Capitolul 8 (I): Cum seamănă comunismul haos în politică

Spectrul comunismului nu a dispărut odată cu dezintegrarea Partidului Comunist din Europa de Est

În fața dvs. se afla traducerea în limba română a unei lucrări apărute în limba chineză, intitulată “Cum conduce spectrul comunismului lumea”, scrisă de echipa editorială a celor “Nouă comentarii despre Partidul Comunist”.

*****

Cuprins

Introducere

1. Comunismul: politica de distrugere a umanității
a. Convergenţa dintre politică şi religie în regimurile comuniste
b. Caracterul religios al liberalismului şi progresismului
c. Liberalismul şi progresismul contemporan: variante ale comunismului

2. Aducerea guvernului sub controlul stângii

3. Ura și lupta: cursul invariabil al politicii comuniste

Referinţe

*****

Introducere

Ideologia comunistă nu a dispărut în istorie odată cu terminarea Războiului Rece; înaintea și după căderea regimurilor comuniste din Europa de Est, subversiunea a răspândit ideile marxiste în întreaga lume liberă, iar mișcările de orientare stângistă s-au impus în multe guverne alese în mod democratic.

La suprafață, lumea liberă pare să fi înțeles pagubele provocate de comunism. Cu toate acestea, în cei 170 de ani de la publicarea Manifestului Comunist, guvernele din întreaga lume au fost influențate în mod deschis sau pe ascuns de teoria marxistă.

Majoritatea oamenilor asociază politicile comuniste doar cu țările aflate sub conducerea partidelor comuniste, sau cu locurile în care doctrinele economice marxiste sunt urmate în mod deschis. Dar în realitate, stânga occidentală urmează aceeași filozofie de bază întruchipată de regimurile comuniste „tradiționale” din Est. În anumite aspecte, lumea liberă chiar a depășit statele comuniste auto-declarate, atunci când vine vorba de punerea în practică a cauzei stângii.

Chiar dacă America s-a confruntat cu amenințarea sovietică în timpul Războiului Rece, formele comunismului și-au croit drum în aproape toate aspectele societății occidentale sub masca liberalismului, progresismului și socialismului. Aripa stângă are o poziție puternică în peisajul politic al SUA și este dominantă în multe țări din Europa. Astfel, fără a aduce lumea occidentală sub controlul său politic evident prin război sau revoluție violentă, spectrul comunist a cooptat guvernele națiunilor occidentale alimentând tulburările sociale, subminând moralitatea tradițională și promovând politicile socialiste. Scopul său este acela de a aduce Occidentul pe o cale demonică, aducând în acest fel distrugerea omenirii.

Statele Unite au fost și rămân un puternic bastion al libertății și al anticomunismului. Dat fiind rolul vital pe care SUA îl joacă pe scena mondială, este crucial să acordăm o atenție deosebită influenței comunismului în politica americană și în guvernul american.

1. Comunismul: politica de distrugere a umanității

De mii de ani, principala instituție a puterii politice a fost monarhia, care își primește autoritatea de la Divin. Cerul l-a înzestrat pe conducător cu dreptul divin al regilor. Împărații și regii îndeplineau rolul sacru de intermediari între oameni și Divin.

În zilele noastre, multe națiuni practică democrația. De fapt, democrația nu este o guvernare directă a poporului, ci mai degrabă guvernarea reprezentanților aleși de către popor. Alegerea unui președinte este o procedură democratică. Odată ajuns în funcție, președintele se bucură de puteri lărgite asupra politicii, economiei, armatei, relațiilor internaționale etc.

De la Declarația de Independență din 1776 și de la redactarea Constituției Statelor Unite în decada care a urmat, democrația a fost asociată cu libertatea, prosperitatea și cu drepturile individuale. Dar piatra de temelie a stabilității sociale și a armoniei, precum și drepturile omului și libertatea constituie valorile morale ale unei societăți. Democrația de una singură nu poate garanta că vor fi aleși oamenii buni. Pe măsură ce standardul moral general al societății scade, candidații care câștigă pot fi cei care se specializează în retorica goală sau inflamatorie și sunt predispuși la nepotism. Deteriorarea unei societăți democratice este imensă, atunci când nu se prevăd dispoziții pentru menținerea standardelor morale stabilite de Divin. Avantajele reprezentării electorale dispar și sunt incluse în politica mafiotă, care aruncă societatea în haos și în fragmentare.

a. Convergenţa dintre politică şi religie în regimurile comuniste

Ideologia comunistă funcționează ca aceea a unui cult. Îi forțează pe adepții săi să-i accepte filozofia malignă a luptei, să se supună programelor sale politice și să-și trădeze propria conștiință în îndeplinirea directivelor mișcării revoluționare sau ale partidului. Regimurile comuniste persecută religia și spiritualitatea cu cele mai crude metode, astfel încât să distrugă Divinul și să înlocuiască credința tradițională cu propria sa religie ateistă.

