Capitolul 7 (II): Distrugerea familiei

Spectrul comunismului nu a dispărut odată cu dezintegrarea Partidului Comunist din Europa de Est

În fața dvs. se afla traducerea în limba română a unei lucrări apărute în limba chineză, intitulată “Cum conduce spectrul comunismului lumea”, scrisă de echipa editorială a celor “Nouă comentarii despre Partidul Comunist”.

*****

Cuprins

4. Cum distruge comunismul familiile occidentale (continuare)
b. Promovarea feminismului şi disprețuirea familiei tradiţionale (continuare)
c. Promovarea homosexualității pentru subminarea familiei
d. Promovarea divorţului şi a avortului
e. Folosirea sistemului de asistenţă socială pentru încurajarea familiilor monoparentale
f. Promovarea culturii degenerate

5. Cum distruge familiile Partidul Comunist Chinez
a. Distrugerea familiei în numele egalităţii
b. Învrăjbirea soţilor şi soţiilor
c. Utilizarea avortului forţat pentru controlul populaţiei

6. Consecinţele asaltului comunismului asupra familiei

Referințe

*****

4. Cum distruge comunismul familiile occidentale (continuare)

b. Promovarea feminismului şi disprețuirea familiei tradiţionale 

Ideologia comunistă din spatele mișcării feministe

Mişcarea feministă este un alt instrument pe care spectrul comunist l-a folosit pentru a distruge familia. Când a apărut în Europa, în secolul al XIX-lea, mişcarea feministă (cunoscută şi sub denumirea de ”primul val” feminist) a militat că femeilor ar trebui să li se acorde acelaşi tratament ca şi bărbaţilor, în educaţie, în ocuparea forţei de muncă şi în politică. La mijlocul secolului al XIX-lea, centrul mişcării feministe s-a mutat din Europa în Statele Unite.

Când a început ”primul val” feminist, conceptul de familie tradiţională avea încă o bază solidă în societate, iar mişcarea feministă nu susţinea direct sfidarea familiei tradiţionale. Feministele cu influenţă semnificativă la vremea respectivă, precum Mary Wollstonecraft din Anglia secolului al XVIII-lea, Margaret Fuller din America secolului al XIX-lea şi John Mill Stuart din Anglia secolului al XIX-lea, toate au susţinut că, în general, femeile ar trebui să acorde prioritate familiei după căsătorie, potenţialul femeilor ar trebui dezvoltat în domeniul familiei şi că femeile ar trebui să se îmbunătăţească de dragul familiei (de exemplu prin educație). Ele s-au gândit însă, că anumite femei, deosebit de talentate, nu ar trebui să fie constrânse de normele sociale şi ar trebui să fie libere să-şi folosească talentele, chiar şi în mediile în care participarea bărbaţilor era majoritară.

Primul val de mişcări pentru drepturile femeii s-a stins când dreptul femeilor la vot a fost legiferat în multe ţări, deoarece obiectivul de a face bărbații și femeile egali în fața legii fusese atins. În anii următori, odată cu impactul Marii Recesiuni şi al celui de-al Doilea Război Mondial, mişcarea feministă a fost întreruptă.

Însă comunismul începuse cu mult timp în urmă să semene seminţele de distrugere a căsătoriei tradiţionale şi moralităţii sexuale. Primii socialişti utopişti din secolul al XIX-lea au stabilit direcţia mişcărilor feministe radicale moderne. Francois Marie Charles Fourier, numit “tatăl feminismului”, a declarat despre căsătorie că transformă femeile în proprietate privată. Robert Owen a damnat căsnicia ca fiind malefică. Ideile acestor socialişti utopici au fost moştenite şi dezvoltate de feministele de mai târziu, inclusiv de exemplu, de Frances Wright, care în secolul al XIX-lea a preluat ideile lui Fourier şi a pledat pentru libertatea sexuală pentru femei.

Activista feministă din Marea Britanie, Anna Wheeler, a moştenit ideile lui Owen, condamnând cu înverșunare căsătoria, pentru că se presupune că transformă femeile în sclave. Activiştii socialişti feminişti au fost, de asemenea, o parte importantă a mişcării feministe din secolul al XIX-lea. La acea vreme, printre cele mai influente publicaţii feministe din Franţa s-au numărat, La Voix des Femmes – prima publicaţie feministă din Franţa, şi Femeia liberă (La Femme Libre, mai târziu redenumită La Tribune des Femmes), precum şi La Politique des Femmes etc. Fondatorii acestor publicaţii au fost fie urmaşii lui Fourier, fie ai lui Henri de Saint-Simon, avocatul socialismului industrial modern.

Când primul val de mişcări ale drepturilor femeilor se afla în plină desfăşurare, comuniștii au făcut aranjamente pentru a introduce o varietate de ideologii radicale pentru a ataca conceptele tradiţionale de familie şi căsătorie, pavând calea pentru mişcarea feministă mai radicală care a urmat.

Cel de-al doilea val de mişcări feministe a început în Statele Unite la sfârşitul anilor ’60 şi apoi s-a răspândit în Europa de Vest şi de Nord şi s-a extins rapid în întreaga lume occidentală. La sfârşitul anilor ’60, societatea americană a fost marcată de turbulenţe: mişcarea pentru drepturile civile, mişcarea de protest împotriva războiului din Vietnam, şi diferite tendinţe sociale radicale. În mijlocul acestui set unic de circumstanţe, a apărut o tulpină mai radicală a feminismului şi a devenit populară.

Piatra de temelie a acestui val de mişcări feministe a fost cartea “Misterul feminin” de Betty Friedan, publicată în 1963, precum şi Organizaţia Naţională pentru Femei (ONF), pe care a fondat-o Friedan. Folosind perspectiva unei casnice dintr-o familie de clasă mijlocie, suburbană, Friedan a criticat cu înverșunare rolul tradiţional al femeilor în familie şi a argumentat că imaginea tradiţională a gospodinei mulțumite și fericite este mitul plăsmuit de o “societate patriarhală”. Ea a susţinut că familiile suburbane din clasa mijlocie sunt “un lagăr de concentrare confortabil” pentru femeile americane şi că femeile moderne, educate, ar trebui să respingă sentimentul de împlinire obţinut prin sprijinirea soţilor şi educarea copiilor lor, şi să obţină adevărata realizare de sine în afara familiei. [21]

Câţiva ani mai târziu, feminiştii chiar mai radicali au dominat Organizaţia Naţională a Femeilor, moştenind şi dezvoltând ideile lui Friedan. Ei au spus că femeile au fost asuprite din cele mai vechi timpuri de cultura patriarhală şi au atribuit familiei cauza principală a asupririi femeilor. Drept răspuns, au ajuns să susţină transformarea completă a sistemului social, au revoluţionat cultura tradiţională şi au condus o confruntare în toate aspectele: economie, educaţie, cultură şi familie pentru a obţine egalitatea femeilor.  [22]

Clasificarea membrilor societăţii în “opresori” şi “oprimați”, pentru a susţine lupta, eliberarea şi egalitatea, constituie principiul central al comunismului. Marxismul tradiţional clasifică oamenii în funcţie de statutul lor economic, în timp ce mişcările neofeministe clasifică oamenii după gen.

