 noiembrie 2016, http://www.presidency.ucsb.edu/data/2016_newspaper_endorsements.php

[22] Lydia Saad “Conservatorii din SUA sunt mai numeroși ca liberalii”, Gallup, 03 ianuarie 2017, https://news.gallup.com/poll/201152/conservative-liberal-gap-continues-narrow-tuesday.aspx

[23] Ben Shapiro, “Propaganda la ore de vârf: Povestea adevăratului Hollywood despre cum stânga v-a preluat televizorul” (New York: Broadside Books, 2012), 55-85.

[24] Ibid., 161-223.

[25] Ibid., 55-85.

[26] Ronald Farrar, Un crez pentru profesia mea: Walter Williams, jurnalist al lumii (Missouri: Universitatea din Missouri, 1999).

[27] S. Robert Lichter, et. al., Elita mass-media: noii agenți de putere ai Americii (Castle Rock, Col.: Adler Publishing Co., 1986).

[28] Kuypers, Jurnalism partizan: O istorie a prejudecății media în Statele Unite (Lanham, MD: Rowman & Littlefield, 2013)..

[29] Bernard Goldberg, “În privința prejudecății media, vedetele rețelelor de televiziune nu au nicio idee”, The Wall Street Journal, May 24, 2001, https://www.wsj.com/articles/SB990662606943995140.

[30] Tim Groseclose și Jeff Milyo, “O evaluare a presei părtinitoare”, The Quarterly Journal of Economics 120, no. 4 (noiembrie 2005), 1205.

[31] Bernard Cohen, așa cum este citat în Maxwell E. McCombs și Donald L. Shaw, “Funcția de stabilire a agendei presei“, The Public Opinion Quarterly Vol. 36, No. 2 (Summer, 1972), 177.

[32] Newt Gingrich, “Acceptarea marxismului în China este o veste proastă pentru poporul său”, Fox News, 2 iunie 2018, http://www.foxnews.com/opinion/2018/06/02/newt-gingrich-chinas-embrace-marxism-is-bad-news-for-its-people.html

[33] Patricia Cohen, “Perspectivele liberale domină luminile rampei”, New York Times, 14 octombrie 2008, https://www.nytimes.com/2008/10/15/theater/15thea.html

[34] Grosclose, Virarea la stânga, ix.

[35] John Belton, Cinema american / Cultura americană, ediția a 2 – (McGraw-Hill Publishing Company, 2005), capitolul 14.

[36] “Hollywood: Șocul libertății în filme”, Time, 8 decembrie 1967, http://content.time.com/time/magazine/article/0,9171,844256,00.html.

[37] Todd Gitlin,”Întreaga lume privește: Rolul mass-mediei în facerea și desfacerea noii stângi” (Berkeley: University of California Press, 2003), 199.

[38] Steven J. Ross, “Hollywood-ul  la stânga și la dreapta: Cum au influențat politica vedetele americane de film” (Oxford University Press, 2011), 322.

[39] Ibid., 338.

[40] Ibid., 338-39.

[41] Ibid., 352.

[42] Ashley Haygood, “Ascensiunea conținutului controversat al filmului“, teză de masterat în Comunicare la Liberty University, mai 2007, Accesat 05 octombrie 2018, https://digitalcommons.liberty.edu/cgi/viewcontent.cgi?&httpsredir=1&article=1007&context=masters&sei-re

[43] Dennis Hopper așa cum este citat în Peter Biskind, “Călăreți ușori, Tauri furioși: Cum a salvat Hollywood-ul generația sexului-drogurilor-și-rock-and-roll-ului” (New York: Simon and Schuster, 1999), 74.

[44] Victor B. Cline, “Cum influențează mass-media valorile și comportamentul nostru“,”Probleme în Religie și Psihoterapie, Vol 1, No. 1 (01 octombrie 1975), https://scholarsarchive.byu.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1004&context=irp

[45] Michael Medved, Hollywood vs. America (New York: Harper Perennial, 1993), 4.

[46] “Asaltul presei asupra valorilor americane“, Media Research Center, Accesat la 26 aprilie 2020, https://www.mrc.org/special-reports/media-assault-american-values

[47] Shapiro, Propaganda la ore de vârf.

[48] Jane Anderson, “Impactul utilizării mass-media și a timpului petrecut în fața ecranului asupra copiilor, adolescenților și familiilor“, Colegiul American de Pediatrie, noiembrie 2016, https://www.acpeds.org/wordpress/wp-content/uploads/11.9.16-The-Impact-of-Media-Use-and-Screen-Time-on-Children-updated-with-ref-64.pdf

[49] Jane Brown, așa cum este citat în Marc Silver, “Sex și Violență la TV,” Arhiva Congresului online, volumul 141, numărul 146 (19 septembrie 1995): S 13810-13812, https://www.gpo.gov/fdsys/pkg/CREC-1995-09-19/html/CREC-1995-09-19-pt1-PgS13810.htm

[50] Shapiro, Propaganda la ore de vârf.

[51] Libby Copeland, “Demonstrația provocatoare a MTV “Dezbrăcat”: este putredă până la măduvă?“, Los Angeles Times 12 februarie 2001 http://articles.latimes.com/2001/feb/12/divertisment/ca-24264

[52] Rich Noyes, “TV vs Trump în 2018: o mulțime de Rusia și o mediatizare negativă de 91% (din nou!)“, “NewsBusters, 06 martie 2018, https://www.newsbusters.org/blogs/nb/rich-noyes/2018/03/06/tv-vs-trump-2018-lots-russia-and-91-negative-coverage

[53] Robert Mueller III, “Raport privind investigația asupra interferenței rusești în alegerile prezidențiale din 2016” Department of Justice, March 2019, https://www.justice.gov/storage/report.pdf

[54] Julia Manchester, “Trump: ABC ar fi trebuit să-l concedieze pe “șarlatanul” Brian Ross“, Dealul, 08 decembrie 2017, http://thehill.com/homenews/administration/364061-trump-abc-should-have-fired-fraudster-brian-ross

[55] Samantha Schmidt și Kristine Phillips, “Fata din Honduran care plânge de pe coperta Time nu a fost separată de mama ei“, Washington Post, 22 iunie 2018, https://www.washingtonpost.com/news/morning-mix/wp/2018/06/22/the-crying-honduran-girl-on-the-cover-of-time-was-not-separated-from-her-mother-father-says/?noredirect=on&utm_term=.bd08dbdaf5bc

[56] “Știrile false, o amenințare pentru presă; Deciziile editoriale, actorii externi sunt de vină“, Monmouth University Polling Institute, April 2, 2018, https://www.monmouth.edu/polling-institute/reports/monmouthpoll_us_040218/

[57] Art Swift, “Încrederea americanilor în mass-media cade la noi valori“, Gallup, 14 septembrie 2016, https://news.gallup.com/poll/195542/americans-trust-mass-media-sinks-new-low.aspx

[58] Polina Marinova, “Noul proprietar al LA Times spune cititorilor că știrile false sunt cancerul zilelor noastre“, “Fortune, 18 iunie 2018,  http://fortune.com/2018/06/18/los-angeles-times-owner/