Regimurile comuniste din Est, în special cel al Partidului Comunist Chinez (PCC), sunt adesea descrise în mod eronat ca fiind o formă modernă de despotism antic. Mulți consideră că PCC a continuat sistemul imperial. Însă, monarhii tradiționali chinezi nu au pretins că definesc valorile morale. În schimb, ei au acţionat în limitele standardelor morale stabilite de Divinitate sau de Cer. Pe de altă parte, PCC monopolizează însuşi conceptul de moralitate. Indiferent câte lucruri rele face, PCC încă pretinde că este “mare, glorios şi corect”.

Moralitatea este stabilită de Divin, nu de om. Standardele Binelui şi Răului provin din porunca divină, nu din pretenţiile ideologice ale vreunui partid politic. Monopolizarea dreptului de a defini moralitatea conduce în mod inevitabil la amestecarea bisericii şi a statului, care, în cazul PCC și ale altor partide comuniste, se manifestă prin trăsăturile tipice ale unui cult malefic.

Partidul comunist îl consideră pe Marx ca pe “Dumnezeul” său spiritual şi marxismul ca adevăr universal. Promisiunea comunismului de “paradis pe pământ” îi atrage pe adepţi să-și dea viața pentru el. Caracteristicile de cult includ, dar nu se limitează la următoarele: fabricarea doctrinelor, eliminarea opoziţiei, venerarea conducătorului, se consideră singura sursă a dreptății, utilizează spălărea forţată a creierului și controlul minţii, o formă de organizare strictă la care cineva poate adera dar pe care nu o va putea părăsi niciodată, promovează violenţa şi vărsarea de sânge și încurajează martiriul pentru cauza religioasă.

Liderii comuniști precum Vladimir Lenin, Iosif Stalin, Mao Zedong și Kim Il Sung au avut cu toții propriul cult al personalității. Aceștia erau „pontifii” cultului comunist din țările lor, având o autoritate neîndoielnică de a determina binele și răul. Fie că ucideau sau mințeau, ei aveau întotdeauna dreptate, ceea ce a fost justificat de explicații că erau motivați de un scop mai înalt sau că aveau planuri pe termen lung. Cetățenii acestor țări au fost obligați să-și abandoneze propriile înțelegeri ale binelui moral. Faptul că au fost forţaţi să mintă sau să facă rău la comanda partidului a adus oamenilor traume psihologice şi spirituale.

Religiile tradiţionale ortodoxe îi învaţă pe oameni să fie buni, dar cultul comunismului, construit pe ură, se îndreaptă exact spre poziţia opusă. Deşi partidul comunist a vorbit şi despre dragoste, “dragostea” pe care o susţine este bazată pe ură. De exemplu, proletarii sunt capabili de prietenie de clasă, deoarece se confruntă cu un duşman comun: capitaliştii. În China modernă, modul de manifestare a patriotismului (literal în limba în chineză „dragoste față de țară”) este să urăști America, să urăști Franţa, să urăști Japonia, să urăști Coreea, să urăști Taiwanul şi să urăști chinezii din străinătate care critică PCC.

b. Caracterul religios al liberalismului şi progresismului

Liberalismul şi progresismul au devenit, acum, standardul “corectitudinii politice” în Occident şi, de fapt, s-a ajuns până în punctul de a deveni o religie laică. Cei din stânga occidentală au folosit etichete diferite de-a lungul istoriei, uneori numindu-se „liberali” și uneori numindu-se „progresiști”. Susţinătorii  liberalismului şi progresismului săi sprijină “progresul” ca un bun moral absolut şi atacă orice opinie diferită, ca fiind erezie. Similar cu comunismul, ateismul, evoluţia şi ştiinţa, liberalismul şi progresismul înlocuiesc credinţa în Dumnezeu cu raţiunea umanistă şi efectiv privesc omul ca pe o Divinitate. Aceştia împărtăşesc aceiaşi duşmani cu comuniştii şi dau vina pe problemele sociale, pe nedreptăţile sau defectele percepute în sistemul capitalist, pe care intenţionează să îl submineze sau să-l răstoarne. Metodele liberalilor și progresiștilor radicali sunt similare cu cele ale revoluționarilor comuniști. Ei cred despre cauza lor că este atât de importantă încât nu există niciun mijloc interzis prin care să o realizeze.

Caracteristicile cvasi-religioase ale liberalismului şi progresismului sunt inseparabile de teoriile care le-au dat naștere. Progresele științifice rapide din secolul al XVIII-lea au întărit foarte mult încrederea omenirii în propria sa capacitate și au alimentat tendința intelectuală progresistă. Filosoful francez Marquis de Condorcet, un pionier al gândirii progresiste, a declarat, în lucrarea sa “Schiţă pentru o imagine istorică a progresului minţii umane, că raţiunea conduce oamenii spre calea fericirii, a moralităţii sau a bunătăţii. După aceasta, progresismul a devenit mai agresiv şi a început să împingă rațiunea pe altarul venerării.