Friedan, nu era, aşa cum se sugerează în carte, o femeie dintr-o familie suburbană din clasa mijlocie, plictisită de treburile casnice. În 1999, Daniel Horowitz, profesor la Smith College, a scris o biografie a lui Friedan numită “Betty Friedan şi realizarea Misterului feminin”. Cercetările sale arată că Friedan, sub numele ei de fată, Betty Goldstein, a fost, începând din anii petrecuţi la universitate şi până în anii 1950, o activistă radicală socialistă. Pe când se afla la Universitatea Berkeley din California Friedan era membră a Ligii Tineretului Comunist și-a cerut, de două ori, să devină membru al Partidului Comunist, dar Partidul Comunist din Statele Unite nu a acceptat-o. Judith Hennessee, biograful ei autorizat, indică de asemenea că era marxistă. În diferite momente, ea a fost o jurnalistă profesionistă sau, mai exact, propagandistă pentru mai multe sindicate radicale de pe orbita PCSUA. [23] [24]

Cercetătoarea americană Kate Weigand a subliniat, în cartea “Feminismul roşu: Comunismul american și eliberarea femeilor” că, de fapt, feminismul din Statele Unite de la începutul secolului XX până în anii ’60 nu a fost liniştit. În acea perioadă, un mare grup de scriitoare roşii feministe cu trecuturi comuniste au pavat calea celui de-al doilea val de mişcări feministe. Grupul le include pe Susan Anthony, Betty Millard și Eleanor Flex. Încă din anul 1946, Susan Anthony a aplicat metoda analitică marxistă pentru a face o analogie între albii care asupresc negrii şi bărbaţii care oprimă femeile. Totuşi, datorită McCarthy-ismului perioadei, astfel de scriitori nu mai vorbeau despre fondul lor comunist. [25] În Europa, lucrarea emblematică din 1949 a scriitoarei franceze Simone de Beauvoir “Al doilea sex” a inaugurat nebunia pentru cel de-al doilea val de feminism. Beauvoir era socialistă la început și în 1941 a fondat organizaţia socialistă clandestină “Socialisme et Liberté” împreună cu comunistul şi filosoful Paul Sartre şi alţi scriitori. Odată cu creşterea feminismului în anii ’60, ea a declarat că nu mai credea în socialism şi admitea doar că este feministă.

Ea a spus că “cineva nu se naşte femeie, ci mai degrabă devine una”, susţinând că, deşi sexul este determinat de caracteristicile fiziologice umane, genul este un concept psihologic al percepţiei de sine, format sub influenţa sociabilităţii umane. Ea credea că obedienţa, supunerea, afecţiunea şi maternitatea sunt toate derivate din “mitul” atent proiectat de “societatea patriarhală” pentru oprimarea femeilor şi pleda ca femeile să se rupă de ideile tradiţionale şi să obţină un sine neobstrucţionat.

De atunci, tot felul de idei feministe au apărut într-un flux constant, toate privind lumea prin prisma femeilor asuprite de “societatea patriarhală” tradiţională în cadrul instituției familiei tradiționale – făcând, în final, familia un obstacol în calea realizării egalității pentru femei. [26]

Multe feministe radicale contemporane susțin că femeile sunt constrânse de către soţii lor ca urmare a căsătoriei şi chiar a clasificat căsătoria ca fiind o formă de prostituție. La fel ca primii utopiști comuniști care vorbeau despre „soții comune” sau „comunizarea femeilor”, ele pledează pentru „relații deschise” și activitate sexuală nestingherită.

Rezultatele Mișcării Feministe

Astăzi, feminismul este profund încorporat în toate aspectele societăţii. O aserțiune majoră a feminismului contemporan este că, în afară de diferenţele fiziologice ale organelor reproductive masculine şi feminine, toate celelalte diferenţe fizice şi psihologice dintre bărbaţi şi femei sunt datorate în întregime aspectelor sociale şi culturale. Urmând această logică, bărbaţii şi femeile ar trebui să fie complet egali în toate domeniile vieţii şi societăţii şi toate manifestările de “inegalitate” dintre bărbaţi şi femei sunt rezultatul unei culturi şi al unei societăţi opresive şi sexiste.

De exemplu, numărul bărbaţilor din conducerea marilor companiilor, cadre universitare de nivel înalt din universităţile de elită sau oficialii guvernamentali de rang înalt depășește cu mult proporţia femeilor aflate în poziţii similare. Feminismul consideră că acest lucru este cauzat de sexism, când, de fapt, o comparaţie corectă între sexe poate fi făcută numai atunci când se iau în considerare factori precum capacitatea, timpul petrecut la serviciu, etica muncii, țelurile în viață şi altele asemenea. Succesul în poziţiile de nivel înalt necesită, adesea, muncă îndelungată, cu multe ore suplimentare – sacrificarea weekend-urilor şi a serilor, întâlniri de urgenţă, călătorii de afaceri frecvente şi aşa mai departe.

În general, femeile trebuie să-şi întrerupă carierele atunci când dau naştere copiilor, sunt mai înclinate să-și facă timp să fie cu familiile şi copiii lor şi nu au timpul necesar să se dedice complet muncii lor. În plus, persoanele cu capacitatea de a ocupa poziţii de nivel înalt tind să aibă personalităţi puternice, în timp ce femeile tind să fie mai blânde şi mai plăcute. Cu toate acestea, feministele consideră blândețea femeilor și orientarea lor în jurul familiilor şi a copiilor ca pe o trăsătură impusă de o societate sexuală. Potrivit feministelor, aceste diferenţe ar trebui corectate prin servicii precum grădiniţele publice şi alte forme de servicii sociale.

Feminismul contemporan nu poate tolera nicio explicaţie a diferenţelor dintre bărbaţi şi femei când aceasta este atribuită calităților naturale fiziologice şi psihologice. Potrivit acestei ideologii, toată vina trebuie pusă pe seama condiţionării sociale şi moralităţii tradiţionale.

În 2005, Lawrence Summers, preşedintele de atunci al Universităţii Harvard, a vorbit despre motivele pentru care este mai puţin probabil ca femeile să predea în domeniile ştiinţei şi matematicii în universităţile de top. În plus faţă de evidențierea celor 80 de ore săptămânale necesare pentru aceste posturi şi pentru programele lor de lucru imprevizibile (timp pe care majoritatea femeilor şi-l rezervă familiilor), Summers a sugerat că bărbaţii şi femeile pot să difere în ceea ce priveşte competenţa atunci când vine vorba de ştiinţa avansată şi de matematică și că acea discriminare nu mai era o barieră. [27]

În ciuda susţinerii declaraţiilor sale cu studii relevante, Summers a devenit ţinta protestelor organizaţiei feministe ANF. Grupul l-a acuzat de sexism şi a cerut înlăturarea lui. Summers a fost criticat pe scară largă în presă şi a trebuit să-şi ceară scuze public pentru declaraţiile sale, apoi a anunțat că Harvard va alocat 50 de milioane de dolari pentru creșterea diversității facultăţii. [28]

În 1980, revista Science a publicat un studiu care a arătat că studenţii de sex masculin şi de sex feminin aveau diferenţe semnificative în capacitatea de gândire matematică, băieţii având performanţe mai bune decât fetele. [29] Un studiu ulterior, care a comparat rezultatele testului matematic SAT pentru bărbaţi şi femei, a constatat că bărbaţii examinaţi aveau o probabilitate de patru ori mai mare să obţină un punctaj mai mare de 600, comparativ cu femeile. Acest decalaj a devenit şi mai evident la pragul de 700 de puncte, unde bărbaţii care au obţinut acest scor au fost de 13 ori mai mulţi decât femeile. [30]

Aceeaşi echipă de cercetare a realizat un alt studiu în anul 2000, constatând că atât candidaţii de sex masculin, cât şi cei de sex feminin, care au demonstrat geniul matematic la examinările SAT, aveau tendinţa de a obţine grade avansate în domeniul ştiinţei şi matematicii şi erau mulţumiţi de realizările lor. [31]

Unele rapoarte au remarcat că felul în care a fost tratat Summers după conferinţa din 2005 reflectă politicile de reeducare utilizate de regimurile comuniste pentru a-i suprima pe disidenţi. Chiar dacă nu fuseseră încă determinate cauzele inegalităţii, egalitatea rezultatelor a fost pusă în aplicare prin încurajarea “diversităţii” – adică asigurarea unui număr mai mare de profesori de sex feminin în matematică şi ştiinţă.

Legăturile dintre feminism şi socialism sunt ușor de observat. Alexis de Tocqueville a spus în 1848: “Democraţia şi socialismul nu au nimic în comun, cu excepţia cuvântului “egalitate”. Dar observaţi diferenţa: în timp ce democraţia caută egalitatea în libertate, socialismul caută egalitatea în restrângere şi servitute.“ [32]

În timp ce motivele disparităţilor psihologice şi intelectuale dintre bărbaţi şi femei nu sunt atât de intuitive, faptul că feminismul neagă diferenţele fizice şi reproductive dintre bărbaţi şi femei este complet opus lucrurilor acceptate de majoritatea oamenilor. În concepţia tradiţională a Orientului şi a Occidentului, bărbaţii îşi asumă rolul de protectori. Este normal ca majoritatea pompierilor să fie bărbaţi. Cu toate acestea, feministele, crezând în egalitatea absolută a bărbaţilor şi a femeilor, solicită femeilor să-şi asume sarcini atribuite, în mod tradiţional bărbaților, de multe ori cu consecinţe neprevăzute.

În 2015, Departamentul de Pompieri din New York (DPNY) a permis unei femei să devină pompier fără a trece probele fizice care includ îndeplinirea sarcinilor în timp ce poartă rezervoare de oxigen şi alte echipamente care cântăresc circa 23 de kilograme. În parte, departamentul de pompieri a angajat femeia pentru a evita un proces deoarece grupurile feministe învinuiau de mult timp standardele fizice ridicate pentru numărul scăzut al femeilor care intră în rândul pompierilor. Alţi pompieri, inclusiv femeile care trecuseră testul, şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu acest lucru, spunând că persoanele ce nu ar putea satisface aceste standarde ar crea inevitabil probleme şi pericole pentru restul echipei şi pentru public. [33]

În Australia, în 2017, departamentele de pompieri din oraş au implementat cote bazate pe gen. Pentru fiecare bărbat angajat, trebuie angajată şi o femeie. Pentru a îndeplini această cerinţă, s-au stabilit standarde fizice mult reduse pentru femei, în ciuda  aceleiași munci periculoase, de mare stres, pentru ambele sexe. [34]

Această campanie lipsită de logică pentru egalitatea rezultatelor nu s-a oprit aici. Cotele au creat fricţiuni între pompierii de sex masculin şi de sex feminin, care au raportat că colegii lor de sex masculin le-au învinuit că sunt necalificate şi incompetente. Grupurile feministe au catalogat aceasta ca “agresiune” şi “presiune psihologică”. Situaţia a creat încă un prilej pentru feministe să lupte în așa-zisa lor cruciadă pentru egalitate.

Dar această absurditate este un pas deliberat făcut de spectrul comunist: prin sfidarea presupusei societăţi patriarhale – adică a societăţii tradiţionale – feminismul subminează familia tradiţională în acelaşi mod în care lupta de clasă a fost folosită pentru a submina sistemul capitalist.

În cultura tradiţională, se prezumă că bărbaţii ar trebui să fie masculini şi femeile ar trebui să fie feminine. Bărbaţii îşi asumă responsabilitatea pentru familiile şi comunităţile lor protejând femeile şi copiii – structura societăţii patriarhale pe care o critică feminismul pe motiv că oferă bărbaţilor avantaje neloiale, în timp ce îngrădeşte femeile. Feminismul nu recunoaște spiritul tradiţional al cavalerismului sau comportamentul de gentleman. Într-o lume feministă, bărbaţii de la bordul Titanicului nu şi-ar fi cedat locurile în bărcile de salvare, încât femeile să poată avea mai multe şanse de supravieţuire.

Cruciada feminismului împotriva societăţii patriarhale a avut, de asemenea, un impact puternic şi în domeniul educaţiei. În 1975, o hotărâre judecătorească din Pennsylvania într-un proces împotriva federaţiei Pennsylvania Intercollegiate Athletic Association a ordonat ca şcolile să permită ca elevele să „practice și să se întreacă cu băieții” în echipele sportive și în alte activități fizice, incluzând wrestling-ul și fotbalul american. Fetele nu au mai putut fi excluse dintr-o echipă de băieți numai pe motive de gen. [35]

În cartea ei din 2013 cu titlul “Războiul împotriva băieţilor: Cum feminismul ne răneşte tinerii”, cercetătoarea americană Christina Hoff Sommers demonstrează că masculinitatea este atacată. Ea a prezentat exemplul Liceului de Aviaţie din Queens, New York, care acceptă în primul rând elevii proveniţi din familiile cu venituri mici. Şcoala, care oferă elevilor o varietate de oportunităţi practice pentru a învăța despre structura și funcția aeronavelor, a ridicat aceşti elevi la standarde înalte de performanţă academică şi a fost clasată drept unul dintre cele mai bune licee din America, de către US News and World Report. Clasele sunt compuse majoritar din băieţi. Fetele, cu toate că sunt într-un procent mai mic, se prezintă remarcabil şi câştigă respectul colegilor şi instructorilor lor.

Cu toate acestea, Liceul de Aviaţie s-a confruntat cu critici şi ameninţări cu procedurile legale din partea organizaţiilor feministe, cerând admiterea mai multor elevi de sex feminin. Vorbind la Casa Albă, în 2010, fondatorul Centrului Naţional pentru Drepturile Femeilor a enumerat, în mod specific, Liceul de Aviaţie ca fiind “un exemplu șocant de segregare continuă în învățământul profesional și tehnic”. Președinta Consiliului pentru Fete și Femei de la Casa Albă a concluzionat discuția spunând: “Nu ne vom culca pe laurii victoriei până când nu avem egalitate absolută, şi nu suntem încă acolo.” [36]

Pentru feminişti, creşterea băieţilor într-un spirit bărbătesc, încurajarea lor de a-şi cultiva trăsăturile masculine de independenţă şi aventură şi încurajarea fetelor să fie blânde, atente şi orientate către familie nu înseamnă nimic mai mult decât oprimarea și inegalitatea sexuală. Feminismul modern forţează societatea într-un viitor fără sexe prin atacarea particularităților psihologice ale bărbaţilor şi femeilor, specifice sexului lor. Acest lucru are implicaţii deosebit de grave pentru copiii şi tinerii care se află în anii lor de formare.