Gândirea progresistă ne permite să privim rațiunea, conștiința și Creatorul ca fiind separate, promovând ideea că omul nu are nevoie de mântuirea Creatorului și îşi poate folosi raţiunea şi conştiinţa proprie pentru a scăpa de lăcomie, frică, gelozie şi altele asemenea. Potrivit acestui concept omul poate să construiască paradisul pe pământ şi să se îndepărteze de Divin. Aroganţa progresismului este expusă într-o declaraţie a politicianului şi criticului de artă francez din secolul al XIX-lea, Jules-Antoine Castagnary: “Pe lângă grădina divină din care am fost expulzat, voi ridica un nou Eden. […] La intrarea lui, voi înălţa Progresul […] şi îi voi pune în mână o sabie în flacări şi el îi va spune lui Dumnezeu: “Nu vei intra aici”. [1]

Odată ce au astfel de gânduri, oamenii vor avea iluzia că pot controla destinul omenirii şi că îşi pot ghida viitorul – adică omenirea poate să joace rolul lui Dumnezeu – să creeze utopia “paradisului pe pământ”, ceea ce este, în esenţă, ideea comunismului. Lupta pentru realizarea acestui așa-zis paradis a provocat un potop de sânge și dezastre.

c. Liberalismul şi progresismul contemporan: variante ale comunismului

Răzvrătirea împotriva liberalismului clasic

Liberalismul clasic, care derivă din filosofia drepturilor individuale naturale, a susţinut restricţii constituţionale asupra puterii regalităţii sau guvernării pentru a proteja libertatea individuală. Drepturile și demnitatea individuale sunt dăruite de Divin, în timp ce guvernul este construit de cetăţeni şi are datoria expresă de a-şi proteja poporul. Separarea bisericii şi a statului a fost stabilită pentru a împiedica guvernul să interfereze cu libertatea de gândire şi credinţele cetăţenilor.

Liberalismul contemporan nu este altceva decât trădarea liberalismului clasic în numele „libertății” ca urmare a infiltrării comuniste. Pe de o parte, accentuează individualismul absolut, adică indulgența extremă a dorințelor și ignorarea moralității. Pe de altă parte, subliniază egalitatea de rezultat în locul egalității de șanse.

De exemplu, atunci când se discută despre distribuţia bogăţiei, liberalii moderni se concentrează doar pe nevoile beneficiarilor, mai degrabă decât pe drepturile contribuabililor. Când vine vorba de politici menite să abordeze discriminarea, aceștia se concentrează doar asupra celor care au fost nedreptăţiţi din punct de vedere istoric, ignorând persoanele care devin, în prezent, victime în temeiul acestor politici. În justiție, ei obstrucționează necesitatea de a pedepsi criminalii, aparent, pentru scopul de a-l proteja pe cel nevinovat de condamnări nedrepte sau de a-i proteja pe cel defavorizați, care sunt probabil victime ale opresiunii. În educaţie, ei ignoră potenţialul elevilor talentaţi, cu pretextul de a-i sprijini şi ajuta pe cei cu nivel scăzut de performanţă şi pe cei din familiile defavorizate. Ei folosesc scuza “libertăţii de exprimare” pentru a ridica restricţiile privind publicarea conţinutului obscen sau a materialelor pornografice.

Obiectivul liberalismului contemporan a evoluat în tăcere de la promovarea libertății la promovarea egalității. Cu toate acestea, nu este dispus să fie numit „egalitarism”, deoarece acest lucru ar face imediat ca acesta să fie o formă de comunism.

John Locke, cunoscut ca tatăl liberalismului, și-a exprimat opiniile cu privire la toleranța religioasă și separarea bisericii de stat în „O scrisoare referitoare la toleranță”. Principalul aspect al toleranței, așa cum a conceput-o Locke, este că statul, care deține puterea coercitivă, trebuie să respecte și să tolereze convingerile personale ale individului. Indiferent dacă credința cuiva în calea către Cer este corectă sau greșită este o chestiune care trebuie lăsată judecății divine. Sufletul cuiva ar trebui să fie sub controlul propriu; statul nu ar trebui să-și folosească puterea pentru a impune credința sau necredința.

Toleranța pe care o susține liberalismul clasic este într-adevăr o virtute care merită promovată, dar comunismul și-a însușit „toleranța” ca o cale spre corupția morală. Liberalismul contemporan neglijează scopul real al toleranței, transformându-l în absența judecății. El a dezvoltat conceptul politic de “fără judecăți de valoare”, care în realitate înseamnă pierderea reperelor morale şi confundarea binelui cu răul şi a virtuții cu răul. Aceasta este de fapt o negare şi subminare a valorilor universale. Foloseşte o expresie atrăgătoare pentru a deschide porţile pentru un atac violent al conceptelor demonice promovând anti-moralitarea şi anti-tradiţia sub masca libertăţii.