În unele ţări europene, sunt tot mai mulţi copii care au sentimentul că s-au născut într-un corp greşit. În 2009, Serviciul de Dezvoltare a Identităţii de Gen (SDIG), cu sediul la Tavistock, şi fundaţia “Portman NHS Foundation Trust” din Londra, au primit 97 de cazuri pentru tranziţia către genul în care simt că se încadrează. Până în 2017, SDIG a primit anual peste 2.500 de astfel de cazuri. [37]

Societatea tradiţională priveşte naşterea şi educaţia copiilor ca a fi datoria sacră a femeilor, rânduită de Divin. În analele Estului şi Vestului, în spatele fiecărui erou există o mamă extraordinară. Feminismul renunţă la această tradiţie ca opresiune patriarhală şi consideră că aşteptarea ca femeile să fie responsabile pentru creşterea copiilor lor este un exemplu clar al acestei opresiuni. Literatura feministă contemporană abundă de denunțuri ale maternităţii şi ale căsătoriei ca fiind monotone, plictisitoare şi nesatisfăcătoare. Prejudecata acestei viziuni este aparentă atunci când se ia în considerare viaţa personală a liderilor feminişti în care majoritatea suferă de relaţii destrămate sau căsătorii nereuşite sau fără copii.

Feminismul radical susţine că lucrurile personale au “semnificaţie politică” şi văd conflictele domestice ca războaie de gen. Unii privesc bărbaţii ca pe niște paraziţi care înrobesc minţile şi trupurile femeilor. Alţii descriu copiii ca pe o piedică pentru femeile care doresc să-şi atingă potenţialul maxim şi susţin că rădăcinile opresiunii se află în structura familiei. Feminiștii moderni proclamă în mod deschis că țelul lor este de a distruge familia tradițională. Declaraţiile tipice includ următoarele:  “ A fi gospodină este o profesie ilegitimă. … Opţiunea de a sluji familiei şi de a fi protejată şi de a-și planifica să-și facă o familie nu ar trebui să existe. Esența feminismului radical este să schimbe acest lucru” [38] și “Nu putem să eliminăm inegalitatea între bărbaţi şi femei pînă când nu distrugem căsătoria”. [39]

Mişcările feministe au rezolvat presupusele probleme sociale prin promovarea degenerării morale şi distrugerea relaţiilor umane în numele “eliberării”. Potrivit economistei americane şi specialistei de gen, Sylvia Ann Hewlett, feminismul modern este principalul factor care contribuie la un număr mare de familii alcătuite din mame singure, în timp ce divorţul fără vină oferă, de fapt, un mijloc convenabil pentru bărbaţi de a-şi abandona responsabilităţile. În mod ironic, asaltul feminismului asupra structurii familiale existente funcţionează pentru a distruge echilibrul care asigură fericirea şi securitatea majorităţii femeilor.

Divorţul ușor nu aduce femeilor emanciparea pe care o aşteaptă. Un studiu din 2009 condus la London School of Economics a constatat că 27% dintre femeile care s-au separat trăiesc sub pragul sărăciei, în timp ce venitul unui bărbat avea tendința de a crește cu peste 30% după separare. [40] Comunismului nu îi pasă de drepturile femeilor; feminismul este doar un instrument de corupere a omenirii.

c. Promovarea homosexualității pentru subminarea familiei

Bărbații și femeile au fost creați după imaginea divinului, iar divinul a stabilit condițiile de existență umană. Toată lumea merită bunătate și respect, iar adevărata compasiune înseamnă susținerea codurilor morale stabilite de divin.

În ultimele decenii, căsătoria între persoane de același sex împreună cu alte cauze promovate de persoanele lesbiene, homosexuale, bisexuale și transsexuale (LGBT) au fost promovate cu agresivitate în societatea occidentală. Mişcarea LGBT a fost strâns asociată cu comunismul primilor socialişti utopici care au început să proclame homosexualitatea ca pe un drept al omului. Deoarece mişcarea comunistă pretinde că “eliberează” oamenii din robia moralităţii tradiţionale, ideologia sa cere astfel ca drepturile LGBT să facă parte din programul său de „eliberare sexuală”. Mulţi suporteri ai eliberării sexuale care sprijină cu înverșunare homosexualitatea sunt comunişti sau împărtăşesc opiniile lor. Împletind drepturile LGBT cu eliberarea sexuală, și normalizând astfel promiscuitatea în general, comuniștii au subminat sacralitatea căsătoriei. Comunismul nu este cu adevărat interesat de drepturile comunității LGBT. Acesta folosește vehiculul de a pleda pentru drepturile LGBT ca pe un mijloc spre atingerea propriului scop – acela de a distruge structura familiei.

Prima organizație majoră mondială orientată spre drepturile homosexualilor a fost înființată în 1897 de membrii Partidului Social Democrat din Germania, incluzându-l pe Magnus Hirschfeld, co-fondatorul Comitetului Umanitar Științific, cunoscut în Germania drept Wissenschaftlich-humanitäres Komitee (WhK). Hirschfeld a dus o campanie publică pentru discriminarea homosexualității.

Unul dintre cele mai radicale exemple de eliberare sexuală ale epocii a venit după Revoluţia din Octombrie a bolşevicilor din Rusia. Politicile sexuale sovietice, discutate mai devreme în acest capitol, au eliminat interdicţiile legale privind relaţiile homosexuale, făcând Uniunea Sovietică cea mai liberală ţară de pe pământ potrivit standardelor Stângii.

Inspirat de WhK lui Hirschfeld, în 1924, Henry Gerber a fondat Societatea pentru Drepturile Omului (SDR), prima organizaţie americană a drepturilor LGBT. Dar în anul care a urmat, organizaţia a fost dizolvată de poliţie prin arestarea membrilor săi. În 1950, a fost înfiinţată prima organizaţie influentă pentru drepturile homosexualilor, Societatea Mattachine. Organizaţia a fost fondată de membrul Partidului Comunist American Harry Hay în reşedinţa sa din Los Angeles, devenind primul grup influent LGBT din Statele Unite. Acesta s-a extins şi în alte orașe şi a tipărit propriile publicaţii. Hay a pledat de asemenea pentru pedofilie.

În anii 1960, însoţind valul de liberalizare sexuală şi mişcarea hippie, cauza homosexuală a devenit publică. În 1971, Organizaţia Naţională pentru Femei (ONF), a adoptat o rezoluție în care se recunoaștea că „drepturile lesbienelor sunt o preocupare legitimă a feminismului”.

În 1997, Congresul Naţional African (CNA) al Africii de Sud a adoptat prima constituţie a lumii care a recunoscut homosexualitatea ca fiind un drept al omului. CNA, membru al Internaţionalei Socialiste (fostă ramură a celei de-a Doua Internaţionale), a susţinut, în mod consecvent, homosexualitatea.

Pledoaria comunismului pentru homosexualitate a contribuit la creșterea unui număr de stări nesănătoase din acea comunitate. Un studiu al cercetărilor de la Centrul American pentru Controlul și Prevenirea Bolilor a constat, că rata estimată a diagnosticului HIV printre homosexuali în anul 2008 a fost de 59 – 75 mai mare decât în cazul altor bărbați; rata de diagnosticare cu sifilis a fost de 63 – 79 ori mai mare decât în cazul populației heterosexuale. [41] Înainte de a se fi realizat descoperiri în tratamentul SIDA în anii ’90, durata medie de viață a homosexualilor în vârstă de 20 de ani era cu 8 – 21 de ani mai scurtă decât în cazul populației normale. [42]

Structura familiei și moralitatea umană au fost asediate de manipularea spectrului comunist și de promovarea feminismului, a eliberării sexuale și a mișcării LGBT.

d. Promovarea divorţului şi a avortului

Înainte de 1969, atunci când statele (componente) începeau să legalizeze divorțul fără vină, legile statului din Statele Unite se bazau pe valori religioase tradiţionale. Pentru ca un divorţ să fie luat în considerare, era necesar ca unul sau ambii soţi să aibă o vină legitimă. Potrivit religiei occidentale, căsătoria a fost stabilită de Dumnezeu. O familie stabilă este benefică pentru soţ, soţie, copii şi pentru întreaga societate. Din acest motiv, legile bisericii şi ale Statelor Unite au subliniat importanţa menţinerii căsătoriilor, cu excepţia circumstanţelor atenuante.

Dar, în anii ­’60, ideologia şcolii de la Frankfurt s-a răspândit în societate. Căsătoria tradiţională a fost atacată, iar cele mai multe pagube au fost cauzate de liberalism şi feminism. Liberalismul respinge natura divină a căsătoriei prin reducerea definiţiei sale la un contract social între două persoane, în timp ce feminismul priveşte familia tradiţională ca pe un instrument patriarhal de oprimare a femeii. Divorţul a fost promovat ca o eliberare a femeii de “asuprirea” unei căsnicii nefericite sau ca o cale a femeii către o viaţă plină de aventură. Această mentalitate a condus la legalizarea divorţului fără vină, permiţând fiecăruia dintre soţi să dizolve o căsătorie ca fiind ireconciliabilă, din orice motiv.

În anii 1970, rata divorţurilor în SUA a crescut rapid și a atins apogeul în 1981. Pentru prima dată în istoria americană, numărul căsătoriilor ce au fost destrămate din cauza neînțelegerilor a depăşit numărul celor încheiate din cauza morţii unui partener. Dintre toate cuplurile căsătorite în anii ’70, aproape jumătate au divorțat, în comparație cu circa 11% în anii ’50. Avocaţii libertăţii sexuale consideră că sexul nu trebuie să se restrângă la limitele căsătoriei, dar sarcina nedorită reprezintă un obstacol natural pentru acest tip de stil de viaţă. Contraceptivele pot eşua, astfel încât promotorii sexului nerestricţionat au preluat cauza legalizării avortului. Raportul oficial al Conferinţei Internaţionale a Naţiunilor Unite privind Populaţia şi Dezvoltarea din Cairo, din 1994, a stipulatsănătatea reproductivă „implică faptul că oamenii pot avea o viață sexuală satisfăcătoare și sigură și că ei au capacitatea să se reproducă și libertatea de a decide, când și cât de des să procedeze în acest fel. [43]

În același timp, feminismul a introdus sloganul „Corpul meu, dreptul meu” şi susţine că femeile au dreptul de a decide dacă doresc să nască sau să-şi omoare fătul. În acest fel, dezbaterea s-a extins de la a permite avortul în circumstanţe speciale, până la a oferi femeilor unilateral puterea de a pune capăt vieţii umane din cauza neplăcerilor personale.

Prin acceptarea avortului, oamenii au fost conduși să permită omorârea copiilor, și în același timp să abandoneze înțelegerea tradițională, că sexul este pentru procreare.

e. Folosirea sistemului de asistenţă socială pentru încurajarea familiilor monoparentale

În 1965, doar 5% dintre copii au fost născuți de mame necăsătorite. În acel moment, a fost considerat normal ca copiii să crească, cunoscându-şi părinţii biologici.

Dar, până în 2010, mamele necăsătorite au ajuns la 40% dintre femeile care au născut. [44] Din 1965 până în 2012, numărul familiilor monoparentale din America a crescut vertiginos de la 3,3 milioane până la 13 milioane. [45] Deşi unii taţi au rămas în viaţa copiilor, prin convieţuire sau o căsătorie ulterioară, majoritatea copiilor născuţi de aceste mame singure au crescut fără taţii lor.

Taţii sunt modele pentru fiii lor, învăţându-i cum să fie bărbaţi şi arătându-le fiicelor respectul pe care o femeia îl merită. Copii suferă enorm datorită absenței tatălui. Cercetările arată că aceşti copii care au crescut fără tată suferă adesea de un respect față de sine scăzut. Este posibil ca aceştia să lipsească de la şcoală, să abuzeze de droguri, să se alăture bandelor, să comită crime și comită sinucidere. Majoritatea tinerilor întemnițați provin din case lipsite de tați. Experienţa sexuală timpurie, sarcina la vârsta adolescenţei şi promiscuitatea sunt frecvente. Persoanele care au crescut fără taţii lor au de 40 de ori mai multe şanse să comită infracţiuni sexuale în comparaţie cu restul populaţiei. [46]

Grupul de cercetare Brookings Institute a rezumat cele trei puncte-cheie ale reducerii sărăciei: unul este acela de a termina liceul, celălalt este de a găsi un loc de muncă cu normă întreagă, iar al treilea este să nu se căsătorească şi să aibă copii înainte de vârsta de 21 de ani. Din punct de vedere statistic, doar 2% dintre americanii care îndeplinesc aceste condiţii trăiesc în sărăcie, iar 75% sunt consideraţi a fi în clasa de mijloc. [47] Cu alte cuvinte, aceasta este cea mai fiabilă cale de a deveni un adult responsabil care să trăiască o viaţă sănătoasă şi productivă.

Cele mai multe mame singure se bazează pe programele de asistenţă guvernamentală. Un raport publicat de Fundaţia Heritage a folosit date statistice detaliate pentru a arăta că politica de asistenţă socială atât de puternic susţinută de feminism încurajează, de fapt, crearea de gospodării cu o singură mamă, chiar până la penalizarea cuplurilor care se căsătoresc, deoarece vor beneficia de mai puţine scutiri de impozite. [48] Guvernul a înlocuit efectiv tatăl cu asistenţa socială.