De exemplu, acum toleranța este adesea considerată a fi apărarea disproporționată a mișcării LGBT, o manifestare tipică a conceptului “fără judecăți de valoare”. Oricine se pronunță împotriva promovării stilului de viață LGBT riscă să fie atacat sub pretextul salvgardării libertății și egalității individuale și că luptă pentru discriminarea unui grup minoritar.

Esenţa Progresismului: Relativismul moral

Gândirea progresistă contemporană este aplicarea directă a teoriei evoluţiei lui Darwin în domeniul social, a cărei consecinţă este deviaţia continuă şi pervertirea moralităţii tradiţionale în numele “progresului”.

Ghidat de valorile tradiţionale ale umanităţii, este normal să ne folosim inteligenţa pentru a ne îmbunătăţi condiţiile de viaţă, pentru a creşte bogăţia şi pentru a atinge noi culmi ale culturii. În “era progresistă” a istoriei americane, de la sfârşitul secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea, reformele guvernamentale au corectat diferite practici corupte care au apărut în procesul de dezvoltare economică şi socială. Dar, după ce comuniştii s-au infiltrat în Statele Unite, ei au deturnat termenii “progres” şi “progresism” şi i-au infuzat cu ideologia lor dăunătoare. Era logic ca comunismul să fi deturnat progresismul, deși majoritatea oamenilor nu știau acest lucru. Progresismul modern contemporan este aplicarea directă a teoriei evoluției lui Darwin în științele sociale, rezultatul fiind devierea continuă și pervertirea moralității tradiționale în numele „progresului”. Chiar în zilele noastre, comunismul își continuă înșelăciunea în mod deschis, sub bannerul progresist. 

În timpul revoluţiei progresiste, ateii au privit moralitatea tradiţională ca pe un obstacol în calea progresului şi au cerut o reevaluare a tuturor standardelor morale. Ei au negat existenţa unor standarde morale absolute şi au folosit societatea, cultura, istoria şi condiţiile actuale pentru a-şi stabili propriul sistem de moralitate relativă.

Relativismul moral este un aspect central al ideologiei marxiste. Acesta susține că orice se conformează intereselor proletariatului (clasa conducătoare marxistă, în esență) este moral, în timp ce orice nu se conformează este imoral. Morala nu este folosită pentru a restricționa acțiunile proletariatului, ci este folosită ca o armă a dictaturii proletariatului împotriva duşmanilor săi. În tandem cu mișcarea progresistă, acest relativism moral a dobândit influență în politică, educație, cultură și în alte aspecte ale societății occidentale.

Nu este greșit ca oamenii să caute fericirea și progresul, dar atunci anumite „-isme” încep să suplinească valorile și credințele morale, ele acționează ca unelte prin care spectrul comunist conduce oamenii către degenerare și distrugere.

2. Aducerea guvernului sub controlul stângii

În Manifestul Comunist, Marx și Engels au enumerat zece măsuri, prin care să distrugă schimburile echitabile și drepturile individuale, pe care ei numesc capitalism. Multe dintre aceste măsuri au fost deja implementate pentru a muta progresiv Statele Unite și alte țări către stânga și în cele din urmă a institui controlul politic comunist, precum implementarea „unui impozit pe profit puternic progresiv sau gradat” și „centralizarea creditului în mâinile statului prin intermediul unei bănci naționale cu capital de stat și cu monopol exclusiv”. La suprafață, comuniștii par că susțin unele lucruri pozitive, precum abolirea muncii prestate de minori în fabrici și crearea unui sistem de învățământ public gratuit; cu toate acestea, scopul lor nu este de asigura prosperitatea națiunii, ci mai degrabă de a acapara și menține puterea politică. Marx și Engels au scris:

“Primul pas în revoluţie al clasei muncitoare este acela de a ridica proletariatul în poziţia de clasă conducătoare pentru a câştiga bătălia democraţiei.

Proletariatul îşi va folosi supremaţia politică pentru a smulge treptat tot capitalul burgheziei; pentru a centraliza toate instrumentele de producţie în mâinile statului, adică a proletariatului organizat ca și clasă conducătoare; şi pentru a crește cât mai rapid posibil forţele productive totale.

Bineînţeles că, la început, acest lucru nu poate fi realizat decât prin intervenţii despotice asupra drepturilor de proprietate şi asupra condiţiilor producţiei burgheze; prin măsuri care, prin urmare, par a fi insuficiente şi nesustenabile din punct de vedere economic, dar care, în cursul mişcării se depăşesc pe ele însele, necesită intervenţii suplimentare asupra vechii ordini sociale şi sunt inevitabile ca mijloc de a revoluţiona integral modul de producţie. [2]

În America, stânga a petrecut zeci de ani conducând „bătălia pentru democrație” marxistă pentru a controla pârghiile puterii și pentru a introduce socialismul. Astfel, deși influențele comuniste evidente în Statele Unite au fost relativ puține în secolul al XX-lea, situația s-a schimbat de atunci drastic.