Politicile de asistenţă socială nu au ajutat familiile care trăiesc în sărăcie. În schimb, ele au sprijinit, pur şi simplu, numărul tot mai mare de familii monoparentale. Cu copiii unor astfel de familii, ei înşişi predispuşi sărăciei, rezultatul este un ciclu vicios de dependenţă sporită de ajutorul de stat. Acesta este exact scopul pe care îl urmăreşte spectrul comunismului: controlul asupra fiecărui aspect al vieţii individului.

f. Promovarea culturii degenerate

Wall Street Journal a publicat un raport citând Biroul de Recensământ din S.U.A., care a constatat că, în 2000, 55% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani erau căsătorite şi 34% nu au fost niciodată căsătorite. Până în 2015, aceste cifre aproape că s-au inversat, cu 40% de persoane căsătorite și 53% necăsătorite niciodată. Cercetătorii care studiază acest trend de la Universitatea Texas-Austin au constat că tinerii din Statele Unite evită căsătoria deoarece, în cultura actuală, sexul şi căsătoria sunt complet separate. De ce au nevoie să se căsătorească? [49]

În acest mediu degenerat, tendinţa este spre un cuplu informal, fără restricţii. Sexul nu are nimic de-a face cu afecţiunea, ca să nu mai vorbim de angajament şi responsabilitate. Mai absurdă este multitudinea a tot felul de orientări sexuale noi, care acum sunt vehiculate ca niște declarații la modă. Opţiunile profilului de utilizator Facebook din Marea Britanie includeau la un moment dat peste 60 de tipuri diferite de orientări sexuale. Dacă tinerii chiar nu pot spune dacă sunt bărbaţi sau femei, cum vor vedea căsătoria? Spectrul malefic a folosit legea şi societatea pentru a redefini complet aceste concepte date de Dumnezeu.

“Adulterul” a fost iniţial un termen negativ referitor la obiceiurile sexuale imorale. Astăzi, el a fost diluat la “relaţii sexuale extramaritale” sau “convieţuire”. În romanul clasic “Scarlet Letter”, scris de Nathaniel Hawthorne, protagonistul Hester Prynne a comis adulter şi s-a luptat să se refacă prin pocăinţă, dar în societatea de azi nu mai este necesară pocăinţa: adulterii se pot bucura cu mândrie de viaţă ţinându-şi capul sus. Castitatea a fost o virtute în culturile orientale şi occidentale. Astăzi este o glumă anacronică.

Din cauza “corectitudinii politice”, homosexualitatea şi moralitatea sexuală sunt subiecte care nu pot fi atinse. Singura opţiune acceptabilă pentru oameni este să respecte “libera alegere” a fiecărei persoane. Acest lucru este valabil nu numai în viaţa de zi cu zi, ci şi în mediul academic, unde moralitatea este separată de realitatea practică. Lucrurile deviate și degenerate au fost normalizate. Cei care se complac în dorințele lor nu simt nicio presiune sau vinovăție.

În prezent, occidentalii cu vârsta de sub 50 de ani, de abia îşi pot aminti cultura care exista în societate. La acea vreme, aproape toţi copiii au crescut în prezenţa taţilor lor biologici. “Gay” înseamnă “fericit”. Rochiile de mireasă albe reprezentau castitatea. Conţinutul pornografic era interzis la televizor şi radio. Toate acestea au fost anulate în doar 60 de ani.

5. Cum distruge familiile Partidul Comunist Chinez

a. Distrugerea familiei în numele egalităţii

Sloganul lui Mao Zedong, “Femeile deţin jumătate din cer”, a ajuns acum în Occident şi a devenit un slogan la modă al feminismului. Ideologia că bărbaţii şi femeile sunt la fel, promovată sub conducerea Partidului Comunist Chinez, nu se deosebeşte de feminismul occidental. În Occident, “discriminarea de gen” este folosită ca armă pentru a menţine o stare de “corectitudine politică”. În China, deşi diferă în practică, eticheta “şovinismul masculin” este folosită pentru un efect distructiv similar.

Egalitatea de gen, susţinută de feminismul occidental, impune egalitatea de rezultat între bărbaţi şi femei prin măsuri precum cotele de gen, compensaţiile financiare şi standardele reduse. Sub sloganul PCC că femeile deţin jumătate din cer, femeile trebuie să aibă aceleaşi capacităţi în aceeaşi muncă făcută de omologii lor de sex masculin. Cele care au încercat să îndeplinească sarcini pentru care abia erau calificate au fost etichetate ca eroine şi au fost premiate cu titluri precum Titularul bannerului roşu din 8 martie, acordat femeilor contemporane care „promovează viguros valorile fundamentale socialiste”.

Posterele de propagandă din anii ’60 sau ‘70 au reprezentat femeile ca fiind robuste şi puternice din punct de vedere fizic, în timp ce Mao Zedong a cerut, cu entuziasm, femeilor să-şi îndrepte dragostea pentru machiaj către uniformele militare. Mineritul, exploatările forestiere, fabricarea oţelului, lupta pe câmpul de luptă – fiecare tip de loc de muncă sau rol erau deschise pentru ele.

Pe 1 octombrie 1966, Cotidianul Poporului a publicat un articol intitulat “Şi fetele pot învăţa să ucidă porci”. Articolul descria o fată de 18 ani care a devenit o celebritate locală lucrând ca ucenic la un abator. Studierea gândirii lui Mao Zedong a ajutat-o să prindă curaj pentru a sacrifica porci. Ea a spus: “Dacă nu îndrăzneşti să omori un porc, cum vei putea să-l omori pe inamic?” [50]

Deşi femeile chineze “deţin jumătate din cer”, feministele din Occident încă găseau egalitatea de gen a Chinei deficitară în multe domenii. Comitetul permanent al Biroului Politic al PCC, de exemplu, nu are niciodată membri de sex feminin de teamă că acest lucru ar încuraja o mişcare socială pentru mai multe drepturi politice, precum democraţia, care ar reprezenta o ameninţare la adresa guvernării totalitare a PCC.

Din preocupări similare, Partidul s-a abţinut şi de la susţinerea publică a homosexualităţii, luând în schimb o poziţie neutră în această chestiune.  Dar în anumite momente partidul a încurajat în mod tacit creșterea homosexualității în China prin folosirea influenţei mass-media şi a culturii populare. Din 2001, Societatea Chineză de Psihiatrie nu mai menţionează homosexualitatea ca tulburare mintală. Mass-media a înlocuit în mod discret cuvântul “gay” cu “tovarăş”, un termen cu conotații mai “pozitive”. În 2009, PCC a aprobat primul eveniment LGBT – Săptămâna Shanghai Pride.

Deşi abordările pot varia, peste tot în lume spectrul comunismului urmăreşte acelaşi obiectiv: să desfiinţeze idealul tradiţional al unei soţii bune şi al unei mame iubitoare, să forţeze femeile să renunţe la caracterul lor blând şi să distrugă armonia şi grija necesare creării unei familii echilibrate şi a copiilor bine crescuţi.

b. Învrăjbirea soţilor şi soţiilor

Valorile tradiţionale chineze se bazează pe moralitatea familiei. Diavolul ştie că cel mai eficient mod de a submina valorile tradiţionale este de a începe să saboteze relaţiile umane. În luptele politice continue, declanşate de PCC, membrii familiei s-au denunţat reciproc autorităţilor în competiţia nebună pentru un statut politic mai bun. Trădându-i pe cei apropiaţi, ei puteau demonstra că au o poziţie mai fermă şi mai loială doctrinei partidului.