În alegerile din anii 2016 și 2020 din Statele Unite, un candidat ce s-a declarat socialist s-a apropiat de președinția americană. Socialismul, care în vocabularul comunist reprezintă „stadiul primar” al comunismului, a fost odată privit cu dispreț de majoritatea americanilor. Candidatul însuși a spus, că el crede că există o mulțime de oameni, care devin foarte nervoși atunci când aud cuvântul „socialist”.

Dar sondajele efectuate de-a lungul anilor 2010 arată, că aproximativ jumătate dintre cei născuți în generația de la schimbarea mileniului (între anii 1980 și 1996) au o viziune pozitivă despre socialism. Un sondaj Gallup din 2018 arată că 57% dintre democrați au spus că ei au o viziune pozitivă față de socialism. [3] Aceasta continuă tendința sondajului realizat în 2011 de către Pew Research Center, care a arătat că 49% dintre adulții americani sub vârsta de 30 de ani văd socialismul ca fiind pozitiv, în timp ce 46% au avut o viziune pozitivă asupra capitalismului. [4]

Fanteziile pe care mulţi din Occident le au în privinţa socialismului reflectă astăzi experiențele a nenumărați tineri ușor de impresionat care au îmbrățișat comunismul în secolul trecut în Uniunea Sovietică, China și în alte părți. Tânăra generaţie nu are o înţelegere profundă a istoriei, a culturii şi a tradiţiilor proprii. Rezistenţa lor faţă de socialism care pentru ei pare blând şi uman este inexistentă. Marea amăgire comunistă a secolului al XX-lea pare să se repete în secolul XXI.

Axioma lui Marx “de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi” este destul de eficientă pentru a înşela tinerii care îşi imaginează o viaţă de asistenţă socială generoasă așa cum se vede în diferite părți ale Europei. Cu toate acestea, sistemele de asistență socială ale acestor țări au cauzat multe probleme sociale. După cum a notat economistul Milton Friedman, “O societate care pune egalitatea înaintea libertăţii nu va obţine nici una, nici cealaltă. O societate care pune libertatea înaintea egalităţii va obţine, ca produs secundar fericit, atât o libertate mai mare, cât și o egalitate mai mare”. [5] 

Prin socialismul cu asistenţă socială crescută se promovează extinderea continuă a guvernării, iar oamenii îşi folosesc buletinele de vot pentru a renunţa la libertate. Este un pas important în planurile spectrului de a înrobi omenirea. Odată ce toate naţiunile, sau majoritate, fac tranziţia spre socialism, este nevoie doar de câțiva pași simpli pentru a înlocui democrația cu totalitarismul. Odată ce “stadiul socialist primar” este finalizat, liderii politici vor implementa imediat comunismul. Proprietatea privată şi procesul democratic vor fi abolite. Sistemul de asistenţă socială al statului se va metamorfoza într-un jug al tiraniei.

Pentru a intra în mainstream-ul politic, comunismul trebuie să se infiltreze într-unul sau în ambele partide majore şi să le folosească pentru a prelua controlul asupra voturilor din Congres. Între timp, candidaţii săi trebuie să preia funcţii cheie în guvern şi în instanţe judecătoreşti. Gradul în care comunismul a subminat politica americană este destul de sever. Pentru a-și asigura un bloc electoral stabil, partidele de stânga din SUA au amplificat animozitatea dintre grupurile cu venituri mici şi cele cu venituri ridicate, atrăgând în același timp un număr din ce în ce mai mare de imigranţi şi grupuri “vulnerabile”, precum comunitatea LGBT, femeile, minorităţile etc. 

Un miliardar, susținător de lungă durată al mişcărilor de stânga, a finanţat puternic candidaţii de stânga pentru a candida la președinția Statelor Unite şi la alte poziţii importante din toată țara. Printre persoanele cheie din această categorie se numără secretarii de stat, care în multe state sunt responsabili cu chestiunile legate de alegeri şi joacă un rol esenţial în soluţionarea litigiilor electorale. Miliardarul a oferit un mare sprijin financiar campaniilor electorale ale celor care au candidat pentru acestea. [6]

Chiar şi atunci când imigranţii ilegali au săvârşit crime pe teritoriul Statelor Unite, autorităţile de stânga au închis ochii şi au creat sanctuare pentru a-i proteja de forțele de ordine. În plus, partidele de stânga au luptat pentru drepturile de vot ale imigranţilor ilegali. Desigur, motivul nu este neapărat pentru a favoriza imigranţii ilegali sau populaţia, ci pentru a obţine mai multe voturi pentru stânga. Pe 12 septembrie 2017, un oraș din apropierea Washington, DC, a adoptat un proiect de lege pentru a acorda cetățenilor dreptul de vot la alegerile locale, inclusiv deţinătorilor de carte verde (viză de ședere permanentă a Statelor Unite – n.trad.), rezidenților temporari cu vize de student și de muncă și chiar celor fără nicio documentație privind statutul legal de imigrație. Proiectul a atras pe larg atenţia presei datorită efectelor sale potenţiale asupra sistemului electoral din alte părţi ale ţării. [7]