În decembrie 1966, secretarul lui Mao, Hu Qiaomu, a fost dus cu forța la Institutul de Fier şi Oţel din Beijing, unde fiica sa s-a urcat pe scenă şi a strigat: “Zdrobiţi capul câinelui Hu Qiaomu!” Deşi ea nu a zdrobit capul tatălui ei, au fost alţii care au făcut asta. La acea vreme, exista o familie “capitalistă” în subdistrictul Dongsi din Beijing. Gardienii roşii au bătut cuplul în vârstă până când cei doi soți erau în pragul morții şi l-au forţat pe fiul lor de vârstă gimnazială să-i bată. Acesta a folosit haltere pentru a-i zdrobi capul tatălui său şi după aceea a înnebunit. [51]

Adesea, cei condamnaţi de Partid ca “duşmani de clasă” renunţă la familie pentru a nu-i implica pe membrii familiei. Chiar şi “duşmanii de clasă” care se sinucideau trebuiau mai întâi să găsească modalităţi de a se distanţa de familie şi de relaţiile cu aceasta, pentru ca nu cumva PCC să vâneze membrii familiei după ce se sinucideau. De exemplu, când criticul literar Ye Yiqun a fost persecutat şi determinat să se sinucidă în Revoluţia Culturală, în scrisoarea sa de despărţire nota: “De acum înainte, singurul lucru care vi se cere este să ascultaţi cu hotărâre cuvintele partidului, să staţi ferm pe poziţia partidului, să recunoaşteţi treptat păcatele mele, să treziţi în voi ură împotriva mea şi să distrugeţi fără ezitare legăturile noastre familiale”. [52]

Persecuţia împotriva practicii spirituale Falun Gong, începută în 1999, este cea mai mare mişcare politică lansată de PCC în epoca modernă. O strategie comună pe care autorităţile o folosesc împotriva practicanţilor Falun Gong este de a-i forţa pe membrii familiilor lor să ajute persecuţia. PCC impune hărţuiri administrative, sancţiuni financiare şi alte forme de intimidare asupra membrilor familiei pentru a-i face să folosească orice mijloace care să-i împingă pe practicanţi să renunţe la credinţa lor. PCC blamează victimele persecuției pentru hărțuirea familiilor lor, spunând că hărțuirea va continua, deoarece practicanții refuză să facă compromisuri asupra credinței lor.

Mulţi practicanţi Falun Gong au divorţat sau au fost respinşi de cei dragi din cauza acestei forme de persecuţie. Nenumărate familii au fost distruse de campania partidului.

c. Utilizarea avortului forţat pentru controlul populaţiei

La scurt timp după ce feministele occidentale au reuşit să câştige lupta pentru legalizarea avortului, femeilor din Republica Populară Chineză le-a fost impus avortul prin politicile de planificare familială ale PCC. Uciderea în masă a fătului a dus la un dezastru umanitar şi social de o mărime incomensurabilă.

PCC urmează materialismul marxist şi crede că naşterea este o formă de acţiune productivă, care nu diferită de producerea oțelului sau de agricultură. De aici rezultă că filozofia planificării economice este extinsă la planificarea familială. Mao Zedong a spus: “Omenirea trebuie să se controleze şi să implementeze creşterea planificată. Uneori poate să crească un pic, iar alteori poate să se oprească. “[53]

În anii ‘80, regimul chinez a început să pună în aplicare politica unui singur copil cu măsuri extreme şi brutale, aşa cum au fost expuse de sloganurile derulate în întreaga ţară: “Dacă o persoană încalcă legea, întregul sat va fi sterilizat”. Naşteţi-l pe primul copil, legaţi-vă trompele uterine pentru cel de-al doilea, scoateţi-l pe-al treilea şi pe al patrulea! “(O variantă a acestui slogan era pur şi simplu” ucide, ucide, ucide-l pe al treilea şi pe al patrulea”).” Mai degrabă vom vedea un şuvoi de sânge, decât mai mult de o naştere”. “Zece morminte sunt mai bune decât o viaţă în plus”. Astfel de sloganuri crude erau omniprezente în întreaga China.

Comisia Națională de Sănătate și Planificare Familială a folosit amenzi grele, jafuri, demolări de reședințe, agresiuni, detenții și alte alte metode pentru a pedepsi încălcările politicii unui singur copil. În unele locuri, oficialii de planificare familială au înecat copiii aruncându-i în câmpuri inundate. Nici gravidele pe cale să nască nu erau scutite. Chiar dacă mai aveau doar câteva zile până la naştere, ele erau forţate să facă avorturi.

Cifrele publicate în 2003 de către ministerul sănătății al regimului arată, că începând cu 1971 în China au fost efectuate cel puțin 336 de milioane de avorturi. Politica copilului unic a început în 1979, asta însemnând, că în decursul celor peste 30 ani de existență, câteva milioane de copii nenăscuți au fost uciși anual de către PCC.

Una dintre cele mai grave consecinţe ale politicii unui singur copil este numărul disproporţionat de copii de gen feminin abandonaţi sau avortaţi, ceea ce duce la un dezechilibru grav în raportul dintre sexe al chinezilor sub vârsta de 30 de ani. Din cauza lipsei fetelor, se estimează că, până în 2020, vor exista aproximativ 40 de milioane de tineri care nu se pot căsători cu o femeie de vârstă fertilă.

Dezechilibrul sexual în favoarea bărbaţilor din China declanşează probleme sociale grave, precum creşterea abuzului sexual şi a prostituţiei, comercializarea căsătoriei, traficul de femei şi altele asemenea.

6. Consecinţele asaltului comunismului asupra familiei

Marx și alți comuniști au scos în evidență fenomene precum adulterul, prostituția și copiii nelegitimi pentru a da credibilitate teoriilor lor anti-căsătorie și anti-familiale de parcă existența unor astfel de vicii ar însemna că normele sociale predominante erau ipocrite și corupte.

Degenerarea treptată a moralităţii care a avut loc în epoca victoriană a erodat instituţia sacră a căsătoriei şi a condus oamenii departe de învăţăturile divine. Comuniştii au îndemnat femeile să-şi încalce jurămintele maritale pentru presupusul bine personal dar rezultatul a fost opus.

Soluţia “comunistă” a spectrului comunist pentru opresiune şi inegalitate nu înseamnă nimic altceva decât tragerea în jos a standardelor moralei umane în abisurile cele mai adânci ale infernului. A transformat un comportament care fusese odată condamnat în mod universal ca fiind urât şi de neiertat, în noul standard. În “egalitatea” comunismului, toţi mărșăluiesc spre același destin: distrugerea.

Spectrul comunist a creat credinţa eronată că păcatul nu este cauzat de degenerarea moralităţii, ci de opresiunea socială. El a determinat oamenii să găsească o cale de ieşire, întorcând spatele tradiţiilor şi îndepărtându-se de Dumnezeu. Spectrul comunismului a susţinut feminismul, homosexualitatea, eliberarea sexuală şi altele asemenea, folosind retorica frumoasă a libertăţii şi a eliberării. Femeilor li s-a luat demnitatea, bărbaţii au fost deposedați de responsabilitate, iar sacralitatea familiei a fost călcată în picioare, transformând copii zilelor noastre în jucăriile diavolului.

*****

Referinţe

[21] Betty Friedan, The Feminine Mystique (New York: W.W. Norton & Company, 1963).

[22] Joanne Boucher, “Betty Friedan și Trecutul Radical al Feminismului,” New Politics, vol. 9, no.3 (în vara anului 2003).

[23] David Horowitz, “Trecutul Comunist al lui Betty Friedan”, Salon, 19 ianuarie, 1999, https://www.salon.com/1999/01/18/nc_18horo.