Administrația celui de-al 44-lea președinte al Statelor Unite a fost puternic infiltrată de comunişti şi socialişti. Multe grupuri care au susținut acel președinte aveau legături clare cu organizațiile socialiste. Președintele însuși a acordat amnistie pentru circa un milion de imigranți ilegali printr-un ordin executiv, după ce legislația privind amnistierea acestora nu a reușit să treacă de Congres. Acest fost preşedinte este discipol al neomarxistului Saul Alinsky. După ce a preluat mandatul el a numit consilieri din grupurile de extremă stânga și a introdus un sistem universal de îngrijire a sănătății care i-a amendat pe cei care au refuzat să se înscrie în acesta.  El a promovat obiectivele stângii prin încetarea aplicării legilor federale împotriva marijuanei, sprijinind legalizarea căsătoriei homosexuale, permițând transsexualilor să intre în armată etc. În 2016, administrația sa a emis o directivă către școlile publice prin care se permitea studenților care se identifică ca transsexuali să intre în toalete în funcție de genul ales, indiferent de sexul lor fizic – cu alte cuvinte, băieții și bărbații ar putea intra în toaletele fetelor, pur și simplu identificându-se ca femeie și vice-versa. Școlilor li s-a spus că dacă vor refuza să pună în aplicare proiectul de lege, vor pierde finanţarea acordată de guvernul federal. Drept răspuns, o coaliție formată din 13 state a dat în judecată guvernul federal, argumentând că directiva este neconstituțională.

3. Ura și lupta: cursul invariabil al politicii comuniste

Lupta şi ura stau la baza politicii comuniste. Instigând oamenii la ură şi divizare, comunismul corupe moralitatea umană pentru a uzurpa puterea politică şi pentru a-şi instaura dictatura. Incitarea oamenilor unul împotriva altuia este principalul mijloc prin care face acest lucru.

În 1926, Mao a scris în articolul său „Analiza claselor în societatea chineză”: “Cine sunt duşmanii noştri? Cine sunt prietenii noştri? Aceasta este o chestiune de primă importanță pentru revoluție”. Partidul comunist creează, în mod arbitrar, concepte de clasă care nu existau anterior şi apoi incită aceste grupuri divizate arbitrar să lupte unul împotriva celuilalt.  Aceasta este o armă magică pe care comuniștii o folosesc pentru a ajunge la putere. [8] Pentru a-şi promova cauza, partidul comunist selectează şi exagerează anumite probleme care decurg din declinul valorilor morale. Apoi susţine că principala cauză a acestor probleme nu este slăbiciunea morală, ci mai degrabă structura societăţii. Partidul desemnează anumite clase ca “opresoare” şi promovează lupta maselor împotriva acestor clase ca soluţie la problemele societăţii.

Ura şi lupta politicii comuniste nu se limitează la antagonismul dintre muncitori şi capitalişti. Liderul comunist cubanez Fidel Castro a declarat că inamicul poporului cubanez a fost corupţia fostului președinte Fulgencio Batista şi a susţinătorilor lui şi că presupusa opresiune exercitată de marii proprietari de plantaţii este sursa inegalităţii şi nedreptăţii. Partidul comunist promite că prin răsturnarea așa-numiților opresori se poate crea o utopie egalitară. Castro și colegii săi revoluționari au preluat Cuba folosind această promisiune.

În China, inovaţia lui Mao Zedong a fost să promită ţăranilor că vor fi proprietarii pământurilor pe care munceau, muncitorilor că vor fi proprietarii fabricilor lor, iar intelectualilor libertatea, pacea şi democraţia. Această promisiune a învrăjbit ţăranii împotriva proprietarilor, muncitorii împotriva capitaliştilor şi intelectualii împotriva guvernului, permiţând Partidului Comunist Chinez să confişte puterea.

În Algeria, liderul comunist Ahmed Ben Bella a provocat ură între diferite religii şi grupuri etnice: musulmanii împotriva creştinilor şi arabii împotriva francezilor. Aceasta a devenit rampa de lansare a lui Ben Bella spre conducerea comunistă.

Părinţii fondatori ai Statelor Unite au construit ţara pe baza principiilor prezentate în Constituția americană. Familia, biserica şi comunitatea au format legături puternice în întreaga societate americană, care a devenit tot mai prosperă în timpul secolelor al XIX-lea și al XX-lea. Succesul Visului American a slăbit conceptele de luptă de clasă şi a făcut dificilă plăsmuirea luptei de clasă în Statele Unite.

Dar comunismului foloseşte orice oportunitate pe care o poate avea pentru a semăna diviziunea. Folosind sindicatele, el a amplificat conflictele dintre angajaţi şi angajatori. Folosește divizări rasiale pentru a asmuți lupta dintre diferite grupuri. Promovează mișcarea pentru drepturile femeilor pentru a încuraja lupta împotriva structurii sociale tradiționale. Creează diviziuni în jurul orientării sexuale, folosind mișcarea LGBT. El divizează credincioşii diferitelor religii şi foloseşte “diversitatea culturală” pentru a contesta cultura şi patrimoniul tradiţional occidental. El divizează cetăţenii de diferite naţionalităţi prin promovarea “drepturilor” imigranţilor ilegali şi prin crearea conflictelor între străini şi cetăţeni. Încurajează imigranții şi publicul larg împotriva celor însărcinați cu aplicarea legii.

Pe măsură ce societatea devine din ce în ce mai atomizată, un singur pas greșit poate declanşa o luptă. Semințele urii au fost plantate în inimile maselor largi şi tocmai acesta este scopul sinistru al comunismului. Lenin este citat pe scară largă spunând: „Putem și trebuie să scriem într-o limbă care seamănă în rândul maselor ură, repulsie, dispreț și altele asemenea împotriva celor care nu sunt de acord cu noi”. [9] Tacticile politice folosite în Occident folosesc tot felul de probleme de „justiție socială” pentru a incita la ură și pentru a intensifica conflictele sociale.

În 1931, în cazul Băieţilor din Scottsboro, nouă băieţi negri au fost acuzaţi că au violat două femei albe, declanşând o discordie rasială gravă în toată ţara. Partidul Comunist al SUA (PCSUA) a trecut la acţiune folosind incidentul pentru a atrage mai mulți adepți noi, printre care s-a numărat și Frank Marshall Davis, viitorul mentor al celui de-al 44-lea preşedinte. Scopul comuniştilor americani în cazul Băieţilor din Scottsboro nu a fost doar acela de a-şi crește numărul membrilor de partid din rândul populaţiei de culoare şi al activiştilor progresişti pentru “justiţie socială”, ci de a denunța America ca fiind o ţară plină de inegalități şi discriminare rasială. Susţinând că aceste condiţii erau predominante în întreaga ţară, ei au promovat comunismul şi ideologia de stânga ca fiind singurul mijloc de eliberare a americanilor de acest sistem presupus patologic şi rău. 

În 1935, au izbucnit revolte în comunităţile de culoare din Harlem, New York, după ce s-a zvonit că un adolescent de culoare a fost bătut până la moarte după ce a fost prins furând.  (În realitate, adolescentul din Puerto Rico a mușcat un vânzător dar el a fost complet nevătămat). Partidul Comunist din SUA (PCUSA) a valorificat șansa de a organiza proteste, potrivit lui Leonard Patterson, un fost membru al partidului care a jucat un rol în incident. Patterson a descris modul în care comuniştii au fost special instruiţi în tactici leniniste cu privire la modul de instigare şi de inflamare a conflictelor. Ei au învăţat cum să transforme protestele în revolte violente şi în lupte de stradă şi cum să creeze, în mod deliberat, conflicte acolo unde nu existau. [10]

În America contemporană, grupurile comuniste au fost implicate în fiecare conflict social sau revoltă pe scară largă. În 1991, media a difuzat pe scară largă imagini, care arătau cum Rodney King, un negru rezident în Los Angeles, era bătut de ofiţeri de poliţie albi după o urmărire de mare viteză. În clipul vizionat pe scară largă au fost decupate primele 15 secunde de filmare, care-l prezentau pe King, un infractor eliberat condiționat, care se împotrivea arestării și se comporta beligerant, deși însoțitorii din vehicul se conformaseră ordinelor poliției. Cei patru ofițeri implicați în incident au fost achitați în cele din urmă de acuzații penale. După verdict, o mulțime de protestatari din fața sediului Departamentului de Poliție din Los Angeles era pe cale să se disperseze, când deodată ceva i-a determinat brusc să se revolte. Cineva lovise spatele unei mașini aflată în trecere cu un panou metalic, iar protestul a degenerat rapid în violență care s-a soldat cu incendieri, spargeri și jaf. [11]

Întrebat despre participarea comuniştilor la incident, şeriful Sherman Block din Los Angeles a declarat că nu există nicio îndoială că Partidul Comunist Revoluționar (RCP) nu a fost implicat în revolte, jafuri și incendii. În timpul evenimentelor, pliante răspândite de diferite grupuri comuniste, precum Partidul Comunist Revoluţionar, Partidul Muncitorilor Socialişti, Partidul Muncii Progresist (PMP) şi Partidul Comunist al SUA puteau fi găsite pe străzi şi în campusurile universitare. Pe un pliant distribuit de PMP se putea citi: “Răzbunare pentru verdictul în cazul King! … Toți polițiștii rasiști trebuie să plătească! Întoarceţi armele! Soldaţi uniţi-vă cu muncitorii! … “Potrivit unui ofiţer de poliţie din cadrul Departamentului de Poliţie din Los Angeles, oamenii dădeau deja pliante pe stradă înainte de anunţarea verdictului. [12]

Oricât de multe sunt organizaţiile care încurajează revoltele şi violenţa în societatea occidentală de astăzi și care se pot autodenumi, “Indivizibili”, “Antifascişti”, “Stopați patriarhatul”, “Vieţile negrilor contează” sau “Refuzaţi fascismul”, ele sunt toate comuniste sau susţinătoare ale ideilor comuniste. Grupul violent “Antifa” este alcătuit din oameni cu diverse înclinaţii comuniste, precum anarhişti, socialişti, liberali, social-democraţi şi alţii. “Refuzaţi fascismul” este de fapt un grup radical fondat  din oameni cu viziuni de stânga incluzându-i pe aceia din Partidul Comunist Revoluţionar din SUA. Grupul s-a aflat în spatele multor proteste pe scară largă care vizau răsturnarea rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2016. 