[24] Kate Weigand, Feminismul Roșu: Comunismul American și Eliberarea Femeilor (Baltimore, MD, și Londra: The Johns Hopkins University Press, 2002)

[25] Ibid.

[26] Simone de Beauvoir, Al doilea Sex, trad. Constance Borde și Sheila Malovany-Chevallier (New York: Vintage Books, 2011).

[27] Lawrence Summers, “Remarcile președintelui Summers’ despre femeile din știință, ingineriePBS NewsHour, 22 februarie, 2005, https://www.pbs.org/newshour/science/science-jan-june05-summersremarks_2-22.

[28] Alan Findermay, “Harvard va cheltui 50 de milioane de dolari pentru a face facultatea mai diversă“, New York Times, (17 mai 2005). https://www.nytimes.com/2005/05/17/education/harvard-will-spend-50-million-to-make-faculty-more-diverse.html

[29] C. P. Benbow şi J. C. Stanley, “Diferenţele de sex în capacitatea matematică: fapte sau artefact?” Science, 210 (1980): 1262-1264.

[30] C. Benbow, “Diferenţele sexuale în abilitatea preadolescenţilor intelectual talentaţi: natura lor, efectele şi cauzele posibile“, Ştiinţe comportamentale şi ale creierului 11 (2) (1988): 169-183. https://www.cambridge.org/core/journals/behavioral-and-brain-sciences/article/sex-differences-in-mathematical-reasoning-ability-in-intellectually-talented-preadolescents-their-nature-effects-and-possible-causes/C0BC8628A056CB9B38A3464D2DF5FA44.

[31] C. P. Benbow et al, “Diferențe sexuale în capacitatea de raționament matematic la vârsta de 13 ani: statutul lor după 20 de ani”, Psychological Science 11, no. 6 (noiembrie 2000): 474-480, https://my.vanderbilt.edu/smpy/files/2013/02/SexDiffs.pdf.

[32] Alexis de Tocqueville, așa cum a fost citat în cartea lui Friedrich A. Hayek, Drumul către servitute (London: Profile Books, 2005), 47.

[33] Susan Edelman, “O femeie devine pompier în NY în ciuda faptului că nu a trecut testul crucial de rezistenţă“, New York Post, (3 mai 2015). https://nypost.com/2015/05/03/woman-to-become-ny-firefighter-despite-failing-crucial-fitness-test/.

[34] Una Butorac, “Aceşti pompieri de sex feminin nu doresc un sistem de cotă de gen“, Serviciul special de radiodifuziune (24 mai 2017). https://www.sbs.com.au/news/the-feed/these-female-firefighters-don-t-want-a-gender-quota-system.

[35] Commonwealth Court of Pennsylvania, Commonwealth of Pennsylvania by Israel Packel, Attorney General, v. Pennsylvania Interscholastic Athletic Association, 334A.2d 839, 18 Pa. Commw. 45 (19 martie, 1975).

[36] Christina Hoff Sommers, “Războiul împotriva băieţilor: Cum feminismul greşit ne îngrădeşte tinerii” (New York: Simon & Schuster, 2013).

[37] Jamie Doward, „Luați acești copii în serios: clinica NHS Clinic în ochiul furtunii drepturilor trans”, The Guardian, 18 noiembrie, 2017, https://www.theguardian.com/society/2017/nov/19/nhs-clinic-trans-rights-storm-gender-identity-specialist-centre-transgender.

[38] Vivian Gornick, citat în The Daily Illini, Universitea din Illinois, 25 aprilie, 1981

[39] Robin Morgan, “Relaţia între surori este puternică: o antologie a scrierilor din Mişcarea de Eliberare a Femeilor” (New York: Vintage, 1970), 537.

[40] Darlena Cunha, “The Divorce Gap“, The Atlantic, 28 aprilie 2016, https://www.theatlantic.com/business/archive/2016/04/the-divorce-gap/480333/.

[41] David W. Purcell, et al, “Estimarea populaţiei bărbăteşti care întreține relații sexuale cu bărbaţii în Statele Unite pentru obţinerea ratelor de HIV şi a sifilisului“, The Open AIDS Journal 6 (2012): 98-107.

[42] R. S. Hogg, et al.,Modelarea impactului bolii HIV asupra mortalităţii la bărbaţii homosexuali“, Journal of Epidemiology 26 nr.3 (iunie 1997): 657-61.

[43] Națiunile Unite, „Programul de Acțiune al Conferinței Internaționale asupra Populației și Dezvoltării”, „Programul de Acțiune al Conferinței Internaționale asupra Populației și Dezvoltării (CIPD)” din Cairo, Egipt (New York: Națiunile Unite, 1995), 59, https://www.un.org/en/development/desa/population/events/pdf/expert/27/SupportingDocuments/A_CONF.171_13_Rev.1.pdf.

[44] Personalul vicepreşedintelui Comitetului Economic mixt, la cererea senatorului Mike Lee, “Dragostea, căsătoria şi cărucioarele pentru copii: creşterea fertilității nedorite“, Proiectul Social capital nr. 3 3-17 (decembrie 2017), https://www.lee.senate.gov/public/_cache/files/3a6e738b-305b-4553-b03b-3c71382f102c/love-marriage-and-the-baby-carriage.pdf

[45] Robert Rector, “Cum subminează asistenţa socială căsătoria şi ce este de făcut“, Heritage Foundation Report (17 noiembrie 2014). https://www.heritage.org/welfare/report/how-welfare-undermines-marriage-and-what-do-about-it

[46] Schlafly, “Cine a ucis familia americană?” (Washington, DC: Cărțile WND, 2014), cap. 1.

[47] Ron Haskins, “Trei reguli simple pe care adolescenţii săraci trebuie să le urmeze ca să se alăture clasei mijlocii”, Brookings Institution, (13 martie 2013). https://www.brookings.edu/opinions/three-simple-rules-poor-teens-should-follow-to-join-the-middle-class/

[48] Rectorul, “Cum subminează asistenţa socială căsătoria şi ce este de făcut“.

[49] Mark Regnerus, “Sexul ieftin şi declinul căsătoriei“, The Wall Street Journal (29 septembrie 2017), https://www.wsj.com/articles/cheap-sex-and-the-decline-of-marriage-1506690454

[50] 杨美玲, “Guniang ye neng xuehui sha zhu” 姑娘也能学会杀猪,Yang Meiling, “Şi fetele pot să sacrifice porci“, Daily People, (1 octombrie 1966).

[51] Yu Luowen, 遇罗文, Wo jia: wo de gege Yu Luoke 我家:我的哥哥遇罗克Familia mea: Fratele meu Yu Luoke”, (Beijing: Editura Chineză Mondială, Co., Ltd, 2016).

[52] Ye Zhou, 葉舟, “Ye Yuqin de zuihou shinian” 葉以群的最後十年Ultima Decadă a lui Ye Yiqun“, Wenhui Lunar nr. 12 (1989).

[53] Pang Xianzhi 逄先知 și Jin Chongji 金冲及, “Biografia lui Mao Zedong” (1949-1976), 毛泽东传(1949–1976) [Biografia lui Mao Zedong (1949-1976)] Press Central Literary Press, (Beijing 2003).