Sub masca libertăţii de exprimare, aceste grupuri lucrează neobosit pentru a provoca tot felul de conflicte în societatea occidentală. Pentru a înţelege obiectivul lor real, trebuie doar să aruncăm o privire asupra directivei din 1943 a Partidului Comunist al SUA trimisă membrilor săi:

Când anumiți obstrucționiști (ai comunismului) devin prea iritanţi, etichetaţi-i, după acumulări adecvate, ca fiind fascişti sau nazişti sau antisemiţi și folosiți prestigiul organizațiilor antifasciste și al organizațiilor care promovează toleranța pentru a-i discredita. În mintea publicului, asociați-i constant pe cei care ni se opun cu acele nume care deja miros rău. Această asociere, după o repetare suficientă, va deveni “realitate” în mintea publicului. Membrii și organizațiile frontale trebuie să-i facă în mod constant de rușine, să-i discrediteze și să-i degradeze pe criticii noștri.” [13]

*****

Referinţe

[1] Jules-Antoine Castagnary, Philosophie du Salon de 1857, așa cum este citat  în Franklin L. Baumer, Modern European Thought: Continuity and Change in Ideas, 1600–1950 (New York: Macmillan, 1977), 335.

[2] Karl Marx și Friedrich Engels, “Manifestul Partidului Comunist”, din lucrările selectate ale lui Marx & Engels, vol. 1, trad. Samuel Moore, ed. Andy Blunden, Arhiva Marxistă pe Internet, accesată pe April 17, 2020, https://www.marxists.org/archive/marx/works/1848/communist-manifesto/ch02.htm.

[3] Frank Newport, “Democrații mai pozitivi despre socialism decât capitaliștii,” Gallup, August 13, 2018, https://news.gallup.com/poll/240725/democrats-positive-socialism-capitalism.aspx.

[4] “Schimbare minoră în răspunsul publicului la „Capitalism’ și ’Socialism’”, Centrul de Cercetare Pew, 28 decembrie, 2011, https://www.people-press.org/2011/12/28/little-change-in-publics-response-to-capitalism-socialism.

[5] Milton Friedman, Rose D. Friedman, “Libertatea de a alege: o declaraţie personală” (Boston: Mariner Books, 1990), 148.

[6] Matthew Vadum, “Manevra electorală a lui Soros se prăbuşeşte: moartea proiectului Secretarului de Stat este o victorie pentru conservatori“, revista Frontpage, 30 iulie 2012, https://www.frontpagemag.com/fpm/139026/soros-election-rigging-scheme-collapses-matthew-vadum.

[7] Rachel Chason, “Non-cetăţenii pot vota acum în College Park, MD“, Washington Post, 13 septembrie 2017, https://www.washingtonpost.com/local/md-politics/college-park-decides-to-allow-noncitizens-to-vote-in-local-elections/2017/09/13/2b7adb4a-987b-11e7-87fc-c3f7ee4035c9_story.html?utm_term=.71671372768a.

[8] Mao Zedong, “Analiza claselor în societatea chineză“, Lucrări selecţionate ale lui Mao Zedong: Vol. I, Arhiva marxistă pe Internet, accesată pe 17 aprilie 2020, https://www.marxists.org/reference/archive/mao/selected-works/volume-1/index.htm.

[9] Bilveer Singh, Căutarea puterii politice: subversiune și militantism comunist în Singapore (Singapore: Marshall Cavendish International [Asia] Pte Ltd, 2015).

[10] Leonard Patterson, “M-am instruit la Moscova pentru revoluţia neagră“, Biroul de presă al Societății Birch, YouTube video, postat de Swamp Yankee, 20 august 2011,  https://www.youtube.com/watch?v=GuXQjk4zhZs.

[11] William F. Jasper, „Anarhie în Los Angeles: cine a ațâțat flăcările și de ce?” The New American, 15 iunie 1992, https://www.thenewamerican.com/usnews/crime/item/15807-anarchy-in-los-angeles-who-fanned-the-flames-and-why

[12] Ibid.

[13] Congresul Statelor Unite, Comitetul ONU pe activități americane, Războiul sovietic total, „Misiunea istorică” a violenței și înșelăciunii (Washington, DC: Biroul de Imprimerie guvernamentală al SUA, 1